
E IARNĂ
Autor: Aurelia Oancă
E iarnă și te-aștept să vii,
Purtat pe aripi de dor,
Să ne jucăm ca doi copii
Aflați în lumea lor.
Printre nămeți să ne plimbăm
Și să uităm de toate,
Iar urma noastră s-o lăsăm
Cărării ce-o străbate.
Lumini de seară când se-aprind
Și-ncepe feeria,
În brațe vreau să te cuprind
Gustând astfel magia.
Nici frig, nici ger, nici vânt nu e
Când tu ești lângă mine,
Chiar dacă e decembrie,
Acum mi-e cel mai bine!
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
