Referinte critice: Liliana Badea Carstea

VOLUMUL DE POEZII „UMBRE” DE LILIANA BADEA-CÂRSTEA
IDEI PROFUNDE, ÎN EXCELENT ÎNVELIŞ STILISTIC

Rar se întâlneşte un volum de versuri atât de bine gândit, atât de bine structurat, cum este „UMBRE” de Liliana Badea-Cârstea, apărut la Editura „Emma”. Într-o concepţie unitară, închegată, distinctă şi clară despre problemele esenţiale din viaţa de toate zilele, autoarea se opreşte asupra fragmentelor mai importante, mai legate de frământările actuale ale omului, de unde ia seva încântătoarelor sale versuri. Încântătoare, pentru că sunt pline de substanţă, transmit un mesaj de aplecare asupra adevărului, purului, seninului, sunt îmbrăcate într-o haină stilistică de sărbătoare şi captează cititorul dornic de delectare spirituală.
În cele patru capitole ale cărţii, Iertare, Umbre, Anotimpuri, Gânduri, autoarea dantelează asupra umbrei, elementul care simbolizează fiinţa umană, cu bunele şi relele sale, cu împlinirile şi dezamăgirile sale, cu visurile şi năzuinţele sale, aşa cum reiese din poezia „Umbra de peste drum”: „A ars în noapte şi-n lumină / Ca o adiere singură / Ce a trecut fără zgomot, senină / Şi liniştită, din nou, în umbră.”
Primul capitol scoate pregnant în evidenţă o filozofie existenţială simplă, ca în „Trecere”: „Cu fiecare bătaie de aripă / De fluture, de pasăre, de speranţă, / Se duce o clipă de vecie, / Trece o umbră de viaţă”. În această trecere, cum desprindem din „Peste zări”, „O stea clipeşte peste mare, / Deasupra valurilor, albă, / Speranţă de departe-n zare, / Peste a cerurilor salbă”. Apare, bine creionată în vers, încrederea în zilele ce o să vină, care nu este însă exacerbată, este privită realist, ca şi în alte poezii, cumpătarea fiind una din calităţile pe care le afirmă convingător autoarea. În acest spirit, aflăm, în finalul poeziei: „Şi valuri-valuri, generaţii /Se duc pe rând şi alţii vin / Dar steaua singură, departe, / Priveşte peste noi, senin // Şi ne arată calea albă / Ce ne-o revarsă peste mări, / Mereu tăcută, mereu caldă, / Mereu de-acolo, dintre zări.„
O înfruntare există, în mai multe poezii, între autoare şi prezent, trecut şi viitor, din care biruitor iese, în mai toate cazurile, viitorul, precum firul de iarbă care „Îşi visează noaptea nemurirea / Cu privire la stele, / Vrea să le atingă / Şi vrea să ajungă la ele”, deşi este „doar un fir plăpând de iarbă, / Ridicat din stele, / Rătăcind printre ele, / Cu gând de icoane, / Cu visuri rebele, / Printre alte multe, la fel, / Milioane…” („Un fir de iarbă”).
În legătură cu rolul şi rostul nostru în trecerea prin lume, poeta afirmă, în poezia „Noi suntem împreună: ”Noi suntem de o seamă cu istoria, / Noi suntem împreună pe pământ, /Avem un singur suflet, o chemare, /Avem o singură durere-n gând.” Avem însă şi îndatoriri de cea mai mare însemnătate, de care depinde soarta urmaşilor noştri şi pentru care vom fi judecaţi dacă nu le vom împlini: „Şi nu ne vor ierta nicicând străbunii, / Şi nu ne vor ierta cei mici, / De vom lăsa în vreme să se piardă / Tot ce-au agonisit şi noi lăsăm aici.”
Pentru transmiterea unor astfel de bogăţii, e nevoie de înălţare spirituală şi asta o poate face foarte bine poetul, cum înţelegem din poezia „În dimineaţa aceea”, când „condeiul s-a oprit”, „păsările nu au mai cântat”, „florile şi-au închis cupa”, „râurile au încremenit” şi „vântul a stat”, arătându-se astfel uriaşa forţă a cuvântului care clădeşte.
Din capitolul al doilea, atrage atenţia, prin problematică şi prin profunzimea ideii, poezia „Umbrele viitoare”, din care aflăm: „Umbre tăcute trec în jurul meu. / Sunt triste, sunt multe, sunt cu noi. Aici, mereu… / În locul lor ne-am aşezat, cu nepăsare, / Ele ştiu că vom fi umbrele următoare…” Nu mai puţin convingătoare, incitante sunt, prin tematică şi conţinut, prin maniera stilistică, „Ceaţă albă”, Clopote”, „În adânc”.
Capitolul al treilea se poate spune că este un şevalet pe care se adună, vii şi expresive, culorile anotimpurilor. Primăvara, din poezia „E primăvară”, o reprezintă ghiocelul care „Îşi face loc printre cristalele / De gheaţă / Şi priveşte cerul.” Toamna e sugerată de picăturile de ploaie: „Picăturile-au îngheţat. Din odaie, / Mă uit la fumul subţire ce se ridică peste sat. / E frig, vine iarna şi toţi m-au uitat” („Toamnă”).
Prin titlul său, ultimul capitol prevesteşte cumva viitorul volum de poezii al Lilianei Badea-Cârstea, „Gânduri”. Primul gând este acela că „În fiecare clipă suntem mai săraci / Cu o bătaie de inimă, cu un tremur de pleoapă”, cum ni se spune în poezia „Cu fiecare clipă”, care se încheie astfel: „Iar în zbuciumul nostru uităm adesea / Că de fapt, coborâm în munte / Şi cu fiecare zi suntem mai departe / Şi cu fiecare clipă suntem mai aproape.” Altă constatare filozofică importantă apare în „Întunericul naşte lumina”: „Ne-am rătăcit între istorii / Şi nu vedem dintre ele înapoi / Ce va fi şi ce a fost vremelnic. / Suntem suspendaţi între lumi paralele, / Între lumină şi întuneric.” Autoarea se împacă însă cu această stare de fapt, după cum declară în poezia „Mă împac”: „Văd steaua în noapte şi raza lucind, / Aud muzica în tunetul vibrând venind, / Mă bucur de liniştea dintre furtuni, / Mă-împac cu trecerea dintre lumi.”
Vă las şi domniilor voastre, stimaţi cititori, plăcerea de a descoperi idei poetice cutezătoare, exprimate printr-un limbaj liric fermecător, care să vă mângâie sufletele în clipele pe care le consacraţi delectării spirituale. Sunt sigur că veţi mai dori să citiţi şi alte creaţii ale Lianei Badea-Cârstea şi că vi se va oferi cu plăcere această ocazie.

DUMITRU DĂNĂILĂ