FRUMOASA MEA…

Autor: Aurelia Oancă

Frumoasa mea cu ie românească,
Mi te-ai ascuns în inimă cu dor,
Cu zâmbetul de floare tinerească
Mă vei atrage până am să mor.

Nu ştiu pe lume mai frumoasă fată,
Nici dor mai mare ca şi dorul meu,
Aşa ai fost de Dumnezeu lăsată
Şi dorul meu e de la Dumnezeu.

Frumoasa mea cu ie românească
Primeşte darul care ţi-l aduc,
Ajută astăzi dorul să-nflorească,
Nu mă lăsa să umblu ca năuc.

Din stele eu am adunat parfumul,
Ce ţi l-am pus în pletele zglobii,
Nu vreau să se împrăştie ca fumul
Sau să alerge ca doi bidivii.

Cercel am pus în mândra ta ureche,
Chiar lunii eu în dar i l-am cerut,
Să fii frumoasă, fără de pereche,
Ca floarea, nu un chip de împrumut.

Frumoasa mea cu ie românească,
Te voi purta mereu în gândul meu,
Iubirea mea va face să rodească,
Tot ce-i frumos şi e în jurul tău !

 

De acelasi autor: 

Luna-ndragostita

Plange istoria

Pe noul drum

 

TRICOLORUL NOSTRU

Autor: Aurelia Oancă

 

Din pământ și-a luat culoarea
Roșie de sânge pur,
Ce s-a scurs din grele lupte
Pentru-al patriei contur.

Galbenul luat din lanuri
Mângâiate lin de soare,
Pentru pâinea dulce-a țării
Care mândru nume are.

Din azur și din izvoare
A luat albastrul clar,
Construind peste pământ
Curcubeul ca hotar.

Tricolorul nostru este
Flamura de libertate,
Pentru neam și pentru țară
Este simbol de dreptate!

 

De acelasi autor: 

Luna-ndragostita

Plange istoria

Pe noul drum

HORA

Autor: Aurelia Oancă

Pictura: Carmen Coca

 

În dans frenetic se adună

Toți oamenii din satul meu,

Iar pașii lor bătuți pe humă

Sunt dar lăsat de Dumnezeu.

 

În ritmul muzicii ei cheamă

Străbunii îngropați în glie,

Prin degete de flori se-ndeamnă

Și-n tril gingaș de ciocârlie,

 

În straie colorate este

Povestea horei de la noi,

Ce are lunga ei poveste

Cusută-n strune și-n cimpoi!

 

De acelasi autor: 

Imi cer iertare

Floarea sarutului

Val cu val

Eu port iia românească

Autor: Teodora Dumitru

Eu port iia românească pentru că mi-e drag de ea ,
Nu pentru că mă obligă sau mă roagă cineva !
Eu port iia românească pentru că aşa simt eu ,
Când o-mbrac îmi simt aproape rudele , tot neamul meu !

Când o port o văd pe buna, hărnicuță, la razboi ,
Cum țesea în seri de iarnă, pânză albă pentru noi !
Îi văd mâinile dibace cum cosea râuri de flori ,
Până când cântau cocoşii şi veneau ai zilei zori !

Eu port iia strămoșească , pentru că în ea găsesc ,
Tot frumosul şi tot dorul , neamului meu românesc !
O zăresc pe străbunica secerând lanul de grâu,
Îmbracată-n iia sfântă, spălâlnd rufele la râu !

Când adie vântul verii o simt peste trupul meu ,
Ca pe-un dar venit din timpuri ,mângâiat de Dumnezeu !
Şi văd fetele frumoase, harnice în şezători ,
Cosând cu migală multă, pe ie , râuri de flori !

Toate florile crescute pe întinsele câmpii,
Le-au cusut cu dibăcie pe pânza frumoasei ii .
Când o port , îmi este bine, fiindcă simt în jur , mereu ,
Tot frumosul şi tot dorul care-l poartă neamul meu !

