Despre cartea Paşi de catifea

Recenzie de prof Victor Manole

Despre cartea „Paşi de catifea“
Cartea poetei Mihaela CD, Paşi de catifea conţine poeme
care au un bogat aspect cromatic, în care se oglindeşte sufletul
poetei plin de frământări, o cromatică a cuvintelor iscusite,
stilizate, în care ştie să potenţeze valori, să potenţeze iubirea.
Aşadar includerea lor în volumul Paşi de catifea sugerează
nestemate în metafore învelite în poezie.
Volumul pune în valoare acest lirism debordant şi-i conferă
cititorului un confort neaşteptat şi o ieşire/trăire minunată
şi face ca această carte să fie specială, să fie altceva pentru
cititor şi arată beţia de iubire în care sublimul este la el
acasă în sufletul poetei îmbrăcat în bucurie ca o împlinire a
inimii sincere. Sistemul acesta al autoarei este ca o descătuşare
a sufletului, gândurilor şi regăsire a sinelui.
Ne aflăm în faţa unui volum de versuri remarcabil ca realizare,
deoarece destinul vieţii o îndeamnă să vrea lumina
vieţii şi să scrie ca să îşi trăiască fericirea.
Autoarea are o sensibilitate aparte în scrierile sale, optimistă,
caldă şi plăcută, cu adaptabilitate la public şi un act de
asumare poetică, acolo unde domneşte fantezia şi preaplinul
sufletului şi inimii sale care bate pentru toţi cititorii.
În ceea ce priveşte titlul ales pentru volumul de poezie
Paşi de catifea, poeta se referă la paşii făcuţi în viaţă, însumând
în capitolele sale poezii de dragoste de ţară, de părinţi,
de copilărie, trăiri sufleteşti, poezii de iubire, de speranţă,
de dragoste. Volumul cuprinde 17 capitole de o remarcabilă
frumuseţe sufletească.
Capitolul 1 – Păşind prin viaţă
Primul capitol începe cu poezia care dă titlul volumului
Paşi de catifea în care poeta plină de gingăşie ne vor
beşte despre trecerea timpului folosind stilul direct de
adresare:
„Văd paşii tăi cum repezi au trecut / Prin agonia frunzelor
de toamnă / S-au tot grăbit…, nu i-a durut… / Că vine-
o toamnă şi-apoi altă toamnă… / Irepetabili zvelţii paşi
de-atunci / Ai vrea să-i chemi însă nu-i chip / Trecut e timpul…,
clipele adânci / S-au şters… ca valul pe nisip…“ (Paşi
de catifea)
Poeta Mihaela CD ne plimbă paşii prin diferite etape ale
vieţii care este „o salbă de trăiri“ şi creează nestemate de cuvinte
prin cuvinte pe culme de mare valoare artistică, de un
lirism profund ce transmite cititorului un sentiment măreţ de
eternă iubire prin „puf de stele“ şi prin „feţele norocului“ şi
cu o „demnitate moştenită“ îi dă „onor conştiinţei“.
„O salbă de trăiri e viaţa! / Esenţa-i să te lupţi cu soarta /
Să nu te laşi de tristeţi prădat / Şi celui ce-ţi deschide poarta
/ Să-i daruieşti iubire neîncetat“ (O salbă de trăiri e viaţa)
„Doar Dumnezeu le ştie toate / El îţi ştie norocul cu adevărat
/ Că-n slava Sa El orice poate / Dacă te rogi cu sufletul
curat“ (Feţele norocului)
„Oricât de grea îţi este clipa / Şi oricât de mult te chinuieşti
/ Nu-i frânge demnităţii aripa / C-orice supărare depăşeşti“
(Demnitate moştenită)
„Şi-n oglinda lunii de argint / Străluciri se unduiesc rebele
/ Sărută-mă la pieptu-ţi ăn alint / Şi-mbracă-mă în puf
de stele!“ (Îmbracă-mă în puf de stele)
