PĂCATUL
Autor: Gabriel Ionescu
Prea multe lucruri, sunt considerate drept Păcat.
In felul ăsta, se va considera Păcat, chiar să trăiești,
Iar extremismul niciodată n-a fost agreat
Și totuși, multe dintre slăbiciuni, sunt omenești.
Nu cred într-un Păcat ce e numit Păcat Originar.
E sau greșeală sau Interpretarea e voit greșită.
Omu-i făcut să știe. Cunoașterea e chiar un corolar,
Iar Dumnezeu îl vrea pe Om, ființă instruită.
PACATUL. Unii zic că-i moștenit genetic,
Din cuplul ancestral zis și Primordial.
Eu zic că-i doar greșeală. O fi ceva magnetic,
Ce-atrage mereu Omul, spre Rău și spre Scandal
Iar când te crezi, mai mare decât ești, nu este bine.
Și-n Mină, omul se visează în Olimp,
Cinstea, Dreptatea, Modestia dacă sunt cu tine,
Tu vei fi mare, deși înțepi ca trandafirul care are ghimp.
Este Păcat să-înșeli încrederea cuiva în tine.
Încrederea este ceva ce se câștigă-n timp.
Doar cel cinstit are o Conștiință și încrederea în sine,
Iar Omenia, nu e dependentă de-anotimp.
E un păcat de moarte ca să furi,
E un păcat să vrei ce nu-i al tău.
E un păcat, ce e nedrept, să juri,
Este păcat să n-ai un Dumnezeu.
Căci nu e un Păcat al omului, ca să visezi,
Visatul chiar nu afectează viața nimănui.
E important însă, numai Realul să îl crezi,
Când nu se poate, pune-ți pofta-n cui.
E un Păcat să nu-ți iubești părinții,
Ei ți-au dat viață, te-au adus pe lume.
Pentru copii, ar trebui să stea-ntr-un loc cu Sfinții,
Iar sentimentele, se-arată-n viață, nu postume.
E un Păcat de moarte să poți ca să urăști,
Pe cel ce are, sau e mai deștept ca tine.
Mai bine caută, în cunoștințe și în ochii lumii ca să crești
Și doar atunci, în viață ta, va fi și bine.
E un Păcat s-arunci ceva încă folositor,
În loc să-l dăruiești celui ce n-are.
Nu arunca, căci asta este tot ce-i mai ușor,
Mai bine dă și o să vezi că nu-i așa de greu cum pare.
E un Păcat să nu-ți iubești Poporul
Și Patria în care Mama te-a născut.
Numai Acasă făurește-ți Viitorul,
Căci doar Acasă-i și Sfârșit și Început.
E un Păcat, să minți ca să câștigi ceva,
Câștigul prin Minciună e sortit pieirii.
Când ești cinstit, câștigul tău, e sigur undeva
Și mai deschizi și porțile iubirii.
Nimeni pe lumea asta nu-i mai orb,
Decât acela care nu vrea ca să vadă.
Păcătuiești când te crezi Vultur și ești doar un Corb,
Când te crezi Bradul falnic și când ești numai Zadă.
Păcatul este ca un bumerang ce îl arunci,
Dar nu știi când se-ntoarce ca să te lovească.
Și muncești mult, de multe ori pe brânci,
Să-ți faci imaginea, din nou să strălucească.
In Păcat poți să cazi și te-afunzi în noroi,
Dar te poți ridica la nivel, prin Căință.
Cine-și poate-arunca, Răutatea-n gunoi,
Reușește orice, căci orice-i cu putință.
De acelasi autor:
Ridic ochii …
Acrostih : E LUNGĂ CALEA