De acelasi autor: 

Sfarsit de primavara

Spre casuta de la tara

Urari pentru copiii lumii…

PLÂNGE ISTORIA

Autor: Aurelia Oancă

Ne plânge azi istoria-ntristată
Cu lacrimi de noroaie și puhoaie,
Și cu dușmani ce vor țara tăiată
Bucăți pentru murdarele gunoaie.

Săriți români! Azi jalea ne cuprinde
Pământul tot și tot ce-i românesc,
Cei mari nu știu decât a da, a vinde,
Hotarul țării dulce, strămoșesc.

Eroii morți pentru a noastră glie,
Nu au puterea să ne fie braț,
În lupta pentru tine, Românie!
Și ce-i mai rău, că nu mai suntem frați!

Nici goarna de trezire nu se-aude,
Ne năpădesc dușmanii ce-au mușcat,
Din trupul țării și cu fețe hâde
Aleargă peste noi cu chip mascat,

În mielușei ce se ascund în turmă,
Apoi ridică sabia fățiș,
Lovesc în noi cu ura lor străbună
Ce este pentru patrie tăiș.

Am fost prea buni și i-am lăsat să-și facă
O viață pe pământul românesc,
Acum deschid urâta, hâda falcă
Peste tot neamul meu și îndrăznesc,

Să urle ca șacalii răi din junglă
Spre cei ce-n casa țării i-au primit,
O, Doamne! Pune mâna ta și îi alungă
Și lasă al meu neam mai liniștit!

 

De acelasi autor: 

Pasi de primavara

O mare de culoare

Nu vreau sa fiu

COPIL DE ROMÂNIE

Autor: Aurelia Oancă

Ca ceara se topește-n mine jalea
Și curge-n lacrimi grele spre pământ,
Unde-și croiește chiar și-n stâncă valea
Formând în drum un fluviu din cuvânt.

Din rădăcini de suflet ies spre soare
Dureri ce-au înghețat tot așteptând,
Dar viața se trăiește, și când moare
Se-ascunde-n ceara vremii, picurând,

În sufletul rănit de doruri grele
Și în fitilul care arde-ncet,
Iar fumul negru face peste ele
Povești ascunse-n grote de ascet.

Mai iau încet o lacrimă fierbinte
Și o presez cu zâmbetul firav,
Apoi o pun pe lumânări, cuminte
Și-aștept un leac în sufletul bolnav.

Voi plânge-ntruna pentru a mea glie,
Voi scrie-n versuri oful meu pribreg,
Voi fi mereu copil de Românie
Și voi muri în suflet cu-al ei drag!

 

De acelasi autor:

Dulci stele albastre

Taceri

Raiul nostru

RAIUL NOSTRU

Autor: Aurelia Oancă

Pictură:Galeria Romica Alexandru

Când roua dimineții se trezește
Și se înalță ca un nor de fum,
Ușor prin ramuri vântul poposește
Și razelor croiește magic drum.

În fiecare frunză cântă doina
Uitată peste câmpul înverzit,
Ce își petrece în căpițe noima
Cuprinsă în cuvântul auzit,

De moșii noștri ce doinesc sub glie,
Un cântec despre raiul pământesc
Și fluierul de soc ușor mângâie
Tot ce-au ascuns în suflet omenesc.

Păzește raiul omule, căci mâine
Vei plânge după el prin văgăuni,
Vei duce viață grea, ca și un câine
Ce a distrus tot raiul și-n tăciuni,

A pus nădejdea și speranța noastră
Și dorul scris în iarba de sub noi,
Vor curge lacrimi calde într-o glastră
Când raiul nostru va fi doar gunoi!

 

De acelasi autor: 

La poalele padurii

Steluta

9 Mai 1877

PLÂNGE ȘI CERUL

Autor: Aurelia Oancă

Cu lacrimi grele plânge cerul
Din norii negri adunați,
Peste pământul din Carpați,
Ce-n brazda lui poartă misterul
Dar care-i zguduit de frați.

Și ape tulburi se revarsă
Purtând în valul zbuciumat
Tot ce e rău și e damnat,
Dar care-n gloate ura varsă
Și-o zguduie neîncetat.

