Ninge-ma toamna cu frunza

NINGE-MĂ    TOAMNĂ    CU    FRUNZA 

Autor: Maria Nedelcu 

Ninge-mă toamnă cu frunza și mă-acoperă discret,
Ca să nu mă vadă iarna,când se-așterne peste tot.
Eu prag serii i-am făcut,și vorbesc cu mine-n gând,
Azi străină-s pentru mine,visele m-au părăsit…

Singură-s pe drumul vieții,lacrima pe obraz mereu;
Trupul îmi este obosit,sufletul îmi este greu …
Când de viață îmi este frig,frunză fii tu haina mea.
Întinde-mi toamnă azi o mână,adu-mi te rog liniștea.

Pe deasupra cerul plânge,iarăși peste viața mea,
Lasă-mă toamnă,că-s tristă,fă-mi veșmînt din frunza ta. 
Să nu mă găsească iarna,cu troianul său de nea,
Amurgul să nu se-aștearnă,peste inimioara mea.

Amintirea-mi pustiită,o clipă…vreau s-o păstrez,
Că mi-e inima străină,vise rătăcesc din nou.
Eu departe le alung,dar la ceas târziu de noapte 
Disperate și tăcute,la fereastră ele-ți bate.

Lângă ramuri de iubire,ochii mei și-au stins lumina,
Amurgul din nou se așterne,peste dor,și amăgire. 
Tu iluzii mi-ai vândut,mi-ai bătut la ușa vieții,
Și mi-ai răscolit în suflet,răni moarte,cicatrizate.

Și speranțe efemere,ai turnat peste al meu vis…
Roua florilor,azi tulburi…norii lacrima își cern.
Azi departe îți alung chipul tău și amintirea,
Ninge-mă toamnă cu frunza,poate că prind primăvara.