Lucia-Elena Locusteanu- POEZIILE LUI MIHAI EMINESCU ÎMBRĂCATE ÎN HAINA MUZICII

POEZIILE LUI MIHAI EMINESCU ÎMBRĂCATE ÎN HAINA MUZICII

„Să smulg un sunet din trecutul vieții,
Să fac, o, suflet, ca din nou să tremuri”!

(Mihai Eminescu)

MIHAI EMINESCU afirma că „Nici o literatură puternică, sănătoasă, ca-
pabilă să determine spiritul unui popor, nu poate să existe decât ea însăși de-
terminată la rândul ei, de spiritul acelui popor, întemeiată adică pe baza largă a

geniului național… Fără îndoială, există talente individuale, dar ele trebuie să intre
cu rădăcinile în pământ, în modul de a fi al poporului lor, pentru a produce ceva
permanent.”

Luceafărul poeziei romantice universale considera că menirea creato-
rului e aceea de a îmbogăți patrimoniul cultural: „Cu izvoare ale gândirii și cu

râuri de cântări.”

Înrudit cu muzicalitatea proprie sufletului său, atmosferă muzicală in-
dispensabilă liricii adevărate – anticipând simbolismul – EMINESCU este

un poet romantic – plastic prin imaginile vizualo-cromatice, dar și muzical,
prin rimele interioare, prin verbele onomatopeice, prin imaginile auditive și nu
numai.
În poezia sa, cuvintele sensibilizate, cum cerea Maiorescu, sonurile și
culorile se integrează într-o trinitate.
Cuvintele, sonurile, culorile au puterea de a evoca, de a reproduce
senzații similare. Ele vorbesc, cântă, desenează, creează un limbaj pe care
talentele sensibile îl înțeleg, transformându-le apoi în noi creații, de data
aceasta, pentru noi – muzicale.
POEZIA și MUZICA au mișcări vibratoare de aproape aceeași
frecvență. CUVÂNTUL poate vibra în acord cu sunetul muzicii, iar Muzica

poate exploda cu intensitatea unui cuvânt. Ambele fac parte din familia ne-
muritoare a Artei.

Criticul Tudor Vianu remarca nu doar valoarea inestimabilă a creației

eminesciene, ci și muzicalitatea poeziilor: „citindu-l, lăsându-se pătrunși de pu-
terea răscolitoare a CÂNTECULUI lui, românii au dobândit conștiința de a fi dat

lumii întregi, literaturii universale, pe unul din cei mai mari poeți ai ei. (…) Pășim
deci alături de Eminescu în luptele zilei de azi.”3

Relațiile poetului cu lumea se concretizează în imagini, relevă o con-
cepție despre viață, o concepție estetică, imagini ce înscriu nu numai o

plasticitate nebănuită vizuală, ci, mai ales, una acustică, auditivă armo-
nioasă, în care principiul sonor, fluiditatea versurilor naște muzică.

De aceea, poezia eminesciană a fost și este o sursă nesecată pentru

compozitori, care, prin creațiile lor, au încântat și vor încânta generații în-
tregi de români iubitori de frumos, atât de muzica clasică, cât și de cea pop-
rock. Generații de români, și nu numai, s-au delectat și se vor delecta

