Mihaela CD-Sufletul treaz  al scriitoarei Simona MIHUŢIU

 

Sufletul treaz  al scriitoarei Simona MIHUŢIU

Autor: MIHAELA CD 

DINCOLO DE LIKE  de SIMONA MIHUŢIU

 

„Sufletul meu nu este adormit. Este treaz, întru totul treaz. El nu doarme, nici nu visează, ci privește, cu ochii larg deschiși, către lucruri îndepărtate, și ascultă pe malurile marii tăceri”. (Antonio Machado)

Fiecare suflet are o poveste proprie, este o constelație unică în care se aprind și strălucesc pasiuni din raze de lumină fierbinte creând conexiuni ce explorează orizonturi nesfârșite de posibilități pe harta stelară a vieții.

Sufletul Simonei Mihuțiu este luminat de două mari pasiuni la fel de arzătoare și strălucitoare: medicina și literatura. Cu toate că îndatoririle de medic primar, oncolog și lector la Facultatea de Medicină și Farmacie din Oradea îi ocupă mare parte din timp, Simona Mihuțiu își găsește timp suficient și pentru scris, fiind poet, prozator, publicist și dramaturg, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, publicând constant în numeroase reviste, antologii și cărți de autor.

De la debutul său literar din anul 2019 cu romanul ’’Fereastră spre mâine’’, editura Total Publishing, București, prolifica scriitoare nu contenește să ne încânte și să ne surprindă prin diversitatea de genuri literare pe care le abordează scriind cu aceeași ușurință și fluiditate povestiri, articole, eseuri dar și poezii și piese de teatru.

Cartea DINCOLO DE LIKE a  distinsei scriitoare Simona Mihuțiu, apărută în ianuarie 2024 la editura Vatra Veche din Târgu Mureș, reprezintă în fapt cel de-al  zecelea prunc literar al autoarei și adună între coperțile sale, într-un buchet de 21 de eseuri publicistice, gândurile și sentimentele autoarei care bat cu insistență la poarta conștiinței și sufletului cititorului, pentru că sufletul autoarei este treaz și privește cu îngrijorare tăcerea din jur, o realitate cu care mulți dintre noi se confruntă.

Ȋntr-o goană a normalului anormal, suntem bombardați zilnic cu informații fel de fel, cu știri absurde, aberante, bizare, imorale care par a nu avea niciun impact asupra noastră, a oamenilor deveniți surzi și orbi. Dacă în urmă cu ceva timp aceste știri ar fi fost catalogate de societate ca inacceptabile, ar fi produs șocuri, îndoieli, dezbateri și reacții în lanț, astăzi observăm o lipsă de reacție generalizată, o stare de imunitate și indiferență față de acest libertinism indecent, stupid și irațional.

Autoarea remarcă lipsa de echilibru a opiniilor din jurul nostru precum și reticența majorității de a reacționa de teama de a fi etichetat: ’’Atenți la ceea ce se află în jur, preluăm informații conform propriei conștiințe, le dezbatem în forul nostru interior și le transmitem însăilate cu emoții proprii. Remarc adesea lipsa de echilibru a opiniilor din jurul nostru, radicalizarea și absurditatea lor. Oamenii societății contemporane își construiesc baricade, plasându-se de o parte sau de alta, la extreme, ori tocmai aceste baricade nu ar trebui construite. Observ și reținerea majorității de a reacționa în fața lipsei de logică, o teamă justificată în mare parte, de a nu fi plasat la extreme, etichetat, înfierat de acest sistem social care pare a fi de tip binar: bun – rău, frumos – urât, alb – negru, prieten – dușman etc.’’ (Cuvânt înainte)

Simona Mihuțiu nu caută diversul și senzaționalul, este o scriitoare a luminii a adevărului, o scriitoare asumată care ia atitudine prezentându-și echilibrat ideile și gândirea profundă, invitând cititorul la dialog și antrenând o analiză interioară, sinceră.