Din munții goi și fără cetini
Se scurge jalea-n rădăcini
Și plânsul semănat de câini
Ce se prefac a fi prieteni
Apoi legându-ne de mâini.

Unde s-a dus a noastră fală?
Unde mai este-acum mândria?
Că suntem fii de România
Dar care au-acum zăbală
Ce-i țin în hățuri omenia.

Unde ești țara mea frumoasă?
Unde sunt fiii tăi viteji?
Care-au luptat și au stat treji
Păzindu-te că erai casă!
Acum suntem doar bieți betegi!

 

De acelasi autor: 

La poalele padurii

Steluta

Meditatie

 

9 MAI 1877

Autor : Aurelia Oancă

Pe cât sânge și pe câte oase
Se așază fericirea noastră ?
Veșnicia peste ele coase
Iarba verde și o floare-n glastră.

Stau străbunii duși în altă lume
Să vegheze tot ce azi avem,
Adunând în ei grele cutume,
Dar cu gând la noi, ei nu se tem.

Protejați să fim mereu de jertfa lor,
Noi ar trebui să nu uităm,
Sub pământ și-n cer rănile dor,
Deci, pios omagiu să le dăm.

Oricâte cuvinte noi am spune
Nu vor fi deajuns să mulțumim,
Dar un gând frumos cununi va pune
Peste jertfa-mpinsă la sublim.

De aceea vin c-o rugăminte
Osanale azi să înălțăm,
Nu-i nevoie de multe cuvinte
Doar că îi iubim și nu-i uităm !

 

De acelasi autor: 

Floare de colt

Trupul tarii

Alge

ODĂ EROILOR

Autor: Aurelia Oancă

Să nu te rușinezi că îți iubești pământul,
În el sunt oase triste ce stau de veghe-n veci,
A celor care-n vremuri au apărat cuvântul
Și trupul țării tale, și drumul care-l treci.

Depune dar o floare și-o caldă rugăciune
La un mormânt sau altul sub care dorm eroi,
Ce-au vrut ca tu să fii om drept, nu plecăciune
Să faci la cei ce-n lume și-n suflete sunt goi.

Ridică-ți ochii tineri și vezi cum ei odată
S-au prăbușit în lupte de gloanțe secerați,
Ca noi să fim mai demni, cu fața mai curată
Nu târâturi pe glie și să trăim ca frați.

Deșteaptă-te române! Ridică-ți fruntea-n lume!
Și nu te rușina de mândră țara ta,
Ea este leagăn ție și-n brațe poart-un nume
De Românie mândră, de-o țară ce-i a ta!

 

De acelasi autor:

Floare de colt

Trupul tarii

Alge

 

 

TRUPUL ȚĂRII

Autor: Aurelia Oancă

Izvor de frumusețe, izvor de paradis,
Trimis-a-n lume Domnul prin fiul său promis,
Când omul peste lume n-a mai putut clădi
Decât ură și jale, în toate el zidi.

El raiul ni-l arată în tot ce-i pământesc,
În tot ce este viață și-n cei ce se iubesc,
Dar omul nu mai vede, e orb, și mut, și surd,
Ridică ziduri-nalte chiar până la absurd,

Îngroapă sub betoane comori și amintiri
Sub poleiri cu aur îngroapă dulci zidiri,
De la strămoși lăsate ce-s îngropați în glie,
Ca noi să le cinstim și să veghem se știe.

Hotarele ce-s sfinte zidiri de catedrale
Ce au altarul veșnic în inimile sale,
A țării noastre scumpe ce ruga și-o depune
Pe munții săi cei falnici, și șesu-i rugăciune.

Dar azi ne frâng dușmanii de-aici și de afară
Și taie trupul țării ca pe o hâdă fiară,
Dar nu uită să-și umple cu aur sacul lor
Uitând că mulți în țară de frig și foame mor!

