
Referinte critice : Simona Mihuțiu
♥ Ariana Moscu, expert lingvist, critic literar, despre „Fereastră spre mâine”, 2019 (fragment)
Cartea de debut a Simonei Mihutiu deplaseaza in spatiu si in timp un ansamblu de asertiuni, evaluari si nelinisti libere de complexe si comoditati.Nu pot decat sa salut un astfel de mod de aplecare asupra hartiei, care repotenteaza si da consistenta sanatoasa raportului scriitor-cititor.
Cititorul este provocat sa isi testeze capacitatea imaginativa prin regresul in propriul trecut intr-un demers paralel. Acesta este si motivul pentru care lectura romanului este o experienta acaparatoare, ispititoare si provocatoare. Firul narativ devine un exponent a doua felii de viata dinstincte, la o considerabila distanta temporala intre modurile de a vedea lumea , ce aduce cu sine un ping-pong de idei, un dialog analitic necesar.Ambientul stilistic – regăsit prin prisma personajului central – deschide o perspectivă de raportare complexă. Scriitoarea, de altfel, ţese organic în personajele sale o vădită intenție recuperatoare a zbuciumului intens ce răzbate din trecut. Simetria trecut/prezent capătă astfel o dimensiune sculpturală, ca un diagnostic al rupturii și regăsirii, dublat de o radiografie subtilă a vremurilor de referinţă.Disfuncția marginalizării intelectuale sporeşte tensiunea intenției recuperatoare a personajului principal şi necesitatea cicatrizării frustrărilor, dând naştere unui amalgam colorat, sub umbrela căruia se regenerează starea interioară a seninătății, cu acceptarea atât a trecutului cât şi a prezentului. Desluşim cu încântare un portret fin al tinereții uşor nesăbuite a personajelor, dublat de o eleganță prudentă în raportarea la valori și şabloane. Frazarea directă trezeşte în cititor reflexul benefic al lecturii, integrează efervescenţa ideatică într-un sinopsis dinamic şi delectează cititorul- complice. Suspectez cartea de-un firesc involuntar necăutat ci hăruit, fără a uza de un excesiv spirit livresc sau aglomerări intertextuale sufocante, prezente deseori la scriitorul contemporan.






Exersând o confruntare cotidiană cu moartea (una dintre
cărţile sale de proză vorbeşte de acest sfârşit care variază în
formele sale dar care vine, totuşi, cu precizia unui metronom, ca şi cum viaţa ar fi numai „cronica unei morţi anunţate”), autoarea abordează lucid suferinţa şi inevitabilul condiţiei umane, cu dimensiunea sa tragică. Totuşi, ochiul rămâne întors cu generozitate şi uneori cu nostalgie către inocenţă, candoare, copilărie şi mai ales prietenie. De fapt aceasta din urmă e, probabil, firul dominant al volumului, anunţat încă din „Cuvântul-înainte“, căci volumul însuşi a apărut, se pare, impulsionat de un gest de prietenie. Poezia Simonei Mihuţiu e una pentru toate anotimpurile, vorbind astfel de experienţe care s-au decantat de-a lungul anilor şi al unui spectru întreg de trăiri. Această varietate e bine evidenţiată de aplecarea spre culoare, una dintre caracteristicile poeziei sale fiind cea a diversităţii cromatice. Cu talent sinestezic, autoarea îşi plasează „geometriile de suflet” într-o viziune profund cromatică căreia îi adaugă şi trimiterile muzicale explicite. Iată câteva „mostre de culoare” din poezia sa: „Te-mbrățișez cu verdele din frunze /Albastrul tău să-l simt ușor pe tâmple…/ Și curgi spre mine, apa să mă umple”, „Îmi zboară-n vânt un vis de verde”, „În roșu să murim/ Ca să renaștem după”, „Ți-e verdele-ntomnat în renunțare” şi evantaiul cromatic nu se încheie aici.
Rotund, volumul îndeplineşte astfel promisiunea geometrică. Iar poeziile care deschid şi închid volumul ilustrează programul său literar. Astfel, lirica Simonei Mihuţiu este una a vieţii, cu toate anotimpurile şi nuanţele sale, o poezie căreia „nimic omenesc nu îi este străin”, scrisul identificându-se astfel cu existenţa însăşi: „Ești poezia vieții tale, cu bune și cu rele!”.
Cu prietenie,
Lector, Andrada Fătu-Tutoveanu.
Cartea poate fi comandată prin Libris: