Mara Popescu Vasilca – Adio Bianca!-Bianca printre castele de nisip 

108733539_4158591700848711_5624456661975004628_n

 

Mara Popescu Vasilca -fragment din Romanul  Bianca  printre castele de nisip 

 

Adio Bianca!

     Nu am timp să mă gândesc, sunt de acord cu el, are dreptate, e mai bine să dispar. Mă opresc în drum spre camera unde aveam valiza de voiaj. Nu pot să nu mă gândesc ce făcuse. Luase tot, actul de garanție și cel al provenienței bijuteriilor de la Bazil. Mă așez pe covor cu privirea țintuită, acolo, nu pot să cred. Cum de a știut de ele? M-a urmărit, e clar. Le-a luat ieri când eu am fugit la Dan chemată de menajera lor. Mă sprijin de birou, mă ridic cu greu, apoi mă așez pe scaunul din fața biroului. Închid ochii, imaginile cu chipul lui între polițiști, cutia mea cu bijuterii și tăvălelile cu el în patul în care nu mai fusese nici un bărbat pe care credeam că-l iubesc. Chiar mă miram și eu cum să am așa o pleașcă de la destin, tocami eu care am dat din lac în puț toată viața. Cum???? Încep să râd în hohote, un râs isteric, profund, inconștient, nebunesc cu lacrimi, șocată de ceva la care nu mă așteptam.

       Mă gândesc cu părere de rău că iar destinul și-a bătut joc de mine, că eu cred și nu știu cum să fac să nu mă mai rănească. Tocmai el care a știut cum să îmbine comportamentul elegant cu dragostea sofisticată și erotismul. Poate fi ăsta sfârșitul unei iubiri? Pentru a-și atinge scopul, s-a folosit de mine fără nici un fel de scrupule, prin toate metodele eficiente prin care el a fost beneficiarul final al acțiunii. Cum de m-a trădat? Pare că lumea înconjurătoare a dispărut, se reduce la această întrebare care mă obsedează, stabilirea unor răspunsuri precise care să explice tot. De ce dragostea care este centrul viu și unic al vieții, care ne dă totul și care se răsfrânge cu răutate ca să ia ce a dat. O fi o logică? Sau totul este comandat de gândire. Sunt eu o ființă ușor de păcălit, sunt eu bizară, ies eu din sfera normală prin trăsături care mă trădează?

      Bianca---4-carti

Eu am ținut secretă povestea mea dramatică, închisă în mine sperând că va fi uitată și mai ales că eu voi putea uita. Și iată că nu putem să ascundem trecutul, face ce face și iese de acolo de demult și ne pune să plătim. Mă întreb de ce? Sigur sunt gândurile ascunse ale celor ce mi-au dat, au știut că va trebui să restitui totul, că nu o să mă pot bucura definitv de ele deși plătisem cu tinerețea și inocența mea. E drept că nu am jucat cinstit, că eram o actriță care juca prost rolul de femeie îndrăgostită. Ei se făceau că sunt încântați, nu aveau altă soluție, altă gâscă care să stea cu ei, să-i însoțească pe ultimul lor drum. Oare nu a fost destul cât am plătit?