 

De acelasi autor: 

Atata nedreptate

De vrei sa stii

Sa prind o stea

TRICOLORUL LUI DUMNEZEU

Autor: Aurelia Oancă

Dumnezeu trimite semne
Pentru noi, cei ce trăim,
Țara noastră să însemne
Darul ce îl moștenim.

Din străbuni comori lăsate
Să le îngrijim cu drag,
Sunt pentru posteritate
Semne c-am trecut un prag,

Spre o lume minunată
Care a sădit în noi,
Sufletul și totodată
Ridicarea din noroi.

Semnele pe cer se-arată
Într-un răsărit superb,
Tricolorul fără pată
Substantiv urmat de-un verb.

A iubi, acesta-i verbul,
A iubi, acest pământ,
A iubi, marea și cerul,
Munți și ape-ntr-un cuvânt!

 

De acelasi autor: 

Atata nedreptate

De vrei sa stii

Sa prind o stea

ATÂTA NEDREPTATE

Autor: Aurelia Oancă

Când văd atâta nedreptate-n țară
Și-atâta ură între frați de-un sânge,
Îmi plânge inima și-ar vrea să piară
Tot ce e rău și viața noastr-o frânge.

Sub măștile de iubitori de țară
Se-ascund fantome ce doresc ca noi
Să fim iar slugi puterilor de-afară
Și viața noastră dată la gunoi.

Îmi pun mereu aceeași întrebare,
Cum de nu văd noroiul ce se zbate
Sub amețite pături mișcătoare
Ce peste noi puhoiul vor abate.

Iubirea de moșie nu mai este
Acel puternic zid ce-n vremi era
O pavăză pentru popor, ci este
O cerșetoare, asta-i țara mea.

Nu îi vedem pe toți cum se îmbuibă
Și-și fac averi sau joacă al lor dans,
Cei mulți, săraci și nevoiași incumbă
Doar datoria de-a fi duși de nas.

Când Doamne, vor vedea dreptatea
Și adevărul care-i preș pe jos,
Celor ce vor ca noi să n-avem partea
De țara noastră și de-al ei folos!

 

De acelasi autor:

Pagina Aurelia Oancã

Stanca timpului

Doi pui

 

La Covorul Păcii ţes.

Autor: Ştefan Doroftei Doimăneanu

Ţes câmpii ca în poveşti
În hotare româneşti,
Ţes Muntenia cea sfântă
Cu Ardealul făcând nuntă,
Ţes Moldova-n floare dabă
Prinsă-n ia Basarabă,
Ţes munţii cu creste albe
Râuri adunate-n salbe,
Ţes turme ce cerbi şi ciute
Prin pădurile tăcute,
Lupi ce urlă-n nopţi la lună
Când cu cerul se cunună,
Ţes cocori şi pescăruşi
Şi enoţi şi măgăruşi,
Iar în valurile mării
Răsărit pe fruntea zării.

Ţez Dunărea la cazane
Cum se zbate în frisoane,
Ţes cascade ţes şi peşteri,
Ţes Brâncuşi şi noi alţi meşteri,
Ţes pe Blaga, pe Sorescu
Pe Nichita, Păunescu,
Eliade şi Enescu
Pe Ţuţea şi Eminescu,
Ţes stoluri de stârci în deltă
Lângă trestia cea zveltă,
Ţes cum marea-nghite fluviul
Risipid prin val deluviul,
Pe căluţii cei sălbatici
Năzdrăvani şi singuratici,
Ce aleargă-n libertate
Prin grinduri de vânt certate,
Ţes seninu-n toiul nopţii
Cu stele pe fresca bolţii,
Ţes şi visul ţes şi dorul,
Ţes iubirea ţes fiorul.

Şi aşa cum e firesc
Covoraşul românesc,
Va fi prins de mâini dibace
La covorul Pentru Pace.

