Caruselul -capitolul 11

caruselul

Caruselul 

roman 

Scriitor:  Aurelia Oanca 

Capitolul 11

CAP. 11
După cele aproximativ două zile
petrecute cu Mihai, ne-am întors la Braşov,
cu sufletele mai liniştite, fericite chiar. Am
trecut şi pe la doamna Mioara, ca să-i
spunem că totul este O. K. Ştiam că i-a
telefonat, dar voiam s-o vedem şi să-i
confirmăm ceea ce aflase la telefon. Am
petrecut câteva minute cu ea ca să mai
povestim una-alta. Era fericită să-şi revadă
nepotul şi pe mine, bineînţeles. Între noi
două a fost o simpatie reciprocă din primul
moment. Îmi era dragă şi o simţeam ca pe o
a doua mamă.
La plecare, am sărutat-o amândoi, i-am
promis că vom mai veni s-o vedem, apoi am
plecat spre casa noastră.
-Mami ! Îţi pare rău că l-ai vizitat?
-Nu, absolut deloc. Ba chiar mi-a făcut
bine această vizită. Începuseră să se
cuibărească îndoielile în sufletul meu.
-Te cred. Dar acum te-ai liniştit, nu-i
aşa?
-Da. Aveam mare nevoie de asta, pentru
mine, pentru tine, pentru…
-Hai spune ! Să ştii că nu te judec şi nici
nu mi-e ruşine .
-Mă bucur, fiule. Altora le-ar fi. La vârsta
pe care o ai, să te trezeşti cu un frate mai
mic, nu-i prea uşor !
-Sau o soră, nu? Poate este fetiţă !
-Poate, vom vedea. Dar chiar, tu ce ţi-ai
dori să fie?
-Un băiat şi o fată.
-Gemeni?! Doamne, dar ce-ţi veni?!
-Totdeauna m-am simţit foarte singur.
Eu nu aveam fraţi sau surori ca şi alţii.
-Nu mi-ai spus niciodată că ţi-ar lipsi !
-Nu ţi-am spus multe lucruri, mami. Nu
voiam să te necăjesc.
-Ai dreptate, aş fi suferit.
-Vezi? Dar acum te bucuri?
-Mă bucur şi sper că totul va fi bine.
-Şi eu. Mă bucur însă şi pentru tata,
pentru fericirea lui.
-Se vede că s-a maturizat sau poate că
şi-a dorit foarte mult un copil, pe care nu l-a
putut avea.
-L-a avut, dar…
-Da, aşa este, dar acum nu mai putem
shimba nimic.
-Nici nu trebuie. În final a aflat totuşi de
existenţa mea.
-Aşa este Alex, dar eu cred cu este şi
mâna destinului.
-Crezi?
-Cum îţi explici tu, întâlnirea noastră
întâmplătoare într-un Mall, unde intră mii de
oameni.
-Explicaţie nu am, dar hazardul o fi
având.
-Vezi? Poate că acum a hotărât cineva
de sus, că este timpul să afle, să ne pună
faţă-n faţă, să ne trezească şi să ne scoată
din caseta uitării.
-Dar tu nu l-ai uitat, nu-i aşa?
-Niciodată. L-am ascuns doar, ca să pot
merge mai departe în viaţă. Era necesar
acest lucru.
-Mami, să ştii că te admir şi te iubesc
foarte mult.
-Dar pe Mihai?
-Pe el îl iubesc deocamdată. Pentru
admiraţie mai trebuie ceva timp, ceva fapte.
-Dragul meu băiat înţelept, te iubesc
foarte mult.
L-am pupat pe obraz şi am stat lipită de
el, să-i aud bătăile inimii, ca şi el când era
mititel. Atunci el avea nevoie de asta pentru
a se linişti, iar acum s-au inversat rolurile.
Îmi făceau bine aceste discuţii cu fiul meu.
Acum când îl privesc, parcă-l văd şi pe
Mihai în el, dar cu o mică diferenţă. Alex
este un băiat extrem de serios, de matur şi
de înţelept pentru vârsta lui. Deşi nu are
experienţa vieţii, parcă aduce toate aceste
virtuţi, de undeva de departe, de undeva din
timp. Telefonul ne-a trezit din dulcea
noastră meditaţie. Alex a ajuns primul, aşa
