Cosmin si puiul de caprioara

lacrimioara iva
COSMIN ȘI PUIUL DE CĂPRIOARĂ

Autor: Lacrimioara Iva 

Norii știau că-n buzunarele copilului sunt amandine. Pofticioși nevoie mare, aceștia au trimis vântul să-l roage pe copil să le dea și lor câteva. De unde să înțeleagă bietul copil limbajul vântului? Întors la nori cu mâinile goale, aceștia tare s-au mâhnit. S-au supărat atât de tare încât au început să plângă. Vântul, supărat și el, a început să șuiere printre dinți.
      Cosmin, așa îl chema pe copil, văzând că a început să plouă, nu s-a îngrijorat. Știa că nu mai avea mult până să ajungă la casa veveriței Irina.
      Vântul își întețise șuieratul, lacrimile norilor i se îmbibau copilului în haine, dar acestuia nici că-i păsa. Alerga prin pădure cu zâmbetul pe buze. Cosmin avusese motiv întemeiat să nu se îngrijoreze: într-adevăr, prietena lui, veverița Irina, îl aștepta, și nu oricum, ci cu ceai fierbinte și frunze uscate; băiatul își anunțase vizita din timp, printr-un porumbel-poștaș.
        Cu haine ude, dar nu înfrigurat – așa a ajuns copilul la casa veveriței. Vestea pe care trebuia s-o aducă prietenei sale îi ținuse de cald. Băiatul și-a golit buzunarele de amandine, ploaia nu ajunsese la acestea pentru că fuseseră învelite în celofan.
      Veverița a luat hainele ude ale băiatului și i le-a dat câtorva licurici să i le usuce. Învelit în frunze uscate, savurând un ceai fierbinte, Cosmin era gata să-i dea veveriței vestea cea mare. Aceasta era tare nerăbdătoare s-o afle… Îl așteptase pe băiat cu sufletul la gură să afle vestea cea mare, dar și nerăbdătoare să ronțăie câteva amandine. Cosmin, știind-o pofticioasă, venea întotdeauna cu buzunarele pline.
      -Irina, sunt atât de fericit! Zilele trecute, barza mi-a adus o surioară.
      -Doamne, ce veste minunată! Acum voi avea doi prieteni-copii. Trebuie să sărbătorim evenimentul. Veverița imediat a luat din vitrină două coji de nucă și le-a umplut cu sirop de mentă. Apoi cei doi ciocniră cojile de nucă:
      -Să fie sănătoasă și să crească frumos, Cosmine!
      -Să aibe noroc și mulți prieteni! îi ură băiatul surioarei sale.
      Cât ai zice foc, veverița și Cosmin au băut siropul, apoi s-au pus pe ronțăit amandine și povești.
      -Irina, tare îmi place să vorbesc cu tine. Tu niciodată nu râzi de poveștile mele așa cum fac motanul Miorlau și cocoșul Pinteni de fier.
      „Tu crezi că tot ce chițăie este șoarece!” mă ia de-atâtea ori peste mustăți motanul bunicii.
      „Tu crezi că unele găini fac ouă de aur, cucurigu ha-ha!” am ajuns chiar de râsul unui cocoș, fie el și un cocoș pintenat cum altul nu-i.
      Până și unii copii de la gradiniță râd de mine: „Încă mai crezi în Moș Crăciun, în iepurașul care aduce de Paște ouă de ciocolată; încă mai crezi că bebelușii sunt aduși de barză; ha-ha-ha, grupa mică pișpirică, bagă nasul-n mămăligă!”
        -Oi fi eu, Irinuca dragă, în grupa mică, dar nu înseamnă că sunt prostuț. De fapt ei sunt naivi! Auzi la ei, să creadă că bebelușii nu sunt duși de barză, ci de avioane sau elicoptere. Unii cred că… până și rachetele pot duce bebeluși.
      Ar mai fi avut Cosmin multe să-i zică veveriței,dar au intrat în încăpere licuricii.
      -Poftim hainele, Cosmine! Sunt uscate!
      -Mulțumesc, licuricilor! Cum aș putea să vă răsplătesc?
      -Ai și făcut-o, prin cuvântul magic: „mulțumesc!” Să știi că n-am tras cu urechea, dar am auzit fără să vrem că ți-a adus barza o surioară. Să trăiască, la mulți ani!
      -Mulțumesc, licuricilor!
      Licuricii ar mai fi stat la taclale, dar mai aveau de uscat hainele și altor copii, așa că au plecat. Ploaia între timp se oprise, vântul doar adia. Se vede că le trecuse supărarea.
