Pagina Teodora Dumitru

 

Buna ziua dragi prieteni cititori,

În urmă cu 63 de ani , m-am născut intr-o comună ,pe atunci infloritoare , din sudul Dobrogei, aproape de granița cu Bulgaria.

O parte din anii frumoși ai copilăriei i-am petrecut în sânul familiei, în satul natal .

Înconjurată de oameni buni la suflet, buni gospodari ,cu credință în Dumnezeu , am avut o copilărie frumoasă și fericită de care îmi amintesc mereu cu drag .

De acolo am plecat în lume cu un bagaj bogat de amintiri frumoase pe care mai târziu le-am scris în  versurile mele .Înca din primii ani de școală am început să scriu mici poezioare pe care le-am păstrat în cutiuța mea cu amintiri din anii copilăriei .Pe parcursul vieții am tot scris poezii despre tot ce mă înconjoară , despre iubire , copilăria mea frumoasă, despre natură și le-am păstrat ,în casă. într-un dosar al meu .În ultimii ani ,de când a apărut Facebook, la îndemnul prietenilor ,am început să le postez , astfel dând ocazia prietenilor sa le citească .M-am bucurat mult văzând că versurile mele sunt apreciate de mulți prieteni .Am îndrăznit apoi sa postez pe site-urile de poezie unde am primit foarte multe aprecieri de la iubitorii de poezie lăsându-mi și comentarii frumoase de care m-am bucurat mult și care mi-au dat curajul să merg mai departe . Poezia ,pentru mine înseamnă izvor de liniște sufletească , de pace interioara , este refugiul meu din viața cotidiană cu grijile și problemele ei obositoare . În fața colii de scris , uit de tot  și rămân doar eu cu gândurile mele așternând pe ea tot ce sufletul îmi dictează .Poezia este balsamul sufletului meu , mă ajută să îl păstrez frumos ,curat și nealterat .

Cu speranța că nu vă voi înșela așteptările voi continua să scriu versuri, așa cum îmi dictează sufletul ,pentru iubitorii de poezie, pentru voi dragi prieteni ,cititori ai versurilor mele !

Cu drag și prețuire,  Teodora Dumitru !

Daca vrei …daca vrei de teo dumitru

Dacă vrei… Autor: Teodora Dumitru   Dacă vrei să mă mai cauți și de mine-ți este dor, Caută-mă în iarba crudă ,lângă tainicul izvor. Eu, te aștept în nopți cu stele și în zilele cu soare , Lângă clipocitul apei , poposind în iarba mare . Când îți vine doru- n suflet și nu te …Continuă lecturaDaca vrei …

Povesti nescrise …images-21

Poveşti nescrise… Autor : Teodora Dumitru  Am scris pe un petec de cer luminat , O poveste de dor de care n-am uitat ! Dar un nor răzleț ,cu stropii mari şi reci , A şters povestea mea , păstrată ani întregi ! Pe frunzele de toamnă am scris poveşti de dor , Dar s-au …Continuă lecturaPovesti nescrise …

Fii om bunfii om bun de teodora dumitru

Fii om bun … Autor: Teodora Dumitru  Dacă ai inima bună, Și ți-e sufletul curat , Sigur ,în această lume, Ești omul cel mai bogat!  Fii om bun cu suflet mare, Dăruiește din cât ai Și acelui care n-are … Și îți faci averi în Rai ! Fii om bun , nu costă bani …Continuă lecturaFii om bun

Ridic ochiiridic ochii de teodora dumitru

Ridic ochii … Autor: Teodora Dumitru Ridic ochii către cer Și mă rog la tine , Doamne , Să-mi dai viață câtă-ți cer , Că mai am să număr ,toamne …. Ridic ochii spre înalt Și-ți vad chipul de lumina , Doamne , cât ești de curat … Iar, noi, aici ….cu câtă vină!!!  …Continuă lecturaRidic ochii

Visul din vis!visul din vis de teodora dumitru

Visul din vis ! Autor: Teodora Dumitru Într-o noapte am visat frumos, Oameni buni , ce credeți c-am visat ? Un copil care mergea pe jos, Singur pe o uliță de sat… Bătea din poartă- n poartă căutând, Şi căuta şi nu putea găsi , Căsuța ce era la el în gand , Şi obosit …Continuă lecturaVisul din vis!

