Caruselul *Capitolul 1

caruselul

Caruselul 

roman 

Scriitor:  Aurelia Oanca 

Capitolul 1

CAP. 1
Mă plimbam de la o vitrină la alta. Nu
mă puteam hotărî ce să cumpăr. Se apropia
ziua de naştere a fiului meu şi voiam să-i
fac o surpriză, numai că nu prea ştiam ce
şi-ar dori. Copiii noştri au gusturi total
diferite de ale noastre. În final am decis să-i
cumpăr o carte. Este cadoul potrivit pentru
aproape oricine, aşa că mi-am îndreptat
paşii spre raionul de librărie.
Am căutat raftul cu cărţi de aventură sau
poliţiste. Răsfoind cărţile, am găsit una care
mă gândeam că ar putea să-i placă. La
casă, m-am aşezat la rând şi am lăsat
gândurile să zboare. Nu-mi venea să cred
că am deja un băiat de nouăspre-zece ani.
Când au trecut toţi aceşti ani?
Am ajuns în sfârşit în faţa aparatului de
marcat, am achitat şi am plecat. Mai aveam,
una-alta de pregătit, pentru ca totul să fie
bine pentru a doua zi. În timp ce-mi puneam
cumpărăturile în pungă, din neatenţie am
lovit pe cineva cu cotul.

-Vă rog să mă scuzaţi, am spus eu
grăbită şi ruşinată.
-Nu face nimic, mi-a răspuns o voce de
bărbat.
Am recunoscut acea voce şi am ridicat
ochii spre el.Genunchii mei au început să
tremure, inima să bubuie cu putere şi ochii
să mi se împăinjenească.
-Bună Corina ! Ce mai faci?
-Bună Mihai. Sunt bine, mulţumesc. Dar
tu?
-Şi eu. Am venit acasă pentru câteva
zile şi m-am gândit să-i cumpăr ceva
drăguţ, soţiei mele.
-Mă bucur, am răspuns eu cu glasul
stins, dând să plec.
-Unde pleci? Nu te-am văzut de
douăzeci de ani ! Trebuie să-mi povesteşti
care mai este viaţa ta?
-Nu prea cred că te-ar interesa !
-De ce spui asta? Tu ştii foarte bine, că
mă interesează tot ce este legat de tine !
-N-am ştiut acest lucru, dar dacă spui tu,
aşa o fi.
-De ce eşti rea? Haide, vino cu mine sămi
dai o sugestie.
-Eu?! Să-ţi dau eu o sugestie?!

-Da, tu ! Îmi poţi spune cam ce şi-ar dori
o femeie de la soţul ei.
-Aici greşeşti. Chiar nu te pot ajuta, îmi
pare rău. La revedere !
-Corina ! Nu pleca ! Te rog, mai stai
puţin cu mine. Mi-a fost atât de dor de tine.
-Dor?! Ce vrei să spui?!
-Da, dor. N-a trecut o zi în toţi aceşti ani,
în care să nu mă fi gândit la tine.
-Cam greu de crezut, dar să zicem.
-Este aşa cum îţi spun.
-Şi atunci cum de te-ai căsătorit?
-Ştii şi tu care a fost situaţia !
-Da, ştiu. Cum aş putea să uit de altfel !
-Hai să stăm puţin de vorbă, la o cafea.
Vrei?
-Mă cam grăbesc. Şi de fapt nu ştiu ce
ne-am mai putea spune.
-Multe, foarte multe, draga mea Corina.
-Tot aşa îi spui şi soţiei tale?
-Tot, dar nu cu acelaşi patos ca şi ţie.
-Să înţeleg că nu o iubeşti?
-O iubesc, dar într-un alt mod. Este o
femeie bună, înţelegătoare, ne ajutăm mult
unul pe altul.
-Înţeleg.
-Mă bucur. Acum vii cu mine la o cafea?
-Vin, dar nu stau mult. Mă cam grăbesc.

-Vrei să scapi de mine, nu-i aşa?
-Şi asta, dar am de pregătit unele lucruri
pentru aniversarea fiului meu.
-Fiul tău? Atunci s-ar putea să ai
probleme cu soţul tău dacă întârzii.
-Nu am soţ. Am numai un băiat şi atât.
-Ai divorţat?
-Nu. Nici nu m-am căsătorit vreodată.
-Şi atunci…
-Atunci ce?
-Copilul ! Al cui este copilul?
-Este absolut treaba mea!
-Bine, nu te mai întreb, doar atât te rog
să-mi spui : câţi ani împlineşte?
-Nouăsprezece şi se numeşte Alexandru.
-Aş dori foarte mult să-l cunosc pe fiul
tău.
-Da, ai dreptate. Fiul meu, numai şi
numai al meu.
-Ce vrei să spui?
-În locul tău nu aş mai întreba.
Nu am mai suportat conversaţia noastră,
aşa că m-am ridicat, l-am salutat şi am
plecat grăbită spre casă. Nu voiam să-mi
vadă durerea din suflet, nu voiam să plâng
în faţa lui, nu merita acest lucru. Abia am
reuşit să ajung la maşină, tremuram toată.
Am urcat şi am stat câteva minute cu ochii

închişi, să-mi adun gândurile, să-mi revin
puţin. Prea m-a răscolit această întâlnire
neaşteptată. De ce a trebuit să apară
tocmai acum? De ce mi-a tulburat liniştea?
De ce mi-a răscolit amintirile?
De fapt nici nu a fost greu să facă acest
lucru. A fost deajuns să-l aud, să-l văd şi
totul a ieşit la suprafaţă. Toate amintirile
dureroase, ascunse de-a lungul anilor, au
ieşit, au ţâşnit în faţa ochilor doar la auzul
vocii lui, nu mai era nevoie şi de cuvinte.
Aş fi vrut să-l îmbrăţişez, să-l sărut, dar
ceva din mine nu mă lăsa. Prea a fost
cumplit ce mi-a făcut, ca să pot uita
vreodată. De fapt, nu am uitat nimic, doar
am ascuns durerea într-un colţ al sufletului
şi imaginea lui într-un neuron al creierului,
pe care le-am acoperit cu o pânză
imaginară a uitării. Acolo trebuiau să
rămână pentru totdeauna. Dar se vede că
în viaţă nu se întâmplă totul aşa cum vrem
noi. Mai este undeva o mână, care dă la o
parte vălul uitării şi ne pune în faţă trecutul.

VA URMA

Va dau intalnire tot aici in paginile revistei ”Poezii pentru sufletul meu” in fiecare zi   pentru a descoperi cate un episod din romanul CARUSELUL!

Despre  autoarea Aurelia Oanca

Comanda cartile Aureliei Oanca direct de la autor!

Pagina Aurelia Oancã

Lectie de iubire adevarata*romanul Caruselul

 

 

 

 

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA

Abonament 4 numere/an. Revista de colectie de o calitate exceptionala care cuprinde literatura, arta, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colectioneaza fiecare număr al revistei tiparite timp de un an pentru numai 35 dolari canadieni.

35,00 CAD

Uneori elefantii zboara/Sometimes elephants are flying *FORMAT ELECTRONIC (ebook)

Uneori elefanţii zboară a autoarei Mihaela CD este o culegere extraordinară de reflectii si enunturi motivationale, realizata in pagini color de inalta calitate, care se adresează tuturor celor care vor să creadă în visele lor! Pe parcursul celor 250 de pagini pline de culoare vei descoperi secrete ale succesului ca sa fii mai puternic si mai bun! Comandati acum la numai 20 dolari canadieni.

20,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

Vino alaturi de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 2 ani a revistei noastre prin donatia ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

1,00 EUR

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.