Sectiunea: Creatii literare

 

Povești din ograda bunicii

‒ Ghiță ‒

Autor: Mirela Grigore

România

 

Ghiță stă într-o băltoacă,

se învârte și se joacă,

grohăie, privind spre mine,

râd și nu mă pot abține,

că și astăzi face baie

în nămol și fuge-n paie.

Își așteaptă apoi frații

și se învârt ca acrobații,

sar pe rând în mâlul gros ‒

Ce spectacol fabulos!

 

Eu mă scald într-o piscină,

așezată în grădină,

dar privesc prin gard purceii

cum fac tumbe,-apoi ca meii

sar în balta lor din țarc,

parcă-ar fi la ,,Dino parck”.

 

Mama lor, când îi privește,

este clar că îi iubește,

pentru că guiță-alene

și tot mișcă rar din gene.

Pe micuțul Ghiță îl ceartă,

însă-i mamă și îl iartă,

nu s-a supărat prea tare,

dar îl duce la culcare,

pentru c-a-ntrecut măsura,

alergând prin toată șura!

 

Este soare și e bine,

buni vine lângă mine,

eu îi spun de purceluși

că-mi plac mult și sunt ghiduși,

însă-i pun și o întrebare:

-Buni, cum se poate, oare,

ca mămica lor să-i facă

s-o asculte când se joacă

și să stea în țarcul lor,

să nu plece-atunci când vor,

să se-ndrepte când greșesc,

dacă porcii nu vorbesc?

Am văzut din gestul lor,

că nu fac mereu ce vor,

dar greșesc mereu, că-s mici

și au chiar purtări de pici.

Parcă sunt niște școlari

puși pe șotii… Ce ștrengari!

Cărți nu au, dar mă uimesc

deseori, parcă-și vorbesc,

se-nțeleg și fac echipă,

învățând în orice clipă

ce e buna comportare

într-un grup atât de mare…

 

Bunicuța mă privește

și cu glasu-i blând vorbește:

-Purcelușii nu au carte,

însă-nvață să se poarte,

ca să se-nțeleagă bine

și nu se fac de rușine.

Ghiță, dacă a greșit,

mama sa l-a pedepsit,

însă gestul nu-i în van,

pentru că-i un năzdrăvan!

 

-Buni, care o fi secretul? (…)

Ei nu-nvață alfabetul,

n-au nici doamnă-nvățătoare,

care să le dea dictare

și, deși sunt nouă frați,

sunt cuminți și sunt curați!

 

-Fiecare pui din lume

își respectă al său nume

 și de mic, încet, învață

cum să facă-n viață față,

de la mama care-l crește…

-Fiindcă-i mamă îl iubește,

îngrijindu-l când e mic,

până ajunge voinic!

 completez eu curajos,

iar ea-mi spune serios:

-Orice animal trăiește,

dacă-nvață-atunci când crește

cum să supraviețuiască,

de dușmani să se păzească,

care-i rostul lui în grup,

c-altfel…  E mâncat de lup!

 

-Ei, bunico, nu-s un pici!

Înțeleg acum ce-mi zici.

Puii toți, din orice rasă,

au cei șapte ani de-acasă!