GĂZDUITĂ DE BUNICUL ARICI

          GĂZDUITĂ DE BUNICUL ARICI Autor: Lacrimioara Iva   Copacul numărul cinci mii cinci sute cinci era copacul în scorbura căruia locuia bunicul arici Ghemotoc. Copacul acela era atât de bătrân încât îi crescuseră mușchi și licheni în barbă, păsările își făcuseră cuib în ochii săi, iar melcilor li se părea o viață de melc să ajungă la una din ramurile sale. Multe animăluțe îți aduceau puii să-l vadă, fiind considerat un fel de „ muzeu-viu”. Ariciul Ghemotoc era tare încântat. Nu-i lucru de ici de colo să ai o casă-muzeu, vizitată până și de oameni și puii lor. Dintre acești vizitatori, mulți i-au devenit chiar prieteni. Dar trebuie să știți că dintre toți, cel mai bun prieten i-a devenit un pui de om, o fetiță numită Radiana. Tare o mai îndrăgea bunicul arici - la fel de mult cum își îndrăgea „nepoatele și nepoții de țepi”. Aceasta, cu permisiunea părinților, își petrecea multe weekend-uri împreună cu el. Într-unul dintre acele weekend-uri a avut loc și povestea următoare.   *   În pădure să nu credeți că există un ceas deșteptător cum avem acasă fiecare dintre noi, oamenii, sau un cocoș ce trâmbiță o nouă zi! Nici vorbă! În pădure sunt ceasuri deșteptătoare speciale: triluri de privighetoare, adieri de vânt, foșnet de frunze, boncănit de cerbi... Radiana se trezi, se spălă cu rouă, făcu exerciții de mișcare, aranjă pătucul. N-a uitat să-și zică și rugăciunea și abia apoi merse în bucătărie. Bunicul arici deja o aștepta cu o coajă de alună aburindă, plină ochi cu ceai de tei. Spre bucuria fetiței, în vizită la bunic venise și fiul acestuia. -Bună dimineața, domnule Țepi-de-oțel! -Salutare, copilă! Știindu-te în vizită la tatăl meu, ți-am adus două mere pădurețe. Știu că-ți plac, având aromă de pădure, nu de grădină. Le-am cărat în spate cale de câteva poiene. -Mulțumesc! Vă rog, serviți și dumneavoastră câteva turtițe. Le-am cumpărat ieri de la târg de la Gurahonț. Sunt proaspete. -Mulțumesc! Uauu, sunt delicioase! Pot să iau câteva și să le duc nevestei și copiilor mei? Știi... încă n-au gustat asemenea delicatese. Sunt sigur că le vor plăcea. Radiana se bucură. -Luați cât pot duce țepii dumneavoastră! -Pai, dacă așa stă treaba, tata va rămâne fără turtițe... Radiana, bunicul Ghemotoc și Țepi-de-oțel izbucniră în râs - se țineau de burtă, nu alta. După plecarea fiului său, bunicul arici a invitat-o pe Radiana în poienița din fața casei. De ce credeți? I-a pregătit fetiței o surpriză. Ce surpriză? N-o să vă vină să credeți, cum de altfel nu i-a venit să creadă nici acesteia. Își freca ochișorii a mirare: în poieniță o trupă de bursuci au început un adevărat spectacol de circ: tumbe, jonglerii cu pălării de ciuperci, mers pe raze de soare... Fetița aplauda, bunicul arici, la fel. La încheierea reprezentației, Radiana i-a servit pe bursuci cu turtițe. „Pentru o asemenea plată suntem oricând de acord cu un alt număr de circ”, glumi unul dintre bursuci. Ceilalți bursuci îl aprobară prin zâmbete largi. După plecarea bursucilor, pe fetiță a așteptat-o o altă surpriză: -Ceaaau, Rrradiana! Ceau! Fetița se uita mirată în stânga și dreapta, neștiind cine o salută. Bunicul arici zâmbi, își dete câțiva țepi la o parte și... surpriză: un canar. -Este cadoul meu pentru tine. Tu mi-ai dăruit turtițe-gurahonțene, eu îți dăruiesc un canar-casetofon. Și