In alta  galaxie

In alta  galaxie  Autor: Mihaela CD   Ne vom muta-ntr-o alta galaxie Sa fim mai fericiti decat am fost Si-n drumul ce-i fara  destinatie Gasi-vom  pe-o planeta adapost   Ne vom hrani cu  stele cazatoare Vom bea din izvorul lunii infinit Si-n dans de comete  ametitoare Vom adormi pe noul sol nedefinit   Acolo, vom … Continuă lectura In alta  galaxie

Culori

CULORI Autor: Aurelia Oancă Pictură: Carmen Coca   Peste izvorul care loc își face În zori de zi din aur culegând O picătură galbenă ce zace Pe geana unei frunze, lăcrimând. O poartă-n curcubeul zilei care Își pune-a ei poveste peste noi, Izvorul va ajunge râul mare Iar noi vom prinde-amurgul dintre ploi. La margine … Continuă lectura Culori

Te caut, te chem

Te caut, te chem, Autor: Elena Tudosa Te caut printre norii cenușii, Când dorul de tine mă răpune, În ploile toamnei mele târzii, Care mă Însoțesc pe mine. Te chem, însă nu mă auzi, Îmi simt numai glasul vibrând, Nu mai ai cum să-mi răspunzi, Te regăsesc atât, doar în gând. Te caut în sufletul … Continuă lectura Te caut, te chem

Drum de tara

  Drum de țară Autor: Teodora Dumitru   Mi-e dor să mai merg ,pe un drum de țară , Într-o zi frumoasă și caldă de vară ! Să fiu numai eu doar cu gândul meu , Însoțiți la drum de bunul Dumnezeu ! Mi-e dor sa-l parcurg cu tălpile goale , Fără haine scumpe și … Continuă lectura Drum de tara

E scris pe columna

  E SCRIS PE COLUMNĂ Autor: Sandu Chiva  Voi copii sunteți urmașii Care veți salva natura, Pentru voi înaintașii  Și-au dat mâna cu cultura. Azi știința omenirii A ajuns la apogeu, Nu mai e în,,legea firii" Ca să crezi în Dumnezeu. Ne conduc ,, ateii" care Deodată s-au procopsit, Își fac legea fiecare După placul … Continuă lectura E scris pe columna

Dezbraca-ma

Dezbracă-mă, AUTOR - Loreta Toader Dezbracă-mi sufletul în taină, Ai grijă, noaptea stă s-adoarmă, Și mii de stele ce sclipesc pe cer, Ne luminează-n teatrul vieții, efemer. Dezbracă-mi inima... de răni, Ce sângerează-n ani și ani, Lasă-mi balsamul cu iubire, Alintul blând, al dorului alean. Dezbracă-mă și de iubirea-ți Ce răni adânci în suflet mi-a … Continuă lectura Dezbraca-ma

Nemurirea clipei

  Nemurirea clipei Autor:Daniel Vișan-Dimitriu   Când îmi vorbești, cuvântu-ți e-o caldă adiere Ce îmi aduce-n suflet miresme și fiori, Un murmur de iubire, extazul alteori, Un tril ce se topește în clipe de plăcere.   Privirea-ți visătoare m-atrage ca o rază Pornită să-i răspundă sclipirii dintr-o stea Ce îmi zâmbește tristă și pare-a fi … Continuă lectura Nemurirea clipei

Contrastele vietii

Contrastele vieții Autor: Petraru Valentina Viața, plămădire De vise și gânduri,  Frumoase sau meschine,  Mărețe sau banale. Viata, o pânză,  Simplă sau colorată  Curată sau pătată, Lejeră sau strâmtă  Lungă sau scurtă. Vers, poezie Cântec, descântec Realitate, fantezie Floare sau spin, Râs sau suspin,  Întâmplare, destin. Viața, o zbatere de aripi Zbor ușor sau greu,  … Continuă lectura Contrastele vietii