
SCOTOCIND PRIN LADA CU AMINTIRI (partea a 6-a)
AM FOST PRIZONIER DE CONȘTIINȚĂ ÎN ROMÂNIA DIN PERIOADA DICTATURII IDEOLOGIEI COMUNISTE SOVIETICE-RUSEȘTI, ȘI DUPĂ…
autor: Al. Florin Țene
Băiatul s-a sculat repede din pat şi s-a ascuns după sobă. Tania a intrat în camera de oaspeţi, a privit în jur, şi dezamăgită s-a întors în cea de la intrare.
-Maria! De ce i-ai dat drumul? Pe vremea asta, de nu scoţi afară nici-un câine, tu l-ai lăsat să plece.
-Voi sunteţi de vină. Tu, că ai plecat la bal.
-Ioncica a tot insistat…
-Ia să căutăm mai bine, zise Tania văzând pe faţa Mariei un zâmbet suspect.
Tania a intrat din nou în camera de oaspeţi şi a văzut sub masă cismele lui Alexandru.
-Ale cui sunt încălţările astea?
-Ale lui Iacob!
Când a văzut în cuierul de pe uşe haina iubitului, Tania s-a îndreptat spre sobă. Alexandru a ieşit şi a îmbrăţişat-o.
-Of! M-ai speriat! Am crezut că ai plecat…
Au petrecut împreună două zile Crăciunul în Valea Seacă.Au fost la Biserică şi au jurat pe cruce că niciodat nu se vor despărţi. În aceste zile nu s-au culcat împreună.Alexandru dormea singur în camera de oaspeţi şi Tania în camera închiriată împreună cu Ioncica.
Întors la Facultate, Alexandru a fost criticat aspru pentru faptul că a lipsit două zile de la cursuri tocmai de Crăciun.
Timpul, pentru Alexandru, se desfăşura alene de pe ghemul vremurilor.
La începutul luni mai, ajuns la Valea Seacă, băiatul a cerut-o în căsătorie pe Tania.Aceasta cu emoţie a aceptat.A doua zi s-au urcat în autobuzul de Negreşti unde la Spitalul Unificat şi-au făcut analizele cerute de Primăria din Tarna Mare.
A treia zi s-au căsătorit la Primăria din Tarna Mare. Deoarece aur pentru verghete nu exista, cei doi şi-au pus pe inelar câte o „ verghetă“ din două fire de iarbă.Au ciocnit câte un pahar cu vin la o bătrână maghiară care le-a cântat la pian ceardaşuri.
S-au întors pe jos la Valea Seacă, iar a doua zi Alexandru a plecat cu RATA la Baia Mare având buzunarul hainei doldora de pagini cu poezii scrise în această perioadă.
Acolo eram preocupat de literatura cu aceeaşi ardoare. Deseori trimiteam articole şi poezii la ziarul din Baia Mare, la „Gazeta Literară” din Bucureşti sau la „Tribuna” din Cluj. Multe dim acestea au fost publicate spre bucuria „autorului”! Ne duceam, împreună cu soţia, iarna, pe o vreme de crăpau lemnele de frig, la un cenaclu din Satu Mare, condus de poetul Petre Got. Desigur, nu ocoleam nici Baia Mare, unde eram atras sufleteşte de cenaclul „Nord” – înfiinţat de mine, de poetul Vasile Radu Ghenceanu şi pictorul Mihai Olos.
Chemaţi la Drăgăşani de tatăl meu, care era în acea vreme şef-contabil la Banca Naţională a raionului Drăgăşani (iar Constantin Isărescu, tatăl lui Mugur Isărescu Guvernatorul Băncii Naţionale, era inspector şef), am „încercat” să găsesc un serviciu în oraşul natal. Normal, nu-i aşa? Până la urmă am găsit de lucru la Staţia de Radioficare din oraş, iar soţia… contabilă la Intreprinderea de Transport Auto, tot în Drăgăşani.
Devenind redactor la Staţia de Radioficare aveam zilnic o emisiune de o oră în care difuzam reportaje despre oraş, anchete economice, montaje literar-muzicale, poezii şi cântece. Am preluat din nou conducerea cenaclului pe care-l înfiinţasem. În această perioadă, făcând schimburi de experienţă cu cenaclul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea şi invitându-i, pe unii din ei, la emisiunile Staţiei de Radioficare, i-am cunoscut pe Doru Motoc, care într-o perioadă a fost redactor la revista „Argeş” din Piteşti, unde publicam articole şi poezii, pe regretatul poet Traian D. Lungu, o fire prietenoasă şi volubilă, pe Ion Şt. Lazăr care era inspector la Casa Creaţiei din Râmnicu Vâlcea, şi pe directorul acesteia, Gheorghe Diaconu. I-am cunoscut în perioada când editau antologii de poezie pe diferite teme (şi unde publicau şi poezii de-ale mele). Am avut colaborări la realizarea unor spectacole cu montaje literar-muzicale, cu participarea unor artişti, muzicieni şi poeţii din Râmnicu Vâlcea precum: George Ţărnea, Felix Sima, Doru Motoc, Traian D. Lungu, Lucian Avramescu şi Gheorghe Voica.
