Liliana Moldovan-INTERVIU CU FLORINA NINA BREAZU

 

SCRIU PENTRU A LĂSA AMPRENTE ÎN SUFLETELE CITITORILOR

INTERVIU CU FLORINA NINA BREAZU

           

Liliana Moldovan (L.M.): Lucian Blaga scria că „rostul iubirii este să restabilească pentru o clipă haosul iniţial din care să se nască o lume nouă”. Cum s-a născut iubirea pentru cărți și ce rol a avut scrisul în viața dvs.?

 

Florina Nina Breazu (F.N.B.): Pentru mine, iubirea față cărți s-a născut tocmai din această nevoie profundă de a descoperi și a înțelege haosul din jurul și din interiorul meu. Înțelepciunea bunicii m-a făcut să înțeleg că există lumi mai mari decât noi, în care fiecare trăire are un înțeles și fiecare emoție își găsește locul. Alături de ea, am descoperit frumusețea ascunsă a cuvintelor și a ideilor, acea poartă către universuri ce pot fi simțite doar cu inima.         Scrisul, pe de altă parte, a apărut în viața mea ca o descătușare. Acum doi ani, într-un moment de profund zbucium, am descoperit că, prin cuvinte, îmi pot exprima acele emoții pe care nu le mai puteam împărtăși altora. În loc să vorbesc despre ceea ce simțeam, mi-am așternut gândurile pe hârtie, creând astfel o lume doar a mea. A fost o lume plină de iubire, dar și de dor, de frământări nevăzute și de speranțe renăscute. Scrisul mi-a oferit un mod de a mă regăsi, de a îmblânzi acele frânturi de haos despre care vorbea Lucian Blaga și de a le da un sens, o formă de frumusețe și de echilibru.

            Prin fiecare rând, mi-am construit un univers al iubirii, al iertării și al compasiunii, unde orice frământare putea fi transformată în lumină. Scrisul a devenit nu doar un mod de a-mi exprima gândurile, ci o călătorie către mine însămi și, în același timp, un mod de a oferi celor ce simt la fel un loc în care să se regăsească. Această iubire pentru cuvânt, această dorință de a reda haosului un sens, a devenit esența mea și m-a ajutat să păstrez vie speranța că, din orice zbucium, se poate naște o lume nouă.

 

 L.M. : De cât timp durează relația dvs. cu arta scrisului și care a fost traseul activității dvs. literare?

 

F.N.B.: Relația mea cu arta scrisului a început acum doi ani, într-un mod neașteptat și profund. Într-o noapte, m-am trezit brusc și, fără să știu ce fac, am început să scriu, lăsându‑mi emoțiile să curgă pe hârtie. În doar 29 de zile, am finalizat primul meu volum, „O singură inimă”. Este o carte despre prietenia adevărată, despre dăruire, împlinire și frumusețea unei legături autentice. Prin această carte am simțit că am renăscut, iar la final am scris un mesaj din inimă: „Dacă prin această carte reușesc să dau speranță unui singur suflet, este ca și cum aș fi cunoscut mântuirea. Este mult până acolo, dar trăiesc cu speranța că într-o zi voi reuși…”.

            Am continuat cu „Drumul spre lumină”, o carte în care m-am apropiat și mai mult de Dumnezeu, căutând să evoluez spiritual și să înțeleg că sufletul omului este cel mai de preț lucru. În aceeași zi, am lansat și „Semințe de rouă pentru tămăduirea sufletului”, dând cititorilor oportunitatea de a pătrunde în profunzimea spiritualității. Scrisul a devenit o cale de a împărtăși iubirea și înțelepciunea, așa că am continuat cu povești pentru copii, despre virtuți, gândindu-mă la bunicii care ar putea să le vorbească nepoților despre înțelepciune și iubire, prin poveștile mele. Deși, scriu și poezie religioasă – un gen provocator pentru mine – continui, știind că aceste versuri aduc speranță, credință și lumină în sufletele cititorilor.

            În prezent, am șase volume pregătite pentru publicare, fiecare cu o tematică distinctă, printre care și un roman de dragoste, o provocare literară pe care am îmbrățișat-o cu mult entuziasm. Tot ce scriu este, de fapt, despre iubirea pentru oameni, care mă motivează să merg mai departe și să urmez drumul acesta, pe care îl simt ghidat de dorința de a dărui.