fii liniștită, canarul a acceptat. Totuși, a pus câteva condiții: să-l lași liber, să nu-l ții într-o colivie, să nu-l consideri proprietatea ta. Îți va fi prieten și atât. Viața alături de tine n-o va considera o viață în captivitate, ci o viață privilegiată, acest canar informându-se cât ești de specială, draga bunicului. -Bunicule, bunicule, ce bucurie mi-ai făcut! Doamne, nu-mi vine să cred! Canarul, încântat de reacția fetiței, imediat i se așeză pe unul din umeri: -Rrrradiana, noi, prieteni! Noi, prieteni! -Și încă ce prieteni, scumpul meu canar! Bunicul ridică un pic din sprâncene, fetița zâmbi: -Stai liniștit, bunicule, dumneatale nu-ți pierzi locul din inima mea. Bunicul zâmbi și el. Glumise. Fetița nici în ruptul capului nu  i-ar fi dat un motiv de încruntare. Se lăsase înserarea.Unele animăluțe, încheindu-și rondul de zi, își pregăteau culcușurile pentru somn, altele abia atunci își începeau rondul de noapte. „Bunule Dumnezeu, îți mulțumesc și pentru această zi. Mi-ai oferit atâtea motive să fiu fericită: mere pădurețe, reprezentație de circ, canar-casetofon... Te rog să ai grijă de părinții și bunicii mei, de bunicul arici, de toți oamenii și de toate animăluțele. Te mai rog să-i dai odihnă bunicuței mele și să-i spui c-o iubesc.” Încheindu-și rugăciunea, fetița imediat a și adormit. Se vede că aerul de pădure îl atrage pe „Moș Ene” cât ai bate din palme. Dar ce credeți, dragii mei? Un lup vagabond, care umbla noapte de noapte teleleu, a trecut pe sub fereastră chiar în momentul în care fetița își zicea rugăciunea. „Uauuuuuuuuuu, ce noroc pe colții mei! Un pui de om!” Lupului nu-i venea să creadă. De când dorise să se convingă dacă un copil are sau nu carnea fragedă, și, iată, sosise momentul! A așteptat până Radiana a adormit și folosind unul din colți pe post de speraclu, a deschis încetișor fereastra. Nici n-a apucat să-și deie seama biata fetiță ce se întâmplă că... „haț!” lupul a și înșfăcat-o și a dispărut cu ea în adâncul pădurii, dar nu înainte de-a lua toate turtițele pe care le zărise pe masă într-o farfurie.   **   Ursului Martin, fostă vedetă de circ, îi lipseau luminile rampei, aplauzele si mângâierile copiilor. În pădure era marginalizat. Multe animale îl înțepau cu ironiile lor: „Hei, Martine, cât vrei să-ți plătim pentru un autograf?” „Dacă ți-ai amprentat labele pe aleea vedetelor de la Broadway, precis organizatorii au rămas fără ciment!!!” Pentru a scăpa de multele ironii, săracul urs stătea mai mult în peșteră. „Nici nu mi-ar mai păsa de biciușca dresorului. Aș suporta orice cu stoicism. Ironiile multora din pădure ustură mai tare decât biciușca dresorului. Mor-mor-mor, o fi rece peștera asta, dar este mult mai caldă decât inima multora dintre confrații mei. Doamne, cu ce-am greșit de merit această soartă? De ce sunt luat peste picior și mi se zice „Vedeta” ?! Sărmanul urs își plângea singur de milă. Vedeti, dragii mei? De cele mai multe ori aparențele înșeală. Martin nu se credea vedetă, nici vorbă. Era doar puțin interiorizat, pe deasupra era și un mare timid. Deprimat de comportamentul rece al multor animăluțe, nu-i de mirare că abia aștepta să vină iarna. „Cât timp hibernez nu mă vor mai înțepa cu ironiile lor. În lungul somn, îngerii întotdeauna îmi trimit vise de miere.” … Continuă lectura GĂZDUITĂ DE BUNICUL ARICI