      -E timpul să plec și eu. În curând se va însera și nu vreau părinții să se îngrijoreze, știindu-mă singur în pădure.
      -Bine, Cosmin! Ne vedem și mâine, nu-i așa?
      -Mai încape vorba?
      Cei doi se despărțiră. Veverița închise ușa în urma băiatului. Se puse să spele cojile de nucă și abia după aceea se duse la culcare. Adormi fericită: nu toate veverițele au un prieten-copil!
      *****
      Cosmin se grăbea spre casă. Nu vroia să-l prindă noaptea în pădure. Trecând pe lângă un murăriș, a auzit niște scâncete. Se opri. ,,Ce-o fi?” se întrebă băiatul. Curios, dădu la o parte cu mare grijă crengile tufișului… și ce credeți? Doi ochi mari, catifelați și plini de lacrimi îi cereau ajutorul. Era un pui de căprioară care își prinsese piciorul într-o capcană pusă acolo de către vreun braconier. Cu destul de mare greu a reușit băiatul să elibereze din capcană piciorul căprioarei și să o scoată teafără, spinii fiind adevărate ace pentru cei doi.
        La grădiniță Cosmin învățase câteva reguli de prim ajutor – norocul căprioarei! Băiatul a curățat rana cu apă de trandafiri, a pansat-o cu petale de mușețel și apoi i-a fixat piciorul căprioarei cu o atelă improvizată dintr-o creangă de fag. Cosmin nu putea să riște. Căprioara ar fi putut să aibe osul fracturat, observase că aceasta nu putea pune jos piciorul rănit.
        Între timp se înserase. Băiatul nici nu observase – timpul trecuse repede cât el dăduse căprioarei măsuri de prim ajutor. Ce era de făcut? Fiind noapte, băiatul nu mai putea găsi drumul spre casă. Măcar de-ar fi luat o lanternă cu el…
        „Trebuie să-mi păstrez cumpătul. Nu mai sunt un copil în grupa mica să mă sperii de noapte”, se încuraja de unul singur Cosmin. Își aminti povestea „Hansel și Gretel” și țuști, o zbughi în vârful unui stejar. De acolo privi în toate părțile și, spre bucuria lui, zări o luminiță nu prea departe. Sprijinind puiul de caprioară, Cosmin își făcea loc cu greu prin desișurile pădurii. Încerca să ignore țipătul cucuvelelor, urletul lupilor, crengile care-i zgâriau fața…
        Puiul de căprioară s-a dovedit și el curajos, deși cu siguranță avea dureri; nu mai scâncea și, șontâc, șontâc, mergea mai departe. „Probabil este și el în grupa mare la grădiniță”, își zise Cosmin!
        *****
      Luminița pe care o zărise Cosmin venea de la o căsuță destul de dărăpănată. Băiatul bătu la ușă, dar nu-i răspunse nimeni. Apăsă clanța de la ușă și aceasta se deschise. Cu un pic de teamă, intrară amândoi în încapere. Doamne, ce dezordine era înăuntru: pe masă erau o mulțime de farfurii nespălate, pe jos, numai sticle goale și mucuri de țigări, pânze de păianjen prin toate ungherele… Cosmin fu șocat, nici în casa vrăjitoarei nu credea să fie o dezordine și mizerie mai mare. Șocul fu și mai mare pentru băiat când dădu cu ochii de stăpânul casei. Acesta dormea în pat, îmbrăcat în hainele de lucru, până și cizmele le avea în picioare. Deși uimit, Cosmin își luă inima în dinți și se apropie, dorind să-l salute și să-l roage de găzduire peste noapte.
        Stăpânul casei era un om mai mult tânăr decât bătrân și destul de gras. Era nebărbierit, duhnea a țigări și alcool și sforăia de se cutremurau pereții. Vă puteți da seama ce șocat a fost băiatul când a dat cu ochii de mizeria din odaie, iar sforăiturile păreau tunete, nu alta.
Cosmin se gândi ceva mai bine și decise că n-ar fi bine să-i deranjeze „Uriașului” somnul, așa că hotărî să aștepte până dimineață. „Voi găsi eu un mijloc de a-mi cere scuze pentru că am înnoptat aici fără a avea permisiunea sa. Afară sunt mai multe pericole: lupi, pisici sălbatice, șerpi… O fi mizerie aici, dar măcar e un adăpost!”se gândi băiatul.
