Iarna vieții,
Autor: Elena Tudosa
Iar e frig și iar e ger,
Satul parcă-i amorțit,
Sta ascuns într-un mister,
De tăcere ca-n mormânt.
Soarele azi s-a ascuns,
Și zapada e geroasă,
Un moșneag de spate-adus
De prin sat, se-ntoarce-acasă.
Are-n mână o traistuta,
Ce abia, abia o duce,
Suflând nasu-n batistuta,
Se oprește-te loc și zice:
_Mai,că frig e astăzi Doamne,
Dar am să ajung acasă,
Am să-mi pun la foc trei poame,
Și n-am să mai ies din casă.
Mi-am luat de trebuință,
Zahăr, pâine și ulei,
Poți să ningi Doamne pe uliță,
Stau în casă. .. Până -o iei.
Tare-i greu, traistuta și ea
Am uitat să-mi iau bastonul,
Vai de batrinetea grea,
Care-o duce singur omul.
Mormaind moșul în barbă,
Și gândind în sinea sa,
Numai ce-l ajunge-o babă
Și-l începe-al intreba:
_Hei Ioane, tu ești frate,
Vai ca-l naibii e de frig,
Mă dor ciolanele toate
Dar la cin’maica să strig?
_E cam greu mai Ilenuca,
Dac’ai noștri sunt plecați,
În străinătăți la muncă,
Noi suntem neajutorați.
Și cu frigul ăsta tată,
Care nu se mai termină…
Tot sporavaind se-ndreaptă,
Către casa împreună.
Moșul scuipă, își șterge apoi
Cu batista încet barba,
Sta-n loc, se uită-napoi,
Și vede cum cade baba.
Se întoarce și-o ridică,
Luând -o de subsioară,
Pân’acasă -i cale lungă,
Batrinetea li-i amară.
O pornesc din nou la drum,
Amândoi cu pași greoi,
Și nu știu cum să vă spun,
Tot ca ei vom fi și noi.
Grea ne-o fi a vieții iarnă,
Grea povara anilor,
Dacă nu băgăm de seamă
Ca să cerem ajutor.
De acelasi autor:
Pagina Elena Tudosa
De dorul tau nemarginit
Doar o fotografie