„Visează şi trăieşte cu fiinţa / Că lumea nu o poţi tu împăca
/ Serbează, onorează-ţi conştiinţa / Căci în final rămâi
tu şi cu ea“ (Onor conştiinţei)
Capitolul 2 – Printre amintiri
Poeta Mihaela CD nu poate fi decât sinceră cu sine şi cu
atât mai mult cu cititorul. Ea regretă tinereţea fiindcă a fost
cândva „vecini cu tinereţea“ pe care o asemuieşte cu o „pasăre
de dor“ şi făcând „ale timpului socoteli“ îşi doreşte să
mai găsească ascunse „amintiri prin buzunare“
„Aş fi vrut să mă înfrupt din drag / Să-mi degust timpul
în lin zbor/ Să mai poposesc pe al tău prag / Tinereţe, mândră
pasăre de dor!“ (Tinereţe pasăre de dor)
„Vibrând prin flamuri de rostiri / Ne-am tot închiriat vise
semeţe / Dar ne-au rămas doar povestiri / Ce tandru azi ne
surâd pe feţe“ (Vecini cu tinereţea)
„Când au trecut? N-am observat! / Şi ne-am trezit
de-odată ruginii / Şi în zadar aprig ne-am enervat / Că timpul
trece fără ca să ştii“ (Ale timpului socoteli)
„Scrie-mi numele tău în suflet / Respirând clipele cu-nverşunare
/ Şi-amorezaţi pe-al vieţii umblet / Ascunde-mi
amintiri prin buzunare“ (Ascunde-mi amintiri prin buzunare)
Capitolul 3 – Copilărie, tărâm de vis
Poeta îşi aminteşte cu drag de anii care au trecut „în ale
vieţii pripe“ rememorând „ale tinereţilor vorbiri“ amintindu-
şi de mama care-i doar „una pe pământ“, de tradiţiile şi
obiceiurile moştenite din copilărie şi împrăştie parfum de
trăiri şi amintiri pentru sufletul şi inima ei în „visele vulturii
nopţii“
„Îmi picură lin prin conştiinţă / Adormite şi-ndrăgite
glăsuiri / Căci le port cu mine în fiinţă / Umbre, ale tinereţilor
vorbiri“ (Ale tinereţilor vorbiri)
„Surâde gândul fericirii de atunci / Cât de departe-mi
par acele clipe / Alergam veseli prin văi şi lunci / Amintiri
strânse în ale vieţii pripe…“ (Ale vieţii pripe)
„O mamă până-n ultim ceas / Îşi are pruncii săi în gând /
Închină rugi fără popas / O mamă-i una pe pământ“ (O mamă-
i una pe pământ)
„Cândva în jurul mesei adunaţi / Ne-mbucuram cu multe
vise / Copiii de pe stradă, veri şi fraţi / Ne împărţeam melodii
nescrise“ (Masa)
„În arşiţa verii doar aur sclipeşte / Din părul bogat ce-n
bucle coboară / Fetiţa dansează, în strofe şopteşte / Şlagăre
dragi de odinioară.“ (Visele vulturii nopţii)
Capitolul 4 – Prin clepsidra vieţii
Poeziile poetei reprezintă unirea sa cu firea şi trecerea poetei
prin „Vântul vieţii“ în „Jocul de-a viaţa“. Orice vers reprezintă
o trăire trecută prin timpul distins plin de incantaţii
şi se face vizibilă intensitatea efectelor versurilor în cuvinte,
în culori cu simbolistica rafinată căci „murim puţin câte puţin“
alergând prin „viaţa trecătoare“.
„Nu poţi să-ntinereşti secunda / Nici ceasul vieţii nu-l întorci
/ Încearcă deci, străbate unda / Şi-ncet firul vieţii să-l
torci“ (Vântul vieţii)
„Pe rând noi ne jucăm de-a viaţa / C-aşa ni-i dat pe acest
pământ / Şi-ndată se aşterne ceaţa… / Ne risipim ca frunza-n
vânt“ (Jocul de-a viaţa)
„Se-nghesuie timpul în nepăsare/ Iar noi murim puţin
câte puţin“ (Murim puţin câte puţin)
„Desaga zilelor se tot goleşte / Nici nu realizăm, cât de
uşor“ (Viaţa trecătoare)
Capitolul 5 – Zbuciumări din pandemie
Autoarea are curaj maxim prin originalitatea descrierii