ascultând valoroasele lucrări muzicale: romanțe, valsuri, lieduri etc., de la
muzica clasică la cea pop-rock, pe versurile eminesciene, interpretate de
soliști vocali, acompaniați fie de orchestre, fie de formații.
Nu am pretenția că îi voi enumera pe toți compozitorii sau interpreții,
și, poate, nici pe toate poeziile eminesciene care au cunoscut transpunerea
pe note, devenind muzică.
Primele compoziții muzicale, compuse încă din timpul vieții marelui
poet, din 1887, sunt cele două romanțe, pentru voce și pian, semnate de
IANCU FILIP: De ce nu-mi vii? și Pe lângă plopii fără soț. În anii 1950, romanța
Pe lângă plopii fără soț a fost interpretată și de către Ion Luican.
Au preferat specia romanței compozitori ca: EUGEN COCA, care, în
1940, se oprește asupra versurilor poeziei Lacul – poezie a apelor, sugerând
geneza, continuitatea, fuga clipelor, melancolie, invitând la reverie, prin
muzicalitatea versurilor – adevărată simfonie a trăirilor, împletind în ea
lacul codrului cu farmecul, vraja, magia, visul de iubire, neîmplinit în final.
Romanța „Și dacă ramuri bat în geam”, compusă și interpretată în 1952,
de D. GHERȘTELD, îmbogățește, alături de: „De-or trece anii”, „De ce nu-mi
vii”, „La steaua”, creațiile talentatului compozitor și interpret.
Îndrăgește romanța, îmbogățind-o cu o nouă creație, „Dintre sute de
catarge” și V. ZAGORSCHII, în timp ce, în 1984, V. ROTARU, în stil popular,
pentru voce, vioară, violoncel și pian, compune romanța „Când amintirile”,
iar T. ZGUREANU – „Dorința”, romanță pentru voce și pian. ANATOL

3
„LUPTELE DE AZI” – epocă în care se urmărește, pe toate căile (în presă, radio,
televiziune, în denumirile vechilor ocupații, reclame etc.) sufocarea limbii române cu
„elemente de jargon englezesc”. Deseori, două cuvinte în limba engleză și unul
românesc! Nu mai e nici engleză, nici română…

CHIRIAC transpune melodic în romanță versurile poeziei „De-aș avea”, care va
fi interpretată și de Ștefan Petrache.
Renumitul compozitor al secolului nostru EUGEN DOGA compune
șase romanțe pe versurile eminesciene, dintre care amintesc „Peste vârfuri”.
GUILELM ȘORBAN (1876 – 1923) îmbracă în haina muzicii poeziile
„Peste vârfuri (trece luna)”, „Pe aceeași ulicioară”, „Și dacă ramuri bat în geam”,
„Lacul”, „Somnoroase păsărele”, iar pentru cor „Ce-ți doresc eu ție, dulce
Românie”. Versurile poeziei ,,Pe lângă plopii fără soț” le transpune în vals, în
1896, melodii interpretate și de către Ștefan Lăzărescu, Nicolae Nițescu
Gheorghe Sărac.4
GEORGE POPESCU se oprește și el la versurile poeziei „Pe lângă plopii
fără soț”, compune și serenada „Somnoroase păsărele”, iar în 1896, romanța
„Mai am un singur dor”, interpretată de Angela Moldovan, Alexandru
Grozuța, Gheorghe Sărac, dar și două valsuri: „O, rămâi”, „Peste vârfuri trece
luna”, iar pentru cor bărbătesc transpune pe note poezia „De-aș avea”. „De-aș
avea” este prima poezie publicată în revista „FAMILIA”, condusă de Iosif
Vulcan (1841-1906), pe care-l consider primul critic al creației eminesciene,
pentru că a întrevăzut, doar după această poezie, drumul de excepție, prin
cuvintele de apreciere scrise la publicarea ei, când îi și schimbă numele din
EMINOVICI în EMINESCU, citez: „Farmecul gingaș al poeziilor, considerând și
etatea tânără a autorului, ne indică un talent adevărat, care avea un viitor frumos în
literatura română. De aceea, publicarăm cu plăcere acele inspirațiuni juvenile…”5
4 Nulități, fără pic de talent, încearcă, ajutate, să diminueze importanța și locul
marilor creatori de capodopere ce au înfruntat timpul și s-au fixat între marile valori
universale… Nonvaloarea e ridicată la rang de valoare…
Menționez că orădeanul GHEORGHE SĂRAC (n. 1 iunie 1938) e adânc ancorat – ca
solist vocal – și nu numai, în ceea ce înseamnă interpretarea unor multor melodii, în
special romanțe, cu text din marile capodopere ale liricii românești: VASILE
ALECSANDRI, GEORGE COȘBUC, OCTAVIAN GOGA, dar majoritatea sunt, totuși, din
poezia eminesciană, obținând de-a lungul timpului numeroase distincții la diferite
Concursuri, excelând cu cel al Romanței – „CRIZANTEMA DE AUR” de la Târgoviște.
Dacă în 1989 apare ca solist într-un „ALBUM DE ROMANȚE” – 38, pe versurile
eminesciene, acompaniat de orchestra dirijată de GEORGE CARABULEA, în 1991 ia
parte la Prima Ediție de interpreți amatori ai romanței „MAI AM UN SINGUR DOR”,
iar în anul 2000 i se decernează Medalia Omagială „EMINESCU” pentru realizarea
Antologiei „MAI AM UN SINGUR DOR”.
5
Iubirea de neam, limbă și țară nu mai e la „modă”, ca și cunoașterea și promovarea
istoriei naționale, a familiei tradiționale, a respectului față de înaintași, față de
obiceiurile, tradițiile strămoșești…