 

L.M.: Conținutul cărților pe care le-ați publicat reflectă faptul că sunteți o autoare înzestrată cu o anumită versatilitate. Cum explicați această ușurință de a trece de la un gen literar la altul?

 

F.N.B.: Nu mi-am propus niciodată să scriu – cu atât mai puțin să trec de la un gen literar la altul. Scrisul a venit ca o inspirație divină, ca o chemare pornită de Sus, fără niciun efort. Nu caut să planific ceea ce scriu; mă gândesc la ceva, iar dacă îmi atinge sufletul, încep să aștern cuvintele, iar acestea curg de la sine. Scrisul devine, astfel, o călătorie interioară, o eliberare profundă și o împlinire pe care o simt cu toată inima.

            Trec ușor de la un gen la altul, pentru că înainte de a scrie, mă rog ca Dumnezeu să-mi lumineze gândurile și să-mi deschidă sufletul spre cuvinte care să aducă alinare celor care au nevoie de o rază de speranță, de o mângâiere. Totul se întâmplă natural, ca și cum fiecare literă și fiecare idee vin să-și găsească locul. După ce închei, mă simt de parcă mi-aș fi oferit sufletul pe tavă, ușurată și împlinită, ca un copil care a reușit să dăruiască o parte din bucuria sa celor din jur.

            Această bucurie de a scrie, această simplitate a darului mă umple de recunoștință. Este un sentiment adânc, ca o mulțumire sinceră adusă lui Dumnezeu pentru că am avut șansa să aștern în cuvinte o fărâmă din lumina care poate să vindece suflete și să le aducă aproape de iubire, de speranță și de liniște.

 

L.M. : Deosebit de complexă este și tematica pe care o abordați în volumele publicate. Aveți vreun subiect de meditație literară preferat?

 

F.N.B.: Un subiect care îmi domină constant preocupările este călătoria interioară – acea explorare a adâncurilor sufletului uman în căutarea sinelui autentic și a unei conexiuni profunde cu divinitatea. Consider că fiecare om poartă în el un univers vast, o cale presărată cu lumini și umbre, cu mistere și revelații, iar literatura este pentru mine puntea care permite explorarea acestor dimensiuni mai subtile ale existenței.

           

Scrierile mele sunt impregnate de întrebări esențiale: cine suntem cu adevărat dincolo de aparențele lumii? Ce ne definește, ce ne motivează, și cum putem atinge acea pace interioară, acea iubire necondiționată care pare uneori atât de îndepărtată? Cred că fiecare om este într-o continuă devenire, un mozaic de experiențe, trăiri și dorințe care se întrepătrund într-o complexitate fascinantă.

            În paginile mele, temele precum suferința, vindecarea, iubirea și iertarea devin reflexii ale unor experiențe universale. Încerc să creez un limbaj simbolic și metaforic care să invite cititorul într-un spațiu de introspecție și liniște, un loc unde răspunsurile nu sunt date direct, ci se dezvăluie treptat, prin profunzimea versurilor sau a prozei. Fiecare text devine astfel o cale către înțelegerea de sine, o chemare spre autenticitate, spre o eliberare de măști și o reconciliere cu aspectele mai obscure ale ființei noastre.

            Pentru mine, creația literară este un exercițiu de întoarcere către esență, un proces în care omul, prin contactul cu arta cuvântului, poate atinge o stare de introspecție profundă. Este un spațiu sacru, în care experiențele trecute se transformă în lecții, iar suferința devine un drum pentru creștere spirituală. Această călătorie interioară, această luptă continuă de a găsi un sens în tumultul existenței, rămâne pentru mine sursa cea mai vie și mai profundă a inspirației literare.

 

L.M. : Se spune că talentul este un har divin, de la cine l-ați moștenit și cine v-a sprijinit pe parcursul evoluției creatoare?

 

F.N.B.: Talentul este, într-adevăr, un har divin, un dar pe care îl primesc cei care au fost binecuvântați cu sensibilitatea de a transforma trăirile în cuvinte. Sunt convinsă că Dumnezeu mă iubește și că, de aceea, mi-a sădit acest dar în suflet, pentru a aduce lumină și încurajare în viețile celor care citesc cuvintele mele. Am moștenit acest talent de la bunica mea, Ioana, o femeie înțeleaptă, care m-a îndrumat de mică spre credință și mi-a arătat ce înseamnă legătura cu Dumnezeu și cu spiritul.

            Pe drumul meu creator, am avut câteva persoane care au fost alături de mine necondiționat și mi-au oferit sprijin atunci când poate nu aveam încredere deplină în mine însămi.

