Vis de iarna

VIS DE IARNĂ

Autor: Mugurel Puscas

Oraşul doarme-ncremenit în ceaţă…
Se-aud tălăngi doinind pe căi de munţi,
Timid, îmi ninge iarna peste faţă
Cu moşi Gerilă aspri şi cărunţi.

Copil stingher la poarta veche-a vremii…
Lin, Anul Nou coboară în odaie,
Chipul bunicii stând blajin de veghe,
Îmi odihneşte sufletul-văpaie.

Coboară ierni pe uliţi de legendă,
Clinchete vii, colind de Pluguşor,
Sănii şi mere dulci în ” Dâmb „, pe ” Coastă „,
Fulguie-n suflet tainic, aprig dor.

Zâmbesc visând la primăvara vieţii,
Adolescent, în liceal decor,
Prima iubire, patimi ne-nţelese,
Fără de griji, al lumii dirijor.

Adie dor de Cluj şi de lumină,
Din deal, la ” Belvedere ” spre ” Haşdeu „,
Poveţe vechi, umbre de dascăli sacri,
Coboară-n vis, la braţ cu Dumnezeu.

Păşesc prin timp, păşind prin mine timpul…
Simt anii, calendare la ” fereşci „,
Vechi amintiri, iubiri, noi începuturi
Coboară pe-ale gândului poteci.

Păşeşte Dumnezeu cu paşi de înger…
Un amalgam de clipe-n cartoteci,
E Demiurgul -Timp cu buze sângeri,
Răstălmăcind existenţiale teci.

Iubirea Lui, dinspre-nceput spre mâine,
M-a plăsmuit, mă va-nsoţi prea-lin….
Pruncie, tinereţe, bătrâneţe ?
Nisip într-o clepsidră, dar divin.

Ninge cu fulgi târzii în sat, în munţi,
Cu doruri-salbe iarna mă răsfaţă,
Trecând prin mine ale vieţii punţi…
Oraşul doarme-ncremenit în ceaţă.