
Autor: Mircea Trifu
Uite, îmi sângerează vorba, mamă,
De visul vrea în brațe să te strângă,
Vinovăția-i barca, doar c-o ramă,
Ce-și lasă urma-n cerc să plângă.
Dă-mi, mamă, mâna pe fereastră,
Sunt vântul venit să ți-o sărute,
Miroase-a lapte dimineața noastră,
Încă-s copil, doar nopțile-s crescute.
Mai naște-mă, măicuță,-a doua oară,
Dar ține-mă pe prispă lângă tine,
Din poala ta, eternă primăvară,
Sunt un plecat cu iarna-n mine.
Mai iartă-mă acum ca altădată,
Am întrebat dar nu destul de tare,
Pe brațul tău m-ai dojenit odată,
Spune, măicuță, dacă te mai doare?
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
