A aparut videoclipul volumului 2 al antologiei GALAXY

video 2

A aparut videoclipul volumului 2 al antologiei GALAXY

Aceasta antologie cuprinde autori  romani contemporani  care  vin în fata  cititorilor cu nestematele lor literare,  ce vor  rămâne să sclipească și să lumineze  pe bolta Universului literaturii române pentru anii ce vor veni.

Coordonatorul acestei  grandioase lucrări, editorul Johnny Ciatlos-Deak  spune  în cuvântul sau de  editor:

”Poetul prin versurile sale unifică celestul şi realul, ziua cu noaptea, natura cu fiinţa, spiritul cu inima, pământul cu cerul pe ritmicitatea corzilor diamantate ale inimii,dansând la nunta creaţiei într-o armonie a iubirii universale, căci aşa cum spune Dante Alighieri în „Divina Comedie“, „Iubirea mişcă Soarele şi celelalte stele“ iar toate acestea curg dintr-un izvor infinit şi nesecat al creaţiei.”

Vă invităm să vizionați  videoclipul de promovare și prezentare  al  volumului 2  : 

 

Iată cine sunt cei  34 de scriitori  care au participat la această minunată antologie GALAXY volumul 2: 

  1. ARPAD TOTH
  2. AURELIA RINJEA
  3. MARIETA CRISTIAN 
  4. ALICE PUIU
  5. GELU DRAGOS
  6. ANGELA DUMBRAVA
  7. TRANDAFIR SIMPETRU
  8. LACRIMIOARA IVA
  9. ECATERINA ROLEA
  10. SILVIA MIHAILESCU
  11. MANOLE VICTOR
  12. TITINA NICA TENE
  13. MARA POPESCU VASILCA
  14. AN ISOARA  LAURA MUSTETIU 
  15. AL FLORIN TENE 
  16. NINA LAVRIC 
  17. GABRIELA RAUCA
  18. ELENA COCA MAHALU
  19. LELIANA MIHAELA RADULESCU
  20. VIOLETTA PETRE 
  21. VASILE BELE 
  22. VASILE AIOANEI
  23. ANAMARIA ILIESCU
  24. CONSTANTIN ANTON 
  25. STEFAN DOROFTEI DOIMANEANU 
  26. MARIAN COSTACHE 
  27. MARIA TRIF 
  28. IONUT TENE
  29. CRISTIAN PAVEL  
  30. KESSY ELLYS NYCOLLAS 
  31. ANA MUNTEANU DRAGHICI 
  32. LUCIAN DUMBRAVA
  33. IOAN ROMEO ROSIIANU 
  34. MIHAELA CD

Volumul 2 Galaxy  va fi lansat împreună cu celelalte volume  la  evenimentul GALA ARTELOR LA CEAS ANIVERSAR ediția-a 3-a  ce va avea loc la Montreal  în 27 august 2022

Premierea  se va face în cadrul Galei Artelor   editia a 3-a  iar  diplomele vor fi  publicate  în revista  on line ”Poezii pentru sufletul meu”.

Vă asteptăm cu mult drag!

MAI CITEȘTE

INVITATIE lansarea cartii PRIN OCHII MEI -4 iunie 2022

Wow! Oferte promotionale!

ÎNSCRIERILE la Antologia GALAXY-volumul 2-3-4- au început!Vă asteptăm cu drag!

Cum se comanda Antologiile Universum?

A sosit cartea de interviuri GENESIS*40 de personalitati-40 de interviuri

Invitatie -antologia GALAXY -ECOURI LITERARE ROMANESTI

Cumpără volumul 1 al antologiei Galaxy  în format TIPĂRIT (softcover) sau în format ELECTRONIC (Ebook)

GALAXY -VOLUMUL 1-antologie de ecouri literare TIPĂRITĂ(softcover)

GALAXY -VOLUMUL 1-antologie de ecouri literare -autori români contemporani, este un dans al constelaţiilor cuvântului, plămădit din lutul iubirii eterne, într-o coregrafie unică cu tematica universală. In cele 384 PAGINI cuprinde 42 de scriitori contemporani. Transportul este inclus, livrare oriunde în lume! OFERTA LIMITATA!

35,00 EUR

GALAXY -VOLUMUL 1-antologie de ecouri literare -FORMAT ELECTRONIC (ebook)

GALAXY -VOLUMUL 1-antologie de ecouri literare -autori români contemporani, este un dans al constelaţiilor cuvântului, plămădit din lutul iubirii eterne, într-o coregrafie unică cu tematica universală. In cele 384 PAGINI cuprinde 42 de scriitori contemporani. Comanda acest volum în format ELECTRONIC si vei primi in mai putin de 48 de ore in email cartea in format pdf. Comanda acum! Mai ieftin, mai rapid, mai ecologic!

20,00 EUR

GENESIS-INTERVIURI -format TIPARIT(softcover)

Comandati acum cartea GENESIS – interviuri -AMPRENTE SCRIITORICESTI , la pretul de 35 de euro .In cele 400 de pagini veti gasi 40 de  interviuri  care vin sa dezvăluie 40 de personalități marcante care lasă amprente scriitoricești incontestabile asupra literaturii romane contemporane. Primele 100 cărți vor beneficia de transport gratuit! Comanda acum cartea GENESIS!

35,00 EUR

2 gânduri despre „A aparut videoclipul volumului 2 al antologiei GALAXY

  1. Felicitări.Te apreciez pentru tot ce faci în folosul culturi romane.Al.Florin Tene

    Trimis din Yahoo Mail pe Android

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.