Paşi de catifea-Eleganţa vieţii prin cuvânt de poem

 

Eleganţa vieţii prin cuvânt de poem

Postfaţă de prof Aurelia Rinjea

Postfaţă
Eleganţa vieţii prin cuvânt de poem
Vă invit la un periplu spiritual, prin cartea Paşi de catifea
a Mihaelei CD, personalitate recunoscută internaţional
prin activitatea sa literar-artistică, remarcându-se prin dăruirea
cu care se implică în proiecte de anvergură în cadrul revistei
de literatură artă şi cultură a românilor de pretutindeni
Poezii pentru sufletul meu (Montréal, Canada, 2018), cât şi
ca redactor la editura Globart Universum (Montréal, Canada),
colaborator la diverse publicaţii şi redactor-coordonator
de antologii.
Poeta ne face o invitaţie într-o toamnă magică, prin care
păşeşte elegant, cu delicateţea femeii care îşi adună bucuriile
în inimă, spre a le avea mereu aproape, într-un balet intrinsec,
dar şi adoptat, în paşi de catifea.
Cartea este concepută din 17 capitole, prin care poeta ne
poartă printr-o serie de etape ale vieţii, rememorându-le, retrăindu-
le, redându-le strălucirea, trăirea şi valoarea sentimentală,
toate sub o amprentă celestă proprie.
În capitolul 1, Păşind prin viaţă, pentru poetă, viaţa „este
o salbă de trăiri“. O frumoasă dedicaţie adresată naşilor de
botez, consideraţi de români, atât de frumos, părinţii lor spirituali!
Poeta ne invită firesc, precum o respiraţie, o toamnă şi
încă o toamnă… „Irepetabili zvelţii paşi… timpul trece şi nu
iartă“… o toamnă în care „numeri frunzele ce te condamnă“…
pe care tu le mângâi pentru că îţi aparţin, în care calci
uşor pe ele în atingeri de catifea… într-un sublim, pe care
doar unii îl pot vedea şi pe care şi-l asumă ca pe un dar, pe
care divinitatea i l-a hărăzit, al cărui sens fiind acela „să dăruieşti
iubire neîncetat“. [O salbă de trăiri e viaţa!] Poeta
se vede un „balsam de dor“, adunând „în suflet nemuriri“(p. 15)

printre feţele hazardului şi Dumnezeu care le creează
pe toate şi în faţa căruia, nota ţi-o pune propria conştiinţa.
Întâlnim aici o atmosferă edenică cu nopţi de mătase, culcuş
de amor, ce străpunge întunericul de raze şi care te acaparează.
În capitolul 2, Printre amintiri, poeta vede tinereţea ca
pe o „mândră pasăre de dor“, într-o „simfonie a sorţii“, în
care Mama este „zâna cea frumoasă“… alături de alintul
bunicii, (p. 29) pe potecile inimii presărate cu clipe de fericire.
O poezie sensibilă şi profundă deodată.
În capitolul 3, Copilărie, tărâm de vis, iată că mă teleportează
până şi pe mine în copilărie „Veranda amintirilor“
(p. 37). Continuăm cu Clepsidra vieţii, în care dorul este
crud, iar „Copii bătrâni rămaşi orfani / Ne plângem dorul în
surdină / Căci soarta-i scrisă peste ani / Pleca-vom toţi către
lumină“ [Copii bătrâni rămaşi orfani], pentru ca în capitolul
5, Zbuciumări din pandemie, capitol copleşitor şi pentru
mine… mai ales că scriu aceste rânduri după o spitalizare
de 14 zile în care mi-a fost resetat tot ce ţine de concepţie
despre viaţă şi sensul ei… nerefăcută încă fizic, dar lăsându-
te în voia lui Dumnezeu… în care poeta, iată, mă ia şi pe
mine de mână: „Speranţa se-agaţă să rămână vie“ (p. 58)
… „Învie-ne, Doamne“ (p. 62).
Urmează Iubirea din inimă… unde poeta îşi ascultă inima…
un „gingaş murmur de vioară“ (p. 75), Trăiri poetice,
prin care poeta se situează undeva, mai aproape de cer…
unde îşi scrie trăirile „pictate din iubire şi preaplin“ [Poetul],
pentru ca în Inimă, de-ai şti să spui, poeta se vede „prizoniera
propriilor gânduri / Că timpul trece prin destin nescris/
Se zguduie o lacrimă între rânduri / Şi inima vibrează
în dans nedescris“ [Trist abis].
Capitolul 9, unul memorabil, este un Omagiu poeţilor
plecaţi, în care poeta se roagă: „Ai grijă, Doamne, de sufletele
lor / Şi-n somnul veşniciei odihneşte-i / Ţi-or scrie îngereşti poeme de dor /

