GABRIELA Rauca„Binecuvântare și chin”, un vals al sentimentelor puse în vers

Cu aceste destăinuiri emoționante își începe poeta Mihaela CD primul său volum de poezii, pornit dintr-un suflet chinuit de durere, scris într-un moment din viață în care pierderile grele i-au declanșat o schimbare neînchipuită în modul de a vedea lucrurile.

Atunci când lacrimile vărsate pentru pierderea oamenilor dragi s-au transformat în versuri, sentimentele au prins a curge, către suflete dornice de frumos, devenind o legătură între oameni, o comunicare spirituală, posibilă doar prin poezie și muzica interioară a inimii.

Vorbind cu Mihaela despre incredibila similitudine între concepțiile noastre despre viață, familie, poezie ca mijloc de exprimare sinceră a sentimentelor, mi s-a destăinuit, vorbindu-mi despre durerea cruntă, de care a reușit să se elibereze doar prin vers, iar eu i-am înțeles punctul de vedere, frământările și nevoia de a se deschide spre oameni, prin puterea magică a poeziei, fiindcă numai trăirile puternice pot declanșa apariții neașteptate de valori.

Deși ivită în momente de o intensitate emoțională incredibilă, cartea Mihaelei CD nu conține doar poezii triste, nu creează o stare de pesimism și deznădejde, ci dimpotrivă de speranță într-o comunicare sufletescă cu cei ce sunt plecați în altă lume, iar prima poezie sună ca o explicație a nașterii ei ca poetă, versurile nelăsându-i răgaz pentru odihnă, iar tristețea și dorul de părinții plecați îndemnând-o să scrie.„Așa îmi plâng acum durerea și versurile îmi curg lin/

Volumul Mihaelei CD cuprinde 17 capitole, în care autoarea dansează un vals al sentimentelor, la început cu „Tristețe și lacrimi de dor”, făcând piruete lirice între „Zbucium și credință”, încercând să perceapă, din altă perspectivă „Măsura timpului”, dar simțind în suflet bucurie și speranță, rostind cuvinte magice : „Copilul meu, darul meu divin”.

Autoarea trăiește momente divine bucurându-se de acele „Splendori ale naturii”, care îi dau poftă de viață, amitindu-și și retrăind „Frânturi de copilărie” în care figura tatălui este mereu vie, la fel ca în sufletul ei, simte fiorii iubirii șoptind visătoare declarații de dragoste, pentru ființa iubită, spunând: „Din inimă pentru tine”, iar apoi, prinzându-se amândoi în dans, „Prin valurile vieții”.

Figura mamei apare în poeziile Mihaelei CD, cu gingășie, ca un dar de la Dumnezeu, iar dragostea purtată ființei ce i-a dat viață se poate citi în versurile ticluite cu sensibilitate și recunoștință, ca „Flori de iubire pentru mama”.

„Stropi de dragoste” cu parfum de trandafiri și culoarea pasiunii pure îi poartă pașii în iureșul iubirii, se afundă în amintiri de basm, privind totul „Prin ochișorii de copil”, retrăind propria copilărie sau pe cea a copilului său, iar existența iubirii permanente, în viața pe care o trăiește, îi aduce „Prețioase amintiri ale tinereții”, care pătrund „Pe cărările sufletului” în întreaga ei făptură, făcând-o să declare, cu sufletul plin de căldură, înțelegere și mulțumire sufletească: „Am învățat”.

Mihaela CD este o ființă sentimentală, înțelegătoare și gingașă, iar versurile ce alcătuiesc acest volum reflectă cu lux de amănunte dragostea pentru semeni și încrederea pe care o are în prietenie și în frumusețea ei, de aceea se găsește călătorind pe ”Meridianele prieteniei”, dăruind și primind „Daruri de bucurie”, care îi oferă „Trăiri” de nedescris, alături și pentru cei pe care îi iubește.

Am enumerat într-un mod mai explicit numele celor 17 capitole ale cărții, care doar prin denumirile lor, au puterea de a crea o imagine foarte clară a conținutului și caracterului acestui spectacol liric, de o frumusețe impresionantă, pe care autoarea l-a realizat, în această primă carte din cariera ei scriitoricească.

Poeziile ce se află adunate în primul capitol sunt marcate de dorul puternic pentru tatăl autoarei și pentru mama soțului său, plecați amândoi din această lume la scurt timp unul de celălalt, lăsând în urma lor lacrimi și durere, nemângâiere și amintiri neșterse.

„Iubite tată”, este o poezie emoționantă, plină de sentimente puternice, scrisă în memoria tatălui plecat pe altă lume, cu durerea pe care poeta o simte în inima rănită:„Nu pot să îți explic simțirea, rana-mi deschisă plânge-acum”

Aceeași nemângâiere și durere se simte și în versurile poeziei „O, Doamne” scrisă în memoria iubitei Anya, o ființă de o finețe de nedescris, a cărei amintire rămâne vie în suflete:„A fost o gingașă făptură, ce vorbea blând cu glas duios/

Tristețea sărbătorilor, fără cei ce au dispărut de pe acestă lume, apariția lor în visele de noapte, dorința ca aceste vise să fie aievea, nemângâierea din suflet, pentru despărțirea forțată de părinți, dorințele scrise lui Moș Crăciun, cu speranța într-o minune, gândul că ei își serbează zilele de naștere în Cer, în Raiul care i-a primit, pentru sufletul lor bun.

Al doilea capitol al cărții este un dialog cu Divinitatea, o rugăciune pentru cei rămași pe pământ și pentru cei plecați, un zbucium continuu și o credință nemărginită.Întrebări la care și-ar dori să primească răspuns, dorință de iertare, reflecții, cugetări, rugăciuni plecate din suflet, pioșenie și smerenie, încredere în ajutorul lui Dumnezeu:„Veghează, Doamne, și ne apără de rele,/Ascultă-mi ruga ce-i venită-n frângere/Ajută-ne să strălucească iarăși soarele/Și-ndepărtează-ne a inimilor strângere”

Început cu un tunel al timpului, al treilea capitol este o reflecție adâncă a poetei Mihaela CD asupra trecerii timpului, despre măsura acestui timp, despre roata ce ajunge în rotirea ei în același loc, despre adevărata bogăție, pe care numai cei cu credință o vor lua cu ei., atunci când va bătea gongul final, la sfârșitul marelui spectacol care este viața. „Poți lumea toată s-ai la picioare Și-n palme globul poți să-l ții Dacă-n credință tu n-ai alinare Cu-adevărat sărac tu vei muri”

Așa cum de la început am spus, citind cartea Mihaelei CD am avut senzația că urmăresc evoluția unui dans, a unui vals al sentimentelor, ea însăși percepând viața în așa fel: „Căci valsul nostru fost-a dansul sorții Ce-n viață l-am dansat cu sârg și spor” Poeziile ce se găsesc grupate în acest al treilea capitol al cărții sunt marcate de ceea ce înseamnă pentru autoare trecerea timpului, dar și valoarea lui ca tămăduitor al rănilor sufletești. Dialogul este și aici, ca de altfel în foarte multe dintre poeziile Mihaelei CD, o modalitate de comunicare directă, cu tot ceea ce o înconjoară, cu tot ceea ce îi marchează viața, devenind o conversație cu cititorul prin intermediul temelor ce l-ar putea interesa. A pune stop pe autostrada îmbătrânirii sau a se mai naște o dată, sunt dorințe atât de vii, care culminează cu senzaționala imagine plastică a zilelor de ceară: „Căci acum e-n zori și-acum e seară, Zilele mi se topesc parcă-s de ceară,”

Capitolul patru aduce o undă nouă, o vindecare a tristeții de până atunci, aparând cu speranța și bucuria autoarei de a fi mamă, de a se bucura de darul divin, care este fiica sa. „O mititică buburuză, cu ochii negri, mari, rotunzi,/ Ce parcă mă privea confuză, parcă-ntrebând: „Cine ești Tu?”/ Eu? Eu sunt mama, ce ți-am dat viață, de curând,”

Din acest moment, considerând volumul ca o evoluție a stărilor emoționale de-a lungul timpului, fericirea lasă în urmă și șterge îngrijorarea, tristețea și chinul de până atunci. Întreaga energie pozitivă este adusă de mica prințesă, de bobocelul plăpând de floare, care devine comoara tăticului și fanul cel mai fidel al mamei. „Mama mea e pentru mine un adevărat model Iară eu sunt pentru mama, fanul ei cel mai fidel”

 Pentru mine, ca mamă a trei fete, acest capitol mi-a rămas în suflet întipărit, citindu-l cu lacrimi în ochi și savurându-l cu zâmbetul pe buze. Atât de frumos, atât de sensibil, atât de pur și adevărat este o încântare pentru suflet și cuget, o gingașă melodie, fredonată de un glas suav, imaginea a doi ochișori de copil, a două mânuțe întinse și un râs sincer și curat.

