Povestea :„Două rândunele”partea a-II-a  

152354228_1818668291631826_3838817604692262720_o
 
Povestea :„Două rândunele”partea a-II-a  
 

Autor: Aurelia Oanca

 
-Și asta. Numai așa poți rezista.
-Așa este. Noi, cei care iernăm aici, trebuie să ne face provizii.
-Noi, rândunelele nu prea reușim acest lucru.
-De ce ? Nu aveți cămară ?
-Nu avem nici cămară, dar nici timp.
-Cum adică, timp ?
-Așa cum îți spun, timp. Trebuie să ne grăbim să depunem ouăle, apoi ne ies puișorii și trebuie hrăniți, iar când au crescut și pot zbura, vine toamna și atunci trebuie să ne întoarcem în Africa, unde este vară și avem tot timpul ce să mâncăm.
-Acum înțeleg. Pentru noi este mai ușor. Avem căsuța noastră, doar de dușmani trebuie să ne păzim.
– Dușmani avem și noi, dar asta este viața, nu avem ce să facem.
În timp ce povesteau cei doi, s-a trezit și Rândunel. Rândunica i-a dat și lui bobițe de mei, apoi medicamentele după care a adormit din nou.
Rândunel a trebuit să stea cu aripioara în atele multă vreme, până când s-a vindecat osul rupt. În tot acest timp, au locuit în căsuța șoricelului, iar Rândunica îl ajuta pe acesta la treburile casei. Seara cântau și se veseleau. Zilele au trecut și nici nu au observat că în jurul căsuței s-au adunat tot mai multe frunze uscate. Toamna se așternu pe coline, peste păduri, peste dealuri și câmpii.
Într-o dimineață. Când în sfârșit i se vindecase aripioara, Rândunel ieși din căsuță ca să facă o plimbare la aer curat. Dar imediat a simțit o boare rece, care l-a cam speriat.
-Ce-i cu frigul acesta ?
-A venit toamna, spuse Rândunica necăjită.
-Și acum ce vom face ? Eu încă nu pot să zbor cu aripioara mea ?
-Știu. Și mai trebuie să așteptăm până vei face puțin antrenament.
-Dar până atunci va fi aici și iarna și vom pieri amândoi !
-Nu veți pieri, le spuse șoricelul. Aveți loc destul în căsuța mea. Puteți sta aici până la primăvară.
-Cum am putea face asta, șoricelule ? Și mai gândește-te puțin, avem nevoie și de mâncare!
– Nu vă faceți probleme, am adunat eu destulă și încă mai adun, ne va ajunge, fiți liniștiți !
Rândunel și Rândunica s-au uitat unul la altul, neștiind ce să mai spună, dar nici nu aveau încotro. Erau nevoiți să accepte propunerea șoricelului. Au continuat și ei să-l ajute la strânsul proviziilor pentru iarnă, până într-o zi când au constatat că nu mai pot face altceva, decât să stea cuminți în căsuță și să aștepte primăvara. Zăpada albă și pufoasă a acoperit totul în jur, obligându-i pe cei trei prieteni să stea la căldurica din căsuța șoricelului.
Într-una din zile, pe când stăteau ei la masă și povesteau, se auzi un zgomot ciudat în apropierea căsuței. Șoricelul recunoscu acel zgomot și începu să se agite, speriat.
-Ce-i cu tine, Ronțăilă ?
-Mi-e tare frică !
-De cine ? De ce ?
-De șarpele cel negru, dușmanul nostru cel mai fioros.
-Dar unde este ? Eu nu-l văd nicăieri, spuse Rândunel !
-Vine pe canalul de aerisire și dacă intră în căsuța mea, suntem pierduți !
-Ai dreptate șoricel, dar noi suntem trei și-i putem veni de hac monstrului.
-Nu știu ce să spun. Dacă nu ar fi iarnă, am fi fugit, dar așa nu avem nicio șansă.
-Hai să ne gândim puțin. Eu și cu Rândunica mea, ne vom ascunde în apropierea gurii de aerisire.
-Și eu ?!
-Tu vei sta la masă și te vei preface că citești.
-Mi-ar plăcea să pot face asta, dar tremur din toate încheieturile.
-Încearcă să te controlezi, suntem și noi cu tine.
-Știu, dar nu cred că vom putea face față.
-Vom încerca, spuseră rândunelele, pregătindu-se de luptă.