şi viziunea asupra lumii prin expresii metaforice coerente
şi calde. Poeta înalţă rugi profunde, din suflet, spre divinitate
„Opreşte Doamne“, „Lasă-ne Doamne“, „Scumpe Isuse“,
pentru iertare şi salvarea omenirii sperând într-o fericită finalitate
în „Hora biruinţei“.
Versurile poetei sunt o muzică a sufletului său care, dacă
îl cunoşti, îi cunoşti lumina, căldura şi adevărul sufletesc.
„Lasă-ne, Doamne, să ne pocăim / Azi Ţie-ţi adresăm
umila rugă / De tot ce-am făcut rău ne căim / Şi chiar de ceam
făcut pe fugă“ (Lasă-ne, Doamne)
„Ajută, Doamne, cu a ta oştire/ Trimite îngeri, buni samariteni“
(Opreşte, Doamne)
„Azi capul ne plecăm cerând iertare / Din inima mult rănită,
nu ne izgoni / Şi-n sfânta Înviere adu-ne împăcare / Şi
până-n ceasul morţii nu ne părăsi“ (Scumpe Isuse)
„Să-ntoarcem lacrima-n surâs / Şi timpul ruginit în primăvară
/ Să preschimbăm plânsul în râs / Şi să ne prindem
toţi în horă iară!“ (Hora biruinţei)
Capitolul 6 – Iubirea din inimă
Autoarea Mihaela CD adună toată iubirea „din cuprinsul
inimii“ şi închină o „odă iubirii“ lăsând o importantă moştenire
într-un „unic gând“ aflat în „povaţa iubirii“
„Din tot cuprinsul inimii / Am adunat duioase vorbe / În
suflete să dea emoţii mii / Să umple-ale bunătăţii tolbe“ (Din
cuprinsul inimii).
„Odă arzândă am să-ţi scriu/ Iubire scumpă, piatră
rară… / Păstrează-ţi gustul încă viu/ Şi creşte-n suflet primăvară“
(Oda iubirii)
„Şi moştenire las un unic gând / Oricât de mult vă-ncearcă
viaţa / Ghidaţi să fiţi de-acelaşi cânt / Iubirea să vă fie-nveci
povaţa!“ (Povaţa iubirii)
Iubirea se află în fiinţa poetei Mihaela CD pentru că prin
aceasta respiră, nici nu poate altfel, reprezentând însăşi existenţa
sa. Ea dăruieşte prin poeme de înalta trăire şi sensibilitate,
lumina iubirii care va rămâne pentru totdeauna un valoros
tezaur al cărţilor sale.
„N-am învăţat să scriu neiubirea / Nu ştiu defel să o trăiesc
/ Eu am luptat să-mi apăr fericirea / Iubirile în mine-mi
cresc.’’ (Nu pot să nu te mai iubesc)
„Şi flămânzi de dor, în agonie / Ne pierdem în sărutul ancestral
/ Eu ţi-s dovadă scrisă pe hârtie / Iar tu-mi eşti aerul
universal.“ (Dovada că exişti)
Capitolul 7 – Trăiri poetice
Trăirile poetice ale scriitoarei Mihaela CD se adună în
„cartea emoţiilor“, în „strofe dezlănţuite“ prin „umbre calde“
ca să ajungă „mai aproape de cer“.
„Alese freamăte pe drumul vieţii / Devin comorile-nvelite-
n catifea / Mici giuvaere-n timpul bătrâneţii / Dăruind nepoţilor
basme aievea!“ (Cartea emoţiilor)
„Adun cuvinte-nghesuite-n vers / Ce ţipă să se facă cunoscute…
/ Apar chiar şi inopinat din mers / În rime dănţuind
neîntrecute…“ (Strofe dezlănţuite)
„Şi mă adap din şoapta nopţii / Şi bruma versului până-n
zori / Şi aştept tăcută-n pragul sorţii / Umbrele calde ale paţilor
uţori.“ (Umbrele calde).
„Mă-nalţ uşor spre libertate / Şi-n euforic vis durerile îmi
pier / Şi dorurile surâd spre eternitate / Căci au ajuns mai
aproape de cer“ (Mai aproape de cer)
Visele poetei Mihaela CD nicicând nu mor, nu se sting,
se strâng şi coboară noaptea lângă poetă, dar niciodată, nu se
sting. Sunt convins de dăinuirea cărţii, deoarece ochii poetei