Poeziile: „O,rămâi”, „La steaua care-a răsărit”, „De-acuma nu te-oi mai
vedea”, „Și dacă ramuri bat în geam”, „Șoapte de amor”, au fost transpuse pe
muzică, pentru soprană și pian, de IONEL BRĂTEANU (1885-1921).

După romanță, liedul, după versurile eminesciene, e compoziția pre-
ferată a multor compozitori.

MIHAIL ANDRICU (1894 – 1974) compune, pentru soprană și pian,
liedul „Peste vârfuri”, op. 10, versuri preluate și de SANDU ALBU (1897 –
1978) în suita de 5 lieduri, în care se mai cuprind și poeziile:„Stelele-n cer”,

„În ochii tăi”, „Din noaptea” și „Dintre sute de catarge” (poezie de o muzica-
litate excesivă, cu simboluri multiple nedescifrate, ce l-ar putea clasa pe

EMINESCU și ca precursor al simbolismului), poezie care constituie și
substanța unuia dintre liedurile compuse de DORU POPOVICI (n. 1932),
pentru voce înaltă și pian, alături de „Și dacă”, dar și de „Dintre sute de
catarge”.
Dacă GEORGE BALINT (n. 1961) compune doar două lieduri pentru
voce și pian, oprindu-se la arta poetică „Numai poetul” și la versurile poeziei
„Se bate miezul nopții”, PASCAL BENTOIU (n. 1927) creează, pentru soprană
și pian, un triptic de lieduri „Eminesciana II, OP. 8”, folosindu-se de sonetele:
„Afară-i toamnă”, „Sunt ani la mijloc”, „Când însuși glasul”.
NICOLAE COMAN (n. 1936), pentru cele două lieduri, pentru voce și
pian, se folosește de versurile poeziilor „Trecut-au anii”, „Și dacă…”.
Poezia „Și dacă” o regăsim și la ANATOL VIERU (1926 – 1998), în cele
patru lieduri ale sale, alături de: „Peste vârfuri”, „La mijloc de codru des”, „Cu
penelul pe hârtie”. La ultimele două poezii citate, la care mai adaugă și
versurile din „Lumineze stelele” se oprește și FELICIA DONCEANU (n.
1931), în timp ce LIVIA TEODORASCU CIOCĂNEA (n. 1959) compune
două lieduri: „Melancolie” și „Odă în metru antic”, pentru soprană și pian.
Autori ai unor compoziții, bazate pe versurile eminesciene, sunt și
NICOLAE BRETAN cu „Și dacă ramuri…”, interpretată de Angela
Gheorghiu, în timp ce DAN MOISESCU compune și interpretează „O,
mamă!”, iar regretatul FLORIN BOGARDO – „Dintre sute de catarge”, dar și
„La steaua”, în duet cu Stela Enache.
Tulburătoarea simfonie a iubirii împărtășite – „Sara pe deal” – acea
aspirație împlinită spre idealul fericirii erotice, când trăirile – cântec al dorului

– se exprimă în ritmuri copleșitoare, în armonie cu peisajul naturii ocro-
titoare – e îmbrăcată în haina muzicii, dar și într-o magistrală interpretare și

de către TUDOR GHEORGHE.

