Autor: Alex Andru
Tu știi ,eu am să te iubesc, cum poate niciodată
Din tot ce ochii mei nu au văzut , nu au știut
Ești blânda mângâiere a inimii uitată
In care timpul a secat iubiri ce au durut
Tu știi, eu am să te iubesc, când încă simt pământ
Sub pașii mei rătăcitori de-atâtea pribegii
Singur eu nu mai vreau să cânt-
Din dragoste să gust, să uit de nostalgii
Frumoaso, despletește dimineața c-un surâs
Intrezărind că totul nu e doar un vis
E timpul când cu timpul va rămâne doar un râs
De tristele iubiri din pulberea de paradis
Zâmbește, fă ziua fără de sfârșit în viață
Privește-mă, vezi, anii mi-au pleșuvit privirea
Fă dacă poți și știu că poți, a nu uita orice speranță
Că în sfârșit, și tu și eu , simplu, am regăsit iubirea
Tu știi, eu am să te iubesc, căci pentru noi acum
Fără de cuvinte și fără compromisuri
O dragoste ne-a regăsit pe-acelasi drum
Și -ar fi păcat să treacă iarăși ignorată-n falsuri
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


Ar merita asemenea versuri sa fie interpretate intrun frumos cantec de iubire !!! Felicitari ! Si la mai multe …
ApreciazăApreciat de 2 persoane