Puiul de căprioară se aciuase sub masă. Cosmin se întinse lângă acesta, având grijă să nu-i atingă piciorul rănit. Și așa, cuibăriți unul lângă altul, adormiră cei doi pui: puiul de om și puiul de căprioară.
      *****
      Ei, dragii mei, dar cine credeți că era stăpânul acelei case? Era nimeni altul decât un braconier… și încă unul dintre cei mai nemiloși din lume. Trebuie să mai știți un lucru: puiul de căprioară își prinsese piciorul într-una din capcanele cu care acesta înțesase pădurea.
Braconierul fu trezit de primele raze ale soarelui, care au început să danseze prin încăpere. Nu-i venea să-și creadă ochilor când a zărit sub masă pe copil și puiul de căprioară. Aceștia încă dormeau. „Uriașul” izbucni într-un râs năvalnic și-i trezi.
      Cosmin abia ținu în loc puiul de căprioară: speriat de un asemenea râs, a vrut s-o ia la fugă.
      -Ha-ha-ha, ha-ha-ha! De când urmăream să pun mâna pe ceva fraged, un iepure, o căprioară… Am înțesat pădurea cu fel și fel de capcane și nimic. Se pare că o capcană mai bună decât casa mea nu poate fi! Ha-ha-ha, ha-ha-ha…
      Abia atunci înțelese Cosmin că atât el, cât și puiul de căprioară se aflau în mare pericol, dar era prea târziu să se facă nevăzuți. Totuși, ar mai fi existat o șansă. „Trebuie să câștig dacă nu simpatia, măcar încrederea braconierului”, se gândi Cosmin. După ce „Uriașul” a încetat să râdă, băiatul îi dădu binețe și își ceru scuze pentru că înnoptase acolo fără a-i cere permisiunea.
      -La mine în casă nu-i loc pentru politețe. Mai bine tacă-ți fleanca și aprinde focul! Abia aștept să înfulec carne de căprioară friptă în cuptor.
      Cosmin înlemni. „Doamne, dă-mi o idee ce trebuie să fac pentru a-mi salva prietenul! Trebuie să fie vreo soluție.” Se vede că bunul Dumnezeu îi auzise rugăciunea, că i-a trimis băiatului o idee.
      -Domnule… încercă Cosmin să închege o conversație cu „Uriașul”.
      -Niciun domn! Vezi tu aici vreun domn? Eu sunt Dudu și atât. Ai priceput?
      -Am înțeles, domnule… Pardon, Dudule! Dudule, ce zici, să îți fac lângă friptură și un sos de ciuperci?
Numai la auzul cuvântului ciuperci „Uriașul” începu să saliveze și să-și lingă buzele.
      -Ba bine că nu. Ia, ușcheală în pădure și culege-mi câteva. Simt că mor de foame, nu alta. „Nici nu-i de mirare, mai mult ca sigur în ultimele zile ai ținut-o numai în beție”, se gândi băiatul.
        În scurt timp, Cosmin se întoarse cu un coș plin cu ciuperci și se apucă să prepare sosul. Dudu ascuțea cuțitele. Bietul pui de căprioară tremura din toate încheieturile, parcă ar fi știut la ce folosește un cuțit.
      -Dudule, eu zic să așteptăm mai întâi să fie gata sosul, apoi te voi ajuta eu să pregătești căprioara pentru friptură.
      Spre ușurarea băiatului, Dudu fu de acord.
      -Dudule, gustă un pic din sos, mai trebuie condimentat?
      „Uriașul”gustă și, plăcându-i, nu rezistă ispitei și îi ordonă băiatului să-i pună într-o farfurie o porție mare de sos.
      -Friptura merge foarte bine și după, îi zise Dudu băiatului.
      Atât așteptase băiatul. Punerea în practică a planului său începuse bine. Cât ai zice „foc”, umplu ochi o farfurie cu sos. Dudu, după nici trei linguri, căzu sub masă. Ce credeți, dragi copii? Cosmin, cu bunăștiință, culesese un anumit tip de ciuperci care produc somnolență.