           Prima dintre ele este prietena mea, doamna Viorica Bora, o prezență de o simplitate și o spiritualitate rară, care m-a inspirat încă de la început. Ea mi-a insuflat puterea de a crede în visul meu, ajutându-mă să rămân ancorată în credință chiar și în momentele în care simțeam că mă clatin. A pus, de fapt, temelia a ceea ce sunt eu astăzi. Este o ființă de o modestie aparte, ale cărei cuvinte pline de însemnătate mi-au oferit întotdeauna sprijin și încurajare necondiționată. Prin simplitatea și delicatețea sufletului său, doamna Viorica mă încarcă de o bunătate ce nu se poate exprima în cuvinte. Nu are nevoie de vorbe mari; prezența ei caldă, blândețea tăcută a inimii sale sunt de ajuns pentru a-mi aminti de forța credinței și de frumusețea sincerității. M-a sprijinit cu o loialitate care depășește cuvintele și m-a învățat, prin exemplul ei, că drumul meu merită să fie urmat. Cu răbdare și multă înțelepciune, doamna Viorica Bora a fost și rămâne acel sprijin care mi-a oferit curajul de a-mi urma chemarea.

            A doua persoană care mi-a fost sprijin esențial este doamna Nadia Fărcaș, directoarea Editurii Ecou Transilvan din Cluj-Napoca, unde am editat prima mea carte, „O singură inimă”, și unde am continuat să-mi public restul volumelor, fiecare carte fiind o amintire vie a fiecărui pas în această călătorie literară. Întâlnirea noastră a fost providențială, iar legătura cu Nadia s-a transformat într-o prietenie profundă, bazată pe respect și admirație reciprocă. În momentele în care simțeam că nu mai am putere, Nadia îmi spunea întotdeauna: „Sunt aici, nu te las să cazi,” iar aceste cuvinte m-au întărit și m-au ajutat să merg mai departe.

            A treia persoană ești chiar tu, doamna Liliana Moldovan, președinta Ligii Scriitorilor din Târgu Mureș, cea care îmi iei acum acest interviu. Ești o ființă de o delicatețe aparte, cu o răbdare infinită și o înțelepciune profundă, care se reflectă în fiecare gest și cuvânt pe care îl rostești. Ai fost pentru mine nu doar o prietenă, ci și o călăuză blândă și statornică, un spirit onest și loial, care m-a sprijinit în momentele de îndoială și m-a încurajat să îmi urmez visul, fără a renunța la chemarea mea interioară. Mi-ai fost recomandată de către doamna Colda Felicia, o profesionistă desăvârșită, care mi-a spus să te caut, iar după multe căutări prin Biblioteca Județeană Alba, am descoperit cartea ta, „Reportajele bucuriei”, scrisă cu o finețe și o sensibilitate aparte. De atunci, drumurile noastre s-au împletit într-o prietenie autentică și profundă. Ai avut mereu delicatețea de a-mi sugera noi direcții, de a mă îndruma cu tact și blândețe, iar sfaturile tale au fost primite cu o recunoștință sinceră. Chiar și atunci când îmi spuneai, cu toată sinceritatea și eleganța ta, că mă regăsesc mai bine în proză decât în poezie, această provocare a fost pentru mine un impuls de a explora și de a mă dezvolta în ambele forme de expresie, descoperind astfel noi dimensiuni ale scrisului.

            Și, să nu uităm, că sunt multe alte persoane care m-au încurajat de-a lungul timpului. Lor le port în suflet recunoștință pentru fiecare îndemn și fiecare gând bun pe care mi l-au oferit, pentru că au fost acolo, făcând parte din călătoria mea literară.

            Aceste prietene iubitoare și toți cei care mi-au fost alături sunt stâlpii pe care s-a clădit evoluția mea ca scriitoare, iar sprijinul și încurajările lor m-au ajutat să continui pe acest drum. Le sunt profund recunoscătoare pentru tot ceea ce au făcut pentru mine și le mulțumesc din suflet că mi-au fost alături în fiecare pas. 

 

L.M.: În acest an ați publicat, la Ecou Transilvan, mai multe volume. Cum au fost primite aceste cărți de către cititori și care dintre ele a înregistrat cel mai mare succes la public?

