Profil Gold: Gabriela Raucă

gabriela rauca

 

Despre autoarea Gabriela Raucă

 gold1Membru  al Clubului Gold al colaboratorilor revistei ”Poezii pentru sufletul meu” din Canada

Născută la 30 ianuarie 1961 în municipiul Piatra Neamț, jud. Neamț iar din primăvara anului 1989  are domiciliul în Viena,  Austria

Membră a Societății Scriitorilor din Județul Neamț. Membru al Clubului Gold al colaboratorilor revistei ”Poezii pentru sufletul meu” din Canada

Câteva cuvinte despre mine…

Am pornit a scrie în joacă dar am luat totul în serios, în același mod, în care, jocul de păpuși, mi-a fost pregătire pentru viață. Am implorat copilăria să se întoarcă și tinerețea să nu mai plece. Ele m-au fermecat și au rămas în adâncurile sufletului, dând viață versurilor, care nu au devenit altceva decât o etalare a simțămintelor și trăirilor mele.

Gabriela Raucă

Iata cateva impresii despre scrierile Gabrielei Raucă:

Paraschiva Cărbunar

„Poeta Gabriela Raucă, cu sufletul plin de Dumnezeu, trăiește „Simfonia culorilor” cu experiența de viață condensată în vorbe cuminți, gravate în memorie, considerând copilăria ca și Mark Twain, cu ochiul omului matur – trăiește propriile resurse asemeni oamenilor maturi – maturi de geniu însă rămași copii, poeți visători la frumoase vremi trecute, păstrând sentimentul de contemplație senină și voioasă asupra copilăriei…”

Diana Iordan

„În poezia Gabrielei găsim un limbaj de o acuratețe deosebită, metafore frumoase, creează cititorului o stare de bucurie, de împlinire, de bună dispoziție, rezultatul…o poezie a papilelor gustative, o poezie a cărei degustare îți inundă întreaga ființă cu încântarea simțurilor…”

Mihaela CD

„Gabriela Raucǎ aduce în inima cititorului o luminǎ şi o prospețime, o bucurie a sufletului mereu tânǎr care înalțǎ pe piedestale de iubire tot ce o înconjoarǎ. In versurile sale pline de culoare şi tandrețe cititorul se va simți câştigat, va simți cǎ prinde aripi pentru cǎ autoarea scrie cu penița sufletului înmuiatǎ în iubire…”

Lia Stathatou

„Dacă nu o cunoști, este ușor să ți-o imaginezi, pentru că volumul de versuri „Simfonia culorilor” este realizat după chipul și asemănarea sa: îngrijit cu acuratețe, frumos, elegant, într-o prezentare grafică de excepție (Mihai Cătrună). De altfel, portretul autoarei, care se întrezărește de la cuvântul introductiv al acesteia, se completează treptat până la sfârșitul cărții, într-o paletă mirifică de imagini și de teme, într-un dialog continuu cu lumea și cu sine însăși.”

Iulia Moroșanu

„Am atins aici, iubirea-n poezia autoarei, însă acest volum elegant de versuri, un volum de excepție, cu o poezie valoroasă, rafinată, se remarcă prin originalitate, printr-o diversitate tematică în care se face auzită vocea inconfundabilă, vocea autentică, vocea dragă a poetei, reușind să transmită gândurile și emoțiile prin culori puternice într-o simfonie de versuri…”

Florin Căprar

„A vorbi despre bucătărie, înseamnă a vorbi despre o artă, arta culinară, la fel cum a vorbi despre poezie, înseamnă a vorbi despre arta lirică. Amândouă se întrepătrund frumos în acest prim volum al Gabrielei Raucă…”

Gabriel Vulpoiu

„Întocmai unui vis în care am căzut în ispitele cele mai mistice ale iubirii, volumul de față ne deschide larg ferestrele spre anotimpul plin de culoare, de romantism și melancolie pe care autoarea ni-l zugrăvește în culori vii pe portativul angelic al trăirilor, fără să apeleze la metafore și figuri de stil prea complicate…”

Aida Mateescu

„Am citit-o seara de seara, ca sa simt cu incetinatorul caldura ei. Adesea mi-a venit sa cant duios pe versurile tale. Ce frumos ar fi sa fie puse pe note…”

Iulia Moroșanu

„Să poți pune într-un mojar, culori, arome, texturi și litere, iar modul deosebit în care le combini să dea naștere celor două cărți de bucate în versuri, intitulate ,,Rețete de suflet”, trebuie măiestrie dar și pasiune, instinct creativ dar și viziune, muncă dar și dăruire, toate acestea sub amprenta personală a omului, o profesionistă a literelor dar și a artei culinare, Gabriela Raucă.

Așadar, atingând ,,cursorul” vom urmări destinul literar al celor două cărți recenzate, în ale căror pagini, convinge cititorul să lectureze poezia autentică…”

 

 

 

Va invitam sa o descoperiți  pe Gabriela Raucă in paginile următoare:

Cv literar:Gabriela Raucă

Referinte critice:Gabriela Raucă

Creații literare- Gabriela Raucă

Profil Gold: Gabriela Raucă

 

 

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.