ȘI COPACII PLÂNG UNEORI
Autor: Mari Lena Stefan
Plânge copacul din deal, uitat în nepăsare,
cu trunchiul bătrân, răsucit când spre sud,
când la stânga, când la dreapta și când spre vale;
de încercări: geruri, furtuni și de soare. Parcă moare.
Coroana-i acum doar brațe scheletice, descărnate.
Pare că un sculptor puturos, din pământ lutos
l-a croit, l-a modelat și a uitat să îl termine.
Mlădițe de crengi, de mult nu-i mai cresc.
Bătrân acum, aspru și veșted îi este trunchiul,
iar flori…nu mai are de mult, sus în creștet.
Acum este iarnă, un ger crunt, zăpadă și noapte.
De jur-împrejur nu mai se aud copii cu ale lor larme.
De șoapte și frământări ale multor iubiți, pe sub poale
nici că mai poate fi vorba. Ei se ascund mai departe.
Doar câte-un câine mai înrăzneț își lasă urma.
Tristețea lui e copleșitoare. Mi se pare că plânge.
E lemn. A rămas aproape un ciot-găunos,
iar zarea se vede prin el, în umbre pierdute.
Îl privesc și eu cu- adâncă tristețe. Cu el plâng!
Sub coroana-i cândva bogată, ades mulți copii
ne jucam. Rupeam frunze, flori și-i adunam poame.
La umbra-i prietenoasă ne răcoream. Ne hârjoneam.
De- a ”va-ți-a ” ne jucam, ne urcam sus pe crengi
și ne ascundeam printre ramuri.
Ne chinuiam agățați, să-i ajungem până în coamă.
Chiar eu,deși eram doar un crâmpei, un boț de om,
printre crengi mă pitulam.
Acolo, tocmai sus de tot m-a înțepat și o albină.
Acum, eu sunt mare, un om adult, cu suflet încă de prunc.
Îl mângâi tăcut. Îl mângâi plângând
Nu mai tresare ca ieri.E trist în uitare.
Frunza nu-i mai foșnește.
E trist, aspru, găunos, rece și… plânge.
De sus, o lacrimă omenească parcă,
pe obrazu-mi și el trist se prelinge.
Se unește cu ce plâng și eu,dar…
nu-s fericite de revedere. Sunt doar ude.
Mă rog în gând la mama natură
să aibă milă de el, și dacă poate să-l vindece.
Îmi iau cu greu ”la revedere”,
un dureros ”bun rămas” (suspinând ).
Nu am nici măcar o îndoială că nu e finalul.
Agale spre casă pașii mă poartă oftând.
Sunt frânt! La noapte, cu siguranță
îl voi visa murind. Nu vreau să-l văd!
Nu vreau să-l aud! Îmi este prea greu!
Încui bine ușa. Închid și fereastra
Sting și lumina din sălindar.
Sunt singur și eu, un bătrân adult
și… ca pomul neștiut și tăcut.
Trist, o umbră uitată pe-acest Pămănt.
Omul ca pomul. Pomul ca omul;
Și…un ultim cuvânt de-al meu pentru el:
ADIO!
De acelasi autor:
Trandafirul meu galben
Un nou ”scandal”
Sunt Elana, dar pot fi orice
Cumpara acum cartea Binecuvantare si chin si benefiezi de transport gratuit oriunde in lume!
Volumul de debut al autoarei Mihaela CD, Binecuvantare si chin , ne ofera un vast buchet de sentimente parca traindu-si viata prin poezie. Volumul viu colorat contine imagini din arhiva personala. Un volum amplu, structurat in 17 capitole cu tematica diversa.Vei primi in dar un semn de carte si un cupon de reducere de 30% la urmatoarea carte. Livrare gratuita oriunde in lume!. Comanda acum!
Dacă ți-a plăcut:
Apreciază Încarc...