că a răspuns.
-Salut tati, ce mai faci?
-Bine, mulţumesc fiule. Cum aţi ajuns?
-Foarte bine. Am vizitat-o şi pe bunica.
– Mă bucur. Dar Corina ce mai face?
-Şi ea este bine, dar ţi-o dau să vorbeşti
cu ea.
-Te rog. Mulţumesc Alex, ai grijă de tine.
-Te pup, la revedere ! spuse Alex
întinzându-mi receptorul.
-Salut Corina, eşti bine?
-Da. Dar tu?
-Şi eu. Mircea mi-a spus că peste două
săptămâni vom avea prima înfăţişare.
-Am nişte emoţii grozave. Sper să fie
totul bine, să nu sufere prea tare.
-Ea nu suferă, o deranjează doar faptul
că va fi subiect de bârfă printre colegi.
-Te cred. Şi pe mine m-ar deranja.
-Îmi pare rău pentru ea, dar asta este,
eu nu dau înapoi. Nu pot şi nici nu vreau.
-Mă bucur. Acum am fost puţin egoistă,
dar trebuie să mă gândesc la viitorul nostru.
-Şi eu fac acelaşi lucru. Copiii mei nu
vor mai fi fără tată, asta este clar !
-Nu-mi vine să cred că tu eşti acela care
vorbeşte. În trecut…
-Nu mai vreau să aud de trecut,
prezentul este tot ce mă interesează.
-Şi cu trecutul ce faci?
-La ce te referi?
-La Alex, bineînţeles !
-Draga mea, Alex este şi prezent, nu
numai trecut. Ştii bine că-l iubesc cu toată
fiinţa mea.
-M-ai liniştit. Dar spune-mi, Iulia ştie
despre noi?
-Nu cred, eu nu i-am spus.
-De ce?
-Nu am vrut să lungesc divorţul cu asta.
Ar fi răscolit totul, ar fi făcut scandal, iar eu
nu am vrut să se atingă nimeni de voi, nici
măcar cu o silabă.
-Îţi mulţumesc, Mihai. Nici eu nu-mi
doresc aşa ceva. Sper să fie totul bine.
-Nu va fi uşor, dar şi eu sper acelaşi
lucru. Te iubesc draga mea.
-Şi eu te iubesc.
-Acum te las. Trebuie să mă pregătesc,
sunt de gardă. La revedere !
-La revedere, dragul meu !
Am pus receptorul în furcă, după care
am rămas nemişcată câteva clipe. Era
minunat. Fiecare cuvânt al lui, ajungea fără
nicio greutate, la inima mea, o mângâia şi o
făcea să-şi accelereze ritmul. Asta parcă
îmi dădea forţă, vitalitate, mă făcea mai
puternică. Alex mă privi cu un zâmbet de
mulţumire pe chip, apoi îmi adresă o
întrebare care veni ca un duş rece peste
mine.
-Mami ! Dar la bunica Neli când ai să-i
spui de bebe?
-Nu ştiu Alex, dar va trebui s-o fac într-o
zi.
-Ţi-e teamă, nu-i aşa?
-Şi teamă şi ruşine.
-Ruşine?! De ce?!
-Au fost foarte necăjiţi când am apărut
cu tine, acum când vor afla că am făcut-o
cu acelaşi „el”, nu ştiu cum vor reacţiona.
-Dar le vei spune că totul va fi bine, că
vă veţi căsători !
-Uşor de zis. Cine ştie cât va dura
procesul de divorţ al lui Mihai? Între timp se
pot întâmpla multe.
-Ai dreptate. Ne vom mai gândi la asta.
-Bine, fiule. Ne vom gândi, asta va fi
tema noastră de casă.
Am râs copios amândoi, apoi ne-am
apucat fiecare de treaba lui, eu să prepar
cina, el să-şi facă temele pentru şcoală. A
doua zi dimineaţă, m-am trezit foarte
odihnită. Mi-a lipsit mult acest lucru. În
ultimele nopţi, somnul meu cam umblase
hai-hui, nu s-a prea ocupat de mine, şi
oboseala începuse să-şi spună cuvântul.
Pacea din sufletul meu însă, l-a adus
acasă, l-a făcut să-mi mângâie pleoapele,
să mă adoarmă ca pe un prunc mic la sânul
mamei lui.
Această pace, această odihnă s-a văzut
şi în activitatea mea. Am rezolvat multe