PRIZONIERE ÎN INTERIORUL UNUI SCAIETE

  PRIZONIERE ÎN INTERIORUL UNUI SCAIETE Autor: Lacrimioara Iva *   O libelulă intrase pe fereastră și zbura prin încăpere curioasă să-i afle toate ungherele. Deranjată de la tors, Tărcata îi trase una cu plesnitoarea, amețind-o. Săraca libelulă se dovedi totuși puternică, reușind să-și continue zborul. Din păcate, acum avea un fel de zbor șchiopătat. - Ce-ai făcut, Tărcato? Acum să vezi ce năpastă va veni pe capul nostru. Nici nu terminai bine de zis că și începu să se clatine casa. De pe stelajul bunicii au început să cadă blidele și laboșele, cănile, până și canceul pentru apă... Nici n-am apucat să mă dezmeticesc că am simțit o pișcătură în vârful nasului și am adormit. - Unde sunt? a fost primul meu gând când m-am trezit. - În interiorul unui scaiete, îmi răspunse cineva, probabil un pitic invizibil care știa să citească gândurile oamenilor. Am început să plâng, gândindu-mă că dacă am încăput într-un scaiete înseamnă că cineva mă transformase într-o fetiță pitică. Și cum plângeam eu așa, am simțit cum cineva îmi mângaie obrajii. Era Tărcata. Se vede treaba că și ea fusese traansformată într-o pisică pitică. -Of, Tărcato, credeam că măcar tu ai scăpat! -Andrada, Andrada, oare ce au de gând să facă piticii cu noi? -Veți fi supuși unui test. Dacă îl treceți, veți fi iertați, dacă nu, veți rămâne mereu pitici și niciodată nu vă veți mai întoarce în lumea voastră. Veți rămâne prizoniere în acest scaiete! tună vocea piticului invizibil. Tărcata a început să miorlăie suspine și să toarcă lacrimi. Văzându-mi prietena atât de necăjită, m-am ambiționat și m-am oprit din plâns. „Poate văzându-mă liniștită, se va liniști și ea”. Așa a și fost. Tărcata se opri și ea din miorlăit. Cineva m-a pișcat din nou de vârful nasului și am atipit. M-am trezit alături de pisică, probabil o pișcase și pe ea cineva de vârful boticului. Eu aveam picioarele, iar Tărcata avea lăbuțele legate cu niște fire de păianjen; eu aveam în gură, iar Tărcata avea în botișor un căluș de păpădie... „Probabil nu trebuie să comunicăm”, m-am gândit eu. Uitându-mă în cele din urmă în jur, am rămas uimită, profund uimită. Unde credeți că ne aflăm? Eram pe o pajiște plină cu lăcrămioare, lalele, trandafiri, narcise, iar în pistilul fiecărei flori se afla câte un pitic.  „Hm… O câmpie să încapă în interiorul unui scaiete...” Tare ne-am minunat; Tărcata parcă își înghițise până și mieunăturile. - Să li se taie firele de păianjen și să le fie scos călușul, veni un ordin scurt din partea unui pitic care avea barba cea mai lungă dintre toți piticii care se aflau acolo. „O fi împăratul piticilor”, mă gândi eu, și într-adevăr nu mă înșelasem, acel pitic era chiar împăratul. Un bondar a îndeplinit ordinul împăratului, eliberându-ne. Un greier a ciupit corzile unei chitare, semn că avea să înceapă judecata. Dintr-o dată s-a deschis scorbura unui alun și din ea a ieșit completul de judecată, format din veverițe, vulpi, bursuci, animăluțe care au fost alese abia după ce au dovedit că sunt foarte înțelepte; pentru că nu toate vulpile sau veverițele sunt înțelepte, ce să mai zicem de bursuci?! Toți piticii și-au dat jos fesurile și și-au plecat capetele a respect și admiratie pentru membri completului de judecată. Înțelepții s-au așezat pe o buturugă. - Care dintre voi două va răspunde la întrebări? - Eu! Prietena mea, Tărcata, are testofobie. -Bine! Să înceapă testul! ordonă împăratul. Un lup-procuror a prezentat cazul. Din expunerea acestuia reieșea că prietena mea, Tărcata, era vinovată de rănirea unei libelule, iar eu, complice la această infracțiune. Avocații au luat pe rând cuvântul. Primul și-a prezentat pledoaria avocatul acuzării, apoi, cel al apărării. Ni se oferise un avocat din oficiu, un vultur. Văzând cine ne reprezintă, m-am mai liniștit: vulturii au prestanță și sunt foarte buni oratori. După ce cei doi avocați au terminat ce aveau de zis, toți cei prezenți, flori, gâze, animăluțe, le-au aplaudat pledoaria, fiecare aplaudând în stilul său: scuturându-și polenul, fâlfâind din aripi, mișcându-și codițele... Cip-cirip! Bâz-bâz-bâz! Che-che-che! se auzea din toate direcțiile! Poienița răsuna de urale. Simțeam noduri în stomac. Deși eram tare speriată, am reușit să ascund aceasta, oprindu-mi lacrimile în gât. ”Măcar să mă comport demn. Trebuie să fiu un bun exemplu și pentru Tărcata”, m-am gândit eu. Un pitic a luat două nervuri ale unei ferigi și a bătut cu acestea „tam-tam” pe carapacea unei broaște țestoase. Ca la un semn, procurorul a început interogatoriul. Înainte de a-i răspunde la întrebări, aveam permisiunea să mă consult cu pisica. - Ți-e frică de noapte? - Nu, de ce să-mi fie? Bunul Dumnezeu este cu mine atât ziua, cât și noaptea. - Îți provoacă repulsie șopârlele, broaștele, șerpii? - Frică, da, dar repulsie, în nici un caz. Toate sunt creațiile Domnului. Cum ar putea să-mi provoace repulsie ceva creat de El? Tărcata ținea ghearele în teacă, un fel de a ține pumnii în lumea pisicilor, și mă încuraja din priviri. - Te plictisesc poveștile? - Ar însemna să nu mai simt copilăria. Să trec prin ea fără a-i simți freamătul, fără a-i vedea albăstrimea. - Ai ucis vreo gâză cu premeditare? - Nici în vis. - Cum se poate deosebi binele de rău? - Orice încalcă vreuna din legile bunului Dumnezeu este rău. - Dar dacă ne confruntăm cu o situație pentru care Dumnezeu nu ne-a dat o lege? - Ne putem întreba dacă este împotriva conștiinței noastre sau dacă va suferi cineva. Dacă da, înseamnă că este un lucru rău și nu trebuie să-l facem. - Care este ființa cea mai dragă atât nouă, cât și vouă, oamenilor? - Mama, am răspuns cu duioșie în glas. - Dacă n-ar fi ele, viața ar fi foarte tristă... - Cântecele, cântecele păsărilor! am răspuns eu. - Ai râs vreodată de cineva aflat într o situație nefericită? De exemplu, când a alunecat pe gheață, i s-au rupt pantalonii în funduleț...? Tărcatei îi mijise un zâmbet în colțul mustăților, mulțumesc, Doamne, că observasem doar eu, altfel cine știe ce s-ar fi întâmplat cu ea! - Din păcate, da! N-aș fi vrut, dar... - Nici un dar. Ori DA, ori NU! mă întrerupse cu autoritate lupul-procuror. - Da! răspunsei eu, dar cu jumătate de glas și coborându-mi privirea. … Continuă lectura PRIZONIERE ÎN INTERIORUL UNUI SCAIETE

