Fibrilatii-pictura digitala by Mihaela CD

Fibrilatii digital  painting by Mihaela CD Alte lucrari  ale aceluiasi artist:  Artist:  Mihaela CD   colectie de pictura  digitala :    Atitudini Alte lucrari ale aceluiasi artist:  Pictura digitala : POSITIVE VIBES Pictura digitala : ROMANTA NATURII Pictura digitala : Dragoste mov https://www.youtube.com/watch?v=aKYGNQI-RXI&t=67s

CÂȘTIGI UN JOC

CÂȘTIGI UN JOC Autor: Aurelia Oancă În pragul dimineții, o rază te salutăȘi îți prezintă cerul în limpede azur,Din univers o șoaptă demult, demult știută,Ajunge pân`-la tine și risipește-n jur, O bucurie sfântă și lacrimi dulci de rouă,Peste obraji de floare și suflete de pomi,Îți spală-n grabă fața și pune-o haină nouă,Cu pași grăbiți te … Continuă lectura CÂȘTIGI UN JOC

Providența divină

Providența divină Autor:  Ioan Vasile Cheregi Mulțumesc of, Doamne!Că mi-ai  arătatCe mult mă iubeștiSi m-ai apărat. Mi-ai dat ajutorulSi- ocrotirea TaȘi mi - ai oferitToată dragostea. . Chiar de mic copilȚi-am  simțit iubireaAm știut că TuÎmi dai fericirea. Anii au trecutNu te-am ascultatDe iubirea TaM-am  indepărtat. Dar chiar și așaTot nu m-ai uitatMi-ai purtat pe … Continuă lectura Providența divină

PUTEREA VISULUI*Uneori elefantii zboara* recenzie de Aurelia Rinjea

PUTEREA VISULUI Recenzie  a cartii  ''Uneori Elefantii zboara'' de prof  AURELIA RÎNJEA   În zorii dimineţii noastre ne naştem egali şi cu aceleaşi şanse. Toţi căutăm de fapt acelaşi lucru, drumul spre fericire. Poţi oare să răzbaţi prin haosul de dogme şi capcane şi să discerni calea? E oare posibil sa fii tu însuţi unic, … Continuă lectura PUTEREA VISULUI*Uneori elefantii zboara* recenzie de Aurelia Rinjea