 

F.N.B.: Anul acesta am avut bucuria de a publica la Editura Ecou Transilvan mai multe volume, dintre care, două de spiritualitate, și unul dedicat poveștilor pentru copii. Aceste cărți sunt rodul multor momente de reflecție și inspirație, iar pe lângă acestea, am pregătite încă câteva lucrări care, sper, vor aduce aceeași bucurie cititorilor. Îmi place să cred că au fost primite cu inima deschisă, așa cum le-am dăruit și eu, dorind să transmit fiecărui cititor o rază de lumină, o clipă de liniște sau un prilej de a reflecta asupra propriei vieți.

            Dintre toate, cartea mea de debut, „O singură inimă”, rămâne cea mai apropiată de sufletul cititorilor. Aceasta este o lucrare în care am vrut să exprim simplitatea și profunzimea sentimentului de iubire pură, într-un limbaj pe care să îl înțeleagă oricine, fie că sunt bunici, fie că sunt tineri aflați la început de drum. În paginile ei se găsește o poveste de suflet care vorbește despre iubire într-un mod autentic, așa cum eu însămi o înțeleg.

            Cartea m-a sensibilizat profund încă din procesul scrierii și, vă mărturisesc că, nici acum, după doi ani, nu reușesc să o citesc cap-coadă fără ca emoțiile să mă copleșească. Același impact l-au resimțit și cititorii, care mi-au mărturisit că s-au regăsit în cuvintele mele și au simțit acea emoție sinceră care uneori poate aduce lacrimi în ochi. Pentru mine, „O singură inimă” rămâne ca o punte de legătură între mine și cei care au răspuns chemării acestei cărți, un spațiu în care simplitatea și adevărul iubirii rezonează cu fiecare suflet deschis și luminos.

 

L.M. : Ce a însemnat intrarea dvs. în Liga Scriitorilor din România – Filiala Mureș? Cu ce oportunități ați fost întâmpinată?

F.N.B.: Intrarea mea în Liga Scriitorilor din România – Filiala Mureș înseamnă, pentru mine, un vis împlinit. Este o onoare să fac parte din această comunitate literară, unde mă regăsesc alături de oameni care împărtășesc aceeași pasiune pentru cuvânt și pentru arta scrisului. Este o experiență care mă apropie de cititori și îmi oferă o deschidere mai mare către publicul iubitor de literatură.  Printre oportunitățile care mi-au fost oferite se numără ocazia de a-mi face cunoscute lucrările unui număr mai mare de cititori și de a cunoaște oameni asemenea mie, care își dedică viața creației literare. Am fost primită cu multă deschidere și aplauze, iar sprijinul din partea colegilor de breaslă mi-a dat încrederea că pot continua să îmi urmez chemarea.  Este, de asemenea, un prilej de a-mi cunoaște mai bine limitele și de a fi în permanență pregătită să evoluez. În Liga Scriitorilor, întâlnirile și schimbul de idei m-au învățat că trebuie mereu să mă deschid spre noi perspective și să îmi perfecționez stilul, pentru a aduce un plus de valoare scrierilor mele.

L.M. : Cum arată viitorul pentru scriitoarea Florina Nina Breazu?

F.N.B.: În primul rând, așa cum am mai spus, mă las în mâinile destinului și îl rog pe Dumnezeu să mă ghideze. Harul scrisului a venit ca un dar neașteptat, la fel cum ar putea, într-o zi, să plece. Nu mă împotrivesc acestei posibilități, ci îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru fiecare cuvânt pe care mi l-a așezat în suflet. Sper din toată inima ca acest dar să rămână cu mine atât cât El consideră de cuviință, pentru a putea aduce bucurie și mângâiere în inimile celor care își deschid sufletul în fața scrierilor mele.  Pentru mine, viitorul literar este o călătorie plină de vise și proiecte care își caută drumul către cititori. Am deja câteva lucrări în pregătire, de la noi volume de poezii și proză, până la cărți de spiritualitate, care să aducă speranță și reflecție în viețile celor care le parcurg. Scrisul îmi oferă  oportunitatea unică de a explora profunzimea umană și de a crea o legătură sinceră cu cititorii.  A continua să scriu înseamnă să îmi accept limitele și să mă las învățată de fiecare experiență. Este un drum al iubirii și al recunoștinței pentru darul primit, iar atâta timp cât Dumnezeu îmi îngăduie, voi continua să îmi urmez chemarea, cu speranța de a lăsa o mică amprentă în sufletele celor care găsesc alinare în cuvintele mele.

Liliana Moldovan