
RADIO PRODIASPORA LA 13 ANI
Pe calea undelor, de 13 ani, Radio ProDiaspora unește sufletele tutu-
ror celor ce simt românește, prin emisiunile realizate de oameni inimoși,
într-un evantai de tematici ce răspund unor majore cerințe contemporane.
La pupitru de comandă, nu știu cum poate dilata sau comprima
timpul, pe care cu atâta generozitate doamna ECATERINA KATI
CÎMPEAN din România, cea care a pus bazele, conduce și coordonează
emisiunile, îl dedică bunului mers al acestei prestigioase ramuri a radio-
ului, alături de celălalt manager, în persoana domnului ROBERT
LANDMANN din Germania. Mereu prezent pe multe baricade e și ini-
mosul șlefuitor al cuvântului – românul stabilit în Australia, redactorul-șef
GEORGE ROCA.
În anii grei ai pandemiei, de forțată izolare, dar și acum, în zilele de
,,foc și moarte”, ce ne bat cu insistență la hotare, Radio ProDiaspora ne-a
fost și ne este punte, pod de lumină, de înțelepciune, de poezie, cântec, ali-
nare, ce ne însoțește, este mereu la datorie și ne luminează cu câte-o bucu-
rie. Unindu-ne prin vise renăscute cu muzică, poezie sau povețe, cu pil-
dele ce-s sfinte, cu numeroase-nvățăminte, ne-a adunat prin fire de eter
din patru zări, uimiți, cu bucurie.
Emisiuni de artă, de cultură… Emisiuni cu dragoste făcute, conduse,
dirijate cu talent, de oameni inimoși, precum se știe… Toți solidari într-un
imens efort, purtându-ne pe ramuri de credință, oprindu-se-n efortul ce-i
știință, KATI ne oferă ,,Viața în pași de dans”; cântăm cu FILIP MARIAN.
CORNEL COSTEA, cu ,,Florile inimii”, de suflet ne vorbește, în timp
ce STELIAN AVRAM un ,,Weekend Party” mânuiește… ,,În căutarea dru-
mului comun” – MIOARA GRAM, din California, ne-arată al ,,Artei, al
Științei și al Religiei” țel, ca în ,,oceanul cunoașterii” să ne scăldăm cule-
gând ale ,,înțelepciunii perle” cu NICOLETA NICOLAE, în timp ce ,,Dia-
logul cultural” e a lui GILBERT GHICOLESCU alinare.
CRISTINA OPREA ne-oferă ,,Esențe culturale”, iar NICOLAE
TETCU ne conduce „Dincolo de orizont”, căci la răscruce, de pierdem
drumul drept, ne va ghida cu ,,Sensul Giratoriu” chiar o floare –
CAMELIA FLORESCU, care-i încântare. Tot ,,flori”, dar ,,ale inimii” răsa-
duri, sunt replantate de CORNEL COSTEA.
Cultura, arta sunt la ele acasă! ,,Călătorind prin lumea artei”, ghid ne
este RAUL PETRUȘE, iar la ,,Art respect” suntem cu ELENA MOISA la
pupitru. ,,Așa-i neamului nostru dat” cu ROBERT DAMIAN; în timp ce
ADRIAN ARDELEAN ne face ,,Ardelean show”.
Cel hâtru – BIHOLAR BUCȘĂ CORNEL – ne poartă-n ,,Universul
gândurilor” sale, prilej de bucurie și-ncântare.
C-așa-i românul, tot mereu bate ,,La porțile dorului”, cu GELU
SEVERIN, iar ,,La streșina satului românesc”, ghid ne e RODICA
MANCIU.
La Radio ProDiaspora e și ,,Lumea cu povești” a TEONEI
RĂCHERIU, dar și a THEODOREI ANDRE PETER – două mari vedete,
deși, ca ani, sunt doar frumoase fete. Mai e și ,,Prichindel – teatru radio-
fonic pentru copii” sub bagheta lui ION STELIAN, emisiuni care ne întorc
în anii calzi și luminoși ai copilăriei.
La Radio ProDiaspora toate-s ,,Emoții și iubire”, când clapele sunt
dirijate de ANIȘOARA LAURA MUSELIN și de MARIAN FLORIN
NICOLAE, iar VIOREL VINTILĂ ne aduce pe calea undelor ,,Tonomatul
Oldies”.
Din Viena, cu succes, GABRIELA RAUCĂ administrează a undelor
frumos demers! Căci doar suntem ,,Români pentru români” cu MIRCEA
RUS și SERGIU BUNGĂNDEAN! Și astfel, mereu suntem în ,,Magic
Romance”, grație lui ADRIAN GELU RADU.
Radio ProDiaspora – un colectiv ce știe să ne ducă pe aripi de eter în
universul cald, plin de mister, de dragoste de semeni și de glie, de o fră-
țească și frumoasă armonie între românii ce-s plecați de-ACASĂ, dar au în
suflet calda moștenire de a iubi averea strămoșească și slova cea-nțeleaptă
și frumoasă și cântecul, dreptatea, omenia, frumoasa demnitate și frăția!
***
Radio ProDiaspora e azi în sărbătoare!
s-a-mbogățit în ani
și e-o familie mare,
condusă și-ndrumată cu elan.
De am uitat vreun Nume,
mă scuzați!
La 15 ani,
promit,
veți fi notați!
Dar azi,
când
13 ani ați împlinit,
pe-ascultători
VOI
chiar i-ați și uimit!
,,LA MULȚI ANI!”
Noi
Vă urăm și permanent pe unde v-așteptăm!
Lucia-Elena Locusteanu,
România
Mai citește:
Cum pot să mă înscriu în clubul GOLD al revistei tipărite PPSM?
Cum pot publica si eu in revista?
COMANDA ANTOLOGIILE STELARIS -3 VOLUME!
GALA LAUREATILOR *GALA ARTELOR ediția a 5-a 2024- laureații din lumea întreagă
GALA ARTELOR a ajuns la ediția a V-a -31 august 2024 MONTREAL
CRONICA -Alexandrina Iurcu Bălan despre cartea CU SUFLETUL ÎN PALMA
Johnny Ciatlos-Deak-Cuvântul editorului ÎNTREBĂRI PENTRU MAI TÂRZIU de Mihaela CD
COPILUL BOBDEGRÂU de Al Florin Ţene -PREFATA-Johnny Ciatlos Deak
INVITAȚIE DE PARTICIPARE LA REVISTA tipărită nr 17/2024
ANA MARIA SURUGIU- lansarea cartii-INTREBARI PENTRU MAI TARZIU/QUESTIONS FOR LATER
EMISIUNI SALUT ROMANESC DIN MONTREAL-talk-show
Doneaza din suflet pentru sufletul tau

