Creații literare: Cornelia Buzatu

 

Dorință

Melodia sufletului mi-ascult,

Mă-năbuşe un strigăt lăuntric,

Și-ncerc sentimentul partinic

De-a evada tot mai mult.

Dorinţa, gândirea şi faptă

Împletite într-un arc al voinţei,

Săgeata-i spre culmea căinţei

Cuprinsă-n privire şi şoaptă.

Sentimente curate şi-adânci

Înfiripate-n abisul din mine,

Se-nalţă, năzuind către tine

Floare de colţ crescută-ntre stânci.

Bucuria ce acum iar cutează,

Răscolind o fiinţă efemeră,

Un geamăt, oftat sau himeră

Femeia pare că visează.

Cununa-i de vise împodobesc

Al inimii cântec de viaţă,

Topind încleştarea-i de gheaţă

Protejând boboci ce-nfloresc.

•  

Ființa

Atunci când o lacrimă

Spală un sentiment de mâhnire,

Un oftat adânc din inimă

Eliberează din suflet o jignire.

Sensibila fibră umană

Vibrează de pumnale lovită,

Dorind din căutarea-i vană

Să-nlăture clipa ivită.

Ale vieţii firave spice

Crescute-n pământul omeniei,

Bătute-s de vânt ca de bice

În lin legănat al soliei.

Alunecă privirea pe o formă,

Pătrunde gândirea într-un fond,

În labirint fără noimă

Totul se învârte în rond.

•  

                  Oglinda ochilor

                   Luciul stins al ochilor

                   În care se reflectă,

                   Ca într-o oglindă perfectă,

                   Suferinţa anilor.

                   În suflet puternic se zbate

                   Dorinţa de a fi împlinit.

                   Fericirea nu-i decât mit

                    La care spiritul nu mai răzbate.

                   În minte, un val de gânduri

                   Dau buzna, năvală,

                   Și ţin sub nicovală

                   Fruntea-mi cu mii de riduri.

                   Nici o fărâmă din tine

                   Nu poţi s-o mai laşi iar rănită.

                   Nici aspru de ceruri lovită,

                   Căci scut ţi-e dorinţa de bine.

                   O mantie de vise croieşti

                   Cu fir din mosorul vieţii,

                   Cu o nuanţă a tinereţii,

                   Și ai forma la care gândeşti.

•  

Balanța sorții

          Idealismul mereu apare o utopie.

          Principiile-s mereu marginalizate.

          Valoarea este ţinută sub călcâie,

          Cinstea, bunul simţ sunt avertizate.

          De ce sunt create pe pământ

          Câmpuri cu flori dar şi cu buruieni.

          De ce slăvim iubirea-n cânt

          Iar ura şi necinstea-n huiduieli.

          De ce sunt suflete ce se frământă

          Și-ncearcă lumea să o îndrepte.

          De ce sunt unii care înfruntă

          Și nămolesc idei de bine, fapte.

          De ce viaţa este o ecuaţie

          Prin care se descoperă-n final,

          Necunoscutele puse-n fracţie

          De un destin ce la-nceput pare banal.

          De ce fiinţele sunt efemere

          Și numai Universul este infinit.

          De ce ne înduioşăm doar la durere

          Și ne bucurăm la ceea ce-am dorit.

          Sunt gânduri sub semnul întrebării,

          Sentimente în balanţa sorţii,

          Fapte la îndemâna cugetării,

          Reperele vieţii la tăişul judecăţii.

•  

Susținere

Sunt  lucruri care seamănă perfect,

Imagine simetrică a materiei în contur.

Aceasta apare în viaţă cât mai discret,

Și este însuşită de soartă banal şi imatur.

Pornim în căutări de sentimente

Pe calea hărăzită de destin.

Ne întâmpină în N momente

Și doar o parte din ele ne susţin.

•  

     Paradoxuri

     Nu trebuie să ne deranjeze performanţa,

     Pentru că noi nu suntem perfecţi.

     Nu trebuie să ne simţim mereu uimiţi,

     Pentru că întotdeauna ne acuză raţiunea.

     Nu trebuie să ne impresioneze durerea,

     Pentru că nu suntem destul de puternici.

     Nu trebuie să ne influenṭeze negativul,

     Pentru că nu acţionăm întotdeauna pozitiv.

     Nu trebuie să jucăm teatru pe scena vieţii,

     Pentru că nu ne- am îndeplinit rolul sortit.

     Nu trebuie să ne afecteze calea destinului,

     Pentru că nu-i înţelegem pe deplin menirea.

     Trebuie să iubim mereu tot ce este viu,

     Oricât de neajutoraţi suntem pe lume.

     Să împărṭim cu aproapele nostru binele,

     Să înfruntăm cu ardoare sentimentele răului.

•  

Armonie

Vin negru pentru nopţile albe,

Flori roz pentru zilele negre,

Lumina stelelor pentru tenebre,

Să-mi fie mereu toate salbe.

Natura toată să-mi inspire

Un gând născut în conştiinţă,

Oferit de suflet ca dorinţă

De multe drumuri fără oprire.

Să dăruieşti mereu cu prietenie,

O picatură din iubirea magică,   

Cu care să înalţi în viaţa paşnică

O fântană a bucuriei şi de armonie.

•  

Nedumerire

Nu ştiu dacă magice miracole

Trebuiau s-apară fără obstacole,

Sau destinul unei vieţi triumfale,

Soarta să nu o scoată în cale.

Oare în calea destinului mereu

Va flutura în vânt ca un clișeu,

Sămânţa presărată a speranţei,

Aducând pe cea a siguranţei?

De ce atunci când dorim în viaţă

O lume plină de toleranţă,

Ne lovim şi întâlnim intoleranţă,

Şi ne scăldăm în nesiguranţă.

Atunci când visăm la fericire

Ne-mpiedicăm de zădărnicire.

Suntem împinşi spre buimăcire

Şi ne afundăm în pipernicire.

•  

Așteptarea

Aștept de mult să te zăresc

Și ochii dragi să ți-i privesc.

Să pot atinge negru-ți păr

Și buzele-ți dulci ca de măr.

Să-ți aud glasul masculin

Suflarea ta ca vântul lin,

Și ale tale vorbe care sunt

Foșnetul frunzelor în vânt.

Cum soarele radiază

Din zori până în amiză,

Așa sufletu-mi să fie

Plin mereu de bucurie.

Fără tine, a mea viață

Se topește ca un cub de ghiață.

Și fără tine dragul meu

Nu mai pot să fiu doar eu.

Privește-mă și ai să vezi

Ființa, ce nu ai să crezi

Că ți-a păstrat același dor

Ascuns sub fiecare nor.

Aș fi dorit să pot s-ating

Iubirea ce nu pot s-o sting.

Și-aș vrea ca-n anii ce vor trece

Să nu mai plâng că-mi este rece.

•  

Neliniște

Vuetul tulbure și apa rece

A unui râu ce grabnic trece,

Răscolind nisipu-n vaduri

Zgomotos este ca niște valuri.

Se izbesc de malul de piatră

Ca a unei mări pastel albastră.

Hai ridică-te-n picioare

Viața mea nesclipitoare!

Râul susură, se  tânguiește,

Plânge și se tot amărește,

Că vântu-n pădure nu se potolește

Ca și când natura jelește.

Luminișul din ochii naturii

Ca și un talent al picturii

Îmi descoperă în suflet

Dorința s-alin acel vuet.