Poveste cu cireşe, grauri şi coţofene

Poveste cu cireşe, grauri şi coţofene Autor: Victoria Furcoiu Vara, îmi place mult pe-afară, Să-ascult cântecul de cuc. Dar, pentru mine nu-i vară, Dacă-n cireş nu mă urc. Trăiesc clipe minunate, Sus, sus, în cireşul meu Şi pot mulţumi mai de-aproape, Pentru tot, Lui Dumnezeu. Cu graurii nu mă-împac, Fiindcă risipesc cireşe. Cine le-a venit … Continuă lectura Poveste cu cireşe, grauri şi coţofene

Povestea „DOUĂ RÂNDUNELE”-ultima parte 

      Povestea „DOUĂ RÂNDUNELE”-ultima parte      Autor: Aurelia Oanca   Invitațiile la alte petreceri șoricești au continuat să curgă. Rândunelele nu mai pridideau cu cântatul, așa că nici nu și-au dat seama cum a trecut iarna. Într-una din zile, un șoricel le aduse celor două rândunele, un buchet de ghiocei. -Mulțumim spuseră … Continuă lectura Povestea „DOUĂ RÂNDUNELE”-ultima parte 

Povestea :„Două rândunele”partea a-II-a  

  Povestea :„Două rândunele”partea a-II-a     Autor: Aurelia Oanca   -Și asta. Numai așa poți rezista. -Așa este. Noi, cei care iernăm aici, trebuie să ne face provizii. -Noi, rândunelele nu prea reușim acest lucru. -De ce ? Nu aveți cămară ? -Nu avem nici cămară, dar nici timp. -Cum adică, timp ? -Așa cum … Continuă lectura Povestea :„Două rândunele”partea a-II-a  

Poveste: DOUĂ RÂNDUNELE- prima parte

  Poveste: DOUĂ RÂNDUNELE- prima parte   Autor: Aurelia Oanca   Primăvara așternu muguri verzi pe toate ramurile copacilor, iarbă verde pe pajiști și flori frumoase în toate grădinile. Soarele prindea puteri cu fiecare zi care trecea. El mângâia bucuros fiecare floare, fiecare pom, fiecare animal sau pasăre. Într-o dimineață, când se deșteptă, Soarele văzu … Continuă lectura Poveste: DOUĂ RÂNDUNELE- prima parte

MENELAU-MIORLAU ȘI LILICA-MIAUNICA-a doua parte

        Bună dimineața! Vă invit să urmăriți partea a- II- a poveștii MENELAU-MIORLAU ȘI LILICA-MIAUNICA! O zi excelentă vă doresc! MENELAU-MIORLAU ȘI LILICA-MIAUNICA - a doua parte Autor: Aurelia Oancă     Ieși din hambar necăjită că nu mai are cine să-i izgonească pe hoțomanii de șoricei. Îndreptându-se spre casă îl văzu … Continuă lectura MENELAU-MIORLAU ȘI LILICA-MIAUNICA-a doua parte

MENELAU-MIORLAU ȘI LILICA-MIAUNICA-prima parte

        Bună dimineața, prieteni! Simt nevoia să mă întorc în lumea minunată a copilăriei. Sper să vă placă și vouă! MENELAU-MIORLAU ȘI LILICA-MIAUNICA Autor: Aurelia Oancă         În spatele casei, la umbra unui prun, stătea tolănit motanul Menelau-Miorlau. Era un motan frumos, alb cu urechile și coada negre, iar … Continuă lectura MENELAU-MIORLAU ȘI LILICA-MIAUNICA-prima parte

FRUMOASA SÂNZIANA-a doua parte

        Să mergem mai departe cu Frumoasa Sânziana!   FRUMOASA SÂNZIANA-partea  a doua Autor: Aurelia Oancă   -Da, ai dreptate, frumoasă fată. Dar care îți este numele? -Sânziana mi se spune. -Sânziana? Nu am mai auzit un asemenea nume! -Atunci nu cunoști nici florile din care m-am născut! -Te-ai născut din flori? … Continuă lectura FRUMOASA SÂNZIANA-a doua parte