Prin 1966-1967, Nicolae Cochinescu, care era procuror la Drăgăşani, a scris cartea pentru copii numită „Călăreţul albastru”. Aproape toate povestirile din cartea care a apărut mai târziu la Editura „Ion Creangă”. Deseori le-a citit în şedinţele cenaclului pe care-l conduceam. Unele din ele le-am difuzat, în lectura autorului, în cadrul emisiunilor Staţiei de Radioficare din Drăgăşani, care avea peste 5.000 de abonaţi. Pe Nicolae Cochinescu l-am însoţit (făcând şi înregistrări audio) la întâlnirile sale cu copiii din clasele primare. Dorea să cunoască reacţiile viitorilor cititori ascultându-i povestirile. Pe istoricul literar Costea Marinoiu l-am cunoscut când participam la şedinţele lunare ale cenaclului „Anton Pann”. Despre cărţile lui am scris câteva cronici pe care le-am publicat în revistele „Povestea Vorbei” şi „Argeş”. Cu George Ţărnea am participat la mai multe spectacole de poezie şi i-am admirat excelenta-i memorie. Avea uşurinţa versificaţiei… aşa cum o aveau creatorii populari. El venind din comună Şirineasa, judeţul Vâlcea a moştenit acel „filon” al talentului de la mama sa (care era soră cu mama lui Mugur Isărescu). (…)
În perioada 1970-1971 am lucrat la ziarul de şantier „Lumina de pe Lotru”. Acolo am cunoscut oameni, fapte şi drame care s-au coagulat în romanul „Chipul din oglindă”, apărut mult mai târziu, după evenimentele din decembrie 1989, la editura Fundaţiei „I.D. Sârbu”. Când am depus manuscrisul acestui roman la editura „Dacia” din Cluj, unde director era Al. Căpraru, redactorul de carte, Viorica Mării (sora lui D.R. Popescu), după ce l-a citit, mi-a spus textual: „Tovarăşe Ţene, romanul nu se poate publica. Dacă l-aş publica am intra amândoi în puşcărie!”. „Chipul din oglindă” este o frescă a societăţii româneşti din perioada ceauşistă, o critică aspră a politicii economice de atunci.
Deci cam aşa a fost o întoarcere la marea iubire, oraşul Drăgăşani! Aşa cum îşi intitulase un volum de poezie prietenul meu, Anghel Dumbrăveanu, numit „Fluviile vizează oceanul”… aşa şi eu am considerat că „oceanul meu” a fost şi este oraşul natal. Acolo s-au născut cei doi feciori ai mei, Florin, care, astăzi, este specialist în imagine la televiziune, autor de reportaje, şi Ionuţ, doctor în istorie şi drept, autor a 16 cărţi publicate.
Există un proverb românesc: „în orice rău există şi un bine”, proverb care s-a materializat şi în soartă familiei mele. Demolându-ni-se casa din Drăgăşani, aşa cum spuneam la început, ne-am hotărât să ne mutăm la Cluj, unde sora mea Violeta era profesoară de biologie la un liceu din oraş. Am făcut împrumut pe 25 de ani la bancă şi am cumpărat un apartament cu patru camere în care am locuit cu părinţii şi cei doi băieţi ai noştri, până când copii s-au căsătorit şi s-au „aşezat” la casele lor. Părinţii… au trecut la cele veşnice de aproximativ zece ani. Aceasta este istoria şi motivul venirii mele la Cluj în vara anului 1978, astfel că istoria nu-şi are o scuză în faţa veşniciei, fiindcă ea „…scuză prea mult timpul”, cum spunea Cioran.
Alte pagini:
Despre cartile autoarei Mihaela CD
A APĂRUT VOLUMUL III DIN PAGINI DE CONȘTIINȚĂ-Al Florin Tene
Cum sa fii unul dintre laureați la următoarea ediție a GALEI ARTELOR ?
Melodii pe versuri scrise de: Mihaela CD
Ștefania Marineanu-interviu cu scriitorul AL FLORIN TENE
Pictura si art design by Mihaela CD
Al Florin Tene -Demersul obținerii aprobării sărbătoririi Zilei Limbii Române
Al Florin Tene -GLORIE LIMBII ROMÂNE
Despre ANTOLOGIA PORTRETE LITERARE
Mai citește:
Cum pot să mă înscriu în clubul GOLD al revistei tipărite PPSM?
Cum pot publica si eu in revista?
Comanda cartea PORTRETE LITERARE
Impresii-dubla lansare de carte Mihaela CD- Evenimentul SUFLET DE FEMEIE- 27 sept 2025
Mihaela CD-eseu-Renașterea Eleganței prin reconectare cu frumosul și echilibrul
Cum sa fii unul dintre laureați la următoarea ediție a GALEI ARTELOR ?
Dirijor și violonist emerit domnul IOAN CRIȘAN invitat la Salut românesc din Montreal!
Impresii după lansarea cartii PETALE LITERARE- EVENIMENTUL O seara pentru suflet 21 IUNIE 2025
EMISIUNI SALUT ROMANESC DIN MONTREAL-talk-show
Doneaza din suflet pentru sufletul tau