nu ştiu să doarmă ei dăltuiesc azur şi lumină iar iubirea ne
întinde mâna şi ne cuprinde zicându-ne să nu stingem lumina
iubirii şi să rămână în veci muza noastră bună.
Capitolul 8 – Inimă de-ai şti să spui
Autoarea Mihaela CD, în capitolul „Inima de-ai şti să
spui“, îşi deschide în faţa cititorului „călimara sentimentelor“
şi lasă să zburde trăirile sale spre „trist abis“ prin „nefericire“,
prin „neputinţe veştejite“ şi prin „ura pământească“
tânjind după „binele de-odinioară“ prin „caruselul gândurilor“,
căutând „răspunsuri“.
„Călimara sentimentelor am deschis / Le slobod să
zburde vesel şi grăbit / Eliberate din turnul ce părea închis
/ Să fluture pe val de vers împodobit“ (Călimară sentimentelor)
„Mă doare, sufletul mi se-nfioară / Nu pot să mă deştept
din vis… / Zădărnicită-i parcă trista vioară / Şi viitoru-mi
pare-un trist abis…“ (Trist abis)
„N-ai cum s-opreşti compasul / Că-i vândut pentru mulţi
ani!“ (Nefericire)
„Blândeţea mi s-a aşezat în cale / Cu slovele ei mici şi
cumpănite / Doineşte pe a suferinţei vale / Oblojind neputinţe
veştejite…“ (Neputinţe veştejite)
„Nu-i chip să aflu fericirea / Căci s-a pierdut printre troiene“
(Ura pământească)
„Fă, Doamne, din ghinion, noroc / Din lacrimă fă-mi o
primăvară / Scoate-mi, Sfinte, sufletul din foc / Şi adu-mi binele
de-odinioară!“ (Binele de-odinioară).
„Te cheamă iar şi iar dureri deşarte / Vor să te-mbete-
n carusel ameţitor / Tu le-ncui bine zăvorâte într-o carte
/ Şi ştergi tristeţile din gândul simţitor“ (Caruselul gândurilor)
„Răspunsuri şi-ntrebări o mie / Vin să-mi întunece al vieţii
lin / Şi mă îmbăt în vers de poezie / Să umplu-al sufletului
preaplin“ (Răspunsuri)
Capitolul 9 – Omagiu poeţilor plecaţi
Autoarea Mihaela CD dedică un întreg capitol memoriei
colegilor de condei plecaţi prea devreme, cărora le aduce, cu
profund regret şi îndurerare, un respectuos omagiu prin poeme
de înaltă simţire şi trăire.
„Poeţii toţi ne pleacă în vecie / Se duc să scrie slove-n
Paradis / Atâta fostu-le-a dat ca să fie / Pe astă lume nu mai
au de scris!“ (Poeţii toţi ne pleacă)
„De ce atâta grabă spre vecie? / Aveai încă multe de oferit
/ De-acum ai să compui în veşnicie / Aici aveai prea mult
de suferit“ (Pactul cu viaţa)
„Cei ce am rămas ca să te plângem / Tu, chip frumos cu
aripa frântă / Vrem vestea morţii să respingem / Durerea-i
aprigă şi cruntă“ (Tu, chip frumos cu-aripa frântă)
Capitolul 10 – Daruri de suflet
În poemele sale din capitolul zece, scriitoarea Mihaela
CD face câteva „daruri de suflet“ cititorilor evocând prietenia
adevărată pe care o consideră o nestemată, contemplând
iubirea în acord cu natura, cu cugetul, cu universul, într-o
stare desăvârşită prin cuvânt şi simţire.
„Şi-atunci când îţi este greu / Prietenii-s alături la necaz
/ Lângă tine stau mereu/ Să-ţi aline al durerii iaz / Şi de-i
pusă la-ncercare / Chiar închisă-n cazemată / Sclipeşte din
depărtare / Prietenia-i nestemată!“ (Prietenia-i nestemată)
„Se legăna de-o vreme-n vânt / Şi soarele îl mângâia-n
sărut / Lâng-ai săi fraţi roşii de-avânt / Cântau pe câmpul
păcii nedurut“ (Macul ucis)
„Din boabele de rouă am cules / Mocninde picături de
