Referinte critice : Simona Mihuțiu

thumbnail (13)

Referinte critice : Simona Mihuțiu

gold1

Membru al Clubului Gold al colaboratorilor revistei ”Poezii pentru sufletul meu” din Canada

thumbnail

       Ariana Moscu, expert lingvist, critic literar, despre „Fereastră spre mâine”, 2019 (fragment)

Cartea de debut a Simonei Mihutiu deplaseaza in spatiu si in timp  un ansamblu  de asertiuni, evaluari si nelinisti libere de complexe si comoditati.Nu pot  decat sa salut un  astfel de mod de aplecare asupra hartiei, care repotenteaza si da consistenta sanatoasa raportului scriitor-cititor.

Cititorul este provocat sa isi testeze capacitatea imaginativa prin regresul in propriul trecut intr-un demers paralel. Acesta este si motivul pentru care lectura romanului este o experienta acaparatoare, ispititoare si provocatoare. Firul narativ devine un exponent a doua felii de viata dinstincte, la o considerabila distanta temporala intre modurile de a vedea  lumea , ce aduce cu sine un ping-pong de idei, un dialog analitic necesar.Ambientul stilistic – regăsit prin prisma personajului central – deschide o perspectivă de raportare complexă. Scriitoarea, de altfel, ţese organic în personajele sale o vădită intenție recuperatoare a zbuciumului intens ce răzbate din trecut. Simetria trecut/prezent capătă astfel o dimensiune sculpturală, ca un diagnostic al rupturii și regăsirii, dublat de o radiografie subtilă a vremurilor de referinţă.Disfuncția marginalizării intelectuale sporeşte tensiunea intenției recuperatoare a personajului principal şi necesitatea cicatrizării frustrărilor, dând naştere unui amalgam colorat, sub umbrela căruia se regenerează starea interioară a seninătății, cu acceptarea atât a trecutului cât şi a prezentului. Desluşim cu încântare un portret fin al tinereții uşor nesăbuite a personajelor, dublat de o eleganță prudentă în raportarea la valori și şabloane. Frazarea directă trezeşte în cititor reflexul benefic al lecturii, integrează efervescenţa ideatică într-un sinopsis dinamic şi delectează cititorul- complice. Suspectez cartea de-un firesc involuntar necăutat ci hăruit, fără a uza de un excesiv spirit livresc sau aglomerări intertextuale sufocante, prezente deseori la scriitorul contemporan.

Ion Popescu Topolog, scriitor despre „Fereastră spre mâine”, 2019
(fragment)
Mai întâi simbolul: „Fereastră spre mâine” – titlul unei sculpturi. Pe acest
simbol este construită povestea. Experiența eroinei, de medic
stagiar,este un act de cunoaștere a unei comunități umane, cu bunele și
cu relele ei, chiar cu un anume primitivism, interesant și inedit. O întreagă
galerie de tipuri umane trece prin fața ochilor cititorului, invitându-l la
cunoaștere, empatie sau respingere. Antrenantă este și mișcarea
spațială. Suntem în anii de grație de după Revoluția din ’89, e altă
deschidere, cu tot politicianismul nenorocit, de tranziție. Și-apoi, culoarea
locală, ritmul cosmic, îngemănat cu cel uman, toate conduc spre un
tablou social, uman, dar și de natură, complet și inedit, fixat vizual și
auditiv în cel mai realist cadru. Și tipurile umane – cum ziceam mai sus –
chiar și numai din câteva linii, sunt de neuitat. Le vezi, le simți, umbli cu
ele, zâmbești în fața vicleniei sau naivității lor, le compătimești, le vezi
altfel. Ce te ia prin surprindere în această limpede poveste e tocmai
finalul. După acest final, Interesant final, cu semnificații de altă
deschidere, cu invitația la o meditație mult mai elaborată, din partea
cititorului. Este acesta o maturitate literară a autoarei? Fără îndoială. De
altfel, spre această constatare se duce și întreaga compoziție a
romanului, una modernă, circulară, pe mișcarea timpului. Și economia de
limbaj în povestire, dialogurile, succintele comentarii, mișcările retro,
succesiunea anotimpurilor, meditația asupra condiției umane, toate dau
unitate acestui tablou social-uman și cosmic, dintr-o zonă vestită a
spațiului românesc: Bucovina. „Fereastra spre mâine” este o carte care,
cu adevărat, pătrunde luminos în literatura română de azi”.
Monica Iacob, profesor, revista „Familia”, 2019 (fragment)
Din punct de vedere al tehnicii compoziţionale, este o povestire în ramă.
Cadrul este, într-adevăr, o poveste de dragoste originală, încântătoare,
profundă şi cu o proiecţie spre infinit. În ramă se găseşte, însă, o
adevărată frescă socială: societatea românească actuală, lumea satului
românesc la sfârşitul secolului al 20-lea şi după revoluţie.
Observaţia este profundă şi inteligentă. În prim plan este situaţia sanitară,
care-l face pe cititor, ca şi pe eroină de altfel, să rămână sideraţi. Nu
lipseşte nici poliţistul, atmosfera de dinainte de alegeri, cu promisiuni
mincinoase şi repede uitate, ia. personajele stratificate în notabilităţile
satului (primarul, poliţistul, medicul veterinar) lasă în plan secund preotul,
învăţătorii, medicii, o răsturnare a valorilor în comparație cu satul de
altădată. Nu sunt uitați nici orăşenii snobi. Nu sunt ocolite nici probleme
mai delicate: funcţiile înalte ale foştilor securişti, cu care este bine să te ai
în relaţii amiabile, micile afaceri ale salariaţilor care-şi rotunjesc veniturile
pe căi necinstite. Social-politicul nu este aprofundat, doar menţionat;
autoarea nu crede în posibilitatea rezolvării lor.
Mijloacele de expunere: descrierea naturii de la Bradu, o lume mirifică,
este plină de poezie delicată; naraţiunea, condusă cu abilitate, cu unele
mici surprize care creează suspans, este întreruptă de dialog, care o
înviorează. Acesta merge de la replica cu umor fin până la sarcasm. Sunt
multe scene care se încorporează în comedii spumoase, la care un cititor
dotat cu simțul umorului, poate râde cu lacrimi.
Tot de tehnica compoziției originale ține şi „creația rotundă”: acțiunea
începe şi sfârșește în același loc. Cuplul Elvira – Radu este, desigur,
deliciul cărții. Dincolo de povestea de iubire, este o poveste despre
prejudecăți, despre cunoașterea a ceea ce ești, a ceea ce dorești, a ceea
ce vrei sa devii, despre alegeri pe care le faci în viață, despre raportarea
sentimentelor la factorul timp, care „deschide fereastra spre mâine”.
thumbnail (1)
Recomandare de carte. Viața și iubirea redate pătrunzător de realist în
romanele Simonei Mihuțiu, „Gândul”, Cristina Apostol, despre „Destinul, o
jucărie stricată” (fragment)
Dacă ar fi să adun toate ideile într-o singură frază de final, aș spune că
autoarea ne-a oferit o bucată din viață fără retușuri, fără rețineri, care
lasă urme de neuitat în mintea cititorului.

Va invitam sa o descoperiti  pe autoarea Simona Mihuțiu
in paginile urmatoare:

Creatii literare: Simona Mihuțiu

Profil GOLD: Simona Mihuțiu

Date biografice: Simona Mihutiu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.