De acelasi autor: 

Femeia

Dorul

Cortina

 

Tristeţea mării
Autor:Ştefan Doroftei Doimăneanu

Rafale de vânt îmi mătură chipul,
Plajele, iar şi-au pierdut tot nisipul,
Valuri în valuri se frământă de zor,
Neptun sângerează privind prin vizor,
Farul răsare pe mantia mării,
Timpul se scurge în unda uitării,
Caii aleargă spre carul cel mare,
Cerul dansează cu fulgi de ninsoare.

Marea îmi urează numai de bine,
Cu ochi obosiţi se uită la mine,
M-atinge cu stropi şi-ntruna îmi cere
Să-i dau ţărmuri noi, să aibă iar vrere,
Să poată dormi şi ea liniştită,
De zei pământeni fiind ocrotită,
În vara de foc turişti să primească
De arşiţa zilei pe toţi să-i ferească.

Privesc abătut spre zarea fierbinte
Vâslesc printre nori, privesc înainte,
Şi caut în sensuri, şi caut în lună
Cărări de durere în stirpea-mi străbună,
Când moşii, strămoşii, mureau pentru ţară
Şi nu se lăsau cuprinşi de ocară
Arzând lanul verde şi apa-n fântâni
Fără de sfaturi de la străinii nebuni.

I-aş da maluri noi, chiar pentru vecie
Şi-aş concerta sus pe val simfonie,
I-aş spune şi brizei să fie domoală,
Dar bocetul mării ades mă răscoală,
Cu toţii-am pierdut bătălia cu ţara,
Astăzi conduce prostia, ocara,
Pe ales nu îl doare glia străbună,
Doar banii ce-i negrii îl mai îmbună,
Pufneşte cu ţâfnă şi strigă lozinci
A uitat că-a purtat pe vremuri opinci,
Că şi munţii şi marea sunt româneşti
Că fluviul şi delta nu sunt doar poveşti,
Că are onoarea să pună o piatră
La binele obştii, la glia din vatră,
Să scuture munţii ce aur rodesc
S-alunge-n prizon, hoţii noi ce roiesc.

Privesc abătut şi plâng resemnare,
Marea în spumă, în mine mă doare,
La cine să urlu, la cine să strig
M-apucă aşa printre lacrimi un frig
Îmi tremură gândul a neputinţă
Mi-a murit şi cea din urmă dorinţă,
Sunt condamnat la durere pe viaţă,
Şi bătut cu mânie în a Victoriei Piaţă.

De acelasi autor:

Cortina

Agricultor la 2 Mai

Femeia pur si simplu

 

Autor: Mihail Janto

Așteptări pierdute-n beznă,

astăzi, căi spre pribegie,

umbre triste pân´la gleznă,

doar minciuni și doar hoție.

 

Tot vorbind de libertate,

ați vândut țară și glie,

minți secate, guri spurcate,

vă-necați în avuție.

 

Cumpărați câte-o icoană,

pentru suflete în foame,

și călcați peste o rană,

peste trupurile-orfane.

 

În zadar priviți azi cerul,

l-ați umplut doar cu păcate…

nu vedeți nici adevărul,

nu cunoașteți demnitate.

 

Adevăru-i taina morții,

restul n-are nici valoare,

câți cerșesc în fața porții,

nu vă pasă, nu vă doare.

 

Noi, în carnea neputinței,

ne-am pierdut și omenia,

proști–șterg urmele științei,

să trăiască nebunia.

 

Unui hoț și-altui nemernic,

nici tu cinste, nici tu teamă…

hulind pe cel cucernic,

poate toți ne bagă-n seamă.

 

Văd doar chipuri resemnate,

ne-a rămas doar câte-o ie;

te-au vândut pe jumătate,

suflet drag, Tu, Românie…

 

De acelasi autor:

Nimic nu-mi datorezi

Ultimul suras

Te apropii tacut

 

 

OCROTEȘTE-I PE ROMÂNI

Autor: Gabriel Ionescu 

 

Tu Doamne, ocroteste-i pe Români.
Dar nu pe toți. Numai pe patrioți.
S-au adunat în Țară-atâți nebuni,
Că nu ii mai deosebești pe Buni, de hoți
.
Sunt mulți din cei trimiși cu trebi, afară,
Ce au uitat și unde s-au născut.
Pentru câțiva arginți fac de ocară ,
Și își bat joc de cei ce i-au crescut.

