GĂZDUITĂ DE BUNICUL ARICI

LACRIMIOARA IVA
 
 
 
 
 
GĂZDUITĂ DE BUNICUL ARICI

Autor: Lacrimioara Iva

 
Copacul numărul cinci mii cinci sute cinci era copacul în scorbura căruia locuia bunicul arici Ghemotoc. Copacul acela era atât de bătrân încât îi crescuseră mușchi și licheni în barbă, păsările își făcuseră cuib în ochii săi, iar melcilor li se părea o viață de melc să ajungă la una din ramurile sale. Multe animăluțe îți aduceau puii să-l vadă, fiind considerat un fel de „ muzeu-viu”.
Ariciul Ghemotoc era tare încântat. Nu-i lucru de ici de colo să ai o casă-muzeu, vizitată până și de oameni și puii lor. Dintre acești vizitatori, mulți i-au devenit chiar prieteni. Dar trebuie să știți că dintre toți, cel mai bun prieten i-a devenit un pui de om, o fetiță numită Radiana.
Tare o mai îndrăgea bunicul arici – la fel de mult cum își îndrăgea „nepoatele și nepoții de țepi”. Aceasta, cu permisiunea părinților, își petrecea multe weekend-uri împreună cu el. Într-unul dintre acele weekend-uri a avut loc și povestea următoare.
 
*
 
În pădure să nu credeți că există un ceas deșteptător cum avem acasă fiecare dintre noi, oamenii, sau un cocoș ce trâmbiță o nouă zi! Nici vorbă! În pădure sunt ceasuri deșteptătoare speciale: triluri de privighetoare, adieri de vânt, foșnet de frunze, boncănit de cerbi…
Radiana se trezi, se spălă cu rouă, făcu exerciții de mișcare, aranjă pătucul. N-a uitat să-și zică și rugăciunea și abia apoi merse în bucătărie.
Bunicul arici deja o aștepta cu o coajă de alună aburindă, plină ochi cu ceai de tei. Spre bucuria fetiței, în vizită la bunic venise și fiul acestuia.
-Bună dimineața, domnule Țepi-de-oțel!
-Salutare, copilă! Știindu-te în vizită la tatăl meu, ți-am adus două mere pădurețe. Știu că-ți plac, având aromă de pădure, nu de grădină. Le-am cărat în spate cale de câteva poiene.
-Mulțumesc! Vă rog, serviți și dumneavoastră câteva turtițe. Le-am cumpărat ieri de la târg de la Gurahonț. Sunt proaspete.
-Mulțumesc! Uauu, sunt delicioase! Pot să iau câteva și să le duc nevestei și copiilor mei? Știi… încă n-au gustat asemenea delicatese. Sunt sigur că le vor plăcea.
Radiana se bucură.
-Luați cât pot duce țepii dumneavoastră!
-Pai, dacă așa stă treaba, tata va rămâne fără turtițe…
Radiana, bunicul Ghemotoc și Țepi-de-oțel izbucniră în râs – se țineau de burtă, nu alta.
După plecarea fiului său, bunicul arici a invitat-o pe Radiana în poienița din fața casei. De ce credeți? I-a pregătit fetiței o surpriză. Ce surpriză? N-o să vă vină să credeți, cum de altfel nu i-a venit să creadă nici acesteia. Își freca ochișorii a mirare: în poieniță o trupă de bursuci au început un adevărat spectacol de circ: tumbe, jonglerii cu pălării de ciuperci, mers pe raze de soare… Fetița aplauda, bunicul arici, la fel. La încheierea reprezentației, Radiana i-a servit pe bursuci cu turtițe.
„Pentru o asemenea plată suntem oricând de acord cu un alt număr de circ”, glumi unul dintre bursuci.
Ceilalți bursuci îl aprobară prin zâmbete largi.
După plecarea bursucilor, pe fetiță a așteptat-o o altă surpriză:
-Ceaaau, Rrradiana! Ceau!
Fetița se uita mirată în stânga și dreapta, neștiind cine o salută. Bunicul arici zâmbi, își dete câțiva țepi la o parte și… surpriză: un canar.
-Este cadoul meu pentru tine. Tu mi-ai dăruit turtițe-gurahonțene, eu îți dăruiesc un canar-casetofon. Și fii liniștită, canarul a acceptat. Totuși, a pus câteva condiții: să-l lași liber, să nu-l ții într-o colivie, să nu-l consideri proprietatea ta. Îți va fi prieten și atât. Viața alături de tine n-o va considera o viață în captivitate, ci o viață privilegiată, acest canar informându-se cât ești de specială, draga bunicului.
-Bunicule, bunicule, ce bucurie mi-ai făcut! Doamne, nu-mi vine să cred!
Canarul, încântat de reacția fetiței, imediat i se așeză pe unul din umeri:
-Rrrradiana, noi, prieteni! Noi, prieteni!
-Și încă ce prieteni, scumpul meu canar!
Bunicul ridică un pic din sprâncene, fetița zâmbi:
-Stai liniștit, bunicule, dumneatale nu-ți pierzi locul din inima mea.
Bunicul zâmbi și el. Glumise. Fetița nici în ruptul capului nu  i-ar fi dat un motiv de încruntare.
Se lăsase înserarea.Unele animăluțe, încheindu-și rondul de zi, își pregăteau culcușurile pentru somn, altele abia atunci își începeau rondul de noapte.
„Bunule Dumnezeu, îți mulțumesc și pentru această zi. Mi-ai oferit atâtea motive să fiu fericită: mere pădurețe, reprezentație de circ, canar-casetofon… Te rog să ai grijă de părinții și bunicii mei, de bunicul arici, de toți oamenii și de toate animăluțele. Te mai rog să-i dai odihnă bunicuței mele și să-i spui c-o iubesc.”
Încheindu-și rugăciunea, fetița imediat a și adormit. Se vede că aerul de pădure îl atrage pe „Moș Ene” cât ai bate din palme.
Dar ce credeți, dragii mei? Un lup vagabond, care umbla noapte de noapte teleleu, a trecut pe sub fereastră chiar în momentul în care fetița își zicea rugăciunea.
„Uauuuuuuuuuu, ce noroc pe colții mei! Un pui de om!”
Lupului nu-i venea să creadă. De când dorise să se convingă dacă un copil are sau nu carnea fragedă, și, iată, sosise momentul! A așteptat până Radiana a adormit și folosind unul din colți pe post de speraclu, a deschis încetișor fereastra. Nici n-a apucat să-și deie seama biata fetiță ce se întâmplă că… „haț!” lupul a și înșfăcat-o și a dispărut cu ea în adâncul pădurii, dar nu înainte de-a lua toate turtițele pe care le zărise pe masă într-o farfurie.
 
