Iarnă

Iarnă

Autor Emilia Amariei 

Azi bate la fereastra vieții mele

Poemul din zăpezile de-argint

Și cad din cer cristale mii, rebele,

Dumnezeiește tot împodobind.

Se-mbracă-n straie-alese de regină

Pădurea, ca-n povestea de demult

Și capătă pământul o lumină

De diamante albe strălucind.

Sub gheața rece scapătă izvorul,

Tot clipocindu-și cântecul duios,

Își toarce iarna fulgii în fuiorul

Covorului regal întins pe jos.

Ce maiestuos alai prin curți se-adună,

Pe câmpuri îmbrăcând mantale noi!

Povești la gura sobei iar răsună.

Se-ntorc din cărți ai iernilor eroi.

E noapte. Iese luna în înalturi

Și scărțâie zăpada sub picior,

Ia forme promoroaca de pe garduri

Sculptată de Maestrul artelor.

Eu mă confund cu totul și cu toate.

Pulsează-n mine iarna de cristal,

Turnând în lume mii de nestemate

Ce-alcătuiesc decorul ireal.

Ce mareție-în fulgii de zăpadă!

Nicio unealtă n-ar putea crea,

Atâtea forme. Numai Tu eşti, Tată,

Neîntrecut în toate, pururea!