Profil Gold: Marieta Coman

 

marieta coman

Despre autoarea Marieta Coman

 gold1Șef Departament ”Noutăți editoriale” și Membru  al Clubului Gold al colaboratorilor revistei ”Poezii pentru sufletul meu” din Canada

Scriitoarea Marieta Coman  s-a născut la Petroșani în județul Hunedoara iar în prezent  locuiește la Turda, în judeţul Cluj unde este tehnoredactor.Este membră a LIGII SCRIITORILOR din ROMÂNIA- filiala Cluj- Napoca,  redactor  al rubricii de poezie- pentru  “REVISTA DIN VATRA  SATULUI’- revistă de literatură, cultură şi artă- editată de  Fundaţia Culturală ‘Zestrea’- Baia Mare  și  Șef Departament ”Noutăți editoriale” al revistei ”Poezii pentru sufletul meu” din Montreal,  Canada, administrând totodată și grupul cultural  on line ”Universum Vip” al editurii Globart Universum din Montreal, Canada. 

Primele creații literare le publica în anul 2019  la editura Stef- Iaşi, participând cu poezii în antologia “ Universul poeziei “  ca urmare a participării la concursul național de poezie  organizat anual de editură, unde  se numără printre cei 12 câştigători ai ediţiei din acel an.

În  anul 2020 publică primul său volum de poezii “Nuanţe de suflet “  publicat  la editura ‘ Ştef-Iaşi, apoi  în  anul 2021- al doilea volum de poezii – “ Ecouri albe din priviri de smaralde “ publicat la editura Lyric Graph –Făurei și  în 2022- cel de-al treilea volum de poezii- ‚Şoapte rătăcite-n valuri’ publicat la editura Ecou Transilvan din Cluj-Napoca.

În perioada 2019-2023 participă la numeroase concursuri naționale și internaționale  de poezie, festivaluri, olimpiade și tabere literare obținând importante diplome, premii  și medalii.

Publică în diverse reviste, participa la diverse antologii din țară și străinătate iar scrierile sale nu trec neobservate numele său fiind amintit în cărți de critica literara, cronici, semnale editoriale  și recenzii.

Iată câteva impresii despre scrierile Marietei Coman:

Vasile Bele

„Printre cărțile de suflet primite este și cartea „Șoapte rătăcite-n valuri”, Colecția Poezie, apărută în condiții grafice deosebite, la Editura Ecou Transilvan, 2022, Cluj-Napoca, ISBN 978-606-730-980-5, 172 p., autor Marieta Coman.Felicit apariția editorială a volumului și o susțin. Am bucuria să cunosc autoarea de la ședințele de Cenaclu literar de la Cluj și sunt mândru de o așa realizare. Sunt bucuros eu, de realizările altora. Ești un mare bravo, Marieta Coman! Sunt convins că vei continua activitatea literară și culturală în același ritm, păstrând cutumele calității, autenticității și originalității sufletului tău.”

Gelu Dragoș

”Poetei Marieta Coman îi curg poemele prin vene…

Poeta Marieta Coman s-a ”compus/într-o poezie” ca să poată beneficia de toate minunățiile și magia lumii. Nichita Stănescu spunea că ” Poetul nu are biografie; biografia lui este de fapt propria lui operă, mai bună sau mai rea, mai măreaţă sau mai puţin măreaţă”. Cât adevăr! Prin această carte de poeme intitulată ”Șoapte rătăcite-n valuri”, apărută la editura ”Ecou Transilvan” Cluj Napoca, în 2022, ne dăm seama că nu putea fi decât o poetă,  fiind o iubitoare a frumosului, a mării, a Cerului care se oglindește în ea, dovadă că și volumul despre care fac vorbire  l-a împărțit, sugestiv și imparțial în două părți: ”Valuri” și ”Șoapte”.”

Victor Constantin Măruţoiu

”Poemele doamnei Marieta Coman sunt de o sensibilitate aparte, de o melodicitate a romantismului renăscut din cenuşa timpului, întru cele ce sunt ale devenirii împlinirii iubirii în cele ale veşniciei. Simboluri precum stea, culoare, timp, trecere, tăcere, vânt, val etc. sunt condensate în poemele prezentului volum în formele lor cele mai pure, rezonante, reclădind un neoromantism modern, care este descris şi prin forma de versificaţie aleasă, anume versul liber. Poeta Marieta Coman ne provoacă prin acest volum, Şoapte rătacite-n valuri , la meditaţia asupra vieţii din perspectiva trăirii în sensul reîncifrării idilice.”

 

 

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.