Valsează-mă 

Valsează-mă    Autor: Mihaela CD   Valsează-mă de-acum până în zori Și astazi și mâine și întreaga viață Valsează-mă ușor și... dă-mi fiori Trezeste-mă-n eleganta dimineață   Valsează-mă pe valuri de romanțe Pe clape in arpegii de iubiri și dor Valsează-mă pe-a umbrelor balanțe În zborul strălucitor si lin de condor   Valsează-mă printre razele … Continuă lectura Valsează-mă 

„ASTA-I VIAȚA MEA”

  „ASTA-I VIAȚA MEA” Autor: Aurelia Oancă Oprește-te din drumul tău o clipă Și în privirea ta să dăltuiești, Tot ce-i frumos și nu face risipă De tot ce-n dar și-n suflet tu primești. Oprește-ți pașii lângă o fereastră Deschisă sus pe cerul azuriu, Citește-n cartea lui mereu albastră, Poeme scrise, poate prea târziu. Mai … Continuă lectura „ASTA-I VIAȚA MEA”

GĂZDUITĂ DE BUNICUL ARICI

          GĂZDUITĂ DE BUNICUL ARICI Autor: Lacrimioara Iva   Copacul numărul cinci mii cinci sute cinci era copacul în scorbura căruia locuia bunicul arici Ghemotoc. Copacul acela era atât de bătrân încât îi crescuseră mușchi și licheni în barbă, păsările își făcuseră cuib în ochii săi, iar melcilor li se părea o viață de melc să ajungă la una din ramurile sale. Multe animăluțe îți aduceau puii să-l vadă, fiind considerat un fel de „ muzeu-viu”. Ariciul Ghemotoc era tare încântat. Nu-i lucru de ici de colo să ai o casă-muzeu, vizitată până și de oameni și puii lor. Dintre acești vizitatori, mulți i-au devenit chiar prieteni. Dar trebuie să știți că dintre toți, cel mai bun prieten i-a devenit un pui de om, o fetiță numită Radiana. Tare o mai îndrăgea bunicul arici - la fel de mult cum își îndrăgea „nepoatele și nepoții de țepi”. Aceasta, cu permisiunea părinților, își petrecea multe weekend-uri împreună cu el. Într-unul dintre acele weekend-uri a avut loc și povestea următoare.   *   În pădure să nu credeți că există un ceas deșteptător cum avem acasă fiecare dintre noi, oamenii, sau un cocoș ce trâmbiță o nouă zi! Nici vorbă! În pădure sunt ceasuri deșteptătoare speciale: triluri de privighetoare, adieri de vânt, foșnet de frunze, boncănit de cerbi... Radiana se trezi, se spălă cu rouă, făcu exerciții de mișcare, aranjă pătucul. N-a uitat să-și zică și rugăciunea și abia apoi merse în bucătărie. Bunicul arici deja o aștepta cu o coajă de alună aburindă, plină ochi cu ceai de tei. Spre bucuria fetiței, în vizită la bunic venise și fiul acestuia. -Bună dimineața, domnule Țepi-de-oțel! -Salutare, copilă! Știindu-te în vizită la tatăl meu, ți-am adus două mere pădurețe. Știu că-ți plac, având aromă de pădure, nu de grădină. Le-am cărat în spate cale de câteva poiene. -Mulțumesc! Vă rog, serviți și dumneavoastră câteva turtițe. Le-am cumpărat ieri de la târg de la Gurahonț. Sunt proaspete. -Mulțumesc! Uauu, sunt delicioase! Pot să iau câteva și să le duc nevestei și copiilor mei? Știi... încă n-au gustat asemenea delicatese. Sunt sigur că le vor plăcea. Radiana se bucură. -Luați cât pot duce țepii dumneavoastră! -Pai, dacă așa stă treaba, tata va rămâne fără turtițe... Radiana, bunicul Ghemotoc și Țepi-de-oțel izbucniră în râs - se țineau de burtă, nu alta. După plecarea fiului său, bunicul arici a invitat-o pe Radiana în poienița din fața casei. De ce credeți? I-a pregătit fetiței o surpriză. Ce surpriză? N-o să vă vină să credeți, cum de altfel nu i-a venit să creadă nici acesteia. Își freca ochișorii a mirare: în poieniță o trupă de bursuci au început un adevărat spectacol de circ: tumbe, jonglerii cu pălării de ciuperci, mers pe raze de soare... Fetița aplauda, bunicul arici, la fel. La încheierea reprezentației, Radiana i-a servit pe bursuci cu turtițe. „Pentru o asemenea plată suntem oricând de acord cu un alt număr de circ”, glumi unul dintre bursuci. Ceilalți bursuci îl aprobară prin zâmbete largi. După plecarea bursucilor, pe fetiță a așteptat-o o altă surpriză: -Ceaaau, Rrradiana! Ceau! Fetița se uita mirată în stânga și dreapta, neștiind cine o salută. Bunicul arici zâmbi, își dete câțiva țepi la o parte și... surpriză: un canar. -Este cadoul meu pentru tine. Tu mi-ai dăruit turtițe-gurahonțene, eu îți dăruiesc un canar-casetofon. Și fii liniștită, canarul a acceptat. Totuși, a pus câteva condiții: să-l lași liber, să nu-l ții într-o colivie, să nu-l consideri proprietatea ta. Îți va fi prieten și atât. Viața alături de tine n-o va considera o viață în captivitate, ci o viață privilegiată, acest canar informându-se cât ești de specială, draga bunicului. -Bunicule, bunicule, ce bucurie mi-ai făcut! Doamne, nu-mi vine să cred! Canarul, încântat de reacția fetiței, imediat i se așeză pe unul din umeri: -Rrrradiana, noi, prieteni! Noi, prieteni! -Și încă ce prieteni, scumpul meu canar! Bunicul ridică un pic din sprâncene, fetița zâmbi: -Stai liniștit, bunicule, dumneatale nu-ți pierzi locul din inima mea. Bunicul zâmbi și el. Glumise. Fetița nici în ruptul capului nu  i-ar fi dat un motiv de încruntare. Se lăsase înserarea.Unele animăluțe, încheindu-și rondul de zi, își pregăteau culcușurile pentru somn, altele abia atunci își începeau rondul de noapte. „Bunule Dumnezeu, îți mulțumesc și pentru această zi. Mi-ai oferit atâtea motive să fiu fericită: mere pădurețe, reprezentație de circ, canar-casetofon... Te rog să ai grijă de părinții și bunicii mei, de bunicul arici, de toți oamenii și de toate animăluțele. Te mai rog să-i dai odihnă bunicuței mele și să-i spui c-o iubesc.” Încheindu-și rugăciunea, fetița imediat a și adormit. Se vede că aerul de pădure îl atrage pe „Moș Ene” cât ai bate din palme. Dar ce credeți, dragii mei? Un lup vagabond, care umbla noapte de noapte teleleu, a trecut pe sub fereastră chiar în momentul în care fetița își zicea rugăciunea. „Uauuuuuuuuuu, ce noroc pe colții mei! Un pui de om!” Lupului nu-i venea să creadă. De când dorise să se convingă dacă un copil are sau nu carnea fragedă, și, iată, sosise momentul! A așteptat până Radiana a adormit și folosind unul din colți pe post de speraclu, a deschis încetișor fereastra. Nici n-a apucat să-și deie seama biata fetiță ce se întâmplă că... „haț!” lupul a și înșfăcat-o și a dispărut cu ea în adâncul pădurii, dar nu înainte de-a lua toate turtițele pe care le zărise pe masă într-o farfurie.   **   Ursului Martin, fostă vedetă de circ, îi lipseau luminile rampei, aplauzele si mângâierile copiilor. În pădure era marginalizat. Multe animale îl înțepau cu ironiile lor: „Hei, Martine, cât vrei să-ți plătim pentru un autograf?” „Dacă ți-ai amprentat labele pe aleea vedetelor de la Broadway, precis organizatorii au rămas fără ciment!!!” Pentru a scăpa de multele ironii, săracul urs stătea mai mult în peșteră. „Nici nu mi-ar mai păsa de biciușca dresorului. Aș suporta orice cu stoicism. Ironiile multora din pădure ustură mai tare decât biciușca dresorului. Mor-mor-mor, o fi rece peștera asta, dar este mult mai caldă decât inima multora dintre confrații mei. Doamne, cu ce-am greșit de merit această soartă? De ce sunt luat peste picior și mi se zice „Vedeta” ?! Sărmanul urs își plângea singur de milă. Vedeti, dragii mei? De cele mai multe ori aparențele înșeală. Martin nu se credea vedetă, nici vorbă. Era doar puțin interiorizat, pe deasupra era și un mare timid. Deprimat de comportamentul rece al multor animăluțe, nu-i de mirare că abia aștepta să vină iarna. „Cât timp hibernez nu mă vor mai înțepa cu ironiile lor. În lungul somn, îngerii întotdeauna îmi trimit vise de miere.” … Continuă lectura GĂZDUITĂ DE BUNICUL ARICI