apă vie / Şi-am desluşit al lor subînţeles / Că-n ele stă miracolul
ce-nvie“ (Picături de apă vie)
Capitolul 11 – Primind lecţiile vieţii
În acest capitol aflăm că răbdarea este „Arma succesului“
şi primim lecţia respectului, „lecţia vieţii“, aflăm că „invidia
e boală grea“ şi că nu ne putem împotrivi la „legea firii“ căci
„Legea sorţii nu te iartă“ şi dacă am deschis „uşa globalizării„
„măcar acum în cel din urmă ceas“ să ne cercetăm conştiinţa
şi „să deschidem usa spre credinţă“.
„În viaţa asta agitată / E necesar s-avem răbdare… / Că
ni-i agenda încărcată / Şi n-avem timp de relaxare…“ (Răbdarea,
arma succesului)
„De-am şti să ne jertfim simţirea / Şi-n loc de pietre pâine
s-aruncăm / Am educa cu bine omenirea / Şi-am învăţa respectul
s-arătăm!“ (Am învăţa respectul)
„Aici, suntem ca într-o gară / Căci am venit ca să plecăm
/ De-i viaţa bună, ori amară / S-o trăim şi să ne bucurăm!“
(Lecţia vieţii)
„Că-i un păcat mare trufia / Însă invidia e boală grea /
Căci ea-ţi întunecă grafia / Face din tine, tot ce vrea“ (Invidia
e boală grea)
„Căci tinereţea e o floare rară / De-am şti atunci s-o preţuim
/ Dar legea firii este de ocară / Aflăm doar când îmbătrânim“
(Legea firii)
„Tu, Doamne, vezi, îndură-te de ei / De bieţi părinţi sortiţi
la-nsingurare / Fă, Doamne, o minune dacă vrei / Şiadu-
le o fericire pe cărare!“ (Legea sorţii nu te iartă)
„Măcar acum în cel din urmă ceas / Să facem curăţenie
în conştiinţă / Şi adunaţi toţi într-un singur glas / Să deschidem
uşa spre credinţă!“ (Uşa globalizării)
Autoarea Mihaela CD iubeşte ceea ce face şi ce este!
Scopul suprem al scrierilor poetei este fericirea prin iubire,
bunătate, respect şi înţelegere. Ea tânjeşte după lumină,
dreptate şi pace şi vrea să trezească întreaga omenire. Poeta
este utilă celor din jur prin exemplul pe care îl dă şi prin
mesajele calde şi îndemnurile pozitive pe care le transmite.
Capitolul 12 – Românie, plai de dor
Poeta Mihaela CD este omul dorului şi al dragostei, prin
ea respiră poezia, prinde rădăcini, muguri, frunze, flori şi
fructele iubirii de neam românesc. Citind poeziile cuprinse
în acest capitol vezi omul Mihaela CD îngemănând logica
frumosului cu acorduri lirice armonioase, în care evocă
nu numai stări sufleteşti ci şi datini, obiceiuri şi sărbători
româneşti.
Aceasta, chiar dacă a plecat din ţara mamă de mulţi ani
poartă ţara în suflet şi consideră că „Acolo-i ţara unde suntem
noi“ şi se roagă „Dă-i, Doamne, bine românului“ pe care
îl îndeamnă „Să fii model“ pentru că „Strămoşii ne cheamă“
şi ne transmite „Destinul ţării nu stă-n sărăcire / Reclădiţi
ţara o lume s-o admire!“ pentru ca ea să devină „un diamant“.
„Şi n-am uitat dulcele nostru grai / Care răsună şi-n soare
şi-n ploi / În noi trăieşte, român colţ de rai/ Acolo-i ţara,
unde suntem noi!“ (Acolo-i ţara unde suntem noi)
„Românu-i harnic şi e bun la toate / Dă-i, Doamne, bine
şi mai dă-i ceva / Înţelepciune, dărnicie-n spate / Să poată
dărui din bine şi-altcuiva!“ (Dă-i, Doamne, bine românului)
„Fii un exemplu frate drag român / Arată lumii-ntregi că
se poate / Fii omenos, fii harnic şi stăpân / Fii model mereu,
primul în toate! (Să fii model)
