Poveste-Pufulet

13923742_1850324395191099_3757205571757486116_o

PUFULEȚ

Autor: Aurelia Oanca

În pădurea deasă, de pe Dealul Morii, la rădăcina unui fag uriaș, bătrân și scorburos, își făcuseră vizuina doi iepurași: Floricica și Iepurilă. Ei aveau doi puișori: Pufuleț și Codiță albă. Pufuleț era alb și pufos ca un bulgăre de vată, cu ochișorii roșii și boticul roz. Codiță albă era negru ca și tatăl său, dar avea codița albă și pufoasă. Erau doi iepurași tare drăgălași și jucăuși. Toată ziua se zbenguiau prin vizuină și în jurul ei, sugeau lapte de la mămica lor și dormeau pe săturate. După câteva săptămâni, iepurașii crescuseră și erau foarte curioși. Voiau să cunoască și alte locuri din pădure, să-și facă prieteni de joacă, să zburde cât mai mult. Pufuleț îi zise mamei sale într-o bună zi:
-Mamă! Pot să merg până la capătul pădurii?
-Nu, dragul mamei! Este periculos!
-De ce? Eu vreau să merg și am să merg să știi!
-Tatăl tău nu se va bucura când va auzi ce vrei să faci!
-Nu-mi pasă de tata. Tot am să merg, răspunse el obraznic.