PRIZONIERE ÎN INTERIORUL UNUI SCAIETE

  PRIZONIERE ÎN INTERIORUL UNUI SCAIETE Autor: Lacrimioara Iva *   O libelulă intrase pe fereastră și zbura prin încăpere curioasă să-i afle toate ungherele. Deranjată de la tors, Tărcata îi trase una cu plesnitoarea, amețind-o. Săraca libelulă se dovedi totuși puternică, reușind să-și continue zborul. Din păcate, acum avea un fel de zbor șchiopătat. - Ce-ai făcut, Tărcato? Acum să vezi ce năpastă va veni pe capul nostru. Nici nu terminai bine de zis că și începu să se clatine casa. De pe stelajul bunicii au început să cadă blidele și laboșele, cănile, până și canceul pentru apă... Nici n-am apucat să mă dezmeticesc că am simțit o pișcătură în vârful nasului și am adormit. - Unde sunt? a fost primul meu gând când m-am trezit. - În interiorul unui scaiete, îmi răspunse cineva, probabil un pitic invizibil care știa să citească gândurile oamenilor. Am început să plâng, gândindu-mă că dacă am încăput într-un scaiete înseamnă că cineva mă transformase într-o fetiță pitică. Și cum plângeam eu așa, am simțit cum cineva îmi mângaie obrajii. Era Tărcata. Se vede treaba că și ea fusese traansformată într-o pisică pitică. -Of, Tărcato, credeam că măcar tu ai scăpat! -Andrada, Andrada, oare ce au de gând să facă piticii cu noi? -Veți fi supuși unui test. Dacă îl treceți, veți fi iertați, dacă nu, veți rămâne mereu pitici și niciodată nu vă veți mai întoarce în lumea voastră. Veți rămâne prizoniere în acest scaiete! tună vocea piticului invizibil. Tărcata a început să miorlăie suspine și să toarcă lacrimi. Văzându-mi prietena atât de necăjită, m-am ambiționat și m-am oprit din plâns. „Poate văzându-mă liniștită, se va liniști și ea”. Așa a și fost. Tărcata se opri și ea din miorlăit. Cineva m-a pișcat din nou de vârful nasului și am atipit. M-am trezit alături de pisică, probabil o pișcase și pe ea cineva de vârful boticului. Eu aveam picioarele, iar Tărcata avea lăbuțele legate cu niște fire de păianjen; eu aveam în gură, iar Tărcata avea în botișor un căluș de păpădie... „Probabil nu trebuie să comunicăm”, m-am gândit eu. Uitându-mă în cele din urmă în jur, am rămas uimită, profund uimită. Unde credeți că ne aflăm? Eram pe o pajiște plină cu lăcrămioare, lalele, trandafiri, narcise, iar în pistilul fiecărei flori se afla câte un pitic.  „Hm… O câmpie să încapă în interiorul unui scaiete...” Tare ne-am minunat; Tărcata parcă își înghițise până și mieunăturile. - Să li se taie firele de păianjen și să le fie scos călușul, veni un ordin scurt din partea unui pitic care avea barba cea mai lungă dintre toți piticii care se aflau acolo. „O fi împăratul piticilor”, mă gândi eu, și într-adevăr nu mă înșelasem, acel pitic era chiar împăratul. Un bondar a îndeplinit ordinul împăratului, eliberându-ne. Un greier a ciupit corzile unei chitare, semn că avea să înceapă judecata. Dintr-o dată s-a deschis scorbura unui alun și din ea a ieșit completul de judecată, format din veverițe, vulpi, bursuci, animăluțe care au fost alese abia după ce au dovedit că sunt foarte înțelepte; pentru că nu toate vulpile sau veverițele sunt înțelepte, ce să mai zicem de bursuci?! Toți piticii și-au dat jos fesurile și și-au plecat capetele a respect și admiratie pentru membri completului de judecată. Înțelepții s-au așezat pe o buturugă. - Care dintre voi două va răspunde la întrebări? - Eu! Prietena mea, Tărcata, are testofobie. -Bine! Să înceapă testul! ordonă împăratul. Un lup-procuror a prezentat cazul. Din expunerea acestuia reieșea că prietena mea, Tărcata, era vinovată de rănirea unei libelule, iar eu, complice la această infracțiune. Avocații au luat pe rând cuvântul. Primul și-a prezentat pledoaria avocatul acuzării, apoi, cel al apărării. Ni se oferise un avocat din oficiu, un vultur. Văzând cine ne reprezintă, m-am mai liniștit: vulturii au prestanță și sunt foarte buni oratori. După ce cei doi avocați au terminat ce aveau de zis, toți cei prezenți, flori, gâze, animăluțe, le-au aplaudat pledoaria, fiecare aplaudând în stilul său: scuturându-și polenul, fâlfâind din aripi, mișcându-și codițele... Cip-cirip! Bâz-bâz-bâz! Che-che-che! se auzea din toate direcțiile! Poienița răsuna de urale. Simțeam noduri în stomac. Deși eram tare speriată, am reușit să ascund aceasta, oprindu-mi lacrimile în gât. ”Măcar să mă comport demn. Trebuie să fiu un bun exemplu și pentru Tărcata”, m-am gândit eu. Un pitic a luat două nervuri ale unei ferigi și a bătut cu acestea „tam-tam” pe carapacea unei broaște țestoase. Ca la un semn, procurorul a început interogatoriul. Înainte de a-i răspunde la întrebări, aveam permisiunea să mă consult cu pisica. - Ți-e frică de noapte? - Nu, de ce să-mi fie? Bunul Dumnezeu este cu mine atât ziua, cât și noaptea. - Îți provoacă repulsie șopârlele, broaștele, șerpii? - Frică, da, dar repulsie, în nici un caz. Toate sunt creațiile Domnului. Cum ar putea să-mi provoace repulsie ceva creat de El? Tărcata ținea ghearele în teacă, un fel de a ține pumnii în lumea pisicilor, și mă încuraja din priviri. - Te plictisesc poveștile? - Ar însemna să nu mai simt copilăria. Să trec prin ea fără a-i simți freamătul, fără a-i vedea albăstrimea. - Ai ucis vreo gâză cu premeditare? - Nici în vis. - Cum se poate deosebi binele de rău? - Orice încalcă vreuna din legile bunului Dumnezeu este rău. - Dar dacă ne confruntăm cu o situație pentru care Dumnezeu nu ne-a dat o lege? - Ne putem întreba dacă este împotriva conștiinței noastre sau dacă va suferi cineva. Dacă da, înseamnă că este un lucru rău și nu trebuie să-l facem. - Care este ființa cea mai dragă atât nouă, cât și vouă, oamenilor? - Mama, am răspuns cu duioșie în glas. - Dacă n-ar fi ele, viața ar fi foarte tristă... - Cântecele, cântecele păsărilor! am răspuns eu. - Ai râs vreodată de cineva aflat într o situație nefericită? De exemplu, când a alunecat pe gheață, i s-au rupt pantalonii în funduleț...? Tărcatei îi mijise un zâmbet în colțul mustăților, mulțumesc, Doamne, că observasem doar eu, altfel cine știe ce s-ar fi întâmplat cu ea! - Din păcate, da! N-aș fi vrut, dar... - Nici un dar. Ori DA, ori NU! mă întrerupse cu autoritate lupul-procuror. - Da! răspunsei eu, dar cu jumătate de glas și coborându-mi privirea. … Continuă lectura PRIZONIERE ÎN INTERIORUL UNUI SCAIETE