Chiar de curând, o javra neromână
Cerea să ni se ia dreptul de vot .
La graniță, soldați cu pușca-n mână,
Când se întoarce, să-i dea peste bot.

Alt individ, un lăutar afon,
Ales de proști drept șef la un partid,
Dus la americani pe post de gramofon,
Își punea Țara lui, cu spatele la zid.

O altă fostă procuroare comunistă,
Și Mare, mare amatoare de tărie ,
Susține afară, lucruri care nu există
Și aduce Țară-atâți prag de nebunie

Și ca să punem o bomboană pe colivă,
Mai vine și un amărât de-ambasador,
Tratează Parlamentul ca pe o Cooperativă,
Nesocotind voința-ntregului Popor.
.
Și as putea continua mai multe strofe.
Denigratori de țară-avem destui .
Cozi de topor, provocatori de catastrofe,
Hastag Rezist, ce și-au pus cinstea-n cui.

Tu Doamne, ocroteste-i pe Români .
Avem în Țară și Români de omenie .
Sunt Oameni Mândri, muncitori. Sunt cei mai buni.
Adu-ne Doamne și puțină bucurie.

Sunt voci ce zic că din Carpați, vine Mesia,
O fi, n-o fi, e-un adevăr ce numai Tu il știi.
Dar ocrotește Doamne România,
Ia-i Tu pe răi.. și du-i. Dar, în pustii.

Țara e azi, cu mult mai dezbinată,
Decât era când aveam Domnul, pus de Poartă.
Parcă-i nebună, lumea asta toată,
Când ni se ia tăcem, când ni se dă zbierăm. Ce soartă.

Tu Doamne, ocrotește-i pe Români.
Dar dă-le Doamne și mintea din urmă.
Fă-i să își amintească Doamne de străbuni,
Și scoate-i Tu, pe cei mai buni , din turmă.

De acelasi autor: 

Albastru peruzea

Cadere libera

 

 

 

 

Autor: Violeta Butnariu

Mi-e dor de tine,tara mea frumoasa,
Mi-e dor de munte si mi-e dor de mare,
Mi-e dor si amintirea ta ma doare,
Caci te-am lasat ..O sa ma-ntorc acasa!

Mi- dor de tine glia mea strabuna,
Caci astazi parca nu mai recunosc,
Din fata mandra care tu ai fost,
Decat blandetea ta de tara buna!

Mi-e dor,atat de dor imi este -ncat,
Asi strange vanzatorii tai ,de gat!

LA MULTI ANI ROMÂNIA! LA MULTI ANI PRIETENI!
LA MULTI ANI,ROMANI DE PRETUTINDENI

Autor: Ştefan Doroftei Doimăneanu

Tu ţară de vis, tu bucată de rai
De milenii te-ai aflat la răscruce
Furată de hoţi, din trei inimi vibrai
Dar toate purtau o singură cruce.

O cruce cu graiul din sânge latin,
Valah, ardelean, moldovean de la Prut,
Mai toţi adunaţi pe un arc catpatin
Mereu au visat şi-n unire-au crezut.

Crucea purtând-o, sfidau prin milenii
Pe toţi ce rupeau din bucata de rai,
Au fost răstigniţi pe crez, pe vecernii.
Rămas-au aici pe piciorul de plai.

Plângeau alte cruci prin noi cimitire,
Alţi fii adunând după lungi bătălii,
Şi toţi ce piereau dorindu-şi unire
În cruci înoptau ca fantomele vii.

Dar jertfele lor primit-au răsplată,
Cu sângele scurs au semnat pe drapel,
Unirea cea mare, de cer dezlegată
S-a-ntors la români, răspunzând la apel.

Sfinxul priveşte o cruce pe munte,
Se-nchină pios la martirii şoimani,
Zâmbeşte destins la piscuri cărunte…
Ce iute-au trecut o sută de ani!