REVISTA TIPARITA NUMARUL 16 POEZII PENTRU SUFLETUL MEU
Cumpără numărul 16 al revistei de colecție Poezii pentru sufletul meu, cu numai 25 CAD .De o calitate excepțională imprimata color revista de colecție Poezii pentru sufletul meu este o revista trimestriala de literatura, arta și cultura ce iți aduce frumosul în suflet.
25,00 CAD

REVISTA TIPARITA CU NUMARUL 15
Cumpără numărul 15 al revistei de colecție Poezii pentru sufletul meu, cu numai 25 CAD .De o calitate excepțională imprimata color revista de colecție Poezii pentru sufletul meu este o revista trimestriala de literatura, arta și cultura ce iți aduce frumosul în suflet.
25,00 CAD

cartea INTREBARI PENTRU MAI TARZIU/ Questions for later FORMAT TIPARIT (softcover)
Cartea INTREBARI PENTRU MAI TARZIU/ Questions for later este o carte de reflecții și enunțuri motivaționale, bilingvă, scrisă în limba română și în limba engleză, care invită cititorul la reflecție și meditație asupra lucrurilor cu adevărat importante în viață, punandu-și întrebări la care s-ar putea să găsească răspunsul mai târziu.Cartea are 250 de pagini color și este împărțită în 17 capitole. COMANDA acum cartea in format tiparit si primesti livrare gratuita ( primele 100 comenzi) si un semn de carte gratuit.
55,00 CAD