cartea SIMFONIA GANDURILOR in format TIPARIT softcover
SIMFONIA GÂNDURILOR, este o carte în limba română, ce adună cu rafinament, într-o simfonie de gânduri, lucrări de critică literară, eseuri și articole diverse. În cartea SIMFONIA GÂNDURILOR vom întâlni o împletire de trăiri, emoții și vibrații ale sufletului Cartea are 232 de pagini color și este împărțită în 7 capitole, însoțite de imagini reprezentative. Comanda cartea in format tipărit si o vei primi prin posta împreună cu un semn de carte cadou. Primele 100 de comenzi transport gratuit.
45,00 CAD

cartea VIATA VIOLETA format TIPARIT softcover
VIATA VIOLETA, este o carte de poezii în limba română, ce adună între coperțile sale, un buchet tandru si generos de poezii oferite din suflet si pentru suflet. Volumul de poezii Viață Violetă ce poartă semnătura autoarei Mihaela CD, este o invitație la regăsirea de sine, la acea stare de bine și frumos a sufletului după care tânjim cu toții. Cartea are 230 de pagini color și este împărțită în 17 capitole, însoțite de imagini reprezentative. Comanda cartea in format tipărit si o vei primi prin posta împreună cu un semn de carte cadou. Primele 100 de comenzi beneficiază de transport gratuit.
45,00 CAD

