AL FLORIN TENE -AFORISME

AL FLORIN TENE

AL FLORIN TENE – AFORISME

-Judecata justiției în a face dreptate nu e  dreaptă, după cum mila excesivă nu face dreptate.
-Un neam omenesc nu este înțelept, dacă nu are indivizi înțelepți.
– Nu există țară bogată și locuitorii ei săraci, și nici oameni bogați în țară săracă.
-E mai ușor să manipulezi masele decât un individ.
-Geniul  nu trebuie să combată  creatorul de alături, ci al apropia.
-Cel care gândește mai înainte decât societatea este ne înțeles și condamnat.Numai viitorul îi dă dreptate, dar e prea târziu pentru el.
-Pentru a nu greși, e bine să nu depășești gândirea medie a societății dintr-un timp dat.
-Greșelile existente ale societății de azi nu se pot rezolva cu ideile care le-au promovat.
-Pacea se poate obține prin înțelegere și cântărind avantajele și dezavantajele unui război.
-Nu există prietenie, ci echilibrul unor avantaje reciproce într-un timp dat.
-În epoca dictaurilor, precum comunismul, nu poți înainta în creația literară decât scriind contra curentului.
-Cea mai mare greșeală în neînțelegerea dintre două persoane este ispita.

 

Mai citeste: 

Clubul GOLD- Ambasadorii culturali ai revistei noastre tiparite!

RAPORTUL DINTRE SOCIAL ȘI ESTETIC ÎN LITERATURA ROMÂNĂ

Al Florin Tene -Iubirea ca vibrație a inimii exprimata in eul Poetei -Iubește-mă în fiecare anotimp

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA

Abonament 4 numere/an. Revista de colectie de o calitate exceptionala, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colectioneaza fiecare număr al revistei tiparite timp de un an pentru numai 55 dolari canadieni.

55,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

Vino alaturi de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 2 ani a revistei noastre prin donatia ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

1,00 EUR

2 gânduri despre „AL FLORIN TENE -AFORISME

  1. Cât adevăr! Așa a fost mereu de-a lungul istoriei și până în vremurile noastre. Am citit undeva că britanicii sunt cei care au împărțit populația în cele trei clase sociale existente acum și da, scopul a fost pentru a avea control asupra maselor, a-i marginaliza pe cei care prezintă o amenințare pentru sistemul corupt și prostime. Despre prietenie a spus adevărul și mi-a adus aminte despre zicala unui filozof grec care a spus că avem nevoie de socializare și nu de prieteni. Felicitări domnului Al. Florin Țene!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.