cartea DORUL CUVINTELOR format TIPARIT (softcover)
Este un volum de poezii în limba română, care adună în paginile sale creații literare ale celor două autoare semnatare: Mihaela CD și Aurelia Rînjea. Poetele își manifestă dorul pentru plaiurile natale, copilărie, părinți, etc în versuri încărcate de emoție și iubire, rememorând dragostea pe care o au fiecare pentru cuvântul scris. Cartea reprezintă o împletire de două stiluri literare diferite, dar care împărtășesc aceleași valori. Cartea are 250 de pagini și conține cv urile literare ale celor două poete. Comanda volumul acum si primești transport gratuit(primele 100 de comenzi)
35,00 CAD

CARTEA RECOLORAREA CUVINTELOR FORMAT TIPARIT (SOFTCOVER)
Este o carte de eseuri, impresii, articole, recenzii și cronici literare în limba română, care invită cititorul să privească viața într-un mod optimist recolorând cuvintele în nuanțe vesele și pozitive, încărcând fiecare slovă în haina iubirii, a înțelegerii, a prieteniei. Cartea are 232 de pagini color și este împărțită în 7 capitole, însoțite de imagini reprezentative. Comanda cartea pentru a te bucura de transport gratuit (primele 100 de comenzi) si un semn de carte gratuit.
35,00 CAD

PACHETUL TRIO STELARIS -VOLUMELE 1-2-3 ANTOLOGIA STELARIS FORMAT TIPARIT (SOFTCOVER)
Antologiile STELARIS adună în paginile lor numeroși scriitori români contemporani de valoare incontestabilă, cu o strălucire interioară aparte, care răspândesc în jurul lor acea stare de bine de care, cu toții avem nevoie. Prin lucrările lor, conferă acestor antologii o aura stelară specifică, dăruind celor care doresc să le mângâie cu privirea, o lumină celestă, o sclipire proprie care încântă cititorul prin unicitatea lor. FIECARE VOLUM CONTINE 350 PAGINI. Comanda acum ANTOLOGIILE STELARIS ! COMANDA IMPREUNA PACHETUL TRIO STELARIS SI FACI O ECONOMIE DE 5 EURO!
100,00 EUR

Precomandă -FEMEIA CARE A UITAT SĂ MAI PLÂNGĂ -format TIPĂRIT (Softcover)
Femeia care a uitat sa mai plângă este romanul care te acaparează și la care te mai gândești o vreme chiar dacă ai terminat de citit cartea. Acest roman este inspirat dintr-o poveste de viată reală, extrem de interesantă și palpitantă. Cartea va fi disponibila din luna septembrie 2023.Precomanda romanul înainte de lansare la un preț promoțional de 45$ în loc de 50$ și vei beneficia de livrare gratuita, un autograf din partea autoarei și un semn de carte.
45,00 CAD

CU SUFLETUL ÎN PALMĂ-format tipărit (softcover)
Cartea CU SUFLETUL ÎN PALMĂ te va purta în universul liric al scriitoarei Mihaela CD care își pune sufletul în palma cititorului oferindu-i poezii din sufletul său pentru sufletul cititorului. Comandă acum această bijuterie literară care iți va încânta sufletul cu siguranță și vei beneficia de transport gratuit oriunde în lume și vei primi un semn de carte cadou!
35,00 CAD

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA
Abonament 4 numere/an. A câștigat PREMIUL LIGII SCRIITORILOR DIN ROMANIA -” PUBLICATIA LITERARA A ANULUI 2023 ” Revista de colecție de o calitate excepțională, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colecționează fiecare număr al revistei tipărite timp de un an pentru numai 100 dolari canadieni.
100,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!
Vino alături de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 5 ani a revistei noastre prin donația ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!
1,00 EUR
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