Saruta-mi ochii …saruta-mi ochii de teodora dumitru

Autor: Teodora Dumitru   Sărută-mi ochii care-au plâns , De dor și de durere , Și ține-mă în brațe , strâns, Și alintă-mă-n tăcere ! Sărută-mi mâna ce-a trudit , Trecând prin anii vieții, Și lasă-mă să te alint , Ca-n anii tinereții ! Sărută-mi tâmpla-n care eu , Am strâns ninsori de-o viață , …Continuă lecturaSaruta-mi ochii …

Fantana din amintirifantana din amintiri de teodora dumitru

Fântâna din amintiri … Autor: Teodora Dumitru  Aveau bunicii-n curtea lor, O dragă de fântâna , Cu apa mirosind a dor, De n-am să-o uit pân-am sa mor , Curată, rece , bună…. Când se-ntorceau de la cosit , În zile lungi ,de vară, Cu soarele în asfințit Cu trupul greu și ostenit , Se …Continuă lecturaFantana din amintiri

Cantecul iernii…cantecul iernii de teo dumitru

Cântecul iernii… Autor: Teodora Dumitru Cântă iarna din flautul vremii , Un cântec prelung în imensul decor, Prin neaua virgină aleargă renii, Ecoul pluteste ca pasărea-n zbor , Cântecul iernii străbate ținuturi , Albite de vălul curat de ninsori, Când liniștea este stăpână pe gânduri, Cântul ei calm se pierde în zări ! Atâta pace …Continuă lecturaCantecul iernii…

Flori aleseflori alese de teodora dumitru

Autor: Teodora Dumitru Pe câmpia însorită și întinsă a vieții mele, Am sădit flori minunate , să culeg în clipe grele . Când deasupra mea s-au strâns ,nori întunecați și grei , Am cules ,,floarea Speranței”, să pot trece peste ei . Pe un rând am semănat ,,floarea Fericirii” , rară, Însă rod nu prea …Continuă lecturaFlori alese

De-ar fi…teodora dumitru

De-ar fi … Auror: Teodora Dumitru   De-ar fi să mă mai nasc odată, De-acum, Doamne ,te-aș ruga , Să-mi dai aceeași mamă , tată… Și-același loc de s-ar putea ….! Să mă poarte iar de mână , Bunicii dragi pe care-i știu , Altfel ,lumea n-ar fi bună, Și-n jurul meu ar fi pustiu …Continuă lecturaDe-ar fi…

Buchetul vietiibuchetul vietii de teo dumitru

Buchetul vieții Autor: Teodora Dumitru  Am strâns de pe drumul vieții ,un imens buchet de flori, L-am legat cu gânduri bune și cu-ai inimii fiori, Și îl port la mine-n suflet,pe oriunde mă duc, eu , Dar ca să nu ofilească, cu iubire-îl ud mereu ! De pe câmpul verde, fraged , din copilăria mea, …Continuă lecturaBuchetul vietii

Du-ma saniutadu-ma saniuta de teodora dumitru

Du-mă săniuță   Autor: Teodora Dumitru   Du-mă saniuță cu tălpici de lemn ,  Într-un colț de lume unde te îndemn… Pe un deal ,departe ,nalt şi-nzăpezit , Pe unde mi-e dor şi am copilărit , Urcă-mă pe podul cald de scândurele , Şi zboară cu mine prin iernile grele , Să mă duci degrabă …Continuă lecturaDu-ma saniuta

Pe aleea cu castanipe aleea cu castani de teodora dumitru

Autor: Teodora Dumitru    Pe aleea cu castanii tineri altădată, Pe unde mi-am petrecut tinerețea ,toată , Anii mei cei mai frumoși …ca florile lor, Astăzi am trecut să-i văd , fiindcă-mi era dor ! Și-am găsit castanii triști , fără de coroană, Frunzele le-a risipit, nemiloasa toamnă … Au îmbătrânit castanii , cu mine …Continuă lecturaPe aleea cu castani

Coboara iarnacoboara iarna de teo dumitru

Coboară iarna … Autor: Teodora Dumitru Coboară iarna pe pârtii de timp , În rochia ei albă ,de gală, Cu trena de țurțuri și sclipiri de argint, Atingand pământul în fală, Coboară iarna , poteci nevăzute , Călcând minute și zile-n picioare, Le-ascunde în locuri de nimeni ştiute, Le-mbracă în straturi de ger și ninsoare …Continuă lecturaCoboara iarna

Amintire cu gutui…amintire cu gutui teo dumitru

Autor: Teodora Dumitru Mi-amintesc cu nostalgie, De gutuile din geam, Ce-mi umpleau de bucurie , Sufletul, cand le priveam!  Și o lacrimă-n neștire , Rătăcită-ncet coboară, Când mă duc în amintire , Și începe ca să doară!  Eu o las ușor să pice,  Pe coala de scris , curată, Și-apoi ,dorul ei  Continuă lecturaAmintire cu gutui…

