Azi-dimineaţă un amoraş, în şagă, A poposit la mine în oraş, Fără zăbavă a-nceput să tragă Din tolba lui cu doruri în relaş.
Pe aripi cu iubiri fremătătoare S-a pripăşit la geamul meu, discret, A pregătit săgeata otrăvitoare, Viclean, din zbor, mi-a-nfipt-o, lin, în piept.
Am râs şi-am zis : ” Hai, fi serios, copile ! „, Ştiu, eşti şiret în zboru-ţi de lăstun… Din arc divin, cu tandre proiectile, Fost-am împuns prea des ! Deci, sunt imun !
Nu vezi ? Sunt ” nins ” ! Am vremuri fermecate În urma mea, alei cu-amor şi nuci, Îmbrăţişări prelungi, calde păcate… Deci, pleacă ! Nu-ncerca să mă seduci !
A săgetat, zâmbind, zburând în zare Spre alt oraş, cu arcul său zurliu, Eu am rămas imun… Aşa-o fi oare ? N-am cum ! Ai ochi de miere, trup nurliu !
Nu m-am gandit niciodata sa scriu poezii in mod expres . Candva in copilarie am indraznit sa scriu cateva versuri care au fost recompensate de profesoara mea de romana cu o nota de zece .Apoi dupa multi ani am scris o mica poezie despre mama in limba engleza pentru un concurs la o publicatie si mare mi-a fost mirarea cand am vazut ca mi-au publicat poezioara. Mi-au placut intotdeauna poeziile sa le recit sa le citesc sa le interpretez dar nu m-am gandit niciodata sa scriu cu adevarat poezii. Viata insa ne da lectii nestiute , ne surprinde si ne socheaza uneori. Inspiratia mea a venit fara sa vreau , asa dintr-o data , cand l-am pierdut pe tata si eram cu inima sfasiata . De fapt la mine versurile au venit singure... din durere si din iubire .... eu n-am facut nimic deosebit.... decat le-am scris
Vezi toate articolele lui Mihaela CD
