
GALA ARTELOR atât on line cat si fizic la Montreal- ediția a 6-a 30 august 2025
CE ESTE GALA ARTELOR?
Gala Artelor este un eveniment cultural artistic care reprezintă in fapt aniversarea revistei de literatura, arta si cultura a romanilor de pretutindeni POEZII PENTRU SUFLETUL MEU, fondata la 30 oct 2018 la Montreal de scriitoarea MIHAELA CD si soțul sau.
CARE ESTE SCOPUL GALEI ARTELOR?
Cu aceasta ocazie sunt evidențiați si premiați colaboratorii revistei, scriitori, pictori, instrumentiști, interpreți, jurnaliști, artiști din toate domeniile, sportivi, oameni de știința si nu in ultimul rand romani cu care ne mândrim si ne fac cinste, promovând cultura si graiul romanesc in lume.
CAND ARE LOC GALA ARTELOR?
GALA ARTELOR are loc in fiecare an in preajma ZILEI LIMBII ROMANE 31 august, zi de mare sărbătoare a cărui părinte este AL FLORIN TENE Președintele Ligii Scriitorilor din Romania ( singurul in viață din cei trei care au propus legislativului aceasta zi)
EVENIMENTUL GALA ARTELOR SI CONCURSUL GALA ARTELOR LA CEAS ANIVERSAR
Evenimentul GALA ARTELOR se desfășoară atât fizic (la Montreal) cat si online (in întreaga lume) Cu ocazia evenimentului GALA ARTELOR are loc si un concurs GALA ARTELOR LA CEAS ANIVERSAR care se desfășoară pe doua secțiuni: CREATII LITERARE si ARTA IN IMAGINI. La concurs se acorda premii cu titlu de merit!
PROIECTE DE GRUP PREZENTATE LA GALA ARTELOR ( antologii, interviuri)
Tot cu ocazia GALEI ARTELOR editura GLOBART UNIVERSUM din Montreal, unul dintre organizatorii acestui eveniment, lansează la fiecare ediție un proiect comun, o antologie românească de literatura. In acest an 2025 va fi lansata cartea de confesiuni literare PORTRETE LITERARE – scriitori romani contemporani
DIPLOME LA GALA ARTELOR
Cu ocazia GALEI ARTELOR pe lângă DIPLOMELE DE EXCELENTA se oferă si DIPLOME DE ONOARE membrilor CLUBULUI GOLD al revistei tipărite Poezii pentru sufletul meu, cat si DIPLOMELE STEJARUL DE AUR si PENITA DE AUR pentru merite deosebite.( aceste doua diplome reprezintă cele mai înalte recunoașteri si se pot oferi o singura data in viață)

GALA ARTELOR -la nivel local:
- eveniment-spectacol (cu participare fizica)
- lansare de antologii ale editurii organizatoare (editura GLOBART UNIVERSUM)
- Gala laureaților care se desfășoară pe 6 secțiuni scoțând în evidenta toți romanii talentați, care ne fac cinste și cu care ne mândrim se acorda DIPLOME DE EXCELENTA (TIPĂRITE)
GALA ARTELOR – în întreaga lume
- se desfășoară virtual
- Concursul cu numele ”Gala artelor la ceas aniversar ” pe doua secțiuni: ARTA ÎN IMAGINI și CREAȚII LITERARE ( se acorda Diplome -Premii cu titlu de merit)
- Gala laureaților care se desfășoară virtual se acorda DIPLOME virtuale: de Excelenta pentru colaboratorii revistei , pentru participare la antologii, de Onoare pentru membrii clubului Gold, diploma Stejarul de aur și diploma Penița de aur pentru contribuții de excepție aduse literaturii si culturii românești.