Ales cu vădită atenție, titlul volumului, DINCOLO DE LIKE, trage semnalul de alarmă de la prima vedere stârnind imediat curiozitatea cititorului care devine nerăbdător să-i afle însemnătatea. DINCOLO DE LIKE ne duce cu gândul la realitatea pe care o trăim. În era digitală, interacțiunile între persoane sunt înlocuite tot mai mult cu relaționarea virtuală, oamenii navighează pe diverse rețele de socializare creând conexiuni sociale, iar fiecare clic este o replică, un instrument de dialog virtual care duce către o lume aparent familiară – Lumea de dincolo de Like. Această paradigmă virtuală preschimbă simplul gest al apăsării unui buton într-un teritoriu vast, cu semnificații subtile făcând evaluarea socială din lumea virtuală tot mai prețioasă. Like-urile sunt adevărate monede de schimb cu valoare variabilă, în funcție de context și interpretare, ce fac parte dintr-un proces complex de recunoaștere și popularitate. Astfel fiecare Like devine o notă într-un limbaj simbolic al aprobării sau respingerii fiind un stâlp de rezistență în structura relațiilor sociale virtuale.  

A trăi DINCOLO DE LIKE înseamnă auto-descoperire și conectare profundă cu tine însuți și cu ceilalți, valorizând conexiunile și experiențele umane depășind granițele virtuale și presupune a-ți recâștiga controlul asupra propriului tău echilibru, în afara lumii digitale, concentrându-te pe trăirea autentică în viața reală.

Autoarea  abordează problemele arzânde ale societății, întorcând filele istoriei și îndreptând concomitent fanta de lumină spre realitatea de azi, expunându-și punctele de vedere cu verticalitate dar și cu simțul măsurii fără a le impune, respectând libertatea de gândire a fiecărui individ dar aducând dovezi, motivând și explicând logica afirmațiilor sale. Cu sufletul treaz și cu ochii larg deschiși, scriitoarea notează dezechilibrele care duc până la sfidarea normalității inclusiv transformarea omului  în ’’omul de tip nou’’:

 ’’ S-a ajuns la o sfidare a normalității până la fanatism. Constatăm că apare o formă ciudată de neo-comunism care, indiferent unde i s-a parafat actul de naștere, rodește cel mai bine în statele cu tradiție democratică. Și, iată, și un „om de tip nou” se pregătește: mecanizat, robotizat, informatizat, pregătit să-și cedeze interesele în favoarea I.A., chiar dornic de a deveni orice altceva decât OM. Noi, cei care ne-am născut în comunism, recunoaștem simptomele și ne temem’’

Libertatea, o știm aprecia la justa ei valoare atunci când nu o mai avem și este în opinia autoarei: ’’unitatea de măsură a ființei umane’’. Noi, fiindcă am trăit în comunism știm să observăm orice semne care ne indică pierderea  ei. Un semnal de alarmă îl reprezintă și cenzura cuvântului scris care a apărut recent în câteva țări printre care și Canada. Dar scriitoarea pune punctul pe ’’i’’:’’ Cât timp pot să scriu aceste cuvinte, iar tu, cititorule, le poți citi, înseamnă că încă suntem liberi.’’ Aici este de observat îngrijorarea autoarei, prin folosirea cuvântului: ’încă’’! 

Fiind în același timp și medic și scriitor, Simona Mihuțiu înțelege cel mai bine legătura dintre  medicină și artă pentru că: ’’ Amândouă, dacă ar fi să ne gândim la rolul lor plenar, presupun vocație, har, care încă nu pot fi suplinite de nicio robotizare’’, domnia sa fiind în măsură să observe ‘’Arta ca o necesitate medicală’’ explicând că ‘’Grecii antici recunoșteau importanța medicală a artei pentru că, deloc întâmplător, Esculap, zeul medicinei, era fiul lui Apollo, zeul artelor, protector al poeziei.’’

Scriitorul, fiind ’’înzestrat cu har artistic generator de emoții’’ și ’’un receptor fin al  zbaterilor societății din care provine’’ este adesea cel care reacționează și ia atitudine căci, scrisul a fost dintotdeauna arma scriitorului ‚’’care nu lasă în urma sa sânge, ci tuș negru’’.

Scriitoarea Simona Mihuțiu  are un mare respect pentru eroii neamului, pentru poeți și sfinți dar și pentru toți creatorii de frumos și crede că harul cu care sunt înzestrați vine de la Dumnezeu: ’’Cred că cei care s-au înveșmântat cu o mantie creatoare aici, pe Pământ, mai mult sau mai puțin cuprinzătoare, au un strop de divin. Ei sunt legătura noastră cu frumosul celest.’’