**
 
Ursului Martin, fostă vedetă de circ, îi lipseau luminile rampei, aplauzele si mângâierile copiilor. În pădure era marginalizat. Multe animale îl înțepau cu ironiile lor: „Hei, Martine, cât vrei să-ți plătim pentru un autograf?” „Dacă ți-ai amprentat labele pe aleea vedetelor de la Broadway, precis organizatorii au rămas fără ciment!!!”
Pentru a scăpa de multele ironii, săracul urs stătea mai mult în peșteră.
„Nici nu mi-ar mai păsa de biciușca dresorului. Aș suporta orice cu stoicism. Ironiile multora din pădure ustură mai tare decât biciușca dresorului. Mor-mor-mor, o fi rece peștera asta, dar este mult mai caldă decât inima multora dintre confrații mei. Doamne, cu ce-am greșit de merit această soartă? De ce sunt luat peste picior și mi se zice „Vedeta” ?!
Sărmanul urs își plângea singur de milă. Vedeti, dragii mei? De cele mai multe ori aparențele înșeală. Martin nu se credea vedetă, nici vorbă. Era doar puțin interiorizat, pe deasupra era și un mare timid. Deprimat de comportamentul rece al multor animăluțe, nu-i de mirare că abia aștepta să vină iarna.
„Cât timp hibernez nu mă vor mai înțepa cu ironiile lor. În lungul somn, îngerii întotdeauna îmi trimit vise de miere.”
 
