Femeia, un nou anotimp in literatura contemporana
-interviuri- publicata la Editura Rotipo 2020
coordonator: doamna Mariana Moga
.
Interviu realizat de doamna Mariana Moga cu autoarea Mihaela CD
.
MM:V-aș ruga să-mi vorbiți mai întâi despre dumneavoastră ca și cititor. Care este cartea preferată sau ce cărți v-au determinat să treceți granița către tabăra autorilor?
MCD:De cand ma stiu mi-a placut sa citesc, atat poezie cat si proza, am bineinteles cativa autori preferati dar trecerea mea catre tabara autorilor nu se datoreaza unei carti sau unui autor anume ci mai degraba unei cumplite suferinte… Aici parerile sunt impartite pentru ca in timp ce unii spun ca este un har/dar de la Dumnezeu, altii sustin ca acesta este un talent pe care il aveam de multa vreme si care astepta sa fie descoperit! Iar socul ranirii sufletesti nu a fost decat un declansator.
MM : Ce ne puteți spune despre autoarea Mihaela CD? Ce sentimente doriți să transmiteți și cum ați vrea să fiți percepută de către cititori?
MCD:Ca autor cred ca sunt un autor usor de citit, ceea ce scriu vine din suflet , sentimente, amintiri si intamplari traite de mine sau de cei dragi din jurul meu dar si din inspiratia data de natura si tot ce-i frumos . Pana in prezent am publicat numai poezie si cititorii ma percep ca fiind ”poet” insa eu scriu si proza, am doua carti in lucru, ma descopar si ma dezvolt intr-un ritm ametitor care ma bucura si ma sperie deopotriva. Eu insumi sunt mirata si fascinata de tot ceea ce mi se intampla.Mi-ar place sa fiu perceputa de catre cititori ca o surpriza placuta , de la suflet la suflet!
MM: Sunteţi scriitoare mamă. Două roluri foarte diferite şi ambele solicitante. Ce vă dă energia să le puteți face pe amândouă?
MCD:Ambele roluri sunt binecuvantari care mi-au fost date de Bunul Dumnezeu si le fac cu bucurie , iubire si pasiune. Iar atunci cand faci totul cu multa pasiune nu ti se mai par atat de solicitante.
MM: Ce face o scriitoare în timpul ei liber?
MCD:Creeaza, picteaza, asculta muzica, iese in natura si se intalneste cu prietenii.
MM: Când și de unde a apărut nevoia de a scrie?
MCD:Nevoia de a scrie a aparut brusc, intr-un moment de mare durere sufleteasca! Mi-am pierdut tatal pe care il iubeam enorm iar de la plecarea sa, versurile nu mi-au dat pace, m-au urmarit, m-au bantuit… in poezia ”Binecuvantare si chin” am scris exact despre acest lucru.( poezia da si titlul volumului de poezii Binecuvantare si chin publicat in 2019 la editura Celestium-Romania)
MM: Aveți tabieturi la scris? Momente preferate, locuri, zi sau noapte?
MCD:De la plecarea tatalui meu am scris incontinuu, nu m-am mai oprit, scriu oriunde imi vine inspiratia, uneori scriu pe o bucata de hartie, alteori notite pe telefon chiar si intr-o sala de asteptare, insa cel mai des scriu acasa, noaptea, ard efectiv ca o lumanare pana la epuizare.
MM:Ce gen de literatură preferați si ce scriitor a avut influență asupra dumneavoastră?
MCD:Fac parte din generatia ”Cenaclului Flacara” deci n-am cum sa nu fi fost indragostita de poezia lui Paunescu pe care il consider un geniu, insa prima mea iubire ramane poezia de dragoste a lui Ion Minulescu.
MM: Cât de mult lucrați la o carte?
MCD:Foarte mult! Pentru mine o carte este ca o biblie! Sunt foarte exigenta cu mine insumi si nu las nimic la voia intamplarii. Volumele mele de poezii au cate 250 de pagini deci materialele cuprinse sunt scrise pe parcursul a catorva luni dar apoi gasirea imaginilor si aranjarea lor, impartirea capitolelor, necesita foarte multa munca. Gasirea titlului cartii si alegerea copertii deasemenea sunt foarte importante pentru mine si uneori dureaza luni de zile.
MM:A scrie, în România, este o profesie sau o vocație?
MCD: Eu nu mai locuiesc in Romania de foarte multi ani, dar subscriu sintagmei ”romanul s-a nascut poet” In centrele culturale ale diasporei din diverse tari sunt foarte multi autori romani care scriu poezie/proza/ critica literara in limba romana si continua sa faca acest lucru la zeci de ani distanta de la plecarea din tara mama. Cred ca romanii oriunde au mers in lume au sfintit locul unde au calcat. Romanii isi pastreaza identitatea si nu se lasa asimilati usor chiar si prin aceasta ”vocatie” pe care o au.
MM:Care este cea mai arzătoare dorință a autoarei Mihaela CD?
MCD:Cea mai arzatoare dorinta? O, eu am mai multe dorinte arzatoare, dar cred ca cea mai arzatoare este sa termin romanul la care lucrez”Femeia care a uitat sa mai planga”
MM: Faptul că sunteți inclusă în acest volum confirmă o reputație, iar cititorul vrea să fie la curent cu felul în care gândiți. Ce rol joacă destinul în istoria unui scriitor?
MCD:Daca m-ati fi intrebat acum cativa ani despre destin v-as fi spus ca destinul ti-l faci cu mana ta si intr-o oarecare masura mai cred acest lucru. Nu as fi crezut niciodata ca voi scrie poezii la modul serios si asiduu. Dar viata ne da lectii uneori iar Universul ne ia si ne da in acelasi timp prin acea lege nescrisa a compensatiei.
MM: Care ar fi planurile de viitor. La ce să se aștepte cititorii?
MCD: Sunt implicata in foarte multe proiecte, atat personale cat si de grup.Particip in calitate de coautor la mai multe antologii si volume colective care urmeaza sa fie publicate. Pe plan personal public aproape zilnic poezii in revista ” Poezii pentru sufletul meu” cat si in alte reviste si platforme literare din tara si strainatate. Pregatesc in curand o carte foarte interesanta si motivanta, o surpriza pentru cititori : ”Uneori elefantii zboara”- carte bilingva romano -engleza; pregatesc un al treilea volum de poezii care inca nu are titlu; pregatesc traducerile in engleza a volumelor de poezii: ”Binecuvantare si chin” si ”Focul din Noi” si lucrez la un roman care sper sa fie publicat pana la sfarsitul anului: ”Femeia care a uitat sa mai planga” .
MM: Un mesaj pentru cititorii dumneavoastră.
MCD: Daca poeziile izvorate din sufletul meu au atins sufletele voastre sunt cea mai fericita! Va multumesc dragi cititori pentru dorinta si bucuria voastra de a-mi lectura scrierile si va doresc tot ce e mai bun!
Mai citeste de acelasi autor:

FORMAT ELECTRONIC (eBook) al Revistei nr3/2020
Cumpara numar 3 al revistei de literatura arta si cultura ”Poezii pentru sufletul meu” in format electronic.Revista in format electronic iti va fi livrata in email in mai putin de 48 de ore! Avantaje: mai ieftin, mai rapid, mai ecologic!
C$10,00