Se așezară lângă gura de aerisire, la locurile lor, căutându-și o poziție cât mai bună pentru a-l putea lovi pe șarpe, când acesta va intra în căsuță.
Nu trecu mult și apăru capul șarpelui prin deschizătura din perete. Limba lui despicată în două, căuta și tremura, adulmecând. Șoricelul simți că-i îngheață sângele în vine, când văzu limba șarpelui. Acesta se pregăti să deschidă gura, când simți lovitură după lovitură. Cele două rândunele îl loveau cu ciocurile în cap, cu toată puterea de care erau în stare, până când șarpele căzu răpus de nenumăratele lovituri. Cele două păsări, au reușit să-i spargă capul ucigându-l, după care s-au prăbușit, frânte de oboseală. Efortul a fost prea mare, dar a meritat. Acum nu mai aveau de ce să se teamă.
Ronțăilă se ridică de la masă, tremurând încă, dar bucuros că scăpaseră cu viață toți trei. Se așeză și el lângă rândunele și cu o voce tremurândă, le mulțumi acestora.
-Nu ai pentru ce, Ronțăilă. Nu ești tu prietenul nostru ?
-Ba da. Nici nu știu ce m-aș fi făcut fără voi !
-Nici noi fără tine, mai ții minte ?
-Desigur. Dar acum hai să vedem ce vom face cu leșul șarpelui ?
-Ar trebui să-l împingem pe canalul pe care a venit și să-l zidim acolo, spuse Rândunel.
-Ai dreptate, numai să putem !
-De ce nu-ți chemi prietenii, Ronțăilă ? Ei l-ar putea trage de coadă iar noi să-l împingem de aici, din interior.
-Așa vom face.
Ronțăilă își puse blănița de iarnă și dădu fuga la toți prietenii lui șoricei, care veniseră cu sutele. L-au ajutat, apoi au adus niște cărămizi șoricești, făcând cu ele un zid și acoperind gura de aerisire. După aceea, cu sape și hârlețe, au săpat un alt canal, mai îngust și i-au pus niște gratii de protecție, pentru a fi mai în siguranță. Toți șoriceii au fost foarte harnici și în scurt timp totul a fost gata.
După atâta muncă, Ronțăilă împreună cu prietenii lui, Rândunel și Rândunica, au pregătit tot felul de bunătăți și i-au poftit pe toți cei care i-au ajutat să scape de șarpele nătărău, ca să petreacă împreună. S-au distrat de minune cu toții. Și ca veselia să fie deplină, șoriceii le-au invitat pe cele două rândunele, să le cânte ceva frumos. Deși la era puțin jenă, ele au acceptat provocarea și au început să cânte. Cu ochii închiși, închipuindu-și că sunt la căsuța lor, împreună cu alte rândunele, au cântat atât de frumos, încât toată șoricimea a rămas fără cuvinte. Toți și-au deschis bine urechile, pentru a auzi cât mai bine fiecare sunet.
La final, au urmat aplauzele. Toată lumea a fost încântată de frumosul recital al rândunelelor. Veselia a continuat, fără să-și dea seama cineva de trecerea timpului. După vreo zece ore de petrecere, toți au căzut de oboseală, așa că fiecare s-a retras la căsuța lui, ca să se odihnească.
Invitațiile la alte petreceri șoricești au continuat să curgă. Rândunelele nu mai pridideau cu cântatul, așa că nici nu și-au dat seama cum a trecut iarna.
Va urma.
 

Uneori elefantii zboara/Sometimes elephants are flying *FORMAT TIPARIT (softcover)

Uneori elefanţii zboară a autoarei Mihaela CD este o culegere extraordinară de reflectii si enunturi motivationale, realizata in pagini color de inalta calitate, care se adresează tuturor celor care vor să creadă în visele lor! Pe parcursul celor 250 de pagini pline de culoare vei descoperi secrete ale succesului ca sa fii mai puternic si mai bun! Comandati acum la numai 35$, pret promotional -10$ off inainte de lansare! Pretul intreg 45$. Livrare gratuita oriunde in lume!

35,00 CAD

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.