      Văzând că aceste ciuperci își făcuseră efectul, Cosmin și puiul de căprioară părăsiră casa în mare grabă, nu cumva să-si revină în simțiri braconierul. Cât a cules ciuperci, Cosmin a explorat împrejurimile, pentru a găsi o cale de a ajunge în sat și, spre marea lui bucurie, găsise una. Afară se luminase demult, așa că băiatului nu-i era greu să străbată desișurile pădurii, cum i-ar fi fost în seara precedentă.
        Lătratul unui câine se auzea tot mai aproape și dintr-o dată în fața lui Cosmin și-a puiului de căprioară a apărut Bugli, ogarul băiatului. Fericit că și-a găsit stăpânul, câinele a început să i se gudure pe lângă picioare.
        Puiul de căprioară tremura de frică. Băiatul a început să-l mângâie pentru a-l liniști.
        De după tufișuri își făcură în scurt timp apariția tatăl și bunicul băiatului, șeful de post și câțiva vecini. Făcându-se noapte și văzând că băiatul n-a ajuns încă acasă, aceștia au pornit în căutarea lui. Tatăl doar îi strânse mâna în semn de salut, se vede că era tare supărat pe băiat.
      -Ce-i al tău e pus deoparte! îl avertiză acesta.
      În schimb, bunicul îl îmbrățișă strâns, atât de strâns încât lui Cosmin era mai-mai să-i deie lacrimile.
      -Dragul bunicului, bine că ce-am găsât viu și nevătămat! Mulțam bunului Dumnezeu!
      Băiatul și-a cerut iertare pentru că i-a pus pe griji, apoi le-a povestit prin ce trecuse.
      -Totul este bine când se termină cu bine! concluzionă șeful de post.
      Puiul de căprioară a fost dat în grija unui pădurar cumsecade. Cu mare strângere de inimă, Cosmin s-a despărțit de acesta, dar avea un pic de alinare știind că prietenul lui va fi pe mâini bune. Unde mai pui că băiatul a primit și permisiunea să-l viziteze la ocolul silvic, de câte ori dorește.
        Cât depre braconier, n-ar fi prea multe de spus. Trezindu-se din somn, a tras o sperietură soră cu moartea văzându-l lângă el pe șeful de post însoțit de doi jandarmi.
      Dudu, „Uriașul”, a fost trimis în justiție, braconajul fiind aspru pedepsit de lege. Dacă se va căi, bunul Dumnezeu îl va ierta. Eu l-am iertat. Cosmin, la fel. Puiul de căprioară l-o fi iertat? Dar voi, dragi copii?
        *****
        Mama l-a dojenit pe Cosmin, dar, asemenea tuturor mamelor, nu l-a dojenit cu asprime.
      ,,De unde știu bunicile gândurile nepoților?” se miră Cosmin. Pe sporul cald îl aștepta un vailing plin cu cocorei.
      -Bine că ai ajuns sănătos, dragul bunicii. Ia, serveșce nișce cocorei, că numai tu șcii șî bunul Dumnezeu șe foame ai răbdat pă inge-ai umblat!
        Cosmin le povestit celor două prin ce trecuse și apoi, în mare grabă, s-a îndreptat spre camera părinților. Deschise ușa încetișor-încetișor și păși în încăpere. Se apropie tiptil-tiptil de un pătuț așezat aproape de patul părinților. Privi înauntru și… minune mare: fața lui Cosmin se lumină, uită și de ploaie, și de vânt, și de murăriș, și de braconier… Știți de ce? Nu? Vă spun eu. Din pătuț un îngeraș îi surâdea băiatului. Era surioara acestuia.
      -Mămico, mămico! Bunico, bunico! Surioara mi-a surâs.
      Acestea au venit în mare grabă să vadă ce s-a întâmplat.
      -Ieșce felul iei gi a-țî zâce: ,,Bine-ai venit acasă, frățiorul meu!” zise bunica.
      Ochii lui Cosmin de umplură de lăcrimioare, dar nu erau lacrimi obișnuite – erau lacrimi de fericire. A înțeles: întoarcerea lui acasă a fericit și un înger!

FORMAT ELECTRONIC (eBook) al Revistei nr2/2020 feb/martie/aprilie

Cumpara numar 2 al revistei de literatura arta si cultura ”Poezii pentru sufletul meu” in format electronic.Revista in format electronic iti va fi livrata in email in mai putin de 48 de ore! Avantaje: mai ieftin, mai rapid, mai ecologic!

C$6,00

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.