Si tu plangi bunule?

ȘI TU PLÂNGI, BUNULE?

Autor: Ștefan Mari Lena

 

Mă întreb de multe ori:

dacă Dumnezeu plânge

și El, uneori.

Se spune că El

ne iubește,

că-i plină lumea

de zâmbetul Lui.

E fericire și încântare

în lumea doar

a Lui.

Împărăția Lui.

Adică, numai a Lui,

nu și în lumea noastă.

Nu mi-a răspuns.

Eu tot insist.

Văd că tăcerea-I

e crasă.

Voi sta de vorbă eu

cu El,

dar îmi voi răspunde…

tot eu,

la- această -ntrebare.

Și Tu plângi cu lacrimi,

bunul meu Dumnezeu,

sau ni le-ai dat

doar nouă

așa, ca dar din a Ta

mărinimie?

Pe-aici, pe la noi

se plânge cu sânge.

Dar, poate mă înșel!

Poate când plouă

se rupe cerul

în a Ta durere.

Durerea Ta!

Dar, pentru ce ?

Tu ești stăpânul

lumilor.

Lacrimile Tale,

testamentare

pentru Tine.

Pot fi doar boabe

de rouă.

Dar, nouă?

Ale noastre

sunt din durere.

Umplem cu ele

întinse oceane.

Fără motivare.

Și sunt…din sânge.

Și nu sunt mărgăritare

de rouă,

așa cum poate ele

izvorăsc doar

la Tine.

Eu, un muritor

îți spun, așa…

ca simplu om,

ca zămislirea

Dumitale:

lacrima noastră

ustură,

arde și doare

cu mult mai tare.

Cu ce ți-am greșit,

Bunule?

Pentru ce de la Tine,

pe ce motiv

atâta răzbunare?

Poate că și Tu vezi

și simți

că ea nu este

ceea ce Tu Ți-ai dorit,

dar ne-ai

binecuvântat-o.

La ea nu avem

dezlegare.

Voința și puterea

erau la Tine;

acolo în cerul Tău,

acolo

între sfinți,

acolo

în Raiul promis

unde ne-aștepți

zmeriți.

Eu îți spun, dragule

părinte:

lacrima noastră-i

neputincioasă.

Este cea ”dăruită”

de Tine

și tot de Tine

ignorată.

În fața măreției

și puterii Tale,

lacrima noastră

doare mai tare

decât toată a Ta

închipuire.

Eu, ca fiu al Tău

mă îndreptățesc

și să Te întreb:

așa de tare noi

Ți-om fi greșit?

Așa de tare încât

te vedem

tot mai rar?

Mai mereu ești

atât de absent,

de adormit,

când noi,

copiii Tăi

venim la închinare.

Chiar mult prea tare

ne arde!

Ne doare,

tăcerea Ta

Este complet

nesimțitoare.

Lacrimile din lumea

noastră

sunt…ucigătoare.

Aș fi dorit

în entitatea mea

de om,

într-un nesfârșit

perpetuum mobile

creat de… CREATOR

să ne lași

doar zâmbetul

Măriei Tale

și nu dorul

nostru etern,

disperat.

De Tine!

Cînd îți vei sfârși…

”concediul ”

te rugăm

în rugăciuni,

umiliți

dă-ne un semn

de-ndurare,

și de trezire

și nouă!

De acelasi  autor: 

Chef de cearta cu timpul

Scrisoarea care m-a umbrit

Dezamagire