9 MAI 1877

Autor : Aurelia Oancă

Pe cât sânge și pe câte oase
Se așază fericirea noastră ?
Veșnicia peste ele coase
Iarba verde și o floare-n glastră.

Stau străbunii duși în altă lume
Să vegheze tot ce azi avem,
Adunând în ei grele cutume,
Dar cu gând la noi, ei nu se tem.

Protejați să fim mereu de jertfa lor,
Noi ar trebui să nu uităm,
Sub pământ și-n cer rănile dor,
Deci, pios omagiu să le dăm.

Oricâte cuvinte noi am spune
Nu vor fi deajuns să mulțumim,
Dar un gând frumos cununi va pune
Peste jertfa-mpinsă la sublim.

De aceea vin c-o rugăminte
Osanale azi să înălțăm,
Nu-i nevoie de multe cuvinte
Doar că îi iubim și nu-i uităm !

 

De acelasi autor: 

Floare de colt

Trupul tarii

Alge

ODĂ EROILOR

Autor: Aurelia Oancă

Să nu te rușinezi că îți iubești pământul,
În el sunt oase triste ce stau de veghe-n veci,
A celor care-n vremuri au apărat cuvântul
Și trupul țării tale, și drumul care-l treci.

Depune dar o floare și-o caldă rugăciune
La un mormânt sau altul sub care dorm eroi,
Ce-au vrut ca tu să fii om drept, nu plecăciune
Să faci la cei ce-n lume și-n suflete sunt goi.

Ridică-ți ochii tineri și vezi cum ei odată
S-au prăbușit în lupte de gloanțe secerați,
Ca noi să fim mai demni, cu fața mai curată
Nu târâturi pe glie și să trăim ca frați.

Deșteaptă-te române! Ridică-ți fruntea-n lume!
Și nu te rușina de mândră țara ta,
Ea este leagăn ție și-n brațe poart-un nume
De Românie mândră, de-o țară ce-i a ta!

 

De acelasi autor:

Floare de colt

Trupul tarii

Alge

 

 

TRUPUL ȚĂRII

Autor: Aurelia Oancă

Izvor de frumusețe, izvor de paradis,
Trimis-a-n lume Domnul prin fiul său promis,
Când omul peste lume n-a mai putut clădi
Decât ură și jale, în toate el zidi.

El raiul ni-l arată în tot ce-i pământesc,
În tot ce este viață și-n cei ce se iubesc,
Dar omul nu mai vede, e orb, și mut, și surd,
Ridică ziduri-nalte chiar până la absurd,

Îngroapă sub betoane comori și amintiri
Sub poleiri cu aur îngroapă dulci zidiri,
De la strămoși lăsate ce-s îngropați în glie,
Ca noi să le cinstim și să veghem se știe.

Hotarele ce-s sfinte zidiri de catedrale
Ce au altarul veșnic în inimile sale,
A țării noastre scumpe ce ruga și-o depune
Pe munții săi cei falnici, și șesu-i rugăciune.

Dar azi ne frâng dușmanii de-aici și de afară
Și taie trupul țării ca pe o hâdă fiară,
Dar nu uită să-și umple cu aur sacul lor
Uitând că mulți în țară de frig și foame mor!

 

De acelasi autor: 

Atata nedreptate

De vrei sa stii

Sa prind o stea

TRICOLORUL LUI DUMNEZEU

Autor: Aurelia Oancă

Dumnezeu trimite semne
Pentru noi, cei ce trăim,
Țara noastră să însemne
Darul ce îl moștenim.

Din străbuni comori lăsate
Să le îngrijim cu drag,
Sunt pentru posteritate
Semne c-am trecut un prag,

Spre o lume minunată
Care a sădit în noi,
Sufletul și totodată
Ridicarea din noroi.

Semnele pe cer se-arată
Într-un răsărit superb,
Tricolorul fără pată
Substantiv urmat de-un verb.

A iubi, acesta-i verbul,
A iubi, acest pământ,
A iubi, marea și cerul,
Munți și ape-ntr-un cuvânt!

 

De acelasi autor: 

Atata nedreptate

De vrei sa stii

Sa prind o stea

ATÂTA NEDREPTATE

Autor: Aurelia Oancă

Când văd atâta nedreptate-n țară
Și-atâta ură între frați de-un sânge,
Îmi plânge inima și-ar vrea să piară
Tot ce e rău și viața noastr-o frânge.

Sub măștile de iubitori de țară
Se-ascund fantome ce doresc ca noi
Să fim iar slugi puterilor de-afară
Și viața noastră dată la gunoi.

Îmi pun mereu aceeași întrebare,
Cum de nu văd noroiul ce se zbate
Sub amețite pături mișcătoare
Ce peste noi puhoiul vor abate.

Iubirea de moșie nu mai este
Acel puternic zid ce-n vremi era
O pavăză pentru popor, ci este
O cerșetoare, asta-i țara mea.

Nu îi vedem pe toți cum se îmbuibă
Și-și fac averi sau joacă al lor dans,
Cei mulți, săraci și nevoiași incumbă
Doar datoria de-a fi duși de nas.