Mai ierimai ieri de teodora dumitru

Autor:Teodora Dumitru Mai ieri te rugam, vară , să nu pleci , Că se ofileşte iarba pe poteci ! Dar tu ,vara dragă, nu ai ascultat, Şi de lângă noi, timpul te-a furat ! Acum văd afară, primii fulgi de nea, Oare,cand te-ai dus ,şi tu ,Toamna mea ? Cum se duce timpul …că mă …Continuă lecturaMai ieri

Albsnowing-hoeses-8205188638

Autor: Teodora Dumitru   Albe-s colile de scris pe care aștern idei , Despre tot ce nu-mi dă pace , despre viață… anii mei ! Alb e gândul cel curat care zboară peste zări , Ca o pasăre măiastră ce se pierde-n depărtări ! Albe-s florile de gheață desenate la ferești , De-ale iernii, iscusite …Continuă lecturaAlb

Calator prin gerul noptiicalator prin gerul noptii de teodora dumitru

Călător prin gerul nopții  Autor: Teodora Dumitru  Luna rece printre stele mă privește din înalt, Eu ,de jos ,privesc la ele dar privirea mi-a-nghețat ! Mușcă gerul fără milă ,tot ce prinde-n jurul lui , Călător prin frigul nopții nu i-ar place nimănui ! Noapte de iarnă ,geroasă, cât ai fi de îmbrăcat, Gerul aspru …Continuă lecturaCalator prin gerul noptii

Vine gerul Bobotezeiivine gerul bobotezei teodora dumitru

Autor: Teodora Dumitru   Vine gerul Bobotezii din Siberii izgonit,  Și pe unde trece,  lasă, totu-n jur încremenit ! Cine și-ar dori sa vină?….vine, că e timpul lui …. Nu-i pasă și  nu îl doare de părerea nimanui !!! Sus pe munte crapă piatra, apele se fac beton,  Ramuri din copaci se …Continuă lecturaVine gerul Bobotezeii

La noi , de sarbatori…la noi de sarbatori teodora dumitru

Autor: Teodora Dumitru   Frumoasă-i lumea și curată, Frumos e zborul peste zări, Dar , nicăieri, în lumea toată, Nu-i ca la noi de sărbători ! Dorul de ai mei … fierbinte , M-a dus pe unde n-am gândit, Dar, ca la noi colinde sfinte , Nicăieri n-am întâlnit ! La noi, colindele au suflet, …Continuă lecturaLa noi , de sarbatori…

Azi colind …de-ar fi sa ma mai nasc de teodora dumitru

Autor: Teodora Dumitru    Azi colind părinții singuri și uitați de-ai lor copii , Care stau mereu pe gânduri și-s lipsiți de bucurii ! Că demult în ușa lor nu mai bate nici o veste , Tristă și fără speranță , de acum viața le este ! Trec pe drum colindători , sună satul …Continuă lecturaAzi colind …

Luceafarului …lui eminescu teodora dumitru

Luceafărului …    Autor: Teodora Dumitru   Azi de ziua TA ridic ochii către stele , Și te caut cu privirea , cât pot ,printre ele … Dar perdeaua grea de nori a iernii geroase,  Să te caut printre stele,  nu vrea să mă lase … Codrule, codrutule, te întreb pe tine , …Continuă lecturaLuceafarului …

Omul de zapada48389867_2085331498446539_1159615979936808960_n (1)

Omul de Zăpadă Autor: Teodora Dumitru Pe o uliță de sat , văd prin amintiri trecute, Un copil gros îmbrăcat, prin nămeți cum se ascunde,  Și adună-n pumni cât poate , ca să facă bulgari mari , Pentru omul de zăpadă , lângă alți copii școlari ! Este mare gălăgie, ulița cu ei răsună , …Continuă lecturaOmul de zapada

Lui Eminescueminescu_pic

Autor:Teodora Dumitru   Drag Luceafăr, printre stele , Veşnic şi nemuritor, Ți-ai lăsat fruntea pe ele , Gânditor şi plin de dor… În odihna veșniciei , Din înalturi ne priveşti , Tu esti Steaua României, Ce deasupra-i străluceşti! Fără strălucirea ta, Noi am fi trăit în tină, Fără seamăn, slova ta, Ține …Continuă lecturaLui Eminescu