DESPRE EVENIMENTUL GALA ARTELOR ed a V-a:
GALA LAUREATILOR *GALA ARTELOR ediția a 5-a 2024- laureații din lumea întreagă
Impresii si felicitări primite *GALA ARTELOR ediția a 5-a 2024
GALA ARTELOR ediția a 5-a -Ziua Limbii Romane 31 AUG 2024-Domaine ROMAN
ANA MARIA SURUGIU*Impresii *GALA ARTELOR ediția a 5-a 2024
AURELIA RINJEA*Impresii *GALA ARTELOR ediția a 5-a 2024
ZIUA LIMBII ROMANE sărbătorită la GALA ARTELOR ediția a 5-a la MONTREAL-31 august 2024
DESPRE EVENIMENTUL GALA ARTELOR ed a IV-a:
Liliana Moldovan: interviu cu Mihaela CD- GALA ARTELOR EDITIA A-4-A
O Gala de excepție GALA ARTELOR EDIȚIA A 4-A -2023
O Gala binecuvântată de Dumnezeu Gala Artelor EDIȚIA A 4-A -2023
GALA LAUREATILOR *GALA ARTELOR editia a 4-a 2023
![]()
DESPRE LAUREAȚII GALEI ARTELOR ediția a IV-a DIN MONTREAL-5 secțiuni : Diplome de Excelenta
Toti laureații din Montreal -5 secțiuni Gala Artelor EDIȚIA A 4-A -2023
Laureații din Montreal ai Galei Artelor EDIȚIA A 4-A -2023 Secțiunea:Români cu care ne mândrim
Laureații din Montreal ai Galei Artelor EDIȚIA A 4-A -2023 Secțiunea: Interpreți
Laureații din Montreal ai Galei Artelor EDIȚIA A 4-A -2023 Secțiunea: Jurnalism -regie-film
Laureații din Montreal ai Galei Artelor EDIȚIA A 4-A -2023 Secțiunea: Literatură și artă
Laureații din Montreal ai Galei Artelor EDIȚIA A 4-A -2023 Secțiunea: Instrumentiști
DESPRE LAUREAȚII GALEI ARTELOR ediția a IV-a DIN ÎNTREAGA LUME-Diplome de excelenta :
Toți laureații Galei Artelor EDIȚIA A 4-A -2023 (premii și diplome)
GALA LAUREATILOR *GALA ARTELOR editia a 4-a 2023
DIPLOMELE DE EXCELENTA -Gala Artelor EDIȚIA A 4-A -2023 literele O-Z
DIPLOMELE DE EXCELENTA -Gala Artelor EDIȚIA A 4-A -2023 literele M-N
DIPLOMELE DE EXCELENTA -Gala Artelor EDIȚIA A 4-A -2023 literele I-L
DIPLOMELE DE EXCELENTA -Gala Artelor EDIȚIA A 4-A -2023 literele D-G
DIPLOMELE DE EXCELENTA -Gala Artelor EDIȚIA A 4-A -2023 literele A-C
DESPRE ANTOLOGIA IMPREUNA LANSATA LA GALA ARTELOR ediția a IV-a, recenzii, impresii, DIPLOME:
Antologiile ÎMPREUNĂ câștigă Premiul LIGII SCRIITORILOR ROMANI pentru anul 2023!