***
 
„Toc-toc-toc! Către toate animalele pădurii: a fost răpită o fetiță. Semnalmente: nu mai înaltă decât un pitic, păr de culoarea penelor de corb, ochi de culoarea frunzelor uscate; semn particular: o aluniță în colțul stâng al buzelor. Toc-toc-toc! Cine poate da orice informații este rugat să contacteze imediat uliul Vede-tot, jandarmul șef al pădurii.”
Anunțul ciocănitoarei îl trezi din gânduri pe Martin.
„Domnișoara telegrafistă a omis să spună despre ce fetiță este vorba. O fetiță de-a noastră sau o fetiță de om? Dar ce contează? Copiii sunt copii! Hmmm… morrrr-morrrrrr, cine poate comite o asemenea faptă?”
Ursul a uitat de propriile probleme. Îl preocupa soarta fetiței răpite.
”Voi da o raită prin împrejurimi, trebuie să aflu mai exact despre ce răpire este vorba.”
Zis și făcut, Martin a ieșit din peșteră și a început să caute indicii în stânga și dreapta.
„Poate voi ajuta la găsirea fetiței, cât despre răpitor… vai și amar ce-l va aștepta. Legile noastre sunt foarte aspre cu cei care răpesc copii!”
Mirosul său era un detectiv mult mai bun decât orice alt detectiv din lume, așa că, lăsându-se călăuzit doar de acesta, Martin a ajuns la marginea unui râu. Acolo, sub o salcie bătrână, cine credeți că era? Ați ghicit! Flămânzilă
Dormea, cu burdihanul plin de turtițe. Pe fetiță a ascuns-o într-un loc numai de el știut, având de gând să o mânânce la micul dejun. Doamne, cum mai rânjea în somn. Visa că este regele animalelor și toți supușii de la mic la mare îi dădeau plocon fel și fel de delicatese: torturi glazurate cu marțipan, plăcinte cu mac și nucă, fructe confiate, miere de albină, nectar de pere, sirop de mure… De unde să-i treacă lui prin vis că a fost prins?
Ursul, simțind mirosul fetiței, miros care i se impregnase lupului în blană, ba chiar până și în piele, fără a sta mult pe gânduri, a pus într-o ciupercă uriașă apă din râu și a turnat-o peste lup.
-Ahaaaaa, îți făceai siesta, lup netrebnic ce ești! Unde ai ascuns-o pe fetiță?
Lupul a sărit ca ars, și-a dat seama că a fost prins și că n-are rost să tărăgăneze cu răspunsul, cu ursul nefiind loc de tocmeală, așa că îngănă cu jumătate de glas:
-În scorbura copacului părăsit, cu numărul trei sute treizeci și trei.
-Sper că nu-i o cacealma!
-Nici vorbă, cum aș îndrăzni…
-Bine, bine! Hai, arată-mi drumul. Ia-o tu înainte!
Au găsit-o pe fetiță într-o stare deplorabilă: ochii îi erau încercănați și înroșiți de cât plânsese. Era și foarte palidă, pentru că lupul o ținuse însetată și flămândă, nu-i dăduse nici măcar un strop de rouă sau un sâmbure de alună.
Animalele, cu mic, cu mare, încet-încet au început să se adune în jurul copacului părăsit; care de care era mai interesat să-i ofere fetiței un cuvânt de alinare, de îmbărbătare…
Pe Flămânzilă au început să-l fluiere și să-l huiduie… Acesta se făcu mic, mic de tot. Se vede că și un lup se poate rușina dacă a fost prins cu mâța-n sac, mai bine zis, cu turtița  și fetița în scorbură.
„Pentru toate infracțiunile comise, vei curăța pădurea în urma turiștilor!” hotărî iepurele-împărat.
La auzul pedepsei, Flămânzila a sărit ca ars:
„Bauuuuuuuuuu-bauuuuuuuuuuuuuu!” a început să se vaite acesta, știind ce muncă grea îl va aștepta, pentru că, într-adevăr, nu era ușor să cureți pădurea de sticle, cutii de conserve, pungi de hârtie și plastic… Să fi fost numai asta problema ar fi cum ar fi fost. Alta era problema: numai ce erau adunate că urma un alt picnic și oamenii lăsau alte mormane de gunoaie, și tot așa, mormanele de gunoi părând de neînlăturat.
-Nu-ți convine pedeapsa? Prea bine, îți căutăm alta! tună vocea autoritară a iepurelui.