Pleaca Sarbatorile…pleaca sarbatorile de teodora dumitru

Autor: Teodora Dumitru   Încă se aude-n zare ,Leru-i Doamne Ler , Sărbătorile, călare, urcă iar la cer … Pe cai albi înaripați ,pe cărări de stele, Vreme de un an să stea ,acolo cu ele …. Tot urcând se-aude-n urmă, un ecou frumos , De colinde ce-au vestit nașterea lui Hristos ! Încă este …Continuă lecturaPleaca Sarbatorile…

Timpultimpul de teodora dumitru

Autor: Teodora Dumitru S-a dus anul ca și gândul , Nici nu știu când a trecut ! Parcă-mi piere tot avântul , Când spre calendar mă uit ! A rămas numai o filă , Din atâtea câte-au fost , Și privesc la ea cu milă , Mâine nu-și mai are rost ! Ca și pescăruși …Continuă lecturaTimpul

Crenguta verde de braddpqraonwsaadfz2

Crenguță verde de brad.. Autor: Teodora Dumitru Crenguță verde de brad , din pădurea deasă,  Vreau ,acum ,de sărbători,să te-aduc în casă,  Să te-mpodobesc frumos , cu beteală multă,  Moş Crăciun e la un pas , cred că stă şi-ascultă ! În căsuța mea frumoasă, unde-i cald şi bine , Toate sărbătorile să fii lângă …Continuă lecturaCrenguta verde de brad

Sorcova de altadata…sorcova de altadata de teodora dumitru

Sorcova de altădată… Autor:Teodora Dumitru  Văd în gândurile mele,ce mă poartă în trecut , Un boboc micuț de viață ,cu-un cojoc până-n pământ! Cu o sorcovă în mână, pe un drum albit de nea , Și ce greu înaintează ,el e mic trăistuța grea ! Că a colindat tot satul , pe la rude și …Continuă lecturaSorcova de altadata…

Colindele din amintiricolindele din amintiri de teodora dum

Autor: Teodora Dumitru Pe o uliță de sat , văd prin ochii amintirii, Un copil îmboșcănat și în culmea fericirii, Cum sărea într-un picior și mușca dintr-o gutuie.. Fericit în lumea lui ,cum e el , chiar , nimeni nu e !  Vremea rece , multe frunze , nimic nu îl deranjază , Pe potecă …Continuă lecturaColindele din amintiri

Sfanta zisfanta zi de teodora dumitru

Sfântă zi … Autor: Teodora Dumitru Sfântă zi de sărbătoare, Te simt în sufletul meu , Ca pe-o dulce alinare ,  Trimisă de Dumnezeu! M-au nins din înaltul cer , Florile dalbe de măr, Nu mai simt al iernii ger, Pe trupul meu trecător . E prea mare bucuria , Că să-mi fie frig cu …Continuă lectura

 

Daca ti-a placut pagina Teodora Dumitru  lasa un comentariu  si  da click  pe ”apreciaza” .Nu uita  sa te abonezi  la revista noastra  pentru a fi la curent cu toate  publicatiile viitoare, accesand  butonul ”Urmareste  revista” ! Te asteptam cu drag !

 

11039841_374422912748927_301583890994423780_n

4 gânduri despre „Pagina Teodora Dumitru

  1. Versuri absolut minunate,poezii care îti inspiră liniste,dor,dar si nostalgie! Unele dintre ele condimentate cu umor,altele părând a fi povesti de dragoste,unele fiind omagii aduse anotimpurilor,si, absolut toate, având amprenta unică a scriitoarei,doamna poeziei,asa cum imi place mie să o numesc,distinsa si apreciata scriitoare TEODORA DUMITRU!

    Apreciat de 1 persoană

  2. Foarte frumos acest mesaj! Va multumim ca cititi poezii care apar in revista noastra si va multumim din suflet ca ati luat putin din timpul dumneavoastra ca sa scrieti impresiile. Noi suntem onorati sa o avem pe doamna Teodora alaturi de noi la revista si suntem siguri ca va fi foarte fericita sa citeasca si domnia sa acest mesaj !

    Apreciază

  3. Vă mulțumesc din suflet doamna Roxana, pentru aprecierile dvs si mesajul deosebit lăsat paginii mele de autor! Rândurile dvs minunate mi-au umplut sufletul de bucurie și mă motivează sa conduc condeiul meu pe coala de scris, lăsând pe ea toate gândurile mele bune, amintiri, nostalgii și trăirile unui om obișnuit trecut prin aceasta viață! Calde îmbrățișarI cu drag și multa prețuire va trimit de departe ! Mulțumesc cu sufletul!

    Apreciat de 1 persoană

  4. Îmi place mult ceea ce faceți dumneavoastră,poate reușim să corespondăm…Mama s-a născut la Cumpăna în Constanța…Avem origini comune…

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.