Aurelia RÎNJEA -critică literară -ÎMPREUNĂ SĂ FACEM O LUME MAI BUNĂ
Aurelia RÎNJEA -critică literară -ÎMPREUNĂ SĂ NE PĂSTRĂM CREDINŢA
Aurelia RÎNJEA -critică literară -ÎMPREUNĂ SĂ DĂRUIM IUBIREA PRIN VERS
Gala artelor ediția a 4-a *Diplomele de excelenta ”ÎMPREUNĂ”litereleN-V
Gala artelor ediția a 4-a *Diplomele de excelenta ”ÎMPREUNĂ”litereleG-M
Gala artelor ediția a 4-a *Diplomele de excelenta ”ÎMPREUNĂ”litereleA-F
Mihaela CD -Numai ÎMPREUNĂ se poate!-cronica-
Ecouri tricolore ale antologiilor ÎMPREUNĂ
DESPRE CONCURSUL GALA ARTELOR DIN REVISTA NUMARUL 12/2023, sectiunile: Creatii literare și Arta în imagini-PREMII:
Impresii revista tipărită nr 12/2023 si antologiile ÎMPREUNĂ
PREMIILE la concursul Gala Artelor EDIȚIA A 4-A REVISTA NR 12-Creații literare- literele M-V
PREMIILE la concursul Gala Artelor EDIȚIA A 4-A REVISTA NR 12-Creații literare- literele G-L
PREMIILE la concursul Gala Artelor EDIȚIA A 4-A REVISTA NR 12-Creații literare- literele A-E
PREMIILE la concursul Gala Artelor EDIȚIA A 4-A REVISTA NR 12-Arta în imagini
DESPRE MEMBRII CLUBULUI GOLD:DIPLOME DE ONOARE
Gala artelor ediția a 4-a *Diplomele de ONOARE pentru membri clubului GOLD al revistei tipărite PPSM
DESPRE DIPLOMELE DE EXCELENTA, STEJARUL DE AUR, PENIȚA DE AUR :
DIPLOMELE STEJARUL DE AUR -Gala Artelor EDIȚIA A 4-A -2023
DIPLOMELE PENITA DE AUR -Gala Artelor EDIȚIA A 4-A -2023
PARTICIPA la CONCURSUL GALA ARTELOR ediția a 6-a/2025
****Participa la concurs! ****
editor1@poeziipentrusufletulmeu.com
revistatiparita@poeziipentrusufletulmeu.com

concursul GALA ARTELOR LA CEAS ANIVERSAR ediția a 6-a
Revista noastră are la baza conceptul de a dărui frumosul prin artă, literatură și cultură! Sunt foarte multe talente în rândul românilor de pretutindeni, unii consacrați alții debutanți. Revista are scopul de a ajuta la păstrarea și promovarea culturii și spiritualității românești în lume! Revista tipărită nu este gratuită!
Deși tematica Revistei cu numărul 20/2025 este PACEA, acceptăm și creații cu tematici generale , astfel, lăsăm participanților șansa de a participa cu cele mai bune creații ale lor.
Rezultatele concursului, se vor afla la GALA ARTELOR ce se desfășoară în fiecare an de ZIUA LIMBII ROMANE, în ultima sâmbătă din luna august. Anul acesta evenimentul GALA ARTELOR va avea loc în data de 30 august 2024 la Montreal iar premiile pe secțiuni se vor publica aici pe site în luna august.

Două Secțiuni: Creații literare și Artă în imagini
Secțiunea: Creații literare
In această secțiune invităm autori, poeți, scriitori, critici literari, epigramiști, etc pentru a-și expune creațiile . Autorii pot să opteze pentru diverse pachete: minimal BASIC sau super STAR sau ABONAMENTE BASIC GOLD sau STAR GOLD în 4 numere tipărite. Cumpărarea unor abonamente de autor vă înscriu automat în clubul GOLD.
Secțiunea Artă în imagini:
In aceasta secțiune ii invităm pe creatorii de artă să trimită fotografii de bună calitate alte creațiilor lor artistice, pictură, sculptură, artă naivă,fotografie, desen grafica etc. Artiștii pot să opteze pentru diverse pachete: BASIC sau STAR sau ABONAMENTE BASIC GOLD sau STAR GOLD în 4 numere tipărite Cumpărarea unor abonamente de autor vă înscriu automat în clubul GOLD.
Condiții de participare :
1.Materialele se trimit NUMAI prin email la adresa: revistatiparita@poeziipentrusufletulmeu.com
2.Materialele trebuie să fie creații proprii și nu opera altcuiva!
3.Autorii răspund de calitatea materialului trimis,pozele/imaginile trimise trebuie sa fie de bună calitate, editorul își rezervă dreptul de a refuza publicarea materialelor pe care le consideră neadecvate.
4. NU pot fi publicate : Materiale publicate în numerele anterioare 14-15-16-17-18 ale revistei noastre de colecție.
5.Numele,prenumele autorului/artistului, țara și adresa completă cu cod postal +1 fotografie BUST foarte clară!
6. In email trebuie menționată secțiunea la care vreți să vă înscrieți și pachetul ales! Veți primi un email de validare a materialelor trimise și urmează să faceți plata ca să confirmați înscrierea .
7.Plata pachetului ales, se va face ÎN AVANS la data înscrierii. Plata se face NUMAI pe site cu cardul prin butonul de plată AFLAT MAI JOS la baza acestei pagini, unde veți introduce suma exactă corespunzătoare pachetului ales de dumneavoastră . După efectuarea plații veți primi un email automat care vă confirmă plata și înscrierea!
Pentru mai multe informații : revistatiparita@poeziipentrusufletulmeu.com
ALEGE PACHETUL PREFERAT:
Pentru ambele secțiuni oferim pachetele următoare:
OPTIUNEA1. Pachetul minimal BASIC: -veți primi 4 reviste
-1 fotografie clară a autorului/artistului
SCRIITORI : –3 poeme sau proză scurtă maxim 60 rânduri text 12 Times New Roman
ARTIȘTI: – maxim 4 picturi/ sau 4 fotografii ale lucrărilor de artă /desen/grafică/quilling/sculptură, fotografie artistică+ dimensiuni și descrierea tehnicii folosite ,etc
75 euro – posta standard inclusă pentru trimiteri în ROMANIA și Canada
95 euro- posta standard inclusă pentru trimiteri în Europa și USA
OPȚIUNEA 2. Pachetul super STAR: veți primi 6 reviste
-1 fotografie clară a autorului/artistului
SCRIITORI : -5 poeme sau proză scurtă maxim 120 rânduri text 12 Times New Roman
ARTIȘTI: -maxim 6 picturi sau 6 fotografii ale lucrărilor de artă/desen/grafică/quilling/sculptură, fotografie artistică+ dimensiuni și descrierea tehnicii folosite ,etc
115 euro – posta standard inclusă pentru trimiteri ROMANIA și Canada ,
135 euro posta standard inclusă pentru trimiteri în Europa și USA
Opțiunea Clubul GOLD o oferim la toate numerele revistei tipărite! Vă puteți înscrie oricând în acest club! Abonamentul dumneavoastră de 4 apariții poate începe cu oricare număr!
Participanții autori/ artiști care optează pentru apariții tipărite în 4 numere consecutive ale revistei sunt incluși automat înCLUBUL GOLD.
CLUBUL GOLD:
Membri clubului gold vor beneficia de publicitate gratuită în revista noastră on line : cărți, picturi, sculpturi, lansări, evenimente, înregistrări, fotografii, videoclipuri și alte oferte exclusive.
ABONAMENTE*GOLD – apariții în 4 numere/an-ambele secțiuni :
1.Abonament BASIC *GOLD: faceți parte automat din Clubul GOLD !
-1 fotografie clară a autorului/artistului
SCRIITORI : -3 poeme sau proză scurtă maxim 60 rânduri text 12 Times New Roman
ARTIȘTI: – maxim 4 picturi/ sau 4 fotografii ale lucrărilor de artă /desen/grafică/quilling/sculptură/ fotografie artistică+ dimensiuni și descrierea tehnicii folosite ,etc
-veți primi 4 reviste din fiecare număr timp de un an
285 euro – posta standard inclusă pentru trimiteri în ROMANIA și Canada ,
365 euro- posta standard inclusă pentru trimiteri în Europa și USA
2. Abonament -STAR*GOLD: faceți parte automat din Clubul GOLD !
1 fotografie clară a autorului/artistului
SCRIITORI : -5 poeme sau proză scurtă maxim 120 rânduri text 12 Times New Roman
ARTIȘTI: -maxim-6 picturi sau 5-6 fotografii ale lucrărilor de artă/desen/grafică/quilling/sculptură, fotografie artistică+ dimensiuni și descrierea tehnicii folosite ,etc
veți primi 6 reviste din fiecare număr timp de un an
* Abonamentele GOLD sunt valabile în condițiile în care au fost cumpărate pană la data expirării lor.
435 euro – posta standard inclusă pentru trimiteri ROMANIA și Canada ,
545 euro – posta standard inclusă pentru trimiteri în Europa și USA
Vă așteptăm cu drag în revista noastră de colecție!
