LILIANA MOLDOVAN-SUB LIRA ÎNTOMNATELOR IUBIRI

SUB LIRA ÎNTOMNATELOR IUBIRI

            Poeziile incluse în volumul „Respirările toamnei” sunt ca niște icoane luminoase așezate de poetul clujean pe umerii acestui anotimp zămislitor de sensibile gânduri. Influențat de spiritul melancolic al toamnei, scriitorul Gavril Moisa pendulează printre sentimente și zămisliri poetice, printre emoții și stări, recunoscând că mersul toamnei, care se dezleagă din poeziile sale, are multiple valențe, fiind când liniștit, când vulcanic, când temător, când victorios. când timid ori nespus de pasional       .

            Poetul se caută pe sine într-o toamnă a scrierii neadormite și se regăsește, pentru început, în răscolitoare povești de dragoste și în mirifice speranțe de iubire. „Fiindcă iubirea e în toate/Balsam și dincolo de moarte” – scriitorul își expune metaforic neliniștile sufletului și se înfățișează cititorilor ca un trubadur pasional, dar atent, care înconjoară chipul iubitei cu o corolă de minuni și o îmbracă în tulburătoarele straie de versuri.

            Portretul femeii iubite e senin și luminos, brațele sale sunt ademenitoare și calde. Ea vine în zbor fiind un balsam pentru sufletul poetului, ce nu-și găsește firea. Acesta simte vraja „apropierii dintre mine și tine”, dintre cele două suflete care se regăsesc. Nestingherit, visătorul poet se prinde în jocurile nopții și ale îndrăgostirii, chiar dacă dorurile îi sunt povară iar iubirea îl arde uneori ca un rug în ceas de seară.         

            Din cuvântul său izvorăsc lacrimi de dor și înflăcărate săgeți de speranță. Acesta se ia la trântă cu timpul, cel ce implacabil curge, și observă întristat cum privirea iubitei se schimbă așa cum orizontul vieții e și el altul, mereu diferit, neliniștit mereu.

            Cu o melancolică neliniște se pricopsesc vorbele poetului iar gândurile sale se pierd zglobii în toamna vieții, apoi se tolănesc la umbra unor versuri nespus de frumoase și sincere. Nevindecat de visare, Gavril Moisa își caută steaua împlinirii prin iubire, rătăcind pe cărările reci ale nopții, „fără busolă la catarg”.  Cu sentimente răscolite de speranțe și cu vulcanice gânduri, acesta așteptă un semn divin. Îngrijorat pentru soarta zilei de mâine, sculptorul poeziei  își promite, apoi, că nu va mai scrie despre iubire, fiindcă o știe doar din cărți și a uitat s-o prețuiască.

„Despre dragoste/eu nu voi scrie/un vers, niciodată,/până ce mor/ pentru că-ntr-o viață/ eu,nu am știut,/ s-o măsor.”

            Astfel, Gavril Moisa, se mulțumește doar cu statutul de visător poet, de bărbat cu nesărutate gânduri, un visător consecvent care aleargă după iubire ca după o „Fata Morgana”:

            Deși, poemele de dragoste conferă o notă aparte universului liric al lui Gavril Moisa, problematica iubirii este doar una dintre temele invocate de poet în scrierile din „Respirările toamnei”. De foarte bună calitate sunt și poeziile de factură religioasă incluse în volum. E cazul textelor intitulate : „De Crăciun”, „Rugă”, „Priveghi”, „Mielul rătăcit”, „Duminică” care se remarcă prin natura lor spirituală dar și prin originala folosire a verbului poetic ce dobândește profunzimi filosofice. În aceste versuri, ca și în poemele despre iubire, cuvintele sunt prezentate fără șovăială, ca niște descărcări intelectuale emoționante și, chiar dacă gândurile sale sunt orfane de metafore, acestora nu le lipsește savoarea, profunzimea și atractivitatea.    

            Ironic și inspirat, domnul Gavril Moisa nu trădează fața jucăușă a poeziei și alocă un spațiu important din carte pamfletelor, poeziilor umoristice și fabulelor. Autorul volumului „Fabule trăsnite” este cunoscut pentru apetența pentru partea ludică a vieții. Tocmai de aceea, nu scapă ocazia de a introduce câteva versuri cu caracter satiric, pe care le înlănțuie în creațiile din ultima parte a cărții.

            Găsindu-și rostul în poezie, Gavril Moisa încearcă să explice lumea prin gânduri inspirate și își caută nemurirea într-un colț de bibliotecă, acolo unde își va găsi locul și  „Respirările toamnei”, o carte de versuri pe care o citești pe nerăsuflate și la care te întorci – cu sfială, și nesecată curiozitate – pentru a-i mângâia paginile și pentru a intra în dialog cu sufletul autorului care se scrie și se descrie atât de splendid în fiecare poem din acest volum.

 

Liliana Moldovan