Câmpul cu maci
Autor: Teodora Dumitru
Am avut un câmp cu maci , în copilaria mea ,
Pe care nici pân’ acum ,Doamne , nu îl pot uita !
Primăvara ,colțul ierbii , îl umplea de verde crud ,
Scriu acum aceste rânduri și îmi simt obrazul ud ….
Îl pastrez în gândul meu ca pe-un colțișor de rai ,
Pe nici o avere mare , cât ai vrea ,nu poți să-l dai …
Luna Mai îl îmbrăca în atâte mii de flori ,
Că și acum când mi-amintesc , mă trec sute de fiori !
Și mă vad copil acolo , ca un fluture prin soare ,
Care la-nceput de viață ,abia învăța să zboare !
Mai târziu , la seceriș , macii inundau câmpia ,
Când priveam câmpu-nroșit ,mare-mi era bucuria !
Mă lua mama de mână ,pe câmpia-ntinsă…mare !
Ca să strângem împreună , maci și flori nemuritoare ,
Umpleam casa de miresme , cu parfumul lor curat ,
Aduceam câmpul în casă, că nici azi nu am uitat !
Adunând în coșuleț, flori de câmp nemuritoare ,
An de an , timpul s-a scurs , unde să îl caut, oare ?
Să mai pot măcar odată,să dau anii înapoi ,
Și copilăria , toată, s-o petrec în sat la noi !
Lângă oameni buni la suflet cu credință-n Dumnezeu ,
Unde cu mulți ani în urmă , am crescut mare și eu !
Acum mama e batrână, părul meu e-ncărunțit ,
Dar tot îmi mai zboară gândul , pe unde am copilărit !
Cum să pot uita vreodată , anii aceia fără vină ,
Și câmpul copilăriei , plin de flori și de lumină ,
De pe unde o copilă de mână cu mama sa,
Strângeau macii cum e focul și casa o-mpodobea !
Poezii pentru sufletul meu 