„Strămoşii ne cheamă din vecie / Treziţi-vă români din
adormire / Destinul ţării nu stă-n sarăcire / Reclădiţi ţara o
lume s-o admire!“ (Strămoşii ne cheamă)
„Vei rezista şi-acum peste toate/ Turle împărăteşti vei dobândi
/ Tu, ţara mea trezită în noapte, / Un diamant al lumii
ai să fii!“ (Ţara mea, un diamant)
Capitolul 13 – Anotimpurile vieţii
Confirmând îngemănarea poetului cu natura prin care trăieşte
şi simte, autoarea Mihaela CD ne invită în acest capitol
la un periplu liric prin anotimpurile vieţii. Poeziile poetei
se nasc din lacrimi, din căderea unei petale, a unei frunze,
sau din dragostea şi arşiţa iubirii pe care o poartă în suflet.
Aceasta aude „Scâncetul verii“ când „Amuţeşte al verii
ciripit“ şi împărtăşeşte tristeţea naturii în „Apusul toamnei“,
trecând peste o „Iarnă hibridă“ şi cu toată „Toamna din suflet“
simte chemarea primăverii „Cu cântul ei de pasăre mă-
iastră“, ca mai apoi să asculte cu bucurie „Fanfara florilor de
câmp“ declarând hotărât „Vreau verdele să fie verde“.
„O lacrimă cade-n acrilic sărut / Pe glia scrierilor întomnate
/ Se-aude fin un scâncet tăcut / Culorile verii plâng
resemnate“ (Scâncetul verii)
„Natura toată azi plânge iubirea / Căldura razelor verii
s-a risipit / Tot verdele şi-aşteaptă murirea / Şi amuţeşte-al
verii vesel ciripit.“ (Amuţeşte al verii ciripit)
„Plânge firul ierbii-n zare / Regretând verdele crud /
Printre lacrimi mai răsare / Oful din pământul ud.“ (Apusul
toamnei)
„Şi-aşa trece încă o seară / Şi încă o dată ceruri se-nchid
/ Se scurge o viaţă de ceară / Topită în iarnă cu izul hibrid…“
(Iarnă hibridă)
„Şi primavăra vine să mă cheme / Cu cântul ei de pasăre
măiastră!“ (Toamna din suflet)
„Din umedele vise dimineţile sclipesc / Şi-nvie povara
fină a culorilor de vară / Peisajele minunate privirile-ţi răpesc
/ Şi murmură a florilor de câmp fanfară.“ (Fanfara florilor
de câmp)
„Vreau verdele să fie verde / Vreau cerul să-mi fie senin!“
(Vreau verdele să fie verde)
Stările de spirit prin care trece poeta la schimbarea fiecărui
anotimp al vieţii dau savoare poemelor sale prin amplificarea
puterii de expresie.
Capitolul 14 – Tristeţile sufletului
Din tristeţile sufletului, poeta Mihaela CD, înzestrată cu
harul de excepţie al versurilor, dă viaţă dorului cu o măiestrie
rafinată în poeme cu individualite lirică sensibilă şi le
propulsează către cititor atingându-i sufletul.
„M‑aş face ram m-aş face râu / Şi pasăre în zbor m-aş
face / De dorul tău în lan de grâu / Un spic ce freamătă şi
tace / M-aş face umbra unui pom / Să te feresc de arşiţa de
vară / Şi vânt m-aş face şi neom / Să te mai văd măcar o seară“
(Dor de tata)
„De libertate şi de disperare / Azi plânge naţia întreagă/
Se-ncinge dorul la hotare / Şi inima plânge beteagă!“ (Libertate
pierdută)
„Că-n lumea asta totu-i trecător, / Secundele ne fug din
noi… / Iar când părinţii trec şi mor, / Rămânem vii da’-n suflet
goi… / Mă-mpunge gândul călător / Ce-mi freamătă prin
istovire / Şi-mi frânge inima de dor, / C-ajunsu-mi-ai doar
amintire…“ (De ziua ta, îngerul meu)
Capitolul 15 – Bucuriile sufletului
În capitolul „Bucuriile sufletului“, poeta Mihaela CD se