-Nu, nu, prea mărite împărat, accept pedeapsa!
Dintr-o dată, lupul, dându-și seama că ar putea primi o pedeapsă și mai aspră, de pildă să fie vândut unui dresor care să-l învețe acrobații, și apoi, după ce va fi dresat, să ajungă  un număr de atracție la circ.
„Pentru nimic în lume nu vreau să am soarta ursului Martin. Eu, ditamai lupul, să ajung de batjocura pădurii? Ba, unde mai pui că aș putea primi o pedeapsă și mai aspră: să fiu închis într-o cușcă și dus la grădina zoologică. Bau-bauuuuuuuu, mai bine lup-gunoier, decât să se mire puii noștri și cei de om, de blana și colții mei!” se gândi lupul.
Și atât cu el.
Bunicul Ghemotoc i-a pregătit fetiței un pat de frunze uscate.
-Să ai un somn liniștit, draga bunicului!
-Mulțumesc, bunicule arici, și dumneatale, la fel!
Avea un pat de frunze. Era acoperită cu o ferigă, bunicul arici o îndrăgea ca pe „nepoata lui de țepi”… Fetița se simțea privilegiată: „Câți pui de animale sau câți pui de om nu suferă de frig, pe când eu…? Of, Doamne, îți mulțumesc pentru că îmi oferi atâtea, deși poate nu merit. Îți mulțumesc pentru că ai rânduit totul cum nu se putea mai bine. Domnul urs Martin este privit cu alți ochi acum. Nu mai este luat în batjocură. Salvându-mă din colții lupului, și-a făcut o nouă reputație de urs cumsecade, ba pe deasupra și de foarte bun detectiv. Domnișoara ciocănitoare a fost angajată la o agenție importantă de știri pe post de telegrafistă. Nevasta domnului arici Țepi-de-oțel a învățat să facă „turtițe gurahonțene” și sfătuită de bunicul Ghemotoc a deschis în pădure o plăcintărie. Flămânzilă regretă fărădelegile comise și este văzut deseori ieșind din chilia pustnicului pădurii. Îți mulțumesc, Doamne, și pentru lecția primită. Acum știu: până și un lup poate fi adus pe calea cea bună. Trebuie doar să știi cum să-i activezi conștiința.”
Apoi, sfârșindu-și rugăciunea, Radiana privi prin fereastra scorburii cerul înstelat:
„Care dintre stele o fi a bunicii mele? Toate îmi zâmbesc la fel. Se vede că nu numai bunica mea s-a transformat în stea. Prea bine, vă doresc o noapte fără nori, bunicuțelor!”
Fetița adormi fericită, bunicul arici Ghemotoc, la fel. Totuși, cineva nu reușea să adoarmă. Știți cine? Ați ghicit: canarul! Auzise rugăciunea fetiței, rugăciune care l-a tulburat. Canarul își șterse lacrimile cu colțul unei aripi și zise: „N-aș fi crezut că și puii de om cred în bunul Dumnezeu. Mărit și slăvit să fie numele Lui!”
 
 
 

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA

Abonament 4 numere/an. Revista de colectie de o calitate exceptionala care cuprinde literatura, arta, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colectioneaza fiecare număr al revistei tiparite timp de un an pentru numai 35 dolari canadieni.

35,00 CAD

Uneori elefantii zboara/Sometimes elephants are flying *FORMAT ELECTRONIC (ebook)

Uneori elefanţii zboară a autoarei Mihaela CD este o culegere extraordinară de reflectii si enunturi motivationale, realizata in pagini color de inalta calitate, care se adresează tuturor celor care vor să creadă în visele lor! Pe parcursul celor 250 de pagini pline de culoare vei descoperi secrete ale succesului ca sa fii mai puternic si mai bun! Comandati acum la numai 25 dolari canadieni.

25,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

Vino alaturi de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 2 ani a revistei noastre prin donatia ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

1,00 EUR

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.