
Mesajul autorului Daniel Visan Dimitriu pentru cititori :
”Avatar
Pot fi cine vreau sau orice și oricând
N-am limite-aici, au rămas pe Pământ,
Îmi place pe Net și mă bucur de dar
Al meu, de la mine: al meu avatar.
E liber ca gândul, născut dintr-o stea,
Dar este și om, e imaginea mea.
Scăpat de restricții, el poate fi vânt
Ce poate să aibă zvâcniri de cuvânt,
El poate să bea din pocalul zeiesc
Să zboare prin locuri ce mi le-amintesc,
Să schimbe tărâmuri uitate de timp
Ce s-au prăfuit în atâta răstimp,
El poate iubi pe oricine, oricând,
Ciudat și zburdalnic, apoi, mai flămând,
Se poate preface-ntr-un vultur, pe cer,
Zburând spre înalturi, chemat de mister,
El poate orice și mă bucur de el
Căci e ce eu nu-s, el e fals, eu sunt cel
Cu dorul de-Acasă, sau nu? – n-am habar!
Sunt eu, sau un biet inventat avatar?”
Daniel Visan Dimitriu
Poezii semnate Daniel Visan Dimitriu :
- Marin Motanul
- Chin
- Vanatoreasca
- Lied printre ganduri si vise
- Act de justitie
- Despartire online
- Timp interzis
- La protap
- Haiku pictura
- Dragoste hibernala
- Scorpia
- Parfum
- Nemurirea clipei
- Esti tu?
- Muzica stelelor
- Neanderthal
- Lovitura de succes
- Plecare la Bruxelles
- Final
- Legaturi vii
- Corabia nebunilor
- Armonii stinghere
- Alintari de vise
- Noapte buna puisor !
- Dor de copil
- Pisi mic
- Frunze si brate
- Scara
- Melodia noastra
- Noapte fierbinte
- Vii si pleci
- Zeul noptii
- Culorile iubirii
- Am sa te iert
- Dansul vantului salbatic
- Flacara sarutului
- Flacara sarutului
- Ganduri calatoare
- Sonetul zeitei calatoare
- Murmur in aripi de vant
- Iubirea lor
- Oi de Luna
- Cosmarul de sfarsit
- Unduiri de vis
- Cerul vechilor credinte
- Sonetul culorilor
- Petale in calea de vis
- Raza lumii de apoi
- Petale tarzii
- Tarmul de amurg
- Ganduri pe cer
- Ultimul druid
- Lacul de sub Stanca Soimului
- Clipa
- Drumul dintre inimi
- Lacrima pierduta
- Chemarea vechilor porunci
- Clipe de albastru
- Tacerea umbrelor
- Hotia privirii
- Visul din zori
Noapte buna puisor !
Noapte bună, puișor! Autor: Daniel Visan Dimitriu Un vulpoi și o vulpiță Au aflat că un arici Spune, seara, la fetiță, O poveste din bunici. Iar fetița (cum se poate?), E cuminte, stă în pat, Nu mai vrea la “animate” Când e timpul de culcat. S-au gândit, s-au tot gândit: Cum să fure …Continuă lecturaNoapte buna puisor !
Dor de copil
Dor de copil Autor: Daniel Visan Dimitriu De-ai ști, tu, pom, ce supărată sunt, mi-ai spune o poveste cu prințese ori cu croitorașul care țese, sau … ce crezi tu ca dorul să-mi înfrunt, Să pot și eu să mă mai joc un pic așa cum îmi plăcea: cu păpușica pe care mi-a …Continuă lectura
Pisi mic
Pisi mic Autor: Daniel Visan Dimitriu Îmi spui, pisicuțo, de ce atunci când te mângâi, tu torci? Sau, cum poți tu să te întorci când prea departe casa e? Aș vrea să poți vorbi și tu, ca să-mi citești, dintre povești, pe-aceea cu motanul cu cizmuțe mari, împărătești. Dar tu … nu poți …Continuă lecturaPisi mic
Frunze si brate
Frunze și brațe Autor: Daniel Visan Dimitriu Nu plângeți, frunzulițelor, căci eu am să v-adun pe toate, și-mpreună vom spune rugăciunea, la culcare, iar, după ce vom zice “Noapte bună!” ne vom juca frumos, în visul meu, și am să vă sărut, pe fiecare, Să nu fiți triste! Uite, vă promit că vom …Continuă lecturaFrunze si brate
Scara
Scara Autor: Daniel Visan Dimitriu E multă tristețe pe-o hartă în care, poteci paralele, cu spini sau abis între ele, te-anunță că viața nu iartă. Sunt oare și lumi diferite, în care, pe-o hartă mai bună, potecile se împreună și merg mai departe lipite? Există o singură lume în care iubirea …Continuă lecturaScara
Melodia noastra
Melodia noastră Autor: Daniel Visan Dimitriu Eram deja demult în gândul tău, Iar tu erai zeiţă pentru mine, Nu ne-ntrecea iubirea niciun hău Sau cele mai înalte culmi alpine. Eram sedus, eram îndrăgostit, Eram cum alţii n-ar putea-nţelege, Eram şi cucerit şi fericit, Eram deasupra de uman sau lege. Priveam …Continuă lecturaMelodia noastra
Noapte fierbinte
Noapte fierbinte Autor: Daniel Visan Dimitriu Mă-mbrățișezi, adesea, de departe, cu o privire caldă, iubitoare, ce mă alintă cu ceva aparte, iar sufletu’-mi dansează cu-ncântare. Mă faci să simt cum noua primăvară e plină de arome și savoare, iar pașii furișați pe străzi, spre seară, sunt doar preludiul nopții următoare. Hai, vino …Continuă lecturaNoapte fierbinte
Vii si pleci
Vii și pleci Autor: Daniel Visan Dimitriu Ai apărut în ploaia dintr-o toamnă cu părul ud, pierdută-ntr-un oftat. Te-am încălzit, și-ai înțeles ce-nsemnă sărutul nebunesc … dar ai plecat. Ai fost, un timp, o stâncă-n vârf de munte, sub soarele puternic, nemilos. Eu ți-am adus, coroană peste frunte, un nor , o ploaie, …Continuă lecturaVii si pleci
Zeul noptii
Zeul nopții Autor: Daniel Visan Dimitriu Când noaptea își va recunoaște vina Și va pleca, lăsându-mi dezvelit Un trup ce-l voi privi, îndrăgostit, Tu nu vei ști, vei fi precum lumina Ce-mparte viață-n drumu-i nesfârșit Prin lumea-n care simt că-s numai eu Privindu-te, zeiță, ca un zeu. Pe chipul tău, îmi voi citi …Continuă lecturaZeul noptii
Culorile iubirii
Culorile iubirii Autor: Daniel Visan Dimitriu De-ai ști ce gânduri am, te-ai minuna Și ai fugi … sau poate nu: ai sta Și-ai aștepta să vezi cu ochii tăi Cum gândurile-mi caută noi căi De-ați fi doar ție-n fiecare zi Un dar ce-aș vrea nicicând a se sfârși. Ai aștepta, văd în …Continuă lecturaCulorile iubirii
Am sa te iert
Am să te iert Autor: Daniel Visan Dimitriu Cândva, te voi ierta, dar nu acum Când stai atât de calmă și senină Acolo-n inima de tine plină. Va fi târziu, când voi pleca pe-un drum Pe care toți plecăm, plecăm oricum. Am să-mi trimit iertarea pe Pământ Iar tu, eliberată-atunci de mine, O …Continuă lecturaAm sa te iert
Dansul vantului salbatic
Dansul vântului sălbatic Autor: Daniel Visan Dimitriu Ai strâns noduri de-ntuneric într-o-ncrâncenată plasă De frustrări înghesuite printre ochiuri disperate Să rămână-n miezul nopții în lumina ce se lasă Pe sub razele de Lună, libere și goale, toate, Să pătrundă și să treacă vântul rece printre ele, Să n-atingă-n zbor strânsura ce le-nchide-n colț …Continuă lecturaDansul vantului salbatic
Flacara sarutului
Flacăra sărutului Autor: Daniel Visan Dimitriu Sunt flacăra sărutului sălbatic, desprinsă dintr-o lume ireală în care timpul a rămas ostatic, iar muzica a devenit carnală. Mereu arzândă, veselă și vie, cu frica doar a jarului mocnit, dansez, atât cât viața va să-mi fie, preludiul unui drum spre infinit. Dar și atunci, în …Continuă lecturaFlacara sarutului
Ganduri calatoare
Gânduri călătoare Autor: Daniel Visan Dimitriu Priveşte spre stele şi zboară cu mine spre ele şi-apoi s-alegem o stea solitară din calea de stele convoi. Priveşte, e una ce pare ascunsă de stelele mii! Ce crezi, să ne fie ea, oare, căminul din alte vecii? Să mergem, iubito, -mpreună, cu gânduri de …Continuă lecturaGanduri calatoare
Tarmul de amurg
Țărmul de amurg Autor: Daniel Vișan-Dimitriu A plâns doar o lacrimă cerul pe dalele vechiului burg, dar ea îmi purta giuvaerul din toamna-n culori de amurg Era ca o raclă închisă, ca un prețios chihlimbar, purtând o ființă promisă chiar mie să-mi vină în dar. Am prins-o în brațe flămânde și crusta din juru-i …Continuă lecturaTarmul de amurg
Drumul dintre inimi
DRUMUL DINTRE INIMI Autor: Daniel Vișan Dimitriu Iubito, îmi vei fi în brațe, azi: Apolo – eu, iar tu-mi vei fi vestală Și, de va fi din templu să decazi, Pământ voi fi, iar tu-mi vei fi petală. Și te voi strânge-n brațe ca-ntr-un joc, În care tu – o flacără, eu – jarul, Vom …Continuă lecturaDrumul dintre inimi
Tacerea umbrelor
Tăcerea umbrelor Autor: Daniel Visan Dimitriu Eram străini de lume și de vise, De timp, de noapte, zi, de totu-n jur, Atunci când spațiul dintre noi pierise Și-un singur trup eram, întreg și pur. Săruturi lungi, suspine de o clipă, Luciri de trupuri arse de văpăi Din suflete rostogolind risipă De scânteieri …Continuă lecturaTacerea umbrelor
Hotia privirii
Hoția privirii Autor: Daniel Visan Dimitriu Ce crezi tu, fătucă hoață de privire, C-ai să scapi cu una, două sau cu trei Pofte de-alintare, pofte de iubire? Ce-ai avut, hoțoaico, ochii să îmi iei? Mi-ai umblat prin gânduri, te-ai lăsat visată, Te-am simțit în pâine iz de cozonaci, Până și la groapă tu-mi …Continuă lecturaHotia privirii
Visul din zori
Visul din zori Autor: Daniel Visan-Dimitriu Romania Regăsește-te-n privirea ce-ți aduce mângâiere Și în buzele tăcute care nasc înfiorare Coborând ușor pe umeri într-o caldă adiere Ce se pierde ca suspinul unui val pe-un țărm de mare. Vezi în ochii mei seninul și plăcerea din trecut, Visul ce ți-am fost și, încă, …Continuă lectura
Sonetul zeitei calatoare
Sonetul zeiței călătoare Autor:Daniel Vișan-Dimitriu Erai desculță, tu, acolo, sus, pe muchia de stâncă ce-mi părea durerea prăvălită dintr-o stea pe-un munte, de povara ei, răpus. Pășeai cu grija razei de april pe cicatricea ramurii cu flori ce depășise-a’ iernii lungi orori, cu geruri mari în sufletul ostil. Erai balsamul, roua ce sclipea în legănarea …Continuă lecturaSonetul zeitei calatoare
Murmur in aripi de vant
Murmur în aripi de vânt Autor:Daniel Vișan-Dimitriu Se-nvelește ceru-n mantie albastră Fluturând pe-alocuri tril de ciocârlii Înspre câmpul verde ca iubirea noastră Gata să-nflorească-n fiecare zi. Norii albi alintă razele timide Și le cern lumina-n picuri tremurând Peste muguri care-și pregătesc hlamide Roșii, strălucinde, sub un Soare blând. Parcă într-o joacă, Vântul își așează Tâmpla …Continuă lecturaMurmur in aripi de vant
Iubirea lor
Iubirea lor Autor:Daniel Vișan-Dimitriu Iubirea ei … se-ascunde în falduri de mister, fugind cu amintirea din vremea ce-a apus; Iubirea lui … așteaptă, de dincolo de cer, ca norii să dispară, cu tot ce i-a adus. Iubirea lor, aceeași, se-ascunde în tăceri și pare liniștită, dar suferă-n pustiu, și simte cum își pierde, treptat, …Continuă lecturaIubirea lor
Oi de Luna
Oi de Lună Autor:Daniel Vișan-Dimitriu Îți pășteai, ciobane, oile pe Lună Și nimic din noaptea albă ce-mi era Nu băgai în seamă, nu puteai vedea, Nu simțeai cum lupii-n ochi mi se adună. Și s-au strâns în haită alergând pe norii Ce treceau prin fața turmei tale reci, Au sărit pe Lună-n zbor de …Continuă lecturaOi de Luna
Cosmarul de sfarsit
Coșmarul de sfârșit Autor:Daniel Vișan-Dimitriu S-a îngrozit pădurea trezită-n dimineață De albul ce-a-nvelit-o cu nedoritu-i voal, Se zvârcolește râul sub platoșa de gheață, Iar frigul este rege-n tabloul hibernal. Nici nori nu se arată, iar Soare nu mai este Deasupra de regatul odată înverzit; E albul simplu, rece, tablou, miraj, poveste, Coșmarul unei toamne …Continuă lecturaCosmarul de sfarsit
Unduiri de vis
Unduiri de vis Autor:Daniel Vișan-Dimitriu Te-aș fi putut visa în mii de feluri, ți-aș fi putut ghici, în ochi, dorința, căci, în destinul tău, eu sunt sentința primită în eternele apeluri. Și te-am visat, dar nu în felul care era înscris acolo, sus, în cer, ci altfel, într-o lume de mister de unde mă priveai, …Continuă lecturaUnduiri de vis
Cerul vechilor credinte
Cerul vechilor credințe Autor:Daniel Vișan-Dimitriu Trecea o altă noapte și-nspre zări ce începeau, treptat, să se-ntrevadă, își aprinsese cerul lumânări și candele-n regatul de zăpadă. Tablou de iarnă rece, înghețat, surprins pe-un petic aspru de pământ, mai jos de munți, de drumuri depărtat, uitat de timp, de oameni și de vânt. Un tremur slab, un …Continuă lecturaCerul vechilor credinte
Sonetul culorilor
Sonetul culorilor Autor:Daniel Vișan-Dimitriu Te-ai arătat ca dintr-o acuarelă, învârtejind în ochii mei culoare pe care curcubeul doar o are, și mi-ai venit, frumoasă și rebelă. Eu te priveam, alunecam pe tine, penel nepregătit de-așa o tușă agilă, colorată și ghidușă, uitând cu fericirea să te-mbine. Te-am desenat, întâi, ca pe-o regină, vrăjit, rapid, timid …Continuă lecturaSonetul culorilor
Petale in calea de vis
Petale în Calea de Vis Autor:Daniel Vișan-Dimitriu Și se făcea că mergi, luând cu tine bucăți întregi din galaxia mea rămasă-n întuneric și ruine, cu stele stinse-ntr-o tăcere grea. Iar pașii tăi, în mersul prin lumină, treceau cu grija anilor pustii pe-o cale nouă, rece, anodină, pe care să te-ntorci n-ai să mai știi. Se …Continuă lecturaPetale in calea de vis
Raza lumii de apoi
Raza lumii de apoi Autor:Daniel Vișan-Dimitriu Sub cerul primelor zăpezi, Copacii reci, de frunze goi, Visau că-s ultimii aezi Ajunși în lumea de apoi Ce mai cântau, cu glas domol, Poemul sufletului gol. Pământul alb din jurul lor, Sub frunze, parcă, tremurând Ca-n vechile-adieri de dor, Simțea cum seva lor, pulsând, Le prelungește visul-cânt În …Continuă lecturaRaza lumii de apoi