-De ce nu ești cuminte, îl întrebă Codiță albă?
-Nu vreau! Am chef de joacă, și asta cât mai departe de casă!
-Pufuleț! Ești pedepsit, zise mama. Treci în casă și vei sta la colț toată ziua.
Supărat, dar mai ales speriat, când o văzu pe mama lui cu o nuielușă de alun în mână, plecă la colțul de pedeapsă. În timp ce stătea acolo, se gândi:
          -Oare cât de departe este capătul pădurii? Și de ce zice mama că este periculos?
          După câteva ore de pedeapsă, Pufuleț adormi în colțul lui. Tatăl său a venit acasă și a întrebat-o pe Floricica de ce stă Pufuleț la colț? Ea îi povesti cele întâmplate.
-Te rog să-l ierți, îi spuse tatăl.
-Am să-l iert, pentru că-l iubesc mult, dar mi-e tare teamă că într-o zi se va duce.
-Să sperăm că n-o va face, zise tatăl iepurașilor, împăciuitor.
Când se trezi Pufuleț, ieși din colțișorul lui și îi ceru iertare mamei și tatălui său.
-Te iert dragul meu, dar să fii cuminte, zise mama.
-Voi fi, spuse Pufuleț cu jumătate de gură și plecă să se joace cu Codiță albă.
Dar gândul de a merge la marginea pădurii nu-i dădea pace, așa că într-o noapte, când toți dormeau, Pufuleț plănui fuga de acasă și să facă ce vrea el. Dimineața devreme se trezi și observă că toți ai lui dormeau.
-Acum este momentul, își zise el.
Așa că își luă o bucățică de cozonac făcut de mămica lui și plecă în grabă, să-și satisfacă o curiozitate veche, de câteva zile. O luă la fugă spre inima pădurii. Alerga fericit, mulțumit și mândru de curajul lui. Când s-au trezit tăticul și mămica lui, Pufuleț era deja departe de casă. L-au căutat peste tot dar nici urmă de el. După un timp, mama își reveni puțin din sperietură și-și aminti de discuția avută în urmă cu câteva zile. Îi spuse și domnului Iepurilă bănuiala ei și s-au gândit amândoi ce au de făcut.
În tot acest timp, Pufuleț alerga în neștire, fericit că a reușit să-și îndeplinească dorința. Apoi, obosit s-a așezat lângă un copac, să se odihnească și să-și mănânce cozonacul cu trifoi, după care fără să-și dea seama, adormi. Când se trezi, văzu deasupra lui niște ochi sticloși, mari și niște colți uriași. I-a înghețat sângele în vine și abia atunci și-a dat seama că mama avuse dreptate. Cât de rău îi părea acum că n-o ascultase pe mama, dar era prea târziu, se gândi el. Închise ochii și aștepta mușcătura. Dar o minune l-a salvat. A auzit o pocnitură și simți cum se prăbușește lupul peste el. Simțea că i se frâng oasele, dar se sili să iasă de sub leșul lupului și o luă la fugă spre casă.
-Doamne, numai de nu m-aș rătăci acum, se gândi el fugind cât îl țineau picioarele.
Mămica și tăticul său îl căutau cu disperare prin toată pădurea. Îi ajutau și prietenii lor, alți iepurași, bursucii, veverițele, chiar și păsărelele. O ciocănitoare îl văzu și coborî lângă el.
-Te caută părinții tăi, Pufuleț!
-Știu și îmi pare rău că i-am necăjit.
-Am să te conduc eu, ca să nu te rătăcești.
-Îți mulțumesc foarte mult.
Apoi ciocănitoarea își luă zborul și se oprea din loc în loc, ca s-o poată vedea Pufuleț. Spre seară au ajuns într-un luminiș, aproape de vizuina lor.
Ciocănitoarea i-a spus:
-Așteaptă aici, lângă tufa asta până mă voi convinge că nu-i niciun pericol.
-Bine, spuse Pufuleț, obosit și speriat.
Se ascunse în tufă și își ciuli urechile, ca să asculte dacă nu cumva este vreo nouă primejdie și…din nou simți că i se oprește inimioara. Nu văzu nimic, dar auzi un fâșâit în frunzele uscate din pădure. Când întoarse capul, văzu o viperă ridicându-se dintre frunze și aruncându-se asupra lui. Pufuleț a închis ochii și a simțit că moare de spaimă. Deodată auzi un zgomot ciudat și deschise ochii. Văzu vipera căzută lângă tufă și încolăcită în jurul unui ghem de ace.
-Am scăpat a doua oară, își zise Pufuleț, fericit că-și va putea vedea părinții și surioara.
-Cine ești tu? Întrebă Pufuleț!
-Aricel, spuse acesta.
-Mulțumesc că m-ai salvat.
-Mă bucur că te-am putut ajuta!
În acel moment, apăru și ciocănitoarea. Când văzu vipera căzută și-a dat seama prin ce a trecut Pufuleț. L-au luat și pe Aricel și au plecat spre casă. Părinții lui plângeau și nu mai știau ce să facă. Codiță albă l-a zărit prima și i-a ieșit în întâmpinare, strigând:
-Mamă! Tată! S-a întors Pufuleț!
Părinții l-au îmbrățișat bucuroși, apoi l-au dojenit puțin, pentru că îi ajunseseră sperieturile prin care a trecut. După ce s-au liniștit, i-au invitat pe toți prietenii în vizuină pentru a le mulțumi. Mama i-a servit cu o felie de tort iepuresc, cu afine și cu frăguțe. Au făcut și sirop de zmeură și i-au servit pe toți. Bucuroși , au petrecut până în zori. A doua zi, Pufuleț s-a trezit devreme și a ieșit din vizuină, gândindu-se prin ce a trecut și cât este de bine acasă, cu mama, cu tata și cu surioara lui. Mama s-a trezit și ea și când a văzut pătuțul lui Pufuleț gol s-a speriat foarte tare, ieșind în grabă să-l caute.
Când l-a văzut în fața vizuinei, stând cuminte, i s-au umplut ochii de lacrimi și l-a mângâiat cu dragoste.
-Mama mea dragă! Mă poți ierta pentru ce am făcut?
-Te iert și să știi că te iubesc mult de tot.
-Și eu te iubesc, îi iubesc pe toți și promit să nu mai fac prostii niciodată.
-Mă bucur, dragul meu. Acum hai să-ți facă mama ceva bun.
Au intrat în vizuină, mama i-a pregătit micul dejun preferat, tartă dulce cu flori de trifoi și au povestit fericiți, despre una, despre alta, dar niciun cuvânt despre pățania lui Pufuleț!

Mai citeste de acelasi autor: 

Caruselul -capitolul 4

Caruselul -capitolul 3

Caruselul *Capitolul 2

Caruselul *Capitolul 1

Lectie de iubire adevarata*romanul Caruselul

Revista TIPARITA nr5/2021 Poezii pentru sufletul meu

Cumpără numărul 5 al revistei Poezii pentru sufletul meu, 10CAD si participa la concurs ! Semnează cu o culoare închisă ,[pix negru sau albastru ] pe globul pamântesc de pe coperta revistei tale , fă o poză revistei semnate și trimite-o pe adresa de email concurs@poeziipentrusufletulmeu.com Nu uita să lași coordonatele tale ca să poți fi contactat dacă ai câștigat un abonament gratuit!

10,00 CAD

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.