FRUMOASA SÂNZIANA

        Azi vă invit la o plimbare cu copilul din voi, dragii mei prieteni. O zi minunată vă doresc!   FRUMOASA SÂNZIANA Autor: Aurelia Oancă La marginea satului, într-o colibă mică, locuiau doi oameni săraci: Maria și Tudor. Ei munceau din zori și până-n noapte, dar cu toate acestea abia își duceau … Continuă lectura FRUMOASA SÂNZIANA

IZVORUL AUROREI-partea a doua

        Bună Dimineața. Azi vă propun continuarea poveștii „Izvorul Aurorei”.   IZVORUL AUROREI Autor: Aurelia Oancă       -O fetiță de toată frumusețea. -Mulțumesc, doctore. Sunt foarte fericit. -Puteți intra. Împărăteasa vă așteaptă. Împăratul intră și o văzu pe frumoasa lui soție cu fetița lor în brațe. -Doamne, cât este de … Continuă lectura IZVORUL AUROREI-partea a doua

IZVORUL AUROREI-prima parte

            Bună dimineața, dragi prieteni! Azi vă invit din nou în lumea minunată a poveștilor!   IZVORUL AUROREI Autor: Aurelia Oancă     A fost odată ca niciodată.... A fost un împărat puternic. El avea o împărăție mare, întinsă până-n cele patru zări, un palat foarte frumos, mulți slujitori și … Continuă lectura IZVORUL AUROREI-prima parte

Caprioara-partea a doua

        Bună Dimineața. Azi vă propun continuarea poveștii „Caprioara”.   Caprioara Autor: Aurelia Oancă       -Bine, bine. Dar hai să lăsăm asta pentru că eu mor de foame. Mai ai plăcinte și pentru mine? Mădălina l-a ospătat pe soțul ei cu mâncare bună și cu plăcinte gustoase, apoi au povestit … Continuă lectura Caprioara-partea a doua

CĂPRIOARA-prima parte

        Bună dimineața, dragi prieteni. Vă invit din nou în LUMEA MINUNATĂ A POVEȘTILOR. O zi superbă vă doresc!   CĂPRIOARA Autor: Aurelia Oancă     La marginea pădurii, într-o poieniță frumoasă, își aveau casa doi oameni buni, Mădălina și Cosmin. Era o casă mică dar frumoasă și plină de veselie. Deși … Continuă lectura CĂPRIOARA-prima parte

Povesti de Sarbatori -colaj de povesti si poezii

Poveste : Saniuta fermecata   Poveste pentru copii  SĂNIUȚA FERMECATĂ   Autor: Aurelia Oancă A fost odată ca niciodată... A fost un băiețel frumos și uneori cuminte. Spun uneori, pentru că nu o asculta întotdeauna pe mama lui. Într-o zi, el se juca și zburda prin curte. Mama lui avea foarte mult de lucru, așa că … Continuă lectura Povesti de Sarbatori -colaj de povesti si poezii

*concurs*Dragi a, b și c*Excelent

Sectiunea: Creatii literare   Dragi a, b și c, scrisoare Autor: Diana Adriana Matei România   Dragi a, b și c, Chiar dacă nu am apucat să ne cunoaștem foarte bine, să știți că mi-a plăcut tare mult de voi. Aveți o căsuță minunată. Mama spune că este doar o carte deschisă cu fața în … Continuă lectura *concurs*Dragi a, b și c*Excelent

*concurs*Un fluture în devenire*MAGNIFIC*

Sectiunea: Creatii literare   Un fluture în devenire Autor: Prodescu  Vasile-Rareș România poveste              Acum câțiva ani, locuia într-un cartier din apropierea orașului București un băiat de doar 12 ani, pe nume Andrei. Acesta crescuse într-o familie modestă, într-un loc uitat de lume, unde învățase ce trebuie să facă pentru a avea o viață bună. … Continuă lectura *concurs*Un fluture în devenire*MAGNIFIC*

*concurs* Povesti din ograda bunicii*GENIAL*

Sectiunea: Creatii literare   Povești din ograda bunicii ‒ Ghiță ‒ Autor: Mirela Grigore România   Ghiță stă într-o băltoacă, se învârte și se joacă, grohăie, privind spre mine, râd și nu mă pot abține, că și astăzi face baie în nămol și fuge-n paie. Își așteaptă apoi frații și se învârt ca acrobații, sar … Continuă lectura *concurs* Povesti din ograda bunicii*GENIAL*

concurs*Martinel si Martinuta*Genial*

Sectiunea: Creatii literare   MARTINEL  ȘI  MARTINUȚA poveste pentru copii in 2 parti  Autor: Aurelia Oanca Romania     MARTINEL  ȘI  MARTINUȚA La grădinița din Pădurea Deasă,  se duceau mulți copii de animăluțe: ursuleți, iepurași, vulpițe, bursuci, veverițe și multe altele. Educatoarea lor, doamna Bufniță, îi învăța multe lucruri frumoase, cântecele, jocuri și îi ducea … Continuă lectura concurs*Martinel si Martinuta*Genial*