Când Doamne, vor vedea dreptatea
Și adevărul care-i preș pe jos,
Celor ce vor ca noi să n-avem partea
De țara noastră și de-al ei folos!

 

De acelasi autor:

Pagina Aurelia Oancã

Stanca timpului

Doi pui

 

La Covorul Păcii ţes.

Autor: Ştefan Doroftei Doimăneanu

Ţes câmpii ca în poveşti
În hotare româneşti,
Ţes Muntenia cea sfântă
Cu Ardealul făcând nuntă,
Ţes Moldova-n floare dabă
Prinsă-n ia Basarabă,
Ţes munţii cu creste albe
Râuri adunate-n salbe,
Ţes turme ce cerbi şi ciute
Prin pădurile tăcute,
Lupi ce urlă-n nopţi la lună
Când cu cerul se cunună,
Ţes cocori şi pescăruşi
Şi enoţi şi măgăruşi,
Iar în valurile mării
Răsărit pe fruntea zării.

Ţez Dunărea la cazane
Cum se zbate în frisoane,
Ţes cascade ţes şi peşteri,
Ţes Brâncuşi şi noi alţi meşteri,
Ţes pe Blaga, pe Sorescu
Pe Nichita, Păunescu,
Eliade şi Enescu
Pe Ţuţea şi Eminescu,
Ţes stoluri de stârci în deltă
Lângă trestia cea zveltă,
Ţes cum marea-nghite fluviul
Risipid prin val deluviul,
Pe căluţii cei sălbatici
Năzdrăvani şi singuratici,
Ce aleargă-n libertate
Prin grinduri de vânt certate,
Ţes seninu-n toiul nopţii
Cu stele pe fresca bolţii,
Ţes şi visul ţes şi dorul,
Ţes iubirea ţes fiorul.

Şi aşa cum e firesc
Covoraşul românesc,
Va fi prins de mâini dibace
La covorul Pentru Pace.

De acelasi autor: 

Femeia

Dorul

Cortina

 

Tristeţea mării
Autor:Ştefan Doroftei Doimăneanu

Rafale de vânt îmi mătură chipul,
Plajele, iar şi-au pierdut tot nisipul,
Valuri în valuri se frământă de zor,
Neptun sângerează privind prin vizor,
Farul răsare pe mantia mării,
Timpul se scurge în unda uitării,
Caii aleargă spre carul cel mare,
Cerul dansează cu fulgi de ninsoare.

Marea îmi urează numai de bine,
Cu ochi obosiţi se uită la mine,
M-atinge cu stropi şi-ntruna îmi cere
Să-i dau ţărmuri noi, să aibă iar vrere,
Să poată dormi şi ea liniştită,
De zei pământeni fiind ocrotită,
În vara de foc turişti să primească
De arşiţa zilei pe toţi să-i ferească.

Privesc abătut spre zarea fierbinte
Vâslesc printre nori, privesc înainte,
Şi caut în sensuri, şi caut în lună
Cărări de durere în stirpea-mi străbună,
Când moşii, strămoşii, mureau pentru ţară
Şi nu se lăsau cuprinşi de ocară
Arzând lanul verde şi apa-n fântâni
Fără de sfaturi de la străinii nebuni.

I-aş da maluri noi, chiar pentru vecie
Şi-aş concerta sus pe val simfonie,
I-aş spune şi brizei să fie domoală,
Dar bocetul mării ades mă răscoală,
Cu toţii-am pierdut bătălia cu ţara,
Astăzi conduce prostia, ocara,
Pe ales nu îl doare glia străbună,
Doar banii ce-i negrii îl mai îmbună,
Pufneşte cu ţâfnă şi strigă lozinci
A uitat că-a purtat pe vremuri opinci,
Că şi munţii şi marea sunt româneşti
Că fluviul şi delta nu sunt doar poveşti,
Că are onoarea să pună o piatră
La binele obştii, la glia din vatră,
Să scuture munţii ce aur rodesc
S-alunge-n prizon, hoţii noi ce roiesc.

Privesc abătut şi plâng resemnare,
Marea în spumă, în mine mă doare,
La cine să urlu, la cine să strig
M-apucă aşa printre lacrimi un frig
Îmi tremură gândul a neputinţă
Mi-a murit şi cea din urmă dorinţă,
Sunt condamnat la durere pe viaţă,
Şi bătut cu mânie în a Victoriei Piaţă.

De acelasi autor:

Cortina

Agricultor la 2 Mai

Femeia pur si simplu

 

Autor: Mihail Janto

Așteptări pierdute-n beznă,

astăzi, căi spre pribegie,

umbre triste pân´la gleznă,

doar minciuni și doar hoție.

 

Tot vorbind de libertate,

ați vândut țară și glie,

minți secate, guri spurcate,

vă-necați în avuție.

 

Cumpărați câte-o icoană,

pentru suflete în foame,

și călcați peste o rană,

peste trupurile-orfane.

 

În zadar priviți azi cerul,

l-ați umplut doar cu păcate…

nu vedeți nici adevărul,

nu cunoașteți demnitate.