cartea VIATA VIOLETA format ELECTRONIC ebook
VIATA VIOLETA, este o carte de poezii în limba română, ce adună între coperțile sale, un buchet tandru si generos de poezii oferite din suflet si pentru suflet. Volumul de poezii Viață Violetă ce poartă semnătura autoarei Mihaela CD, este o invitație la regăsirea de sine, la acea stare de bine și frumos a sufletului după care tânjim cu toții. Cartea are 230 de pagini color și este împărțită în 17 capitole, însoțite de imagini reprezentative. Comanda cartea in format electronic si o vei primi in email in mai puțin de 24 de ore. Mai ieftin, mai rapid, mai ecologic.
20,00 CAD

cartea SUFLET DE FEMEIE format TIPARIT softcover
SUFLET DE FEMEIE, este o carte de poezii în limba română scrisă cu seva inimii poetei Mihaela CD, drept ofrandă a sufletului, o arhitectură a emoției în care fiecare vers devine punte între om și divin, între amintire și speranță, între ceea ce suntem și ceea ce tânjim să fim. Poeta invită la iubire transformând emoția în împărtășire. Cartea are 220 de pagini color și este împărțită în 17 capitole, însoțite de imagini reprezentative. Comanda cartea in format tipărit si o vei primi prin posta împreună cu un semn de carte cadou. Primele 100 de comenzi beneficiază de transport gratuit.
45,00 CAD

REVISTA TIPARITA NUMARUL 19
Cumpără numărul 19 al revistei de colecție Poezii pentru sufletul meu, cu numai 25 CAD .De o calitate excepțională imprimata color revista de colecție Poezii pentru sufletul meu este o revista trimestriala de literatura, arta și cultura ce iți aduce frumosul în suflet.
25,00 CAD

REVISTA TIPARITA NUMARUL 18
Cumpără numărul 18 al revistei de colecție Poezii pentru sufletul meu, cu numai 25 CAD .De o calitate excepțională imprimata color revista de colecție Poezii pentru sufletul meu este o revista trimestriala de literatura, arta și cultura ce iți aduce frumosul în suflet.
25,00 CAD

FORMAT ELECTRONIC (ebook) al revistei PPSM nr 17
Cumpără numărul 17 al revistei de literatura arta și cultura ”Poezii pentru sufletul meu” în format electronic .Revista în format pdf iți va fi livrata în email in următoarele 48 de ore! Avantaje: mai ieftin, mai rapid, mai ecologic!
15,00 CAD

CARTEA RECOLORAREA CUVINTELOR FORMAT TIPARIT (SOFTCOVER)
Este o carte de eseuri, impresii, articole, recenzii și cronici literare în limba română, care invită cititorul să privească viața într-un mod optimist recolorând cuvintele în nuanțe vesele și pozitive, încărcând fiecare slovă în haina iubirii, a înțelegerii, a prieteniei. Cartea are 232 de pagini color și este împărțită în 7 capitole, însoțite de imagini reprezentative. Comanda cartea pentru a te bucura de transport gratuit (primele 100 de comenzi) si un semn de carte gratuit.
35,00 CAD

CU SUFLETUL ÎN PALMĂ-format tipărit (softcover)
Cartea CU SUFLETUL ÎN PALMĂ te va purta în universul liric al scriitoarei Mihaela CD care își pune sufletul în palma cititorului oferindu-i poezii din sufletul său pentru sufletul cititorului. Comandă acum această bijuterie literară care iți va încânta sufletul cu siguranță și vei beneficia de transport gratuit oriunde în lume și vei primi un semn de carte cadou!
35,00 CAD

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA
Abonament 4 numere/an. A câștigat PREMIUL LIGII SCRIITORILOR DIN ROMANIA -” PUBLICATIA LITERARA A ANULUI 2023 ” Revista de colecție de o calitate excepțională, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colecționează fiecare număr al revistei tipărite timp de un an pentru numai 100 dolari canadieni.
100,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!
Vino alături de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 5 ani a revistei noastre prin donația ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!
1,00 EUR
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