        Pun într-o valiză fără să mă gândesc la ce-mi trebuie, ce să iau și ce să las, o amestecătură de lucruri, o închid și dau să plec, dar pare că cineva mă oprește. Mă tot învârt cu ea prin casă de colo colo. E adevărat că nu știu nici unde să plec și nici dacă e bine. Mă opresc în mijocul casei, mă așez pe valiză. O Doamne, ajută-mă tu, luminează-mi mintea, ce să fac? Mă uit prin casă. Nu am nici o icoană, niciunde. Intru repede în dormitor și iau cutia cu icoane pe care le cumpărasem din Paris și de la mânăstirile pe care le vizitasem așteptând să primesc un mesaj de acolo de sus. Le lăsasem în cutie, știam că și de acolo au să mă ajute la necaz. Dar nu a fost așa, am fost lăsată singură, ca să nu mai dau vina pe alții când fac greșeli, adică pe sfinți. Prima icoană e chiar cu el, Domnul nostru Isus, este pe fond auriu, nu știu cine a pictat-o precis dar îmi amintesc că rămăsesem cu ochii la ea. După ce am primit-o împachetată am simțit că am un sprijin, chiar de la ea, deși nu știam dacă icoana sau eu făceam minuni. O iau și o pun pe servanta din sufragerie rezemată de un vas din cristal pentru flori. Mă uit la ea și ca din senin iar îmi curg lacrimi, nu-mi iau ochii de acolo, eram aproape dusă cu gândul spre chipul din icoană, pur, curat și clar. Mai scot una în care era chiar el, Fiul lui Dumnezeu, o așez alături. Le privesc intens, eu care nu aveam nici un fel de cunoaștere, de legătură cu Divinul. Eram detașată complet, urmăream doar dorința mea de realizare personală. Nu pot să-mi iau ochii de la aceste icoane, stau nemișcată, după câteva minute pare că văd cum toate realizările mele numite ambiție și mai ales suferință cum se prăbușesc, una câte una, au dispărut în pulbere, mi-au încețoșat privirea. Eram în mijlocul omenirii pământene, rămăsesem în picioare în trecerea timpului de sacrificiu ca într-o catedrală a timpului mereu prezent. Mă aplec cu smerenie, rugându-mă să spulbere tot ce era rău în calea mea cu bună voință în fața viitorului și trecutului. Pare un vânt năvalnic care nu mă ocolește aici unde cerul se unește cu pământul și ne dă adăpost nouă care ne muncim cu perseverență dar nu cu încredere să trecem pragul spre credință, spre Divin. Și acum mă mir cum de am curaj să cer să mă elibereze de grijile și temeri pentru a ieși din îndoieli și să iau veșmântul care să mă protejeze în timpul în care mă aflu. Uitându-mă în continuare insistent la icoane, disting cu mare bucurie cum simt tot mai clar prezența Marelui Creator, care fusese ascuns de privirea mea și a celor care niciodată nu l-au dorit, cunoscut și văzut. Gândurile le mai avusesem și altă dată la El, dar se creau conflicte inutile între mine și dorința de apropiere spre cineva despre care nu știam și asta doar pentru că gândul își spusese voința nevinovată. Doamne, ajută-mă să mă retrag din încurcătura deformată a gândului și să găsesc un punct de echilibru înăuntrul meu, după care merg dar nu pot să-l ajung. Vedeam Biserici dar nu remarcam decât o siluetă pe vertical a catedralei care se ducea spre cer unde se unea cu albastrul cerului infinit. O rază de soare poposi pe fața mea, e locul de unde așteptam pentru a primi lumina Divinului, voiam să pun mâna să mă feresc de ea, dar nu o fac. Simt căldura care-mi mângâie obrazul dar mai ales mintea și sufletul.

 

                                                       *** 

MPV-Dragostea2 (2)

Toate cărțile Marei Popescu Vasilca  au fost publicate în format electronic pe marile librării digitale internaționale online, de exemplu: Google play, Apple – book,  Barnes & Noble. Este suficient sa  dați o căutare  scriind numele autoarei Mara Popescu -Vasilca și veți găsi  cărțile sale în format electronic! 

FACEBOOK SUS-2

Mai citeste: 

Creații literare- Mara Popescu Vasilca

Mara Popescu Vasilca -IMPRESII DE LA CITITORI

Mara Popescu Vasilca- o Zeițǎ a romanului de dragoste plinǎ de înțelepciune

Gustul binelui pe buze-recenzia romanului ”Ursula, o mamă judecată de copii” MARA POPESCU-VASILCA

În căutarea fericirii-recenzie de Mihaela CD- Vanda intre dorinta si ratiune

În curând- Vanda, între dorință și rațiune-ediția a 2-a -Cuvântul  editorului

Wow! Oferte promotionale!

 

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA

Abonament 4 numere/an. Revista de colectie de o calitate exceptionala, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colectioneaza fiecare număr al revistei tiparite timp de un an pentru numai 75 dolari canadieni.

75,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

Vino alături de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 4 ani a revistei noastre prin donația ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

1,00 EUR

Un gând despre „Mara Popescu Vasilca – Adio Bianca!-Bianca printre castele de nisip 

  1. Este greu de comentat o astfel de situație dar, cred că înțeleg starea autoarei. Cândva am trecut și eu printr-o situație similară. Se crează în mintea noastră un fel de vid, nici un gând nu mai tulbură mintea, atunci este loc pentru a intra în contact cu divinitatea. Nu degeaba se spune că marile creații se nasc din suferințe la fel de mari. Din păcate astfel de situații se repetă perpetuum, tot mai credem că oamenii s-au mai schimbat. Unii da, alții s-au schimbat din rău în mai rău. Scene de viață trăită la intensitate maximă apoi vine resemnarea, ajutorul Divin este prezent de fiecare dată. Dumnezeu este IUBIRE, nu ne lasă pradă tristeții cauzate de falși prieteni, oameni de nimic în care am avut încredere. Voi intra să răsfoiesc și eu cărțile online ale d-nei Mara Popescu – Vasilca, atât cât îmi permite timpul.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.