 

Adevăru-i taina morții,

restul n-are nici valoare,

câți cerșesc în fața porții,

nu vă pasă, nu vă doare.

 

Noi, în carnea neputinței,

ne-am pierdut și omenia,

proști–șterg urmele științei,

să trăiască nebunia.

 

Unui hoț și-altui nemernic,

nici tu cinste, nici tu teamă…

hulind pe cel cucernic,

poate toți ne bagă-n seamă.

 

Văd doar chipuri resemnate,

ne-a rămas doar câte-o ie;

te-au vândut pe jumătate,

suflet drag, Tu, Românie…

 

De acelasi autor:

Nimic nu-mi datorezi

Ultimul suras

Te apropii tacut

 

 

OCROTEȘTE-I PE ROMÂNI

Autor: Gabriel Ionescu 

 

Tu Doamne, ocroteste-i pe Români.
Dar nu pe toți. Numai pe patrioți.
S-au adunat în Țară-atâți nebuni,
Că nu ii mai deosebești pe Buni, de hoți
.
Sunt mulți din cei trimiși cu trebi, afară,
Ce au uitat și unde s-au născut.
Pentru câțiva arginți fac de ocară ,
Și își bat joc de cei ce i-au crescut.

Chiar de curând, o javra neromână
Cerea să ni se ia dreptul de vot .
La graniță, soldați cu pușca-n mână,
Când se întoarce, să-i dea peste bot.

Alt individ, un lăutar afon,
Ales de proști drept șef la un partid,
Dus la americani pe post de gramofon,
Își punea Țara lui, cu spatele la zid.

O altă fostă procuroare comunistă,
Și Mare, mare amatoare de tărie ,
Susține afară, lucruri care nu există
Și aduce Țară-atâți prag de nebunie

Și ca să punem o bomboană pe colivă,
Mai vine și un amărât de-ambasador,
Tratează Parlamentul ca pe o Cooperativă,
Nesocotind voința-ntregului Popor.
.
Și as putea continua mai multe strofe.
Denigratori de țară-avem destui .
Cozi de topor, provocatori de catastrofe,
Hastag Rezist, ce și-au pus cinstea-n cui.

Tu Doamne, ocroteste-i pe Români .
Avem în Țară și Români de omenie .
Sunt Oameni Mândri, muncitori. Sunt cei mai buni.
Adu-ne Doamne și puțină bucurie.

Sunt voci ce zic că din Carpați, vine Mesia,
O fi, n-o fi, e-un adevăr ce numai Tu il știi.
Dar ocrotește Doamne România,
Ia-i Tu pe răi.. și du-i. Dar, în pustii.

Țara e azi, cu mult mai dezbinată,
Decât era când aveam Domnul, pus de Poartă.
Parcă-i nebună, lumea asta toată,
Când ni se ia tăcem, când ni se dă zbierăm. Ce soartă.

Tu Doamne, ocrotește-i pe Români.
Dar dă-le Doamne și mintea din urmă.
Fă-i să își amintească Doamne de străbuni,
Și scoate-i Tu, pe cei mai buni , din turmă.

De acelasi autor: 

Albastru peruzea

Cadere libera

 

 

 

 

Autor: Violeta Butnariu

Mi-e dor de tine,tara mea frumoasa,
Mi-e dor de munte si mi-e dor de mare,
Mi-e dor si amintirea ta ma doare,
Caci te-am lasat ..O sa ma-ntorc acasa!

Mi- dor de tine glia mea strabuna,
Caci astazi parca nu mai recunosc,
Din fata mandra care tu ai fost,
Decat blandetea ta de tara buna!

Mi-e dor,atat de dor imi este -ncat,
Asi strange vanzatorii tai ,de gat!

LA MULTI ANI ROMÂNIA! LA MULTI ANI PRIETENI!
LA MULTI ANI,ROMANI DE PRETUTINDENI

Autor: Ştefan Doroftei Doimăneanu

Tu ţară de vis, tu bucată de rai
De milenii te-ai aflat la răscruce
Furată de hoţi, din trei inimi vibrai
Dar toate purtau o singură cruce.

O cruce cu graiul din sânge latin,
Valah, ardelean, moldovean de la Prut,
Mai toţi adunaţi pe un arc catpatin
Mereu au visat şi-n unire-au crezut.

Crucea purtând-o, sfidau prin milenii
Pe toţi ce rupeau din bucata de rai,
Au fost răstigniţi pe crez, pe vecernii.
Rămas-au aici pe piciorul de plai.

Plângeau alte cruci prin noi cimitire,
Alţi fii adunând după lungi bătălii,
Şi toţi ce piereau dorindu-şi unire
În cruci înoptau ca fantomele vii.

Dar jertfele lor primit-au răsplată,
Cu sângele scurs au semnat pe drapel,
Unirea cea mare, de cer dezlegată
S-a-ntors la români, răspunzând la apel.

Sfinxul priveşte o cruce pe munte,
Se-nchină pios la martirii şoimani,
Zâmbeşte destins la piscuri cărunte…
Ce iute-au trecut o sută de ani!