Un mare respect îi poartă lui Eminescu despre care spune:  Eminescu este un simbol național. Este cea mai frumoasă reverență pe care Universul a făcut-o poporului român și limbii române”. Încă din copilărie poeta a învățat valoarea respectului, de la bunicul său: ’’Bunicul meu, un simplu țăran ardelean, avea o vorbă: „În sfinți și în eroi să nu dai cu noroi, că nu știi cum ți se întoarce”.’’ Ei bine, Eminescu este și sfânt, și erou’’.

Marea iubire pentru poezie este exprimată prin înfrățirea ei cu rugăciunea: ’’Poezia înalță cuvântul precum rugăciunea înalță sufletul. Poezia și rugăciunea sunt surori’’ Poezia este în opinia domniei sale ’’cea mai înaltă expresie a umanului din noi”, ’’ca un templu’’, în  care autoarea așază la loc de cinste: ’Un gând pentru Nichita’’

Arătând o mare transparență, Simona Mihuțiu ne împărtășește unele opinii politice pe care le manifestă natural, cu sinceritate și fără încrâncenare dintr-o convingere curată sufletească, pentru binele comun. Moldovei i se adresează: ’’Surorii mele Moldova’’ 

Despre Universalitate, autoarea își exprimă percepția astfel:’’ În opera unui scriitor universal te poți regăsi oricând. Universalitatea este succesul unui scriitor în lupta cu timpul, cu atât mai probabil cu cât își extrage filonul din propria lume. Cum fără rădăcini, un copac nu înfrunzește, tot așa nici o operă nu are cum să reziste în timp dacă își pierde seva de inspirație’’

Pericolul generalizării și prostia umană sunt la fel de periculoase și pot face la fel de mult rău unui popor. Autoarea cataloghează prostia printr-o exprimare elegantă: ’’cred că ar trebui să definim prostia prin lipsa de bun simț și să ne întoarcem la valorile umane fundamentale, dacă nu vrem să devenim orice altceva decât oameni.’’

În eseul său ’’Manipularea-o bombă cu ceas’’, Simona Mihuțiu spune că însăși bombardarea noastră rapidă cu știri  de tot felul, fără a lasă timp de gândire și analiză,  este o formă  de  manipulare, alături de publicitate și multe alte metode prin care se profită de frica, neștiința, necunoașterea sau lipsa atenției oamenilor, subliniind că:  ’Cele mai perfide forme de manipulare sunt îmbrăcarea adevărului în minciună și a minciunii în adevăr.’’

Scriitoarea trage un alt semnal de alarmă în privința manipulării gândurilor, care este aspru criticată de poetă și pe care de altfel, domnia sa a încondeiat-o și în versurile sale: ’’Îți vor ataca un gând, să-ți iasă din sinapsă,/Răsucindu-l până când, cu frica de-o pedeapsă,/Își va schimba culoarea, încercuit de umbră, /Întunecându-ți starea, din veselă în sumbră./Crudă, lăcomia lor se va hrăni cu gânduri,/Conștiința, ei ți-o vor fixa în patru scânduri,/Devii propriul tău dușman în falsa realitate,/Mic în uriașul plan al lumii reciclate./Îți vor cunoaște bine a ta nemulțumire, /Ba chiar ți-o vor susține, ghidându-ți o trăire,/Când cădere-ți va părea sublima ta urcare,/ Deșteptarea va durea: a fost manipulare!’’(Manipulare de gând – autoare: Simona Mihuțiu)

Tot despre manipulare este vorba  și în articolul ’’Realitatea…virtuala’’, unde formulează clar și răspicat: ’’Ne amăgim cu ideea că I.A., neavând emoții (încă!),nu poate înlocui omul în activitățile creative. Mulți estimează că noi, cei care scriem, pictăm, sculptăm, am putea fi „ultimii mohicani”. Poate au dreptate sau poate că lumea, sătulă de atâta perfecțiune, va căuta în viitor doar farmecul imperfecțiunii și ne va da și nouă o șansă.’’ Aici este de observat din nou îngrijorarea autoarei, prin folosirea cuvântului: ’încă’’! 