dăruie sufleteşte şi îl cuprinde pe cititor într-o cromatică a
cuvintelor iscusite, care se bucură de „Un mic căţel al vieţii
abajur“ şi într-o magie a figurilor de stil copleşitoare, se bucură
de frumuseţea oceanului în „Valurile legendare“ iar în
metafore pline de patos, trăieşte şi visează frumos, zboară cu
dragostea spre o iubire de o puritate absolută, care îi dă lumină
şi cu o naturaleţe aparte cântă de fericire.
„Din bucuriile strânse în grămadă / Şi din arpegii pline
de rezonanţă / A rămas iubirea noastră dovadă / Ce cântă
azi a dragostei romanţă“ (Romanţa dragostei noastre)
„Şi-am alergat să pot prinde din zbor / Sărutul lunii ce‑ţi
mângâia chipul / Să-ţi sorb mireasma de parfum uşor / Când
soarele te alintă cu asfinţitul“ (Comoară doar iubirea ta)
„Iubeşte-mă indiferent ce fac / Plimbă-mă în a iubirii
trăsură / Dacă-s veselă sau daca-ţi tac / Iubeşte-mă azi, fără
măsură“ (Iubeşte-mă azi fară măsură)
„Fericiţi sub cerul atent desenat / Ne-om răsfăţa respirând
libertate / Iară soarele de dor încrâncenat / Doini-va
blând, prin raze, sănătate“ (Valuri legendare)
„Un gângurit învie zorii dimineţii / Cu puful alb de dragoste
pătat / Şi-nnobilează simfonia vieţii / C-un scurt, firav,
timid lătrat…“ (Un mic căţel, al vieţii abajur)
Capitolul 16 – Când Crăciunul bate la uşă
În preajma Crăciunului care reprezintă o sărbătoare a familiei,
a iubirii, a uniunii, autoarea Mihaela CD este cuprinsă
de nostalgia vremurilor de altădată şi zugrăveşte prin metafore
de mare sensibilitate şi trăire, un altfel de Crăciun, mai
trist şi mai sarac căci e un „alt Crăciun sarac ce va veni“ pentru
că mulţi dintre cei dragi au plecat la cele veşnice, şi diferit
fiind un „Crăciun de COVID“ şi adresandu-se direct Moşului
într-un bileţel îi spune „Tu, Moş Crăciun, să ne fii sănătos!“
şi „Chiar la anul dacă vii/ Să ne-aduci doar vorbe bune“ căci
aflăm din trista „Lecţie de viaţă americană“ că „Degeaba-ai
tot de n-ai o mângâiere/ Căci plasele cu daruri, nu sunt vii…“
„Crăciunul nu mai este ce a fost / Nu-s vesele colinzi de
altădată / Că vremuri grele ne-au pus post / Şi vom petrece
singuri astă dată“ (Crăciun de COVID)
„În faţa casei sub fereastră / Văd nişte urme fragede de
paşi / Moş Crăciun a lăsat în glastră / O mică scrisorică
c-un răvaş… // Dar i-am lăsat îndată un răspuns / Şi-n bileţel
i-am mulţumit frumos/ – Nu vrem de îndoieli să fii străpuns/
Tu, Moş Crăciun, să ne fii sănătos!“ (Moş Crăciun la
fereastră)
„Nu va mai fi în veci ca altădată / Căci tineri n-avem cum
deveni / Şi-mi privesc soarta resemnată / Că-i alt Crăciun
sărac ce va veni“ (Nu-mi spune…)
„De n-ai timp şi n-ai să vii / Nu-i problemă, Moş Crăciune
/ Chiar la anul dacă vii / Să ne-aduci doar vorbe bune!“
(Moş Crăciun dacă-ai să vii)
„Dar peste drum numai la câţiva paşi / Văd o bisericuţă-
n beznă-ascunsă / Pe ale cărei trepte stau trei nevoiaşi/
De vitregia iernii vrând să se ascundă / Au plăpumi peste
ei, deja-s culcaţi / Că n-au Crăciun, n-au casă, e închis / De
bunul Dumnezeu sunt protejaţi / Se-adăpostesc şi se-ncălzesc
în vis / Toţi trec pe-acolo însă-s prea grăbiţi / Nici măcar
nu-i privesc şi nu le pasă / De-atâtea magazine-s foarte
