Drum cu frunze arămii…

Drum cu frunze arămii…

Autor: Teodora Dumitru

Drum de țară nesfârșit spre tine mă chemi mereu

Atunci când toamna se lasă şi dorul este mai greu.

Îmi tot vii noaptea în vise şi mă văd copil prin sat,

Drumule bătrân de țară nici acum nu te-am uitat!

Te mai văd în amintiri  plin de frunze arămii,

Ce ne mai jucam cu ele atunci când eram copii!

Le făceam grămezi înalte şi ne aruncam pe ele,

De-acolo priveam cum trec şiruri lungi de rândurile!

Când din câmp erau aduse bețele de floarea-soare

Şi lăsate-n bătătură, era bucurie mare,

Ne făceam căluți din ele şi cu toți ne întreceam,

Toate păsările-n curte se-ascundeau când alergam!

Doamne, câte nebunii şi ce bucurie mare

Ne-aduceau zilele toamnei când era frumos şi soare!

Printre glugile înalte fața-ascunsa ne jucam,

Faceam hărmălaie mare când ieșeam şi ne scuipam!

Frunzele de nuc curgeau lenesşe către pământ

Când prin ele se rotea câte-un firicel de vânt.

Mama aşeza gutui galbene  din coş  la geam

Cu parfumul lor curat toată casa o umpleam!

Toamnele de-atunci mă cheamă şi-aş da anii înapoi

Prin mormanele de frunze să mă pierd prin vânt si ploi.

Drumul lung, bătrân, de țară de care mi’e tare dor,

Mă mai cheamă să urc iară  spre căsuța cu pridvor.

Multe amintiri mă cheamă ca să mai copilăresc

Dar timpul îmi cere vamă, nu mai pot …îmbătrînesc !

  25 09 2019