Şi-n Raiul nemuririi mântuieşte-i!“ [Poeţii
toţi ne pleacă!]
Urmează Daruri de suflet, printre care Prietenia-i nestemată,
apoi Primind lecţiile vieţii: răbdarea, respectul, omenia,
speranţa, noi fiind purtătorii propriului cod ancestral.
Un frumos capitol este Românie, plai de dor, în care
emoţionant poeta se adresează lui Dumnezeu: „Dă-i, Doamne,
bine şi mai dă-i ceva / Înţelepciune, dărnicie-n spate / Să
poată dărui din bine şi-altcuiva!“ [Dă-i, Doamne, bine, românului]
şi ca un strigăt de durere: „Strămoşii azi ne cheamă
din vecie: / – Treziţi-vă, voi, români din adormire! / Destinul
ţării nu stă-n sărăcire! / Reclădiţi ţara! O lume s-o admire!“
[Strămoşii ne cheamă]
Anotimpurile vieţii ne readuc elegant şi poetic în anotimpurile
sufletului, în toamna cu dulce apus, „Toamna venit-a
prea devreme / A invadat a gândului fereastră / Şi primăvara
vine să mă cheme / Cu cântul ei de pasăre măiastră!“
[Toamna din suflet], după care, printre Tristeţile sufletului,
în poemul Dor de tata, de asemenea copleşitor de emoţionant
pentru mine, într-o rezonanţă tăcută, poeta ne spune tulburător:
„M-aş face ram, m-aş face râu / Şi pasăre în zbor
m-aş face / De dorul tău în lan de grâu / Un spic ce freamătă
şi tace / M-aş face umbra unui pom / Să te feresc de arşiţa
de vară / Şi vânt m-aş face şi neom / Să te mai văd măcar
o seară.“
Bucuriile sufletului cresc apoteotic într-o Seducţie de
primăvară sau în Viaţă frumoasă, fata morgana!
Când Crăciunul bate la uşă, reverberaţiile din copilărie
te cuprind, alături de bucurii, semnificaţii şi amintiri scrise
pe suflet.
În ultimul capitol, Petale de gânduri, într-un colorit liric
şi confesiv, poeta se reculege: „Versul mi-e dor, leagăn şi
bucurie / Cuvântului suveran îl închin / Îngemănat cu-a rimei colorie /