În continuarea acestui volum, Mihaela CD își încântă cititorul cu splendorile naturii, care sunt tema capitolului cinci. Anotimpurile, cu frumusețea lor, reprezintă pentru autoare etapele vieții, iar această tendință se observă în foarte multe dintre poeziile sale. Fiecare anotimp este tratat cu respect și admirație, ca o creație divină, dar cea mai mare atracție o simte totuși pentru vară, aceasta fiind simbolul tinereții și a vitalității maxime. Dragostea solară, cireșele ca simbol, petalele de trandafiri, cu roșul lor plin de pasiune. „Mantie roșie a frumuseții /A’ șoaptei de iubire partizani/ Parfumul adorat al tinereții /Păstrat cu grijă peste ani” Un cântec al splendorilor, al tuturor elementelor naturii, al dragostei, al soarelui, al valurilor mării, un dans al ploii, o binecuvântare a tot ceea ce înseamnă, aduce și întreține viața. O mulțumire și un omagiu, aduse întregii naturi, în poezii de o sensibilitate copleșitoare, înmănunchiate în buchete de suflet și de frumusețe lirică, de sensibilitate și sinceritate.

Așa cum era de așteptat, pe scena spectacolului realizat de Mihaela CD, urcă, în volumul șase, copilăria, cu farmecul ei de neegalat, pe care autoarea îl etalează spre contemplare, punând frânturi de suflet în versurile sale. Amintirile din copilărie, fericirea acelor timpuri, imaginea satului, a casei părintești, a bunicilor, acele făpturi venite din lumea lor de basm, a fotografiilor îngălbenite de vreme, a tot ceea ce înseamnă bucurie sinceră și încântare, toate acestea se află strânse într-un mănunchi de versuri minunate, pe care poeta le prezintă ca pe o ofrandă adusă acestei vârste fermecate, cu toate ghinușiile și comorile ei sentimentale. „Bunicii noștri ne-admirau cu drag când le făceam spectacol /Cântam, dansam, se bucurau atât de mult de noi ca de-un miracol”

Ceea ce marchează viața Mihaelei CD, în mod special, ceea ce îi dă putere și inspirație, o susține și o ajută să înainteze, să își împlinească visurile, este familia ei, dragostea pentru omul drag de lângă ea, atât de frumos cântată în al șaptelea capitol al acestui volum de poezii. Declarații de dragoste nemărginită, din toată inima, amintiri ale clipelor de neuitat care au devenit sfinte crâmpeie ale vieții împreună, contopirea a două ființe care au devenit una și aceeași, soț și soție, un tot unitar, o viață împărțită la doi, două vieți devenite una. „Tu și Eu însemnăm un singur Noi /Și-un cerc de foc și iubire suntem” Un capitol plin de iubire, de pasiune și sinceritate, exprimate în versuri de o adorabilă puritate. Totul este minunat și permanent, așa cum este și dragostea, întreținută de sentimente adevărate și curate, de cuvinte și gesturi tandre, de priviri îndrăgostite. „Mi-ești universul tot, roată înconjurat/ Ți-s gândul cel plin de iubire, murmurat /Suntem doar doi pământeni între astre/ Rememorând balada dragostei noastre!”

 Mă voi opri aici cu analiza fiecărui capitol în parte, lăsând loc surprizei, ce îl așteaptă pe cititorul, care va avea șansa să citească această carte, realizată atât de frumos, de la versuri până la prezentarea exterioară. Ceea ce mai pot scoate în evidență și aduce în atenția iubitorilor de poezie de calitate este o caracteristică senzațională a acestei cărți: evoluția spre pozitivism, spre speranță și bucurie, care iese la suprafață, poeziile trecând treptat, de la sentimente de tristețe la cele de bucurie și mulțumire sufletească, la trăiri și amintiri frumoase, la declarații și dovezi de dragoste, la prietenie și satisfacția unei vieți împlinite.

Dacă la începutul ei, această carte părea a fi copleșită de tristețe și dor, aceste sentimente se transformă, de fapt evoluiază, de la o poezie la alta, făcând trecerea de la durere la bucurie.

 Făcând această analiză aș vrea să aduc aici cât mai multe frânturi din cartea Mihaelei CD, cu scopul de a realiza o prezentare cât mai apropiată de ceea ce înseamnă această scriere, dar asta ar însemna să analizez fiecare vers în parte, pentru că nu se poate face o selecție a poeziilor, fără a simți părerea de rău că altele au fost lăsate deoparte. Pentru mine, citirea acestei cărți a însemnat o încântare, o mângâiere pe suflet, un mod de a pătrunde și mai mult în interiorul spiritual al unei ființe deosebite, a unei poete talentate, pe care am simțit-o aproape de inima mea, de la primele versuri pe care le-am citit.

 Gabriela Raucă

Viena 16 Noiembrie 2021

Mai citeste:

Despre cartea Binecuvantare si chin

Cronica*Binecuvantare si chin* Violeta Butnariu

Cronica*Binecuvantare si chin* Violeta Butnariu

Dezvaluiri*Binecuvantare si chin*

Din culisele*Binecuvantare si chin*