Printesa cu vioara

PRINȚESA CU VIOARĂ Autor: Lacrimioara Iva  Era un sat obișnuit, cu biserică, școală, cămin cultural, dispensar, birt, cooperativă, teren de fotbal... Locuitorii acelui sat nu erau nici mai buni, nici mai răi decât locuitorii altor sate. Copiii acelui sat nu făceau mai multe sau mai puține năzbâtii decât copiii altor sate. În cimitirul acelui sat … Continuă lectura Printesa cu vioara

Cosmin si puiul de caprioara

COSMIN ȘI PUIUL DE CĂPRIOARĂ Autor: Lacrimioara Iva  Norii știau că-n buzunarele copilului sunt amandine. Pofticioși nevoie mare, aceștia au trimis vântul să-l roage pe copil să le dea și lor câteva. De unde să înțeleagă bietul copil limbajul vântului? Întors la nori cu mâinile goale, aceștia tare s-au mâhnit. S-au supărat atât de tare … Continuă lectura Cosmin si puiul de caprioara

Poveste moderna

POVESTE MODERNĂ Autor: Lacrimioara Iva  Cușma bunicului era pe laviță. Un pitic o văzu și... hop, sări în ea. Eu, tiptil-tiptil, mă apropiai de cușmă și privii înăuntru: piticul stătea picior peste picior și visa cu ochii larg deschiși. Nu știu la ce visa, dar pot să vă spun că l-am speriat atât de tare … Continuă lectura Poveste moderna

Gazduita de bunicul arici

GĂZDUITĂ DE BUNICUL ARICI Autor: Lacrimioara Iva            Copacul numărul cinci mii cinci sute cinci era copacul în scorbura căruia locuia bunicul arici Ghemotoc. Copacul acela era atât de bătrân încât îi crescuseră mușchi și licheni în barbă, păsările își făcuseră cuib în ochii săi, iar melcilor li se părea o … Continuă lectura Gazduita de bunicul arici

Nenea Ardeiul

Nenea Ardeiul                      de Maria Tomița Corini Maică-mea tot îmi spunea, că nenea Ardeiul este ufa. Ufffa? Mă întrebam mereu, știam foarte bine, că ”ufa” te poate frige, te ustură, te doare după ce te atingi de ceva fierbinte. Mai poate provoca aceleași urmări grave dacă … Continuă lectura Nenea Ardeiul

Poveste: Sapte surori

Poveste: Sapte surori  Autor : Aurelia Oancă Aceasta este o poveste dedicată fiului meu cel mic, Radu.   Stau și ascult muzică, marea mea dragoste. Din primele zile ale vieții mele am iubit muzica. Aveam doar trei-patru luni când îi rupeam mamei mele brațele, sărind în ritmul muzicii. Eu eram fericit când ascultam orice fel … Continuă lectura Poveste: Sapte surori

Poveste: Suflet de copil

SUFLET DE COPIL / CHILD'S SOUL Poveste pentru copii  in limba romana  urmata  de traducere in limba engleza  Autor: Lacrimioara Iva  Am să vă spun povestea Mirabelei, o poveste despre un ghemotoc de fetiță care la cei nici șase ani ai săi avea o mulțime de prieteni: căței, sticleți, pisici, rățuște... Dintre toți prietenii Mirabelei, … Continuă lectura Poveste: Suflet de copil