Strâng strofele din al vieţii destin“ [Colorit liric]
şi superb prezentat în poemul cu acelaşi titlu Suflet de
artist: „Poetul îşi dă sufletul cu împrumut / Arde trăiri şi generos
le-mparte / Şi ceara ce se scurge-n timpul mut / Rămâne
să păteze file într-o carte / Nu-l judecaţi că n-aveţi niciun
drept / Poetu-i semizeu, e dăruire dreaptă / Nu-i puneţi
lacăte şi zale peste piept / El scrie slove chiar şi dincolo de
treaptă / Poetu-i liră ce cântă-n susur de izvor / E-un suflet
de artist, o apă curgătoare / Poetu-i pasăre zburând pe-aripi
de dor / Făcut este din arşiţă, din vânt şi boare… // Acesta e
poetul cu suflet de artist / Ce-ncântă tot pământul cu-al său
vers / Cu slova-i scrijelită de penelul trist / Ce-i scrisă noaptea-
n vis şi ziua-n mers“…, cartea încheindu-se într-o împletire
de muguri ai speranţei, pe care dimineaţa i-o aduce în suflet
atât poetei, cât şi cititorilor.
Întâlnim în acest volum o scriere matură, crescută armonios,
definitorie pentru profilul poetei, care se disipă în paşi
de catifea şi tot prin ei se adună într-o regăsire de sine, pentru
ca apoi, să se transforme în dăruire de sine, pentru că de
fapt, acest lucru îl face poeta: se dăruieşte pe sine, prin cuvânt
de poem, urmându-şi cu demnitate crezul!
Cartea este scrisă în tonuri calde, presărată cu construcţii
estetice, care te invită la reflecţii. O poezie confesivă care induce
cititorului o stare de graţie, aceea a sentimentelor adevărate,
a emoţiilor înalte, într-o terapie creativ imagistică
prin Cuvânt, care ţi se aşterne ca o pace pe suflet.
Un univers poetic cu un bioritm propriu, cu trăiri inefabile,
cu o încărcătură emoţională specială, cu stări aducătoare
de speranţă şi linişte. Un univers în care oamenii înseamnă
şi seamănă iubiri, iar Poezia este o iubire împlinitoare, uneori
chiar mântuitoare. Cu siguranţă Poezia, nu este de sorginte
pământească, e de natură cosmică, dumnezeiască. Este un
dar oferit omului în acest univers ostil şi necunoscut. Ea defineşte
spiritul uman, îl hrăneşte şi îl ajută să supravieţuiască.

Poezia dincolo de fi o stare existenţială, prin acest volum,
este un mod de a trăi înalt şi afectiv, în care cuvintele însele
se transformă în emoţii, în intimitatea tăcerii, într-un timp
debordant al sentimentelor, în care intuiţia ne poartă în timpul
poetei…, într-o încercare de găsire a esenţelor în inima
marelui Invizibil. Iată că acest înger, Poezia, care ne îmbracă
fiinţarea, ne ajută şi de această dată să ne cunoaştem şi să
ne integrăm acestui univers atât de mult acoperit în mister.
Dacă îţi pică în mână o carte a autoarei, aceasta te ispiteşte
de la început, ca şi aceasta. Găseşti în ea scânteieri, revelaţii,
durere şi iubiri. Îi simţi vibraţia şi în cele din urmă rezonezi
cu ea. Găseşti în poemele sale o încărcătură emoţională,
o frumuseţe, o cuminţenie, o demnitate care îi dă autoarei
identitatea poetică, în raport cu ceilalţi şi cu existenţa
însăşi. Cartea este ziditoare, este icoana sufletului poetei,
un drum spre lumină, un drum către Dumnezeu. Mulţumim
scriitoarei Mihaela CD, pentru acest minunat dar şi pentru
că există în vieţile noastre! Un om minunat, o poetă pe măsură,
care într-o rezonanţă cu poeţii lumii şi cu cititorii, ridică
din Poezie un Templu. Dorim viaţă lungă cărţii prin cititorii
săi şi aşteptăm cu interes următoarele apariţii editoriale!

prof. Aurelia Rînjea
membru al World Poets Association România

 

PROMOTIONAL TRANSPORT GRATUIT

Cei care doriti sa comandati cartea  o puteti face  accesand butonul  de mai jos :

Primele 100 de comenzi vor beneficia de transport gratuit oriunde in lume. Fiecare carte va fi insotita de un semn de carte din partea autoarei.

 

 

Mai citeste despre celelalte carti ale autoarei : 

Impresii, cronici si recenzii  literare*Uneori elefantii zboara

Secrete: Focul din Noi

Impresii si cronici* FOCUL DIN NOI

Menirea-n vers*Critica literara*Binecuvantare si chin*

Impresii*Binecuvantare si chin*

*Caruselul prieteniei*Focul din Noi