Scriitoarea Simona Mihuțiu consideră o obligație morală, etică, de bun simț, de recunoștință pentru Harul care i-a fost dat, chiar sfântă aș putea spune (în contextul valorilor exprimate în acest volum), să pună degetul pe rană și să deschidă ochii acelora care, poate nu au înțeles încă ce se întâmplă, fiindcă pericolul în care este umanitatea este real, explicând riscul atrofierii treptate a creierului, de fapt voindu-se o îndobitocire treptată a populației: ’’Omul își pierde treptat capacitatea de a distinge culorile, nemaifiind învățat să o facă și, mai mult, ceea ce știa cândva că este alb acum devine negru, ce știa că este sus acum se găsește jos ,ceea ce era bun acum este considerat rău, frumosul devine urât, coșmarul o realitate cotidiană, iar inteligența un bagaj inutil. Cei care mai păstrează în amintire câte o nuanță neprăfuită de timp sunt debusolați. Ceilalți nici măcar nu știu că există culori, mirându-se că vorbim despre ele. Nici nu ar avea cum să le mai distingă, pentru că nu-i învață nimeni să o facă, iar în lipsa procesului de învățare apare atrofia.’’

Prin cartea DINCOLO DE LIKE, sufletul treaz al Simonei Mihuțiu deschide cutia Adevărului în care sunt adunate adevărurile nespuse care așteaptă să iasă la iveală, acelea pe care ne temem să le pronunțăm, să le privim sau să le acceptăm fie pentru a evita conflicte sau neplăceri, fie din nepricepere sau ignoranță. Deși deschiderea cutiei nu este un act deloc ușor, ce necesită curaj, informare și voință,  scriitoarea știe că amânarea deschiderii cutiei cu adevăruri nespuse, ar putea-o transforma într-o bombă cu ceas, multiplicând exponențial tensiunile suprapuse ale poverilor tăcerii.

Mai devreme sau mai târziu aberațiile colorate care se tot adună și cresc asemeni unui munte de gunoaie vor crea o presiune imensă, înșurubată în structurile sociale. Dezvăluirea acestor adevăruri ar putea fi cheia pentru o schimbare palpabilă și durabilă. De aceea autoarea hotărăște să vină în întâmpinarea cititorului și să-l invite într-o călătorie esențială către adevăr. Căci DINCOLO DE (un simplu) LIKE, trezirea și deschiderea sufletului către adevăr, reprezintă o alegere crucială pentru cei dornici să-și împlinească potențialul real.

În cuvântul său, editorul, cronicarul și scriitorul Nicolae Băciuț menționează: ’’Cu mijloacele sale, Simona Mihuțiu stă de veghe la hotarele cunoașterii umane, la rătăcirile ei într-un labirint politic, social, cultural, moral, într-o lume care alunecă în negativul unei fotografii contemporane” (p. 124), în timp ce „Omul contemporan își caută sinele, negăsindu-l”(Publicistica, între medicină și literatură)

La întrebarea  dacă ar fi putut fi evitate războaiele Simona Mihuțiu răspunde: ’’Poate dacă, întocmai ca în medicină, ar fi existat prevenție și dacă, tratând fenomenul odată apărut, s-ar fi respectat doza „terapeutică” optimală!’’

Din acest răspuns se poate înțelege foarte clar că nu am învățat nimic din istorie, dar de ce oare? Și explicația logică este: Pentru că nu s-a vrut! Nu s-a vrut nici prevenție, pentru că frica (de moarte) este cea mai eficientă metodă de manipulare.

  Și după un periplu de excepție printre paginile de istorie și realitățile dureroase ale prezentului, scrise cu pana adevărului Simonei Mihuțiu, suntem invitați să reflectăm asupra celui mai mare miracol al Universului, viața.

Miracolul vieții, începutul și sfârșitul existentei noastre pe acest pământ, atât de bine prezentat de scriitoare în articolul ’’Mirarea de-a fi’’ încheie elegant această carte de excepție. De unde venim și unde plecăm? Nimeni nu știe cu siguranță, deoarece, ’’Viața este cel mai mare miracol al Universului’’ iar noi‚’’ Fiecare ne căutăm un rost pe pământ’’, căci, ’’Destinul nu este altceva decât călătoria pe care o facem cu scopul de a ne întâlni soarta.’’  pentru că‚’’ În ciuda eforturilor de a o descifra, viața pe Pământ rămâne totuși un mister nepământean.’’ (Simona Mihuțiu)

Să trăim acest miracol al Universului cât mai frumos cu putință, deschizând ușa sufletului, să ne eliberăm de apăsarea tăcerii, să construim relații autentice și să contribuim la o societate sănătoasă, onestă și echitabilă, urmând modelul admirabil al distinsei scriitoare Simona Mihuțiu oferind șansa adevărului să respire și să se manifeste DINCOLO DE LIKE!

Mihaela CD

TWUC, LSR, WPAC