Poveste: Guitel

GUIȚEL Poveste pentru copii in limba romana, mai jos si traducerea in limba engleza  Autor: Lacrimioara Iva  * Iarna, pusă pe șotii, a pudrat cu zahăr acoperișul caselor, copacii, gardurile, până și curtea. Printre crăpăturile de la cocină, un purcel își freca ochii. Nu-i venea să creadă: -Ce de zahăăăăr! Stăpânul cel mare îi aduse terciul, dar purcelul nici nu se apropie de el. -Nu-i semn bun dacă Guițel refuză mâncarea. Trebuie să-l chem pe doctorul veterinar. Apoi, un pic îngrijorat, stăpânul purcelului plecă în treaba lui. De unde să-i treacă acestuia prin cap că bietului purcel nu-i ardea de terci, gândul fiindu-i la zahăr? -Guiț-guiț! Cum aș putea să ling măcar un pic de zahăr? Spre marea lui bucurie, a zărit trecând prin fața cocinei pisica gospodăriei, Prefăcuta. -Domnișoara pisică, ce bine că te văd, te rog spune-mi cum aș putea ieși din căsuță pentru că vreau să ling un pic de zahăr, doar un pic. Pisica ar fi trecut mai departe, pentru că o pisică care se respectă nu stă la taclale cu purceii, dar, fiind flatată, se opri să-i asculte purcelului păsul. „Miau-miau, merită să-i acord un pic din prețiosul meu timp. Nimeni până acum nu m-a privit ca pe-o domnișoară, și unde pui că acest purcel și-a dat seama și de marea mea înțelepciune?!” se gândi Prefăcuta. -Am să te ajut, purcelule! Am să te ajut pentru a-ți dovedi că nu sunt o pisică ce umblă cu mustățile pe sus și nu sunt nici măcar o pisică ce rămâne indiferentă la necazurile altora. Pentru a da un sfat nu-mi pasă dacă pierd un pic din timpul meu prețios! Mai întâi trebuie să știi că tot ce-i în jur nu-i acoperit cu zahăr. -Nuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu? se miră purcelușul. -Nu, este zăpadă! Guițel ridică a sa codiță, curios să afle ce-i de fapt zăpada. Înghițea miorlăiturile înțelepte ale pisicii, mai ceva ca pe niște boabe de cucuruz. -Zăpada este lapte înghețat, dar să știi de la mine că n-are nici gust, nici miros. Așa că mai bine mănâncă terciul pe care văd că și l-a pregătit stăpânul. Hai pa, la revedere! Guițel nici n-apucă să-i mulțumească Prefăcutei, cât ai zice „foc” aceasta a și dispărut. Rămas singur, Guițel simți că i se face foame. Se apropie de vălău și se gândi: -Măcar terciul acesta are gust! apoi a început să mănânce, dar nu cu mare poftă. Parcă tot ar fi gustat măcar un pic de lapte, fie el și înghețat. ** -S-a scumpit maja de cucuruz, aproape că nu mai merită să crești un porc! -Aveți dreptace, domnule doctor, dar ăla nu-i om gospodar care nu taie gi Ignat măcar un purcelandru. Sî-apoi, carnea gin comerț n-are așelașî gust. Noi nu hrănim porșii cu cimicale. -Așa este. Nu toți purceii vor avea șorici fragezi ca Guițelul dumneavoastră. Să fiți liniștit, acesta n-are nimic grav, doar o mică răceală. Nu-i prescriu niciun medicament. Își va reveni. Cu așa stăpân, nici nu mai încape îndoială. Felicitări! Se vede că iubiți animalele: cocina strălucește de curățenie, pat cald de paie, terci, o să aveți cu ce vă ospăta de Crăciun! Guițel va fi numai bun de rumenit pe grătar! Guițel era tare abătut. Îi trecuse până și pofta de „lapte înghețat”. Nu-i ieșeau din cap cuvintele doctorului veterinar. Înțelesese el ce-nseamnă șorici fragezi, adică... i se făcuse indirect un compliment, dar... „cum adică stăpânul se va ospăta cu mine de Crăciun? Ce-o însemna «rumenit pe grătar»? Cuvintele acestea nicicum nu le înțelegea. „Numai domnișoara pisică mă poate ajuta. Sper că aceasta va mai trece astăzi pe aici și va mai fi atât de drăguță, să mă dumirească.” Dar pisica nu și-a arătat mustățile toată ziua. Se vede că se dezlipea cu greu de culcușul ei cald, aflat sub spor. *** Câinele prinsese peste noapte un hârciog. Găinile, fericite, nu mai conteneau cu cotcodăcitul. Cotcodăcitul acestora îl trezi pe Guițel . Altădată ar fi guițat și el fericit, moartea unui hârciog fiind un mare motiv de bucurie, dar în dimineața aceea Guițel n-a făcut-o. -Cot-cot-cotcodac! Ce, tu nu te bucuri, Guițel ? îl întrebă o găină care-i observase tăcerea. -Ba da, cum să nu mă bucur. -Cot-codac, atunci de ce nu guiți? -Lasă purcelul în pace! E răcit. N-ai văzut că a fost consultat de domnul doctor? interveni o găină moțată. Curioasa îl lăsă în pace, așa că acesta răsuflă ușurat: „Of, Doamne, n-ar fi lipsit mult și i-aș fi spus găinii curioase motivul pentru care nu le-am împărtășit și eu bucuria. Precis aș fi ajuns de râsul găinilor, acestea considerând că numai cocoșul își poate pune întrebări filozofice.” Dintr-odată lui Guițel îi veni o idee. „Asta e! Iupiiiiiiiiiii! Domnul cocoș este și el înțelept. Poate mai înțelept și decât domnișoara pisică.” Își drese glasul și pe un ton cât a putut de mieros, l-a abordat pe cocoș, atunci când acesta se apropia de cocină. -Domnule cocoș, domnule cocoș! Îmi puteți acorda câteva minute? Asemenea pisicii, și cocoșul a vrut să-l ignore pe Guițel. Unde s-a mai văzut un cocoș să stea la discuții c-un purcel? Totuși, măgulit de politețe și de tonul mieros al purcelului, Pintenatul își dădu acordul printr-un scurt cucurigat. Guițel i-a relatat acestuia conversația dintre stăpân și domnul doctor. Pintenatului i se înroșise creasta de rușine, pentru că, fie vorba între noi, habar nu avea ce poate însemna „a te ospăta de Crăciun” și „rumenit pe grătar”. Pentru a nu cădea în ochii găinilor, care între timp se apropiaseră și auziseră totul, cocoșul știa că trebuie să fie șiret. „Le voi spune acolo niște baliverne, oricum atât purcelul, cât și găinile au în cap numai tărâțe.” … Continuă lectura Poveste: Guitel

