Mirajul iernii

Autor : Aurelia Oancă

Deși cu frig și cu ninsoare
Se-așterne iarna peste noi, 
Nu poți uita a ei splendoare
Pe munți, pe dealuri, prin zăvoi.

Covorul alb se-așterne moale 
Peste pământul înghețat,
Prin ramuri dă ușor târcoale, 
Unde dantele-a așezat.

Acum la început de drum
Este o splendidă crăiasă, 
Născută din zăpezi și fum
Adus din depărtări, acasă.

Ea va-nflori și prin ferestre
Cu florile comori de gheață, 
Va construi și căi terestre
Ce-s albe, nu-s vie verdeață.

Va așeza vată pe brazii
Ce stau semeți în calea ei, 
Cu fruntea sus, precum sunt barzii
Ce-au scris despre a ei scântei.

Chiar dacă frigul se-ntețește
Și ne aplică promoroacă,
Ochiul de vis se-nveselește
Și te invită iar la joacă.

Din nou răzbate peste vremuri
Copilul viu ascuns în noi
Ce va zburda peste terenuri
De nea curată, nu de ploi !