Vasile Bele *recenzie *antologia Universum-vol 4

Vasile Bele recenzie antologia Universum vol 4 ,,Literatura este vehiculul sigur și tradițional prin care învățăm despre lume și trecem valorile de la o generație la următoarea. Cărțile salvează vieți" Laurie Anderson ,,La ce mă gândesc?", mă tot pistonează la cap, eternul prieten Feisbuc. Oare la ce se poate gândi un om așa cuminte ca … Continuă lectura Vasile Bele *recenzie *antologia Universum-vol 4

VOI FI LIBER

  VOI FI LIBER Autor:  Antonio Di Bianco  Liber, liber. În timp ce mă îndepărtez de la vârfuri de la dezolarea haotică a orașului meu. De pe aceste străzi alunecoase pline de lacrimi Din cartiere, care vorbesc despre o viață, că aș fi vrut să mă cus altfel. Lasă-mă liber, Liber de plecat.   Mai … Continuă lectura VOI FI LIBER

Chemarea primăverii

Chemarea primăverii Autor: Ioan Avram   Te așteaptă primăvara zglobie, prin livezi Și te îmbie,sub raze dulci să șezi, Să stai cu florile de măr în șezătoare Și cu cireșii îmbrăcați de sărbătoare.   Să poposești o clipă sub un cais bătrân, Să simți mirosul florilor pătruns în sân Iar prunii, poleiți în salve de petale, Să-ți spună … Continuă lectura Chemarea primăverii