Formații de muzică ușoară, pop sau rock, probabil, și din dorința de a
se face ascultați, înțeleși mai ușor, apelează la versurile tulburătoare și
adânci ale poeziei eminesciene.
Formația ,,Harap Alb” se folosește de vocea lui Cristian Minculescu
pentru a da viață compoziției „Lasă-ți lumea”, semnată de GABRIEL NACU,
în timp ce a ILIE STEPAN de la „Pro Musica” compune în stil rock-baroc și
interpretează „Glossa”, dar și „Dintre sute de catarge” – voce Tic Petroșel; „Și
dacă” – voce Nae Tomoczi.

GABRIEL DRĂGAN de la „Mondial” semnează și interpretează me-
lodiile „Atât de fragedă” și „Departe sunt de tine”, iar MIHAI CERNEA este

compozitorul și vocea melodiei „Codrul”.
„Voltaj” aduce publicului meloman, prin ADRIAN ILIE, „De ce nu-mi
vii”, în interpretarea lui Sandu Costică, în timp ce Dan Andrei Aldea de la
„Sfinx” este interpretul cântecului „Peste vârfuri”, semnat de PETRE
IORDACHE, iar Liviu Tudan, Cezar Tătaru și Vlad Gabrielescu de la
„Sideral” dau viață melodiei ,,Somnoroase păsărele”, la care se opresc și vocile
lui Lucian Ionescu și ale Mihaelei Geangu de la Formația „T. Zone”.
Trebuie să amintim și aportul adus la îmbogățirea patrimoniului
muzical de CD-ul muzicianului orădean FLORIAN CHELU MADEVA, CD

cu 18 ilustrări muzicale, de la baladă folk la rocul simfonic, ilustrări ale poe-
ticii eminesciene, dintre care amintim: „Sara pe deal”, „Adânca mare”, „Și

dacă”.
CD-ul „Mari melancolii și aspre indignări” a apărut în mai multe limbi,
sub egida Rock Filarmonica Oradea, în anul 2000.
Longevivul Festivalul de romanțe „CRIZANTEMA DE AUR” de la
TÂRGOVIȘTE, alături de celelalte, ce s-au născut recent, inclusiv cel de la
CHIȘINĂU, sunt adevărate pepiniere de creatori și interpreți, de muzică și
poezie, la care poeziile marilor valori ale liricii românești: GEORGE
COȘBUC, OCTAVIAN GOGA, MIHAI EMINESCU etc., dar și ale unor
contemporani, îmbracă haina caldă a muzicii.
„Mihai Eminescu este suma lirică de voievozi români”, scrie PETRE

ȚUȚEA, subliniind valoarea operei eminesciene ca izvor nesecat de inspira-
ție, idee magistral cuprinsă și în cuvintele criticului GEORGE CĂLINESCU:

„Ape vor seca în albie, și peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, și
câte o stea va veșteji pe cer, în depărtări, până când acest pământ să-și strângă toate
sevele și să le ridice în țeava subțirea a altui CRIN de tăria parfumurilor sale!”
Pentru că POEZIA ca și MUZICA e ARTĂ!

Iar ,,ARTA stă senină deasupra haosului. EA trece neatinsă peste valurile
timpului: „păstrată în trecut, sigură de viitor, EA își va purta înaintea noastră cu o
liniște supranaturală VIAȚA-I ETERNĂ”, scria criticul Titu Maiorescu.

***

Programele școlare, cică „să descongestioneze”, au renunțat la mulți
scriitori români, iar „Universul creației eminesciene” se face studiind doar
două poezii. La fel la Tudor Arghezi, iar la Blaga, una, ca și la Bacovia etc..
Au distrus și Gramatica Limbii Române! Cerințele noilor programe,
cât și ale celor pentru Bacalaureat, omoară creativitatea, originalitatea.
Lucrările de la simulări nu sunt date elevilor spre a vedea unde au greșit,
ca să mă opresc doar la atât…
Mai sunt, totuși, OAMENI, VALORI CONTEMPORANE, care știu să
onoreze și să prețuiască tot ce e mai sfânt și românesc, respectând și ce au
frumos popoarele lumii!

Bibliografia folosită:
GOOGLE – tot ce am găsit pe această temă.