Poveste: Cei doi ursuleti

Poveste: CEI DOI URSULEȚI Autor: Aurelia Oancă În fiecare zi când se întorcea de la grădiniță, Martinel alerga la pătuțul surioarei lui, și-i povestea tot ce a făcut el în acea zi. Martinuța îl privea bucuroasă, dădea din lăbuțe și îi zâmbea, deși nu înțelegea mare lucru din ce-i spunea el, dar era fericită că … Continuă lectura Poveste: Cei doi ursuleti

Poveste Iza si Mara

Iza şi Mara, poveste de Aurelia Oancă            A fost odată ca niciodată... A fost un om harnic şi drept, cum sunt mulţi oameni care trăiesc în frumoasele ţinuturi ale Maramureşului. Acest om, pe nume Bogdan, avea o soţie frumoasă pe nume Maria şi două fete la fel de frumoase : Iza şi Mara. Ei şi-au … Continuă lectura Poveste Iza si Mara

Poveste de Paste

  Poveste de Paste  Autor: Violeta Butnariu  Razele pătrund vitejește prin plinătate de flori de cais!Pare ca Dumnezeu a pus toată frumusețea in acest răsărit!Ziua creste grăbită si un cocoș nerăbdător da semnale sonore de trezire!Poate ca vrabiile vor sa întreacă trilul ciocarliei,căci zarva e dintr-o dată de neoprit!Azi ne spălăm la lighean ,pe fata...In … Continuă lectura Poveste de Paste

Surprize pentru copii!!!

Dragi prieteni, Surprize pentru copii !!! Ne-am gandit  sa  facem si celor mici   cateva daruri frumoase  de suflet ! De aceea , astazi lansam  ,cu tot dragul si cu tot sufletul,  o pagina  noua,  speciala : ''Pagina  Bucuria copiilor ”!!! Aceasta  noua  pagina  cu minunate poezii si povesti  va  va  purta in lumea  inocenta   a  … Continuă lectura Surprize pentru copii!!!

Poveste: Doua randunele

Poveste pentru copii    DOUĂ  RÂNDUNELE Autor: Aurelia Oancă Primăvara  așternu  muguri  verzi  pe  toate  ramurile  copacilor, iarbă  verde  pe  pajiști  și  flori  frumoase  în toate  grădinile.  Soarele  prindea  puteri  cu  fiecare  zi  care  trecea. El  mângâia  bucuros  fiecare  floare,  fiecare  pom,  fiecare  animal  sau  pasăre.             Într-o  dimineață, când  se  deșteptă, Soarele  văzu  că  … Continuă lectura Poveste: Doua randunele

Poveste: Mica veverita

Poveste pentru copii  MICA VEVERIȚĂ Autor: Aurelia Oancă. A fost odată, ca niciodată... A fost un împărat puternic, drept și cu suflet bun. El își conducea împărăția cu multă înțelepciune; voia ca toți oamenii să fie mulțumiți.Împăratul era foarte mulțumit de cum mergeau treburile în împărăție, dar era fericit peste măsură când își vedea cele … Continuă lectura Poveste: Mica veverita

Poveste : Miracolul

Poveste pentru copii : Miracolul  Autor: Aurelia Oancă. Într-un oraș mare cu multe case frumoase și cu blocuri înalte până la nori, locuiau foarte mulți copii. Mai buni, mai răi, albi, negrii, asiatici, toți aveau loc în acel oraș. Unii erau bogați, alții săraci, iar alții erau copiii nimănui. Nu aveau casă, nu aveau părinți, … Continuă lectura Poveste : Miracolul

Poveste : Saniuta fermecata

  Poveste pentru copii  SĂNIUȚA FERMECATĂ   Autor: Aurelia Oancă A fost odată ca niciodată... A fost un băiețel frumos și uneori cuminte. Spun uneori, pentru că nu o asculta întotdeauna pe mama lui. Într-o zi, el se juca și zburda prin curte. Mama lui avea foarte mult de lucru, așa că se gândi să-i … Continuă lectura Poveste : Saniuta fermecata