SE APRINDE O SCÂNTEIE
Autor: Sandu Chiva
Plânge cerul, plânge zarea
Pământul e întristat,
De la munte pân’ la mare
Tot românu-i supărat.
S-a umplut însă paharul
Și a dat pe dinafară,
Românii își plâng amarul:
Se-aud stigăte în țară.
Strigăte de neputință
Și gemete de durere..
Lacrimi curg de umilință
Dar vărsate în tăcere.
Se aprinde o scânteie
Într-un colț în Timișoara
Și de-acolo se întinde
Un ,,pojar” în toată țara.
De la micul foc se iscă
Vâlvătăi până la cer…
Toți românii azi se miscă
Îndurare nu mai cer.
Se ridică tot poporul
Ies cu piepturile goale,
A dat ordin,, dictatorul „
Să tragă și să-i omoare.
Au căzut mușcând pământul
Cu privirile spre cer..
Murmurându-și legământul:
,,Pentru țară mă ofer”!
Au murit atuncea tineri
Și bătrâni dar și femei,
Era într-o zi de vineri
Cred că era ora trei.
Atunci au murit soldați
Și bărbați din toată țara..
Au murit părinți și frați
Din Arad și Timișoara.
Umbra morții s-a extins
În Bârlad și la Bacău…
Toată țara a cuprins
De la Cluj pân’ la Buzău.
Nu putem uita nicicând
Masacrul din optzecișnouă.
Cei ce s-au jertfit murind
Ne-au adus o viață nouă.
Pământul stropit cu sânge
Azi a revenit la viață.
Câte un român mai plânge
Vitejii căzuți în piață…