probleme, am descoperit multe lucruri, pe
care zilele trecute mă chinuisem să le aflu.
Colegul meu mă studia şi parcă nu-i venea
să creadă că mi-am revenit.
-Cui să-i mulţumesc pentru asta?
-Pentru ce, l-am întrebat eu?
-Pentru vitalitatea şi energia ta ! A trecut
ceva vreme de când nu te-am mai văzut
aşa !
-Am să-ţi spun un secret. Aceluiaşi om
care m-a adus în starea în care am fost.
-Nu înţeleg !
-Este puţin cam greu de înţeles, dar vei
înţelege mai târziu.
– Deci să las timpul să-mi explice?
-Cam aşa ceva. Timpul şi altele.
-Altele? Mă faci curios Corina !
-Nu-i nimic. Un avocat aşa trebuie să fie.
-Mersi. Văd că trebuie să te las în pace,
tot nu-mi vei spune nimic.
-Ai dreptate. Acum nu pot şi nici nu
vreau.
-Bun. Atunci te las să lucrezi.
Asta am şi făcut. Eram însă, atât de
fericită, încât i-aş fi spus totul ca să nu-mi
explodeze inima. Dar până nu se clarificau
problemele lui Mihai, nu prea mă lăsa inima
s-o fac. Zilele au trecut parcă mai uşor.
Iubitul meu mă suna în fiecare zi, se
interesa de soarta noastră, ne spunea în ce
stadiu era în procesul de divorţ , etc., etc.
Alex se apropia de sfârşitul anului şi
implicit de BAC. Am încercat să mă
concentrez cât mai mult asupra acestui
lucru. Era primul pas mare în viaţa fiului
meu, apoi urma al doilea, admiterea. Învăţa
foarte mult, iar eu mă simţeam mândră că
am un fiu atât de conştiincios, atât de
serios. Mi-a venit în minte mama, tata,
perioada când mă pregăteam şi eu pentru
BAC. Au avut emoţii mai mari decât mine.
Mamei i s-a făcut rău când am intrat la
prima probă în scris. Tata a trebuit s-o ducă
la cabinetul medical al şcolii, pentru a i se
administra nişte calmante. După ce şi-a
revenit, s-a aşezat pe o bancă din curte şi
m-a aşteptat. Când i-am spus că a fost
uşor, m-a îmbrăţişat şi a plâns de bucurie.
Acum a venit şi rândul meu. Oare cum
voi reacţiona? Sper să fiu mai puternică
decât mama. Dacă ar fi şi Mihai cu mine ar
fi grozav, dar nu pot să-i cer aşa ceva. Va fi
alături de noi după ce termină cu divorţul.
Asta era situaţia, trebuia să fiu puternică, şi
voi fi. Pentru fiul meu iubit, voi fi.

VA URMA

Va dau intalnire tot aici in paginile revistei ”Poezii pentru sufletul meu” in fiecare zi   pentru a descoperi cate un episod din romanul CARUSELUL!

Despre  autoarea Aurelia Oanca

Comanda cartile Aureliei Oanca direct de la autor!

Pagina Aurelia Oancã

Lectie de iubire adevarata*romanul Caruselul

Nu pierde nici un capitol din romanul CARUSELUL

Caruselul -capitolul 6

Caruselul -capitolul 7

Caruselul -capitolul 8

Caruselul -capitolul 9

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA

Abonament 4 numere/an. Revista de colectie de o calitate exceptionala, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colectioneaza fiecare număr al revistei tiparite timp de un an pentru numai 55 dolari canadieni.

55,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

Vino alaturi de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 2 ani a revistei noastre prin donatia ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

1,00 EUR

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.