obosiţi / Şi ignorând, fugar, se duc spre casă/ Privirea mi se
umple de durere… / Sărmanii n-au părinţi şi n-au copii / Degeaba-
ai tot de n-ai o mângâiere / Căci plasele cu daruri, nu
sunt vii…“ (Lecţie de viaţă americană)
Capitolul 17 – Petale de gânduri
Ultimul capitol prezintă gânduri ale poetei care are „Un
suflet de artist“ care „Prin slove“ aşază trăiri şi nu renunţă
la „Mugurii speranţei“ şi mai pune „câte un semn în calendar“
„Aşteptând fericirea“ pentru că speranţa „aduce-n suflet
dimineaţa!“
Savurând clipa plăcerii când citeşti versurile din această
carte, descoperim o scriitoare plină de farmec, care umple
sufletul cititorului de lumină şi frumuseţe poetică, care se
contopeşte cu natura, cu spaţiul şi cu timpul, prin metafore
învelite în poezie încărcată de iubire.
„Acesta e poetul cu suflet de artist / Ce-ncântă tot pământul
cu al sau vers / Cu slova-i scrijelită de penelul trist/
Ce-i scrisă noaptea-n vis şi ziua-n mers…“ (Suflet de artist)
„Şi-aşez în versuri pe o coală/ Simţiri care prin slove îmi
vestesc“ (Prin slove)
„Oricât ar fi de greu mai sper / Mai pun câte un semn
în calendar / Şi-aştept păstrând al vieţii colier / Nealterat
chiar dacă pare în zadar“ (Mugurii speranţei)
„Şi-am să te-aştept în gândul meu / Tu, fericire făr’
de-asemănare / Am să aştept la fel mereu… / Inimii mele să-i
aduci alinare“ (Aşteptând fericirea)
„Căci indiferent cât de nefericit ai fi / Şi oricât de sumbră-
ţi pare viaţa / Speranţa ce-ţi înmugureşte n-o jertfi / Că
ea-ţi aduce-n suflet dimineaţa“ (Mugurii speranţei)
În cartea Paşi de catifea cristalizată într-o lirică de substanţă,
autoarea Mihaela CD, prin versuri încărcate de nobleţe,
se înveleşte cu seninul şi cu muzicalitate interioară,
respectând cu stricteţe canoanele clasice ce vor dăinui cât
timpul.
Volumul de faţă poartă un nume extrem de sugestiv: Paşi
de catifea, cu valenţe reflexiv-mediative prin care se simte
dorinţa şi nevoia de a descoperi această valoroasă operă.
Când am citit cartea şi am scris aceste opinii, mi-a săltat
inima de plăcere şi de bucurie până în adâncul sufletului
meu, constatând încă o dată că poeta Mihaela CD, autoare
a acestui volum Paşi de catifea este înzestrată cu o energie
pură din univers, cu un har şi o lumină a vieţii prin care doreşte
să ne facă fericiţi. Volumul este lumina sufletului poetei,
ca sursă de viaţă, care există spre a bucura oamenii. Las
cartea Paşi de catifea cu cititorul, să o descopere.
Cu profund respect,

prof. Victor Manole
membru al Ligii Scriitorilor Români
membru al Asociaţiei Poeţilor Mondiali
– World Poets Association

 

 PROMOTIONAL TRANSPORT GRATUIT

Cei care doriti sa comandati cartea  o puteti face  accesand butonul  de mai jos :

Primele 100 de comenzi vor beneficia de transport gratuit oriunde in lume. Fiecare carte va fi insotita de un semn de carte din partea autoarei.

 

 

Mai citeste despre celelalte carti ale autoarei : 

Impresii, cronici si recenzii  literare*Uneori elefantii zboara

Secrete: Focul din Noi

Impresii si cronici* FOCUL DIN NOI

Menirea-n vers*Critica literara*Binecuvantare si chin*

Impresii*Binecuvantare si chin*

*Caruselul prieteniei*Focul din Noi