Nu-ți voi spune adio

Nu-ți voi spune adio

Autor: Daniel Visan Dimitriu 

 

De mă smulg din vraja ce mi-ai pus pe viață,

Îmi presar pe urme prafuri scânteind

A plecări de clipe dintr-un timp ce-ngheață

Când, spre veșnicie, brațul îmi întind.

 

Ție-ți las aroma visurilor mele,

Plinul meu de tine, gândul ce-ai iubit

În cămări de suflet și-n visări de-acele

Care-aprind culoarea unui asfințit.

 

Îți mai las argintul razelor de lună

Și strânsoarea blândă-a brațelor de vânt,

Șoapta din alintul ce voia să-ți spună:

“Vraja ta e raiul meu de pe Pământ”

 

Am să plec, iubito, voi păși pe mare,

Norii-mi vor fi dale, cerul tot – al meu,

Printre stele, pașii-mi vor croi cărare

Spre nemărginirea unde-i Dumnezeu.

 

Nu-ți voi spune-adio, nu aștept ca, tristă

Ori îngrijorată, să-mi întinzi o mână

Și să-mi spui că Raiul doar aici există:

Eu – sub vechea vrajă, tu – pe veci, stăpână.