VIAȚA ÎN CĂRUCIOR
Autor: Gabriel Ionescu
La anul, sunt 30 de ani de când,
Am pierdut tot ce-aveam, rând pe rând,
De cănd tot ce-mi era permis în lumea asta,
Mi-e astăzi interzis. Mașina, mi-a adus năpasta.
In ’89 a căzut în Țară Comunismul,
Dar înaintea lui, mi-au căzut mie, visele și organismul.
Și i-am spus Tatii, la Spital, când bucuriei ii secase izvoarele,
Tată, mi-e rău, eu nu mai îmi simt deloc picioarele.
Ani de Spital, de operații, de exerciții dureroase
Și încă sunt în așteptarea unei vindecări miraculoase.
Căci pentru medicina din prezent, sunt caz pierdut,
Dar eu cred totuși cu tărie-ntr-un nou inceput.
De-a lungul anilor, sunt bucuroasă, căci am constatat
Și câți prieteni am, dar Oameni cu adevărat.
Am renunțat la Răi , la Profitori, la Falsitate,
Iar viața-i mai frumoasă fără ei. Se poate.
Iar cei rămași, sunt Oameni toți. Și sunt de cursă lungă.
Și sunt Leali și știu și cum, la inimă s-ajungă,
Iar rolul ce trebui să-l joc, rol dat chiar de destin,
Îl joc perfect, nu mai am trac și nu-l consider chin.
Am astăzi ,chiar și un serviciu. Și-n cărucior se poate,
Deci, sunt PR-ul unui Senator și am și rezultate.
Sunt mulțumită cu ce fac. Sunt mulțumiți de mine,
Vorbesc, aranjez întâlniri și mă descurc cred bine.
Mă sună des Producători de la Televiziune,
Iar printre ei, am reușit să-mi fac chiar un renume,
Știu să organizez perfect, dar asta am știut intotdeauna,
Iar Telefonul și Calculatorul, mi-ocupă toată săptămâna.
La anul sunt 30 de ani ce au trecut de când,
Am pierdut tot ce-aveam, rând pe rând,
Dar viața, ma-nvățat brutal să discern,
Să știu să îi aleg pe Buni. Pe răi, să îi cern.
Distracții și petreceri, chiolhane, nebunii,
Ai la prieteni frate, nici minte nu-i mai ții.
Evaluarea unui Om, o faci doar la necaz,
Atunci îți vezi valoarea, de e mai mult de-un praz,
Iar viața, merge înainte și în cărucior,
Poți face bine-oricum ai fi. Și poți avea și spor.
De ce-a rămas în sită, chiar că poți uita,
Destinul, i-a ales pe cei ce au rămas în viața ta.
Cred în Destin și sper la o poziție bipedă, în curând,
Iar în tristețe, nu mai vreau să mă cufund,
Independența mea totală să o recâștig,
Iar pe Damocles, cred c-o să-l așez eu, în cârlig.
Aș vrea să iau exemplu și putere, de la Tata.
Bătrânii spun: Cum e Părintele, este și Fata .
Deși nu vede, sunt puțini cei ce-și dau seama că-i nevăzăto,r
Deci eu, voi înceta să fiu Femeia vieți-n Cărucior.
De acelasi autor:
Vanzatorul de iluzii
Credinta
Transplant
Dacă ți-a plăcut:
Apreciază Încarc...