Despre revistă :
Revista Poezii pentru sufletul meu NU este subvenționată, ea există din munca benevolă a unor oameni cu suflet mare,tot ce se face este numai din fonduri proprii cu singurul scop de a dărui frumosul prin artă, literatură și cultură.Este o muncă imensă pentru că revista a crescut fulminant! Acceptăm cu drag în echipa noastră benevoli care pot ajuta la redactare, distribuție, culegere de date, marketing și corespondentă.
Revista are o calitate superioară, designul fiind asigurat de profesioniști care muncesc benevol. Hârtia aleasă este de cea mai bună calitate. Costurile pentru creații literare sunt aceleași ca și cele pentru artă în imagini .
Publicarea în revista on line este și rămâne gratuită dar publicarea în revista tipărita se plătește! Pachetele pe care vi le oferim diferă în funcție de cantitatea materialelor MINIMAL BASIC sau SUPER STAR și număr de apariții [abonamente]. Toti colaboratorii care se abonează la publicare în 4 numere de revistă intră automat în clubul GOLD.
Clubul Gold:
Clubul GOLD este un club de ONOARE al colaboratorilor revistei și constituie un privilegiu aderarea la acest club !Mai multe despre Clubul Gold puteți citi aici : Clubul GOLD al revistei tipărite
Clubul GOLD vă oferă următoarele facilitați:
-publicitate gratuită în revista noastră on line : pagina proprie profil Club Gold , sub pagini cu recenzii, articole, creații, imagini ale cărților /picturilor, cărți spre vânzare , picturi , sculpturi spre vânzare, lansări de carte , evenimente, vernisaje, înregistrări, fotografii, videoclipuri, cv literar/ artist și alte oferte exclusive. Cu ocazia unor evenimente membrii clubului Gold vor primi diplome și titluri onorifice.
-fiecare membru își păstrează calitatea de membru Gold atâta timp cât are un abonament valid și contribuie la apariția revistei tipărite. In cazul în care abonamentul său este expirat iar membrul respectiv nu își reînnoiește abonamentul și nu contribuie în niciun fel la apariția revistei tipărite își pierde calitatea de membru al CLUBULUI GOLD și implicit toate privilegiile pe care acest club le oferă membrilor săi.
Vă așteptăm cu drag în revista de colecție nr 18, tipărită !
Echipa Poezii pentru sufletul meu
Vă așteptăm cu drag în revista noastră de colecție!

Echipa ”Poezii pentru sufletul meu ”
Mai citește:
Pagina de Pictura si Arte Visuale
Clubul GOLD al revistei tipărite
GALA LAUREATILOR *GALA ARTELOR ediția a 5-a * 31 AUG 2024
INVITAȚIE DE PARTICIPARE LA REVISTA tipărită nr 20 cu participare la concursul GALA ARTELOR
EMISIUNI SALUT ROMANESC DIN MONTREAL-talk-show
GALA ARTELOR a ajuns la ediția a V-a -31 august 2024 MONTREAL

INSCRIERE colaboratori LA REVISTA DE COLECTIE, TIPARITA NUMARUL 20
INSCRIERE colaboratori LA REVISTA DE COLECTIE, TIPARITA NUMARUL 20 După ce ați ales unul dintre pachetele oferite și au fost validate materialele dvs, veți face plata cu acest buton introducând exact suma în Euro care corespunde opțiunii dumneavoastră. Exemplu: pentru a plăti un pachet de 115 Euro veti introduce la cantitate 115 pentru ca 115x 1 euro= 115 EURO Puteți să plătiți cu orice fel de card și în orice monedă pentru că sistemul face conversia automat ! Vă puteți crea un cont pay pal pentru a tine evidenta plăților dumneavoastră!
1,00 EUR

INSCRIERE MEMBRU CLUBUL GOLD
Inscrie-te la CLUBUL GOLD al revistei tipărite POEZII PENTRU SUFLETUL MEU, alegând pachetul corespunzător locației dumneavoastră. Folosind butonul de plata de 1 euro înscrieți suma exacta in careul alb. Abonamentul este valid pentru 1 an (adică 4 numere de revista) Exemplu: 395 x 1 EURO =395 EURO
1,00 EUR
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