Petale tarzii
Petale târzii Autor:Daniel Vișan-Dimitriu Ai înflorit din nou, la ceas târziu, când frunzele copacilor sunt duse în zările tărâmului neviu al celor ce, de vremuri, sunt răpuse. Sub razele de toamnă, strălucești, te bucuri de căldura trecătoare atât cât e. Îți place s-o primești cu zâmbetul petalelor spre Soare. Deschid fereastra larg și te …Continuă lecturaPetale tarzii
Ganduri pe cer
Gânduri pe cer Autor:Daniel Vișan-Dimitriu Trimite-mi cerul tău! Al meu e gol Când nu mai văd lucirea unei stele; Doar stau la umbra gândurilor mele Ce dau întruna cerului ocol Și caută, tot caută prin hău O știre despre urma ta pierdută Pe-o cale ce-i acum necunoscută, Sperând să întâlnească gândul tău. Nu au nici …Continuă lecturaGanduri pe cer
Ultimul druid
Ultimul druid Autor:Daniel Vişan-Dimitriu Toiagul ce mă poartă pe vechile hotare Nu-i ramură tăiată din arbor oarecare, Şi are-n el putere, ca el un altul nu-i, Căci eu îi sunt druidul, supusul nimănui. El mi s-a dat, el, singur, în clipa când, din ceruri, A coborât scânteia trimisă prin eteruri Şi mi-a adus ce numai …Continuă lecturaUltimul druid
Lacul de sub Stanca Soimului
Lacul de sub Stânca Șoimului Autor:Daniel Vișan-Dimitriu Lacul de sub cuibul șoimului de stâncă Din ținutul aspru-al golului de munte, Își adună-n apa rece și adâncă Razele de Lună care-i cad pe frunte. Noapte-apăsătoare, liniște deplină, Fantomatic, lacul își trăiește-n vise Dragostea naiadei care-i mai alină Din durerea pentru ceea ce iubise. Răsăritu-i este visului …Continuă lecturaLacul de sub Stanca Soimului
Clipa
Clipa Autor:Daniel Vișan-Dimitriu De-ar fi să scot din amintiri o clipă Și, în puterea mea, un timp s-o am, Aș vrea să văd, în ea, cum se-nfiripă Tot ce simțea acela ce eram. Și poate-aș crește-o cât aș vrea să fie De-ar fi să-mi placă mult ori aș dori Să-mi fie mare cât o veșnicie …Continuă lecturaClipa
Lacrima pierduta
Lacrima pierdută Autor:Daniel Vișan-Dimitriu Era-ntr-un timp pierdut în alte vremuri, Când spre iluzii mă-ndrepta răscrucea În care așteptam pierdute trenuri Din visuri ce-și purtau, în taină, crucea. Eram, cumva, în spațiul dintre tine Și vagi sclipiri de ochi sau doar părere Ce-mi aprindea ades un foc în vine Și gânduri însetate de plăcere. Mă răscoleam …Continuă lecturaLacrima pierduta
Chemarea vechilor porunci
Chemarea vechilor porunci Autor:Daniel Vișan-Dimitriu Azi, te invit prin amintiri s-asculți un freamăt ce se-aude și acum pe țărmul cu același vechi parfum: al tău, al meu și-al pașilor desculți. Închide ochii! Simți? – eram doar noi, călcând pe fire-ncinse de nisip, cu fericirea-n suflet și pe chip, încrezători în viață, amândoi. Aveam o strălucire …Continuă lecturaChemarea vechilor porunci
Clipe de albastru
Clipe de albastru Autor:Daniel Vișan-Dimitriu De-mi ești seninul zilelor de vară, Te-mbrățișez cu brațele-mi de cer Și c-o privire ca întâia oară Când ochii-au fost iubirii mesager. Iar dacă-mi vii ca mângâierea apei Și mă cuprinzi în valuri de sărut, Mi te voi scrie-n amintirea …Continuă lecturaClipe de albastru
Daca ti-a placut pagina Daniel Visan Dimitriu lasa un comentariu si da click pe ”apreciaza” .Nu uita sa te abonezi la revista noastra pentru a fi la curent cu toate publicatiile viitoare, accesand butonul ”Urmareste revista” ! Te asteptam cu drag !
Felicitări! Versuri